Cristian Gabriel Moraru sau dragostea de Teleormanul spiritual şi cultural, al cărui fiu este!

Gelu DRAGOȘ

Volumul lui Cristian Gabriel Moraru, „Genuri nobile”, mă duce cu gândul la o reclamă a fraţilor Adrian şi Cătălin Păduraru, în sensul că şi cărţile lui sunt asemeni vinului care stă mai mult timp în butoaie, e din ce în ce mai valoros. Aşa cred că s-a întâmplat şi cu cartea lui, „Genuri nobile” (Baia Mare, Editura „eCreator”), realizată la prietenul lui, Ioan Romeo Roşiianu.
Intelectual rasat, cunoscător al limbii şi literaturii române, Cristian Gabriel Moraru, trăitor pe lângă Dunărea „cea mereu curgătoare”, cum ar spune Ion Creangă, face un cadou literaturii române prin această nouă carte şi un serviciu teleormănenilor care iubesc cultura şi tot ce ţine de revista pe care o conduce, și anume „Teleormanul cultural”.
În generozitatea lui, în prezentul volum, sunt adunate editorialele şi articolele scrise de prietenul Cristian Gabriel Moraru la „Colocviile revistei Teleormanul cultural”, începând cu 2018, ba mai mult, vorbeşte cu patos despre lansări de carte, expoziţii de pictură, recitaluri lirice, premii, sărbătorirea zilelor Limbii Române etc.

Al.Florin Țene | Întoarcerea din cruciadă – viața poetului Radu Gyr între realitate și poveste

Lucia Bibarț

Există ființe care prin anduranța la suferință, prin  lupta și chiar jertfa de sine  pentru o idee, pentru un ideal, sunt comparate cu sfinții, numite, tratate chiar, ca sfinți.
Dar există sfinți ?Cine sunt ei ?
Există. Sunt  creaturi divine, spunem, pe care nu le putem cuprinde.
De unde provin acestea?
Din oameni, răspundem,  luând în calcul convingerea și porunca părintelui Arsenie Boca: ”nașteți sfinți!” Și completăm răspunsul la întrebarea noastră:  sființii sunt născuți de  oameni, iar oamenii se sfințesc  eliberându-se de condiția dată, devenind  ai lui Dumnezeu, îndumnezeindu-se.
Judecând lumește, sfinții  sunt ființe trăitoare întru spiritualitate, pentru care binefacerile pământești sunt nesemnificative,  trecătoare și iluzorii. Pentru ei  mundanul are valoarea clipei și, contrar aparenței, agoniselile lumești sunt fără consistență  comparativ cu cele ale eternității creștine. Pare neverosimil că  sfinții au fost / sunt totuși și oameni.  Că își  consumă  viața pământească  lângă noi, conectați la  divin oricare ar fi riscurile.

Volumul de critică „Moara lui Gelu”, o carte de luat în seamă!

Toma Gross Rocneanu

    Mă bucură mult cartea de critică, semnalări editoriale intitulată „Moara lui Gelu, editura „eCreator”, colecţia Critica, tehnoredactare şi copertă Adalbert Solticzi, dar profesorul Dragoș mă uimește prin această nouă apariţie încă o dată.
    Domnul  profesor Dragoș Gelu este un cunoscător  deosebit al Țării Maramureșului  și cunoscând acest lucru, am lansat butada: „Gelu cunoaște satele moroșenești după cum aude ”Cântecul clopotelor” de la biserică”.  
    Cunoscând locurile, sigur că l-a frapat și vorbirea laconică și chiar  exprimările prescurtate pe care concitadinii noștri le folosesc. Ajungând la gradul acesta de cunoaștere, sufletul lui minunat nu a putut trece nepăsător, așa că omul nostru – Gelu Dragoş - a scris despre ei, despre Maramureș și  despre traiul acestora cu bucuriile și necazurile lor și din aceste observații și constatări a scris articolele, care a devenit  prima carte care i s-a tipărit la editura ”Transilvania”, a cărui patron era dr. Ganea Mihai, numită sugestiv „Instantanee maramureşene” (2012).

„Plec și mă întorc în mine o dată cu toamna …”

Nicolae Toma

Când am citit CV-ul poetei Iulia Dora Marinescu, fără să vreau mi-am dat seama că a avut un destin ademănător cu al meu. Ca să fiu mai explicit, autoarea a explodat cu un volum de poezie în 1990, cu titlul „Te aștept luminând” la editura Făt Frumos, din București. După opt ani, în 1998, publică al doilea volum de poeme, cu titlu “Psalmi pentru suflet nins” la editura Examene. Deși a obținut mai multe premii literare, între 1998 și 2021 s-a lăsat o tăcere peste creația ei poetică. Nu știm ce s-a întâmplat, dar putem presupune că în viață ca să facem ce vrem depinde de mai mulți factori, dar cu siguranță depinde de noi dacă acceptăm sau nu anumite compromisuri.
    Editura eCreator, din Baia Mare, și-a propus să scoată o carte semnată de Iulia Dora Marinescu, cu titlul „Evadare unde încep îngerii” și cred că acest titlu ascunde drama autoarei. Cartea are două secțiuni: „Înapoi în mine” și „Oglinzi concave”. Nu știu de ce am senzația că lungul drum, străbătut în 23 de ani de tăcere, a fost o călătorie spre regăsire, spre descoperirea de sine.
    Și văd că nu m-am înșelat. Autoarea a trăit...

CULORILE IUBIRII

OLIMPIA MUREȘAN

MARIA BERCIU realizează în grupajul de povestiri cu titlul-„CULORILE IUBIRII” un tablou al observațiilor sale din viața de zi cu zi, unii scriitori de proză scurtă-ca și acestea pe care le prezentăm acum se definesc pe ei înșiși la analiza sentimentelor personajelor sau la atitudinea pe care ar fi trebuit s-o ia intr-o împrejurare sau alta aceste personaje.
Culorile iubirii/ Pot fi luminoase și frumoase/ ca un curcubeu„vărgat peste mare aruncat”/ sau pot fi umbrite/ de un nor călător/ sau încercate de un dor cuprinzător/ de o luptă răbdătoare- / a toate cuceritoare/ și mereu biruitoare!/ Pot fi aruncate, / pot fi foc ce arde, / zid de neînvins, / liniște adâncă-/ aruncate spre cer, / fluturate-n vânt, / pierdute-n mulțime, / revenite pe pământ, / cu mintea aiurea-/ nevăzute ce sunt!/ de la Dumnezeu venite/ culorile vrăjite.
Ideile de mai sus se regăsesc în povestirile Mariei Berciu.
Astfel în proza O întâmplare întâmplată-(deși n-ar trebui să se repete același cuvânt sub formă de adjectiv decât în situația în care se dorește în mod deosebit să se specifice faptul că cele relatate s-au petrecut în timpul trecut)-narațiunea curge liniar precum timpul -din trecut spre prezent și apoi spre viitor, având...

Povestiri rupte din viață

Nicolae Toma

O nouă carte vine în fața cititorilor prin planul editorial la Editura eCreator din Baia Mare. Un volum de proză, cu un titlu mai degrabă poetic, „Culorile iubirii”, scris de Maria Berci.
Povestirea „Trei surori” este axată pe viața de familie dintr-un sat, mai degrabă o cronică de familie spusă dintr-o suflare, așa cum ai povesti o carte sau un film. Și totuși trece prea repede peste personaje. Mai pot spune că din narațiune lipsește tensiunea, povestea e prea simplă și nu stârnește cititorul, dar descoper că are talent de povestitor și presupun că dacă ar introduce un dialog între persoanje ar atrage mai mult atenția cititorului. Viața la țară se rezumă la relațiile interumane și peste anumite amănunte trece prea în grabă.  
Și povestirea „Amintiri dragi, Danei” pune în evidență talentul de povestitor și singura obiecție care o am este neutralitatea autoarei. Poate să fie ceva bun dacă va contura mai bine personajele și va accentua mai mult trăirile umane și momentele importante.

Poezii de Melania Rusu Caragioiu

Melania Rusu Caragioiu

VÂNTUL   PELERIN

Pelerin prin lumea largă
Umblă vântul, fără țel,
Cât e ziulica-ntreagă
Cântă-n dinții de oțel …

Nu mai stă și el pe-acasă
Ca să-și facă vreun program,
Dar nici pe alții nu-i lasă:
Le bate cu palma-n geam.

Vântule, de ce-mi rupi floarea ?
Toate-și au în lume rost!
Ori te supără splendoarea?
Ori ..cu artele n-ai fost?”

Poezii de Ion Duduveica

Ion Duduveica

ÎNVIEREA

Ard bisericile, azi, în focuri,
Este ziua sfântă-a Invierii,
Lumânări aprinse, pe alocuri,
Un miracol îl redau vederii...

Pentru ce mi-ați dat zădărnicia,
Prefăcându-mi visu-n foc de paie
Și m-ați însoțit cu sărăcia,
Sufletu-mi arzând ca o văpaie?...

101 aforisme de Al. Florin Țene

Florin ŢENE

    1-Bărbaților le plac femeile că sunt vorbărețe și îi lasă să gândească.
    2-Toți vedem orizontul dar fiecare îl avem pe-al nostru.
    3-Gândurile inteligente ar trebui să fie însoțite de cuvinte inteligente.
    4-Cuvintele încărcate de înțelepciune ascund gânduri șirete.
    5-Românul care a pierdut încrederea în țara sa, și-a rupt piciorul drept.
    6-Negația este ultimul refugiu al omului incult.
    7-Mulțimea este ușor de manipulat, insul e mai greu să-l faci să înțeleagă.
    8-Dintre două iubiri trebuie s-o alegi pe cea care-ți răspunde tot cu iubire.
    9-Viitorul ți-l construiești fundamentând prezentul cu înțelepciune.
  ...

Poezii de Vlad Babiciu

Vlad Babiciu

Vatra sătească

Vatra satului ramasă neschimbată
Trecerea timpului hoinar
Privirea ațintită înspre  strămoșeasca vatră
Miros de lemn învechit
Pe pridvor atîrnate vase de lut arse
Costumul tradițional sătesc prins  în cui
Pecetea suspendată deasupra uși
Sigla în  memoria ostașilor viteji
Lampa de război și  sabia tăioasă
Amintesc luptele eroice pentru vatra strămoșească.
Roua curge pe acoperișul stufos din paie
Bîrnele prinse treierate de văpaie
Iarba încolțită ascunsă pe sub prispa casei
Rătăcit trandafirul capul își scoase.

ICA+65

Virginia Paraschiv

Merg oamenii cu cârpa la gură, cândva o mască finuță, chirurgicală, deșirați de sacoșe cărate, cu marfă ieftină, după amiaza, pe caniculă de fier opărit. Cârpă trențăroasă și slinoasă, îmbibată de scuipat și de transpirație.   Autobuze sau troleibuze nu prea se mai arată, Grupa de vârstă   +65 și-a rărit prezența pe străzi. Bătrânii ocrotiți  prin decret, în timpul pandemiei modelatoare, s-au obișnuit să stea în casă. Au pus hârtie albă în geamuri și ies la ușă, când vine poștașul cu fericita pensie fixă și netulburată, ies la ușă tot cu cârpa la gură și la nas. Nu dau și nici nu iau virușii la nimeni, îi țin în casă, așa sunt ei, păstrători, adună ce pot și nu fac risipă de nimic. Câte un băiat din vecini, plătit cu porția, săptămânal, aduce cele trebuincioase gurii, hrană și bulinele adiacente pentru îndelungă și statornică supraviețuire. Mai greu e cu facturile, comisionul pentru delegații plătitori la apă, gaze  și curent, costă scump, foarte scump.  Toate chinurile domestice și sociale au lunar, un început și un sfârșit. Rămân nopți și zile bune de vegetat în liniște și pace.

LA SPARTUL NUNTII *

Virginia Paraschiv

Domnul Gheorghe a murit fericit, de bătrânețe. A murit luminat, cu popă și   cu lumânare.  De-a dreapta și de-a stânga patului de finală chibzuință, erau așezate, ordonat, șterse de praf, volumele sale de poezii, multe la număr. Domnul Gheorghe era poetul municipal cel mai titrat, liceu și facultate, ranguri politice locale cu indemnizații în formă continuată. Diplome și premii de recunoștință municipală, urma să   fie denumit post mortem,   cetățean de onoare al orașului pe care l-a slăvit. Cenaclul literar  finaliza meticulos epitaful versificat, confrații literari verificau cadența și ritmul nemuririi de pe monumentul funerar: ”Aici se odihnește/ Și se nemurește/ Poetul Gheorghe cel vestit/ Ce versuri mari a făurit.”   Un monument spectaculos, din beton armat, cu chipul poetului înconjurat de chipurile colegilor consiliului local, ce votaseră în unanimitate o sumă impresionantă pentru cinstirea funerară. Numele poeților erau gravate fără chip. La baza monumentului o cruce aurie, din metal vopsit. Preparativele monumentale fuseseră planificate din timp, în așteptarea răbdătoare a suspinului final. Acum poetul Gheorghe poposea pe năsălie, un cor de preoți intona imnuri înălțătoare . Distinsa mulțime nu plângea cu zgomot ,   se ștergea la ochi cu batista brodată pusă cu bold la piept, de niște doamne venerabile repartizate  pentru serviciul de ceremonii.

INIMA STRĂINULUI (5)

Eugen Oniscu

După două zile, lăsându-l pe tatăl său profund îndurerat Eusebiu călătorind cu avionul sosi în aeroportul din Berlin. De la aeroport luă un autobuz, apoi un tramvai și fu plăcut surprins de forfota marelui oraș. Avea impresia că se întorcea în lumea unde de moment aparținea. Cel puțin avea un servici, o garsonieră închiriată și câțiva prieteni. Ajuns acasă, deschise geamurile pentru a lăsa aerul proaspăt să pătrundă în locuința neaerisită de ceva timp. Apoi ieși pe balcon și privi furnicarul de oameni și mașini ce se avântau pe străzi în acea zi. Locuia la etajul patru într-o clădire impunătoare într-un cartier destul de populat al Berlinului.
Razele de soare îi mângâiau în chip blând fața. Se așeză pe un scaun pe care îl avea în balcon și continuă să privească mișcarea vieții ce în valuri se derula prin fața sa. ,,O, ce minunat ar fi dacă aș avea și eu o soție și copii precum Alin! Dar se pare că la mine totul este extrem de complicat! Și o luminiță de speranță apăruse cu Elena dar s-a stins aproape de tot. Nu cred că între mine și ea va mai fi ceva. În ciuda faptului că Cristina este optimistă, eu nu cred pentru că Elena este prea rece și distantă atunci când se raportează la mine. Dar totuși până la urmă cine știe...” În acel moment șirul gândurilor sale se întrerupse pentru că telefonul său sună prelung. Era un apel pe messenger cu cameră video, deschise și pe ecranul telefonului se profilă chipul Elenei ce era foarte emoționată:

INIMA STRĂINULUI (4)

Eugen Oniscu

Eusebiu intră în sufragerie salută și se așeză pe un fotoliu, pentru câteva clipe privirile tuturor fură îndreptate asupra lui după care Alin zise:
- Eu profesez la muncă ceea ce îmi place, și mai mult de atât îi promovez pe cei mai buni muncitori. Caut mereu să-i ajut pe oamenii care nu au un loc de muncă să-și poată câștiga o bucată de pâine. Mă bucur cu familia mea, iar viața mea este împlinită chiar dacă nu am o casă propie, plănuiesc ca în următorii ani să-mi construiesc în curtea casei părintești pentru că avem pământ destul o casă cu mansardă. Iar casa părintească va rămâne la dizpoziția celorlalți frați ai mei, sunt mulțumit și cu mașina pe care o am și cu care mă pot deplasa, nu doresc mai mult sunt bine așa. Nu am de ce să nenorocesc pe nimeni pentru a face avere, pericolul care îl au cei ce aleargă într-o goană nebună după avere este că atunci când lovesc în alții de fapt lovesc în propiul lor suflet care rămâne gol și meschin și cu timpul în ciuda averii lor acești oameni devin profund nefericiți. Sunt destule cazuri de oameni bogați care sau sinucis realizând că viața lor nu are nici un sens.
Chipul lui Alin în acele momente exprima entuziasm și acea forță a tinereții îmbinată cu noblețe de caracter. După cum vorbea așa își trăia viața în slujba oamenilor și fiind devotat familiei sale.

Ilie

Andrada Brîndușa Keszeg

Personaje:
Preotul
Preoteasa
Ilie - copilul rămas orfan
Ana - fiica preotului
Povestitorul 1
Povestitorul 2
Povestitorul 3
Povestitorul 4
Povestitorul 5
Copilul 1
Copilul 2
Copilul 3
Copilul 4

METANOIA

Ana-Cristina Popescu

ACTUL I

Personajele: Pădurarul, Aron.

Decorul: Imaginea unei păduri, o cabană în interiorul căreia se poate zări o masă, câteva scaune, un pat, un cuptor de cărămidă, un radio, un dulap.

(La radio se aude un cântec popular în timp ce pădurarul împreună cu Aron sorb fiecare dintr-un pahar răchie de prună.)

Cum ne calculăm singuri care ne va fi pensia începând cu 1 ianuarie 2022

N. Grigorie Lăcrița

Conform programului de guvernare al coaliției PNL-PSD-UDMR, începând cu 1 ianuarie 2022, valora punctului de pensie va creşte cu 10%, respectiv de la 1.442 de lei la 1.586 de lei.
Orice cetăţean, care doreşte să ştie cât îi va fi pensia începând cu 1 ianuarie 2022, va proceda conform celor de mai jos.
Varianta 1
Pensia brută, începând cu 1 ianuarie 2022 =
pensia brută existentă până la 31 decembrie 2021 x 1,10.

Raportând 1.586 de lei la 1.442 de lei rezultă indicele 1,10 care, procentual, se exprimă printr-o creştere de 10%.
Deci, în modul cel mai simplu, orice cetăţean care doreşte să ştie cât îi va fi pensia începând cu 1 ianuarie 2022, îşi va înmulţi pensia pe care o are până la 31 decembrie 2021, cu 1,10.

Lupul dacic, de la stindard la arhetip

Nicolae Iuga

   1. Ubicuitatea geografică a lupului

    Din punctul de vedere al habitatului, Lupul (Canis lupus) era – și încă mai este –  foarte bine răspândit în toată emisfera nordică a globului terestru, a fost chiar cea mai răspândită specie dintre toate mamiferele de pe pământ. Singurul său prădător natural este tigrul (problema se pune doar în Asia), dar lupul a pierdut lupta inegală cu omul în unele zone precum America de Nord, Europa Occidentală, India sau Japonia, locuri în care specia este pe cale de dispariție sau chiar a dispărut, fiind vânată necontrolat până spre sfârșitul secolului XX.
    Lupul este un vânător inteligent și feroce,