pete de culoare

cât nectar e într-o floare,
cât din el este culoare,
cât e dulce cât amar
pe o gură de pahar?

pe petale cât e pată
câtă taină e-ntr-o şoaptă
cât din alb este candoare,
cât mister e-n ghicitoare?

Aștept un semn

Iubite ,în această zi de vară

Aștept un semn ,să-nbobocesc cuminte

Prin nuanțe și culori de noi  știute .

Parfumul lor să fie armonii de vară.

In ochi , să am un fir de margaretă

Sau maci ce  petala și-o apleacă

Amurg de femeie

Chiar dacă-i toamnă-n părul meu și ninge ’naltul în asalt
De bruma anilor amurg mă tem în gând și-n vis tresalt
Și vin iernatice corăbii, în prova vântului grăbesc
Spre portul mării-ncărunțite, în cheiul tâmplei vremuiesc.

Și încă simt parfum de tei în umbra anilor trecuți
Ce vin galop și rup cărări, zorind în ochii mei tăcuți,
E câmp de luptă-n părul meu și două cete războiesc
E firul verde ce-a uscat și firul galben ce-l smolesc.

Pe ei, dă, Doamne, o Mineriadă!
Că din nimica mi-au făcut probleme,
Stârnind furtuni ce-n mine dau să cadă

Şi nu găsesc scăpare. Şi nici vreme
Să-ncerc a repara ce se mai poate,
Pe vârful ăsta-mpodobit cu steme.

Cu sacul meu, din care n-am ce scoate,
Pornit de pe tărâmuri geto-dace,
Eu, pe Olymp, sunt doar o vietate!

Mai vino, Iubire!

Distrus este visul, pierdută-i speranța,
O faptă banală e prilej de-nvrăjbire.
Pentru-a-nvăța din nou toleranța,
Un strigăt răsună: Mai vino, Iubire!

Drămuim suferința ca pe-un lucru firesc,
Săracă ni-i lumea de orice trăire,
Irosim sentimente c-un zâmbet prostesc,
Apoi te chemăm: Mai vino, Iubire!