Demult

Amândoi
Pagini din aceeaşi carte
În oraşul în care luna vine din felinare

Melcii
Gustă dulceaţă din borcane englezeşti
Iar străzile
Sunt în palma mea

Nu e nevoie de cuvinte
Închide ochii să mergem mai departe

Până se face primăvară.

Artista vremii, tu ești, toamnă,
Maestră a naturii, doamnă!
În rolul dat de Creator,
Un curcubeu multicolor
Ai aruncat peste a lumii sală,
Întreaga ta culoare vegetală!
În versuri te înfățișezi pe scenă,
Ești vie, mândră și perenă.
În cântecul de viață plin
Ai destupat butoaiele cu vin
Și-ai îmbătat natura toată
Cu zeama ta cea colorată.
În dansul frunzelor te prinzi
Precum o iederă sub grinzi.

Alunecăm

Mă privesc trecând.
Ţineam ascunse florile
temându-mă să nu fie călcate
în picioare.
Locuiesc în modestia tufişului.
Între mine şi arbustul
de pe pajişte
purtam secretul blestemat
cu rădăcinile scufundate
în inima mea.
Privirea rătăceşte
fără piedici
încălecată în pielea unui animal.

Ler din cer

Viaţa mea e un colind
Cu ler din Cer

Răsare luna
Pădure de brazi
Respirând
Până la ziurel de zi.


Satul meu

E vară
Trage zăbrelele
Deschide obloanele

Autopsia sufletului

sunt nimeni
sunt de nicăieri
şi calc mereu pe clipe.
Sunt cel venit peste noapte
la urma urmei un punct infim
animat de stropii respiraţiei cerului
ce-şi tatuează fiecare cuvânt pe suflet
ce prin convulsii umblă
lasând amprente într-un timp anrsteziat
şi las in grija altora vuietul toamnei.
Nici Atlantida anemic nu o caut
în simboza perfectă a himerei nevăzute.