VIZIUNE LEGATĂ LA OCHI

Ne vom salva de-o trecere fecundă, rară

Ca un vulpoi cerşind trei epoleţi de gală,

Urcăm pe lespedea ca un peron uitat de gară,

Ne îndopăm cu pâinea slabă de secară-amară...

 

Un zâmbet trist străbate brazii legănaţi de vis,

Doar ielele aplaudă nebune şi vor la moarte bis,

Ce vagi picturi se profilează-n cerul aşa-zis,

Tu urci, şi urci, şi urci spre un alt promis Paris...

 

Ne vom iubi legaţi la ochi, la tâmple şi la mâini,

Vom fi doi fugăriţi de soartă, scoşi pe poartă câini,

Ne vom iubi ca doi tâlhari sub aripi tăinuite de haini,

Vom fi, iubito, şi abeli dulci, şi nemiloşi caini...

 

Ne vom iubi pe insule falimentate, seci, pustii,

Şi vom avea copii cu aripi, zău, nu spun prostii,

Ne vom lega de stele cu-a noastre pirostrii

Şi vom nunti mereu, mereu, mereu, aşa să ştii...

 

 

 

TAINE

 

Despre cine să vorbeşti

Lângă rădăcinile luminii?

Despre care iubire să vorbeşti

Lângă seminţele dintâi ale Iubirii?

Despre care mângâiere să mărturiseşti

Lângă  răsăritul de suflet?

Despre ce speranţă să aduci vorba

Lângă începutul a tot şi a toate?

Despre ce iertare să faci vorbire

Lângă izvorul de pace?

Despre ce bucurie să spui tuturor

Lângă fericirea ce stă să irumpă?

Despre care dintre vorbe să depui mărturie

Lângă însuşi, Cuvântul?

Despre ce să spui ce ai de spus

Lângă tăcerea care rodeşte?

 

 

 

MONTE CRISTO

 

Mă priveşti mereu, ca o umbră

Iubitoare de sfiiciune,

Mă strigi în somn

Şi mă cauţi printre slove

Memorate odinioară,

Ştiu că mă iubeşti,

Ştiu că mă doreşti,

Ştiu că mă vrei

Ca pe-o amforă în deşert,

Mustind nu de apă ci de poeme,

Ştiu că ştii că nu vrei să vrei,

Dar nu te poţi împotrivi acestei stări

Nebune ca un vârtej de aur furat,

Ca un fir de sânge

Atârnând de o venă fragedă,

Timidă ca soarele roşind la apus,

Ai vrea să fii dimineaţa fugită din calendare,

Ai vrea să fiu vânătorul de raze

Vânându-ţi fuga înţepenită-n picioare,

Ai vrea să fim foaia albă

Pe care îşi croiesc evadaţii

Fuga dintre gratiile ce unesc buzele sorţii,

Şi ai vrea să fim celula din care să evadăm

Ca un dor de Monte Cristo

Ca să descoperim comoara fără-de-sfârşit...

 

Ai vrea, aş vrea, am vrea...

 

 

IUBIRE ÎNTR-O COCHILIE

 

Ai privit, vreodată, iubito,

Cum se sărută melcii, dimineaţa?

 

Ai sărutat, vreodată, dimineaţa,

Când încă nu a deschis ochii, înţepeniţi în vis?

 

Ai deschis ochii, vreodată, iubito,

Când sărutul nu se deosebea de dimineaţă?

 

Ai fost, vreodată, iubito, dimineaţă,

Când te sărutam pe ochii deschişi, miraţi?

 

Ai fost, vreodată, mirare, iubito,

Când se deschide mirarea, dimineaţa?

 

Ai fost iubită, iubito, ca o deschidere,

Vreodată, cu cheile-necate în speranţă?

 

Ai fost, iubito, pe când eram speranţă doar,

Iubită de pierderea de chei, măcar o dată?

 

Hai, iubito, vin melcii să ne sărute, doar o dată,

Îmbrăţişează-mă, şi pierde-mă-n speranţă...

 

Iubito, vrei o cochilie să te ascunzi de tine,

Iar eu să te caut, şi să te găsesc spre dimineaţă?

 

 

COLIVIA

 

O colivie e sufletul meu

Pentru tine, iubito,

Hieroglifă fugită din alfabetele iubirii,

O colivie largă cât infinitul

Plus un hectar de soare şi ceva,

E bietul meu, suflet, pentru tine, iubito,

Un deşert de gheaţă fulgerândă

Sunt, când tu te sui pe geana ferestrei

Sparte de paşii nefăcuţi, şi trişti...

 

O colivie sunt, o colivie eşti tu

Pentru mine, şi fug cu lacrimi

De picioare atârnate,

Sunt lacrimile coliviei care suntem,

Iubito, nu fugi, sunt peste tot colivii,

Iubirea înseşi e colivia cea mai dulce,

Cu sânge-amar înzugrăvită,

Vino, îţi spun pentru ultima oară,

Vino, în sufletul meu

Mai pregătit ca orice colivie

Să te strângă până dincolo de sânge,

De moarte şi de reînviere...