Ioan Romeo Rosiianu zambind 280Poeta Cristian Alina Narcisa mi-a semnalat faptul că s-a trezit că poemele ei se regăsesc pe site-ul citatepedia.ro, fără ca cineva să îi fi cerut cumva, cândva acordul sau vreo colaborare.
La puțină vreme mi-a demonstrat că mă aflu și eu în absolut aceeași situație ca și ea, nenumărate poezii al mele fiind postate acolo, îndeosebi de către o numită Cornelia Georgescu.
În așa fel m-am trezit pus într-un cadru concurențial cu toate geniile pustii ale literaturii române, cu cei care refulează și defulează prin astfel de făcături, demersuri care le îngăduie să își coafeze memoria și să crească NUMAI în proprii lor ochi.
Dar, pe de altă parte, m-am trezit și că îmi fac singur concurență propriului site!

Ioan Romeo Rosiianu zambind 280”La început a fost cuvântul” – spune Cartea Sfântă – și el s-a dat omului pentru a povesti semenilor lui, despre fapta sa. Iar când distanța dintre cuvânt și faptă se măsoară în oameni și cărți, putem vorbi de Lumină. Trăim printre oameni, iubim și urâm oameni, ne zdrobim sau ne spijinim de cuvinte rostite de oameni și nu înțelegem de ce copiii măsoară viața în lacrimi, tinerii în sentimente și bătrânii în singurătăți.
Dacă pentru o singură zi, s-ar stinge toate luminile Universului și un singur om ar aprinde o candelă, nu ar mai fi întuneric. Dacă pentru o singură zi, ar dispărea de pe Pământ toate cuvintele și un singur om i-ar mulțumi altuia privindu-l în ochi și zâmbindu-i recunoscător, omenirea ar fi salvată. Pentru că oamenii creează oameni luminându-i cu cuvintele, zâmbetele și faptele lor. Nicola Iorga spunea că ”Sufletul e ca fierul, nu poți lucra cu el până ce nu-l încălzești”, iar poezia încălzește sufletele până la incandescență și transformă oamenii în șuvoaie încinse care revarsă peste lume frumusețea cuvintelor lor.

Ioan Romeo Rosiianu zambind 280Într-o vreme evident improprie visului și poeziei, în care centrul de greutate al existenței s-a mutat - de o vreme, o jumătate de vreme, ca-n Biblie – strict pe latura materială a ființării, a mai investi în Cuvânt, a-ți mai pune sufletul pe tavă pare un demers sinucigaș, unul menit realmente eșecului.
Traversăm zile grele pe această trecere pietonală ce duce nicăieri și niciunde, mașina de lux, vila pompoasă sau contul gras având mai mult magnetism decât nemuritoarea carte.
A invita pe cineva la lectură, a oferi o carte pare gest desuet pentru o gloată îndobitocită.
În atari condiții tentația renunțării e mare, însă liniștirea vine din faptul că puțini sunt cei aleși, că puțini sunt cei care au influențat cu adevărat mersul lumii, (pre)facerea acesteia.
Așadar, antologia „Înzăpezirea Cuvântului” este primul pas pe care-l facem în acest an pe același drum și cu aceeași consecvență, cu aceeași încredere oarbă într-un demers menit să-i întoarcă pe oameni la slovă, să le (re)amintească faptul că tentațiile tehnologice ale zilei sunt atât de captivante încât acaparează, astfel trăgând un serios semnal de alarmă asupra risipei existențiale.

Manolescu Nicolae 280Uniunea Scriitorilor, împreună cu toate revistele literare din subordine, se află în stare de faliment, cu toate că pe lîngă vistieria sa au trecut în aceşti ani mulţi saci cu bani! Scriitorii mîrîie pe la colţuri, dar, de frică, tac. Pentru ca lucrurile să mai poată fi îndreptate, gaşca din jurul preşedintelui Nicolae Manolescu trebuie să plece şi să dea socoteală.

Manolescu, la Paris, împreună cu Irina Horea, actuala nevastă, pe vremea cînd era căsătorit cu Ioana, care-i era şi secretară la Ambasada UNESCO

Interviul pe care l-am realizat cu noul redactor şef al revistei „Tribuna”, de la Cluj, filosoful Mircea Arman, primul traducător al lucrării lui Haidegger, „Sein und Zeit”, a născut reacţii neaşteptate în rîndul multor scriitori, majoritatea lor aflîndu-se în jurul lui Manolescu.

Proteste, liste cu semnături, găzduite de site-urile tuturor membrilor din Comitetul director al Uniunii Scriitorilor… Unii, după tipicul stalinist, exersat şi atunci cînd au fost criticaţi Gabriel Liiceanu sau Mircea Cărtărescu, au şi scris că noi am vrea „Moartea intelectualilor”!

FiritaCarpSunt doar câțiva ani de când l-am întâlnit prima dată. Dar când ne-am văzut parcă am fi fost prieteni de o viață întreagă. Poate și pentru că îl cunosc din scris, i-am remarcat de mai multă vreme originalitatea, profunzimea, anvergura preocupărilor și grija pentru limba română. Apoi, îl mai știam dintr-o mulțime de povești, unele dintre acestea fiind adevărate legende despre munca și pasiunile sale. Auzindu-le, îmi părea că am de-a face cu un clocotitor vulcan de creativitate, un crater plin cu magmă aflată perpetuu în incandescență, gata oricând să dea pe alături. Un vulcan care a izbucnit și izbucnește în adevărate valuri de lavă a frumosului, îmbrăcând o sumedenie de ipostaze.
Publicist remarcabil, ctitor de publicații și de edituri, poet talentat și critic literar cu acut simț al valorii, el este înainte de toate un altruist. Fiindcă, în afara desăvârșirii propriei creații, se zbate să afle oriunde talente, zgândăre pe unde nici nu te aștepți, în folclor, în management, în entități culturale și în sufletele oamenilor, poate - poate! Și atunci când descoperă măcar mici firișoare de interes și bunăvoință, le promovează cu o generozitate ieșită din comun. Îi încurajează pe cei lipsiți de curaj, îi sfătuiește pe cei curajoși, chiar dacă se întâmplă ca în scrisul lor să-și mai facă loc vreo stângăcie. Intențiile lui de a solidariza întru construcția frumosului se împletesc cu o sensibilitate mobilizatoare și molipsitoare. Implicarea sa în fenomenul cultural actual este de notorietate și exemplară fără nicio îndoială.