p. s.: cu loc de început

mâine
iată-ne împreună
timpul nu știu cum e
trăim singuri
înconjurați de câțiva prieteni
din când în când
ca să evităm invitația seara târziu la cină
în fiecare noapte ne schimbăm
numele și prenumele

puntea dintre noapte și zi
care leagă malul cu cimitirul
de celălalt de unde se aud mereu uși trântite
și cu care încă nu ne-am putut obișnui
a refuzat propunerea acestei nopți
mâine în travesti o vei porni în
întâmpinarea ecoului ●


odă


în inima tăcerii
trăim fără acte fără nume și prenume
doar cu zgomotele neînsuflețite ale pietrei
ochi ghiftuiți de întuneric
sunt de ajuns pentru a traversa
muntele disperat de numărul mare
al posesorilor de morminte ale soldatului
necunoscut săpate de-o parte și alta a văii

acum nici o scuză nu-i în stare
să mulțumească mulțimea de statui vitrege
uitate de ziua națională a nu știu cărui amănunt ●






fotografie


pe valea albă este interzis să porți amintiri
de aceea în pauzele dintre ziuă și noapte
ploua mă puteam ascunde fără de urmă
pe una dintre cărări alergam pe ascuns
cealaltă vă rămânea vouă să vă ascundeți
și voi fără de urmă din această fotografie
bezna calcă pe urmele voastre se vede cum
umblați de câte unul singur încolo și-ncoace
fără să vă puteți odihni în pauza dintre noapte
și zi amare sau dulci zilele au trecut neștiute ●



hai să fim îngeri


seara pe canalul morii
în spatele ferestrelor abia închise
păianjenii bat darabana ne-am dus acolo
acolo nu-i nimic ploaia spre surprinderea
trecătorilor s-a mutat pe malul celălalt

hai să fim îngeri peste apa nedemnă
de numele ei să îi dăm
nume și prenume noi
după ce am trecut-o peste fereastra
vagonului de dormit vânzând-o primului
călător de pe peronul gării abandonate
promise morților care se zbat între
șinele căii ferate

seara pe canalul morii
morții istoviți de atâta așteptare
se bucurau că nu a mai nins ●






capriciu


melcii îmi umplu stângaci ocolul
ca într-o oglindă s-au așezat pe iarba din cimitire  
gara recent renovată este ocolită de melci
iar când plouă – și vara asta a plouat mult –
porumbeii dezgroapă boabele tainice găzduite de
șinele căii ferate femeile spală boabele jurând
să nu mai țină secret numele ultimului călător
uitat lângă peronul gării recent renovate sub
acoperișul de iederă de lângă cișmeaua pe care
cineva a scris „nu curge apa încercați la vecini”
înainte de a îmbătrâni frunza de nuc șade în fața
oglinzii atârnată de umerașul din șifonier
melcii se strecoară în așternuturi frunza de nuc
se apropie de marginea patului călătorul
înainte de a îmbătrâni acoperă cu vopsea partea
de perete invadată de buruienile toamnei zi de zi
noapte de noapte melcii se ghemuiesc împinși
de dorință în patul supraviețuitorilor din sala
de așteptare a gării de curând renovate așteptând
fiecare la marginea lui de pat tremuri frunza de
nuc de cum se desprinde de mine se face verde ●



declaraţie


fără a avea vreo datorie de achitat
o lumină ipotecată filtrează ochiul orb

la lumina apusului prin ferestrele mari
se fac schimburi de carduri de cumpărături
ochiul orb
fixează lumea din sala de așteptare
în vederea stabilirii vârstei
la care a avut curajul venirii pe lume

o durere sfâșietoare simt în piciorul știrbit
o mână de cenușă mi se așează pe umăr
„vreau să-i dai în judecată pe cei care
au participat la cina cea de taină” aud o voce
șablonizată de undeva din sala arhiplină ●



pasul ce nu se aude


a urcat scările
sau ce a mai rămas din ele
tăcută și singură umbra
privind nedumerită în golul
pârjolit lăsat pradă vrăbiilor ce se
adăposteau aici de furtună

pietrele erau sortate după culoarea
apei din care au fost adunate
și învelite una câte una în frunză de nuc
aruncate în alte ape și numai în urma
pașilor care nu se aud de țipetele
celor muți adăpostiți în golul de sub
scările acoperite de un covor de
frunze de floare-de-gheață strigătele
dădeau târcoale umbrei
pusă pe fugă din ușă în ușă
afară a rămas
numai întunericul
umbra a rămas să stingă lumina
dincolo de toate acestea ●



priveliște


plopii-s desfrunziți tăul are malurile închise
ceața provocată de acoperișurile joase migrează
spre tăietura zidurilor înnoptând în apus
cu un ciob de sticlă sub braț pe șina de cale ferată
ecouri de primăvară se amestecă cu resturi
putrede de voci agățate de funia clopotelor apele
nebăgate de nimeni în seamă surprind duhoarea
de pești necunoscuți numai ochi și urechi
legate una de alta ora închiderii arată aiurea în
lumină naturală frunza plopilor rătăcește pe
malul apei tăul se înghesuie sub zăpada de vară
picătura de rouă panicată de zborul de dimineață
al fluturilor se prăbușește pe malurile tăului
înainte să ia forma umbrei topindu-se-n beznă ●



teamă


nu era nimeni acolo în dulap erau adunate –
laolaltă cu amintirile – frunze de plop și castan
de ce doar de plop și castan nu am știut
niciodată nimeni nu știa unde-s ai mei sau dacă
mai sunt oamenii vorbeau despre prima mea
comă alcoolică din copilărie dincoace de pod
în fiecare miez de noapte era ucisă o pasăre
sângele ei era adunat pentru ceasul din turn
dar nimeni nu știa că sângele trecuse dintr-o
mână în alta și doar câțiva stropi s-au rătăcit
printre pietrele de pe malul tăului de sub dealul
popii odată cu dimineața pasărea și-a întins
aripile deasupra mea copacul de la marginea
tăului nu mai era se vedeau urmele jucătorilor
de zaruri pe zăpadă acolo nu mai era nimeni ●



rătăcire


trupul ei nu îl așteaptă nimeni stă legat
de malul greu de umbra lupilor negri
„ai grijă” măturătorii de frunze s-au așezat
cu spatele la soare tânjind după culoarea
de dimineață cu spaimă în casa din fața
muntelui nici o amintire nu a îmbătrânit
niciodată mai mult de un anotimp râsete
chinuite se târăsc de la un mal la altul
și trupul ei s-a întins pentru ultimul somn
pași grei se apropie în tăcere alunecă
pe lângă umbra degetului arătător ani
de-a rândul au fost goniți prin locuri pustii
aici când am venit ploua covorul de frunze
îl lasă trupului ei măturătorii de frunze
își ard ocinașele cu greu vor uita zăpezile
ocolind cimitirul din frunze de plopi
pe când eu… ●

(din Paranteză  temporară,
volum în  pregătire)