Nume mic
Ana e un nume mic, ascuns timid in lumea mare,
Un nume mic ce nu-şi găseşte a inimiii cărare.
Poartă cu sine adesea poveste tivită-n mirări...
Nimic de astăzi nu mai este, rămâne totul ieri.
Doar numele rămâne nume, cu ierni şi primăveri,
Și- aşează lume peste lume, poveşti cu glas de seri.
- Detalii
- Scris de Ana Florian
Gânduri de primăvară
În liniștea mea, adesea, mă împiedic de gânduri,
Gânduri pe care le adun,
Fiecare în colțul lor,
Atât cât să încapă
În străfundul minții mele neodihnite.
Soarele îndrăgostit de pământ
îmi smulge aerul din plămâni,
dogorind a victorie.
Oamenii vin și pleacă asemeni ploilor de primăvară capricioasă.
Nimic nu se compară cu răcoarea dimineții
când îmi beau cafeaua și viața mă resetează la o nouă zi.
O altă zi plină de întrebări,
Unele îşi găsesc răspuns,
Altele se rătăcesc către apus.
- Detalii
- Scris de Cristina Elena Stoica
Descânt de margaretă
Mi-am pierdut iubirea, margaretă floare!
Unde-ți este oare, taina din petale?
N-o mai vede ochiul obosit de lume,
Margaretă floare, de iubire, spune-mi!
Păstrează apoi taina în corola albă
Pune-o tinereții ca eternă salbă,
Risipeșate-o toată pe câmp, pe răzor,
Margaretă floare, spune-i că mi-e dor!
Las-o, să-nflorească-n albele-ți petale,
Vântul serii tainic să te împresoare!
- Detalii
- Scris de Ana Florian
Deznodământul Ploii
Pe pământul arid, ploaia scrie capitole uitate,
șoapte de apă nasc cuneiforme în pământul setos,
cu fulgerul daltă și tunet ciocan,
pământu e doar o nesfârșită tăbliță de lut,
fiecare strop oglindește elefanți cărând
vise sculptate de zeii stângaci.
Orașele își curăță fațadele, străzile își spală amintirile,
Vechiul Babilon mătură ruinele,
iar grădinile însetate sorb cu lăcomie,
acolo sus nu s-au inventat apometre,
poți curge liber, nemăsurat de rotiri de contoare...
- Detalii
- Scris de Cristian Meleșteu
Identitate de copil
Ce ne aducea pātulul?
Identitate de pātul, categoric nu. Și nici de ulucā. Nici măcar de neam, deși am fi avut destule premise să credem că da, căci rudele încă știau unele de altele, se vizitau, se ajutau. Și mai aveam să auzim chiar și peste ani expresia binecunoscută: "E de neam bun. E de-al lu' cutare". Dar... nu știai unde începe unul și unde se termină altul, ce era al tău și ce adusese vecinul, care boroboaţā era făcută de vreun băiat și care ştrengārie, de-o fatā. Căci nici cele mai amenințătoare anchete ale părinților nu scoteau nicio amārâtā de pârā de la noi. Ca a doua zi să o putem lua de la cap.
Și, când terminam cu pātulul, umilul telefon al zilelor noastre, coboram în pārāu, mâncam fusulani acri de pe margine, testam apa cu picioarele goale, apoi ne ascundeam pe după dispensar, la "Pituluşu" , "Pac-pac" sau "Hoții și vardiștii".
- Detalii
- Scris de Adina Popescu