În data de 25 februarie 2024 am semnalat faptul – pe Facebook – că (a)numita Iulia – Florentina Paciurea a publicat, în antologia „Fior de argint” - recent apărută la Editura „Contraste culturale” din Giurgiu, coordinator Izabela Tănasă – un...
ContinuareEtichetele puse de "progresiștii" de azi cruciadelor, spun că ar fi fost razboiae laice, cu intenții acaparatoare, sub pretextul religiei. Eventual, afirmă că religia a provocat războaie de jaf, care...
ContinuareAproximativ 96% dintre româncele cu vârsta între 16 și 44 de ani consideră starea lor de sănătate ca fiind bună sau foarte bună
București, 23 septembrie 2024 -...
Calendaristic, vara s-a dus. Impunând și ea un bilanț. Căci Filarmonica Pitești avu ceva activitate și-n acest interval. Preponderent în aer liber. Astfel, soprana Laura Chera și pianistu` Tudor...
ContinuareProf Merciu Dorel
Maramureșenii au fost dintotdeauna credincioși lemnului, căruia i-au dat cele mai felurite forme și în...
ContinuareCORINA ISABELLA CSISZÁR
Fata Pădurii în casa părăsită
Aveam vreo zece, doisprezece ani și ne jucam sara, vara...
ContinuareCorina Isabella Csiszár
Viaţa evoluează cu paşi repezi pierzându-se obiceiurile vechi în locul cărora apar altele noi. Vechile...
Continuare[Mircea Toma][1]: Suntem la Cluj, Universitatea Babeş Bolyai, 1974-1975. Sunt student în anii de final ai Facultăţii de Psihologie, şi proaspăt membru în A.S.C. – Asociaţia Studenţilor Comunişti. Concret, pentru...
ContinuareS.I.C.: Cum funcţiona viaţa redacţională la CoCo? În ce perioadă aţi fost redactor acolo? Cine era redactor-şef?
B.G. Am fost redactor la CoCo în perioada studenţiei, adică între 1977 şi 1982...
Continuare”Sunt prea bătrân pentru a mă mai putea maturiza!” (Ioan Marchiș)
Interviu cu sculptorul Dr. Ioan Marchiș, realizat în atelierul său din Ocoliș
-Aici, în atelierul tău de la Ocoliș, te-am...
ContinuareLa poalele Munților Nemira, umbrit de culorile vremurilor, orașul Dărmănești a fost un izvor curat de suflete tari (intenție vădită după semnificația numelui său). La finalul unui octombrie răsucit pe axa firescului, se aprinde un...
Continuare„Verdele este culoarea principală a lumii
și de-aici ia naștere frumusețea”.
(Pedro Calderon de la Barca)
Pornind de la esența acestui citat, îmi „recolorez’’ si eu cuvintele, inspirându-mă din titlul mai mult decât sugestiv ...
Asociaţia LIGA Scriitorilor Români prin Comitetul Director al Ligii Scriitorilor din România oferă anual Medalia Virtutea Literara scriitorilor în viață, a căror operă promovează idei umaniste de tolerantă, valori ale patrimoniului national și a căror...
ContinuareGabriela Dimitriu
Cartea scrisă de Gheorghe Mitrofan: ”La mulți ani, bătrânica mea!” este un omagiu adus TELEVIZIUNII ROMÂNE... Această carte de o valoare inestimabilă pentru tot ce înseamnă Media, a fost tipărită la editura ECREATOR Baia Mare în anul 2024 și face parte din Colecția Media.
Este o carte jurnal, în care sunt reiterate amintiri și momente petrecute în minunata lume a Televiziunii Române de inginerul Gheorghe Mitrofan, omul care și-a închinat întreaga viață acestei instituții, începând cu întâi aprilie 1961. A lucrat treizeci și nouă de ani ca specialist în electronică în cadrul #TVR.
Prin parcurgerea primei pagini, avem privilegiul de a citi un poem emoționant dedicat TVR, scris de însuși autorul cărții, din care se desprinde miraculos, potențialul literar al acestuia:
” Ți-am cules stelele-n / Poală / Ne-am jucat cu ele-n / Colbul de pe drum... / Le-am făcut chiar licurici, / Dar s-au dus, / Ca fumul din cătun, / Ca o petală / Destrămată de cei mici”.
ICĂ SĂLIŞTEANU
Motto I :
" Doamne, fă-ți cu mine plinul
Dar lasă pe câmp pelinul
Căci fără dulceața lui
Greu i-ar mai fi omului "
Ștefan Mitroi
Când o capodoperă de altfel premiată de Academia Romȃnă în anul 2010 te provoacă luându-se la întrecere cu toate lecturile serioase și consistente asupra cărora te-ai aplecat cu conștiinciozitate, parcă realizezi că "îmbătrânești într-o clipă și repede se împuținează lumea pe care o știi".
Și asta face cartea "Dulce ca pelinul", te obligă să-ți pui întrebarea : de câți îngeri a fost nevoie să lăcrimeze în sufletul lui Ștefan Mitroi, ca acesta să poată scrie o asemenea carte, fiindcă citind-o, prin fața ochilor ți se perindă parcă o peliculă la care te uiți aproape hipnotizat, forța sugestiei fiind mult peste cea a unei lecturi obișnuite.
Și de parcă n-ar fi fost de ajuns narațiunea în sine, pe lângă romanul "Dulce ca pelinul", tipărit la editura RAO, este atașat un grupaj de poezii referitoare la personajele propriu-zise ale cărții, încât ajungi să-ți pui întrebarea firească dacă nu cumva Ștefan Mitroi și-ar fi putut scrie capodopera la fel ca Homer, cu armele prozodiei, într-o epopee. În orice caz...
Gabriela Dimitriu
Un nou volum de excepție apărut la editura eCreator Baia Mare, în toamna anului 2024, ne va încânta și impresiona în momentele de lectură, datorită poeziilor din care se desprind spiritualitatea și filozofia de viață a poetului Costel Zăgan.
Cartea: ”Nepotul lui Kafka” este scrisă de profesorul de limbă română, Costel Zăgan, cunoscut (după propria descriere), drept poet și aforist.
Costel Zăgan s-a născut la 20 ianuarie 1958, în satul Tudor Vladimirescu, comuna Ringhilești, județul Botoșani. Părinții, Ioan și Elena sunt originari din Bucovina. Urmează gimnaziul în satul natal. Este absolvent al Liceului de cultură generală: "A.T. Laurian" din Botoşani, promoția 1977. Este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea "Al. I. Cuza" din Iași, cu lucrarea "Natură și eros la Eminescu". Este căsătorit și are cinci copii: doi băieți și trei fete.
Publică: poezii, aforisme, epigrame și citate proprii în revistele Colloquium, Convorbiri Literare, Intertext, Poezia, Hyperion, Timpul, Absolut Cultural, etc.
Gabriela Dimitriu
Volumul de poezii scris de poeta și prozatoarea Liliana Gabroveanu, ”Amalgam emoțional” a apărut la editura ECREATOR Baia Mare în anul 2024 și face parte din Colecția POESIS. Acest volum este împărțit în trei capitole: ”Gânduri printre rânduri”, ”Versuri populare Pamflete, Parodii, Fabule” și ”Din natură” și conține 68 de poeme, așezate în paginile acestei cărți într-o ordine preferențială, în funcție de trăirile interioare ale autoarei.
Însuși titlul volumului sugerează faptul că fundația emoțională din care se nasc cuvintele autoarei, pornesc din inima și sufletul său, în speranța că în acest mod se va descătușa de neliniștile metafizice pe care le-a experimentat de-a lungul vieții sale aflate într-un amalgam al emoțiilor constructive, emoții izvorâte din experiențele vieții.
Prin definiție, un amalgam este definit ca un amestec( sau un amestec de diferite elemente sau substanțe). Într-un context literar, poate descrie o combinație de caracteristici, idei, trăiri interioare și sentimente. Din sentimente se nasc emoțiile poetei, din contemplațiile propriului suflet. Coroborate cu eul liric care o însoțește pas cu pas, Liliana Gabroveanu nu face altceva decât să creioneze toate acele izbucniri lăuntrice care sălășluiesc în fiecare celulă a ființei, redând prin versurile sale creative, impactul emoțiilor asupra oamenilor.
Gabriela Dimitriu
”Ritualuri poetice” este cel de al treilea volum de poezii pentru poetul Dănuț Cepoi.
Apărută la editura ECREATOR Baia Mare, cartea este lansată în anul 2024 și conține poezii și aforisme, menite să definească cât mai corect și amplu, structura eului liric plămădit din cuvintele pline de profunzime și înțelepciune ale poetului.
Conceptul de ”ritual” prezent în titlul acestui volum, amplifică viziunea poetică a autorului din punct de vedere literar, viziune împletită cu noțiuni teologice, acesta încercând să dezvolte o notă de forță autentică acordată cuvântului scris, într-un cadru ceremonial adus pe altarul poeziei.
Dănuț Cepoi este de neoprit în momentul în care-și proiectează în vâltoarea versurilor gândurile și sentimentele. Un fin analist al firii omului, acesta apare în fața cititorilor ca fiind un poet profund și sensibil, încărcat de neliniști metafizice și iubire față de semeni, dornic să descopere prin intermediul poemelor sale, toate acele trăiri interioare descoperite de fiecare dintre noi.
Poetul empatizează cu cititorul, definind prin fiecare poezie prezentată, meditația și filozofia personală cu privire la toate sentimentele care conviețuiesc în inimile noastre, în toate etapele vieții.
Adriana Crăciun
Cartea „Amalgam emoțional” de Liliana Gabroveanu, publicată în 2024 la editura eCreator din Baia Mare, este structurată în mai multe secțiuni distincte, fiecare abordând teme variate, de la introspecții personale, la versuri inspirate din natură sau din societate. Iată o privire de ansamblu asupra structurii acestei colecții de poezii:
„Vers terapeutic” este prima poezie, ca o formă de autoexaminare și terapie, un mod de a exprima gânduri și emoții profunde.
„Vine o vreme, mai către apus, / când toți am adunat multe de spus. / Grăim despre emoții cu glas tare, / dialogăm cu noi, nu vrem vreo ascultare. / Dispară judecăți, nu vrem nici părtinire, / doar pace, liniște și împlinire. // Am ambalat mesaj în poezie. / Un joc pe-a monitorului hârtie.” („Vers terapeutic”)
Această poezie poate fi interpretată ca o declarație de intenție poetică, apropiată de conceptul de ars poetica, unde poezia devine un mijloc de auto-exprimare și autovindecare.
În acest context, „ars poetica” se referă la o cugetare a eului liric asupra actului de a crea poezie, asupra rolului și scopului poeziei în viața sa și în societate.
Gabriela Dimitriu
Cartea ”Bancuri și iar bancuri” scrisă de poetul Grigoraș Ciocan, conține un număr de patruzeci și unu de teme și titluri alese pe măsura conținutului, conturate sub forma unor poezii cu tentă hilară care reușesc încă de la prima lecturare, să descrețească fruntea cititorului. Cartea a apărut în luna august 2024 la editura ECREATOR Baia Mare, Colecția POESIS și poate fi considerată un adevărat balsam pentru sufletele obosite și încărcate de amărăciune lăuntrică, o oază de veselie îndreptată către lumina eului interior care sălășluiește în noi.
Coperțile sugestive sunt produsul creativ al domnului Florin Dochia, iar ilustrațiile întâlnite după prezentarea fiecărui banc sunt opera talentatului Leonte Năstase.
Titlul cărții se bazează pe repetitivul ”bancuri”, pentru a amplifica și sublinia conținutul tematicii expuse.
Bancurile exprimă nevoia de creativitate a oamenilor într-un anumit moment, iar din punct de vedere al conținutului acestora, pot fi asemănate cu glumele și povestirile pline de tâlc ale bunicilor și străbunilor noștri, transmise din generație în generație. Alteori, bancurile își au rădăcinile în zicalele și proverbele strămoșești, deci pot fi considerate ca fiind producții folclorice și spirituale ale popoarelor.
Mirela Ianuș Dinga
LĂMPI DE VÂNT
Lămpi de vânt cu miez de flăcări
vălurind un viu porfir
întețesc lumini ciudate
în răspântii neumblate
și-mpletind mănunchi de umbre
tot ridică-un coviltir
pentru noi și pentru clipa
ce ne leagă și desparte.
Dincolo de frontiera
unduită de copaci
flutură, țesut cu firul
gâlgâind dintr-o lăută,
Claudia Mariana Filipescu
Toamna
Emoționante manifestări ale unui anotimp care mângăie infinitul neatului
Printr-un amalgan de broderii misterioase încastrate una într-alta
Purtător de iluzii peste suflete- ferestre deschise
unde pătrunde vântul speranțelor dând la o parte perdelele încercărilor și lipsa bucuriilor neîndeplinite.
Anotimpul persuasiunii, strânge în sine
taina și durerea, spaima și admirația înfățișării sale,
își poartă numele cu orgoliu, Toamnă...
Un bărbat cu forța de-a stăpâni gesturile exterioare
Capabil să învăluie realitatea cu sensurile posibilităților pentru a-l înțelege, a-l accepta.
Mirela Ianuș Dinga
CE MAI ȘTII...
Ce mai știi de noi, de vânt și ierbi
de fântâni cu strigăt în spirală,
de capcana pentru vis și cerbi,
de amurgul frânt pe nicovală.
Când condorul fricii, din vâslit
nu se-oprește – zboru-i descuiat -
timpul, într-un laț meșteșugit,
se smucește lung și ne-ncetat.
Ce mai știi de verde, când nu-și curmă
iedera urcușul său pieptiș
și de caii ce-au lăsat în urmă
o potcoavă spartă pe furiș.
Ioana Stana
RECVIEM
Ce lumi frumoase au apus
Când ți-ai întors privirea
Și câte stele s-au supus,
Rostindu-ți nemurirea.
Ploua cu fulgi de pietre reci
În toamna pălmii mele,
Treceau prin anotimpuri seci
Duzini de ceasuri grele.
Atât să-i fie omului impus
Să șteargă fericirea doar din mers,
Al adevărului adesea recompus,
Din stropii efemeri ai unui vers.
Ce lumi frumoase mi-au apus,
Când n-ai mai existat.
Și câte oști de stele te-au condus,
Când totul și nimic n-a mai contat.
Mirela Ianuș Dinga
PRIBEGIE
Hai să ne oprim din pribegie,
se-oglindește-amurgu-ncet în vin
când pocalele abrupt ne-mbie
sub aripa frântului suspin.
Peste miriști ceața se ridică
inorogii suferă de sete
pe poteci își leapădă, de frică,
umbra și potcoavele-amulete.
Evadează tainele din vetre
lângă porți străjeri spre somn se scurg
spre zenit, cu sfori de rouă, spectre
leagă răsăritul de amurg.
Cornelia Georgescu
De cum intră în casă, Lia fu întâmpinată mai întâi de un pisoiaş gri, cu blăniţa moale şi pufoasă, care-i sări în braţe de cum o zări intrând pe uşă, lăsându-se dezmierdat de mângâierile ei pline de tandreţe şi afecţiune. Cu motănelul gri în braţe, Lia intră în camera de zi, unde se aflau părinţii ei, ambii treji. Ea-şi salută părinţii, care se ridicară în picioare, zărind-o; pe ea o aşteptau.
- Cam târzior astăzi, domnişoară, îi reproşă blând domnul Virgil Stancu, care părea a fi îngrijorat de întârzierea fiicei sale.
- Nu foarte târziu, tati, surâse ea, ceea ce-l dezarmă rapid pe tatăl ei; acesta îi răspunse tot printr-un zâmbet, renunţând pe loc la alte reproşuri pe care, probabil le avusese în minte înainte de sosirea fiicei sale.
Părinţii ei o aşteptaseră pe ea, îngrijoraţi de întârziere şi foarte probabil, nerăbdători să afle rezultatul concursului, după încheierea celor cinci testări.
- Am auzit o maşină; ai venit cu taxiul? întrebă, tare curioasă, doamna Valeria Stancu.
- Nu, mami, nu cu taxiul; m-a adus un coleg cu maşina, explică ea.
- Un coleg?! se miră mama ei. Păi, care dintre colegii tăi are o maşină? Nu ştiu nici unul care să aibă.
Eliza Rosanna Tiu
Lacrimi de aur picură leneș pe fețele ruginite ale frunzelor. Una dintre ele, slăbită pesemne de trecerea anotimpurilor, se desprinde de ram sub povara cea grea a luminii și își începe zborul către necunoscut. Habar nu are că, în curând, își va culca limbul zbârcit pe așternutul reavăn de pământ, ce miroase a putred. Chiar dacă unele dintre suratele sale încă mai stau agățate mândru de crengile negre și golașe, toate vor avea parte în curând de acest declin iminent ce le va conduce spre pieire. ,,Așa este legea firii”. Ce minciună dulce. Oare cum mai poți găsi frumosul într-o lume unde orice se termină cu moarte? Oare cum te mai poți agăța de speranțe atunci când vezi cu ochii tăi cum tot ce era tânăr se ofilește? Cum pot oamenii iubi iarna, timpul în care pământul pustiit îmbracă haine albe și strălucitoare doar pentru a camufla adevărul - paralizia vieții? Răspunsul poate că nici nu îmi este străin. Până la urmă, și noi facem la fel. Ne înveșmântăm sufletul cu vorbe și aparențe, doar pentru a dosi aceleași taine: durerea, disperarea, necazul.
Îmi trag scaunul de la birou și îmi rup privirea de la peisajul melancolic. Iau stiloul în mână și îi înșurubez capacul la celălalt capăt. Îmi place să dau viață de cerneală cuvintelor, să privesc jocul peniței pe hârtie, dar mai ales, să îi ascult hipnoticul scârțâit care îmi vindecă sufletul.
Eliza Rosanna Tiu
Picioarele îmi cedează sub greutatea corpului ce mi se pare multiplicată de oboseală și de foame. Mintea îmi spune să continui, dar mușchii se opun. Cad în genunchi. Iarba înaltă îmi gâdilă bărbia, învăluindu-mă într-un miros de proaspăt.
- Cassia! Vino aici! Am reușit!
Vocea fratelui meu pare a fi îndepărtată și neclară. Ridic privirea la timp pentru a-l vedea alergând spre mine, cu chipul încordat de îngrijorare. Mă sprijin de mâna pe care mi-o întinde, uitându-mă fix în ochii săi de ambră.
- Ești sigur că ăsta este Oplontis ?
- Da! Mi se pare că pot vedea și Villa ! În sfârșit nu vom mai muri de foame pe străzi!
La câțiva kilometri distanță de câmpia unde ne-am oprit se întinde un oraș maiestuos, umbrit de muntele Vezuviu. Mai departe de el, o panglică azurie ce sclipește în soarele de octombrie se înnoadă cu eșarfa cerului. După drumul ăsta pe care-l credeam interminabil, casele luxoase îmi par atât de apropiate încât le-aș putea atinge cu degetele mele osoase, murdărindu-le tencuiala. Încerc să le mângâi cu palma, făcând un pas, încă unul…
Codrut Constantinescu
1 august 2016
Am citit şi eu celebra "listă a lui SOV cu numele celor din mass-media plătiţi de mogul" şi mă încearcă o mare admiraţie faţă de SOV. Omul ăsta chiar a crezut în formatorii de opinie din Valahia şi i-a plătit împărăteşte cu sute de mii de lei şi chiar milioane. Ce generozitate! Ce naivitate! Credea că le cesionează conştiinţele însă s-a înşelat big time, cine îşi vinde conştiinţa o dată, o va face şi a doua oară şi a treia oară. Să semnezi contracte de cedarea de drepturi de autor pentru mii de euro! Daţi-mi voie să visez. Şi cei mai mulţi au fost plătiţi doar să-şi dea cu părerea. Merci, la asta orice român este mare expert. De exemplu eu aş putea să am acum o părerea despre absolut orice pentru doar 500 de euro, doar m-am întors din vacanţă cam lefter. Daca există vreun mogul interesat, îl rog să ma contacteze. Mulţumesc.
Ioana Precup
La poalele unui munte trăia, cândva, o familie de țărani. Casa lor a fost învrednicită cu doi copii, un băiat și o fetiță, veseli și iubiți ca zilele de sărbătoare.
Pe lângă casa acestora își ducea zilele o familie de cai, ajutându-și stăpânii care le ofereau toată atenția ,să uite de asprimea traiului la țară. Într-o zi de primăvară, iapa dădu naștere unui mânz sănătos, sprinten , cu părul negru și lucios ca pana corbului, căruia copiii stăpânului îi dădură numele de Negruț.Acesta însenina zilele celor din jur. Creștea de pe o zi pe alta . Se lăsa admirat, răsfățat și mângâiat de parcă ar fi fost o jucărie însuflețită.Seara, părinții cu greu își convingeau copiii să meargă la culcare.
Într-o dimineață, pe când Negruț alerga, lipsit de griji, la marginea pădurii, îi sări în cale un animal ce semăna tare bine cu Maxilică, câinele stăpânilor.Ar fi vrut să se joace cu el, dar acesta se propti în fața lui cu o privire amenințătoare și mârâi, arătându-și colții.Un fior de spaimă îi cuprinse trupul pentru prima dată. Dar poate e doar o părere...Își făcu curaj și-i spuse:
-Bună ziua! Eu sunt Negruț. Vrei să te joci cu mine?
Marian Ilea
piesă de teatru în două acte cu un epilog
Motto: "Ce frumoşi sunt oamenii pe care nu-i cunoaştem... "
(Hortensia Papadat Bengescu)
Personajele:
Marian Ilea
Personajele:
Eva Dragoman (64 de ani, văduvă): fostă casieră şi fostă nevastă de farmacist, în scaun cu rotile, nu are un picior.
Braier Fisu (71 de ani, văduv): fost fotograf de evenimente oficiale şi fost terapeut de ocazie, în scaun cu rotile, nu are un picior.
Cei doi dorm în aceeaşi cameră. Trezirea şi forfota de dimineaţă.
Totul se petrece din zori şi până la lăsarea întunericului.
ContinuareGeorge PETROVAI
Întreaga acţiune se petrece în atriumul (curtea interioară) din imensul palat al lui Pontius Pilatus, procuratorul Iudeii. Ca în toate marile case romane, în mijlocul atriumului susură un splendid havuz, iar jur-împrejurul său se întinde porticul acoperit, loc amenajat nu doar pentru destindere şi odihnă atunci când căldura devine sufocantă, ci şi pentru desfăşurarea activităţilor specifice cancelariei celui mai important demnitar roman din zonă: consfătuiri, audienţe, punerea rezoluţiilor, alcătuirea rapoartelor şi a răspunsurilor la adrese.
Deşi e dimineaţă devreme şi soarele de-abia s-a avântat pe bolta sticloasă a cerului, deja aerul a devenit irespirabil, semn neîndoielnic că vine furtuna.
Deocamdată, înveşmântat în togă albă, cu căptuşeală sângerie, procuratorul se plimbă gânditor pe aleile ireproşabil întreţinute din preajma havuzului, savurând prin toţi porii aerul înviorat de stropii apei cântătoare şi jucăuşă. Trupul ciolănos, înalt şi drept este al unui militar de carieră, care circa jumătate din cei peste...
Valentin Lupea
În timp ce analiza definiţia frumosului drept ceea ce este plăcut văzului şi auzului, Socrate atrăgea atenția asupra necesității unui principiu comun subiacent, dar destul de aproape, care să poată demonstra pentru ce anume ceea ce este plăcut pentru văz este plăcut şi pentru auz si pentru ce anume ceea ce este plăcut în general, când nu se mărgineşte la cele două canale ale văzului şi auzului, nu poate fi identificat cu frumosul (HIPPIAS MAIOR, 298-303).
De fapt, Socrate dorea să spună că o idee sau un concept unificator nu poate fi exprimat pur şi simplu în termenii unor simţuri dinstincte, deoarece acestea nu se găsesc reunite în cadrul niciunei unități, apoi, frumosul ar putea fi identificat cu ceea ce s-ar putea numi inteligibilul văzului sau auzului, cu funcţia pe care acestea o îndeplinesc în economia sufletului.
Aceeaşi sublimare a desfătărilor senzuale produse de culoare şi ton în tărâmul pur al formei şi relației intelectuale este întâlnită şi în STATUL lui Platon, care conturează educația adecvată a filosofului.
N. Grigorie Lăcrița
Cuprins:
1. Precizări preliminarii
2. Picătura streşinii
3. Distanţa minimă între construcţii
4. Distanţa minimă pentru arbori
4.1. Pentru arborii plantați până la 31 septembrie 2011, dată până la care a fost în vigoare „Vechiul Cod civil”
4.2. Pentru arborii plantați după data de 1 octombrie 2011, dată după care a intrat în vigoare „Noul Cod civil”
Tabelul nr. 4.1. Diferența contradictorii dintre prevederile din Codul civil față de cele din Legea nr. 348/2003
Anexa nr. 4.1. Exemplu de prevederile legale neclare, confuze, aberante din Legea nr. 348/2003
Valentin Lupea
Printre modurile de a enunța contrastul dintre Unul ideal şi multiplele lui copii, se află şi acela de a putea spune că primul e imobil, iar celelalte mobile (TIMEU, 28.).
Prin urmare, influența frumosului în sine asupra sufletului se poate exprima în termeni de mişcare, conform genezei artei umane.
Astfel, Platon reia, într-o manieră fabulatorie, părerea obştească după care arta dansului şi a cântecului marchează trecerea de la răcnetul animalic şi de la țopăiala şi săriturile infantile întâmplătoare la mişcările ritmice instituite şi conduse de căre Apolo şi Muze la marile serbări(LEGILE, II, 653, 654).
Chiar dacă după opinia lui Platon repausul este preferabil exhibării, expunerii demonstrative la modul public a oricărui soi de mişcare, este totuşi o mare diferență în privința perfecțiunii între diferitele feluri de mişcare, deoarece, în ultimă instanță, ordinea în mişcare este o imitare a stabilității.