Autorul oscilează între cronică literară în sensul unei istorii a oamenilor și întâmplărilor și bibliotecă la care gestionează accesul, lecturile și ordinea cărților pe raft.
De la început ai impresia ce se transformă treptat în convingere că același autor se ocupă de redactarea unor note de subsol explicative, menite să stabilească o dublă relație: aceea a cărții cu lumea și aceea a cărții cu alte cărți.
Toate împreună alcătuiesc un logos, o ordine a lucrurilor și a faptelor cu darul de a stabili un sistem coerent.
Este atât surprinzătoare cât și binevenită abstinența autorului de la stabilirea unor ierarhii, o obsesie de care puțini reușesc să scape într-o vreme în care, vorba unui clasic în viață “canonul nu se dezbate, se impune”.
Această dorință “descălecătoare” fiindu-i străină lui Valentin Lupea ne regăsim împreună cu autorul pe tărâmul societății deschise, fără puncte de control și însemne care să permită sau să interzică accesul.
Îl judecăm sau îl aplaudăm pentru această atitudine?

Dacă nu vrem să cădem la rândul nostru în păcatul canonic, e bine să acceptăm propunerile din text ca pe niște deschideri și nu ca pe niște capete de drum.
Turnul de fildeș s-a degradat de mult, din neglijență și din alte motive dar mai ales din lipsă de chiriași cu acte în regulă - a fost considerat un spațiu abandonat și în cele din urmă demolat fără prea multă publicitate.
Pe locul vechii clădiri protejată de restricții a apărut un centru comunitar în sensul bun al cuvântului unde se comite, mai puțin ritualic dar cu atât mai eficient un proces de normalizare a binomului scriitor - cititor.
Canoanele amintite mai înainte suferă de păcatul originar al prăpastiei dintre impunere și recunoaștere.
Ce folos iscălitura de blazon care ornează documentul dacă cititorului puțin îi pasă.
Are și el, cititorul dreptul la rebeliune ca orice alt muritor și nu este rolul tocmai al literaturii să-i conteste acest drept.
Scrierile lui Valentin Lupea sunt mai degrabă un act de asumare decât unul de răzvrătire.  
El nu suferă de prejudecata atacului considerat cea mai bună apărare, nu se simte obligat să șarjeze pentru a nu trece, Doamne ferește, neobservat.
Dacă autorul nu este ispitit de întocmirea unui canon, el trudește la alcătuirea unui catalog. Demersul presupune mai întâi o anumită ordine după care reperele pot fi găsite cu ușurință oriunde și oricând.
La fel cu exploratorii din vremea nașterii geografiei moderne, Valentin Lupea cartografiază teritoriile pe care le descoperă și se supune acestei îndeletniciri cu plăcere și sârguință.
Pentru autor această muncă are menirea unei inițieri.
El nu vine cu modele de acasă încercând să raporteze noile descoperiri la matricea celor anterioare.
Fiecare excursie literară a autorului începe de la instrumentarul tradițional căruia i se dă o nouă întrebuințare.
Uneltele sunt neutre iar autorul se menține la cotele unui obiectivism posibil și de aceea credibil.
Astfel de cărți e bine să stea la capătul raftului, spre uzul cititorului și pentru păstrarea ordinii în bibliotecă.