Clipe

 

Câte clipe rămân ale noastre, întregi

dintre cele plecate departe de noi

cât văzduh e cu totul al nostru

cât vânt risipeşte-ntre crengi

portret de zburător

gura se deschide ca pentru o toamnă cu soare pârguit
și stă la marginea unei păsări
care nu învață pe nimeni în ce chip era
la intersecția dintre poem și cuvinte

bunul simț face totul
nu mă dau bătută
nu renunț

1. Nearmonie
 
Cine a desenat
atâta ropot de copite
peste sufletele noastre
abia palpitând
abia chemând...
Cui să-i fi dat, Noi,
cheia păcatului de a fi

este foarte greu pentru un cal troian să se îmbrace într-un soldat normal
să mărșăluiască normal până la sala de mese
apoi să împuște normal ținta de tablă
atârnată regulamentar din gura unui fel de cristos
cu epoleți
este foarte greu pentru soldatul normal să vadă cum îi crește un copac
din piele
ca și cum asta ar fi ceva normal care oricum
trebuia să se întâmple

Copacul meu

 

Fiecare om își are copacul său,

Hrănit din tăcerile adunate-n seva sa,

Strecurate în ceasuri de lumină divină.

Primăveri în muguri de culoare,