Sunt printre puținii jurnaliști din această țară care știe gustul sărat al sfidării autorităților, unul dintre cei care și-a văzut viața prăbușindu-se, sănătatea ruginid pentru… „principiul libertății de exprimare”.
Am câștigat un proces la CEDO pentru așa ceva, am fost...
Când eram copilă și mă întreba cineva câți prieteni am, afirmam cu încredere că aceștia sunt câteva sute sau chiar câteva mii.
Și nu înțelegeam de ce adulții îmi zâmbesc...
A rămas singur în cabinet. După multe de tot consultații. „Ce te doare?” e întrebarea lui de serviciu. Unul spune: inima. Altul – plămânii. Al treilea – ficatul. Sau –...
ContinuareMă simt obosită într-o țară obosită.
Într-o țară plină de oameni care încă nu știu cine sunt ori s-au scufundat voit într-o amnezie generală.
Într-o țară parcă mereu...
MARIA MIRELA PODUȚ
Tinerii să cunoșteau la danț la șură. Dacă s-o-nțăles, le-o spus la părinți că lui...
ContinuareeCreator.ro
Satul cu tradiţiile şi obiceiurile lui se regăseşte în sufletul fiecărui român. Nu există român...
ContinuareCorina Isabella Csiszár
În viața unui popor ocupațiile reflectă condiția esențială din punct de vedere economic. Alături...
Reporter: Domnule Gross, ați împlinit o vârstă de invidiat, cu atât mai mult cu cât în Lume este pandemia covid. Aveți un secret privitor la acest lucru ?
...
Paul Nancă, redactor-şef la revista Convingeri comuniste, iniţiatorul proiectului Cartea cea mai mică:
În perimetrul studențesc, existau două reviste centrale editate de Uniunea Studenților din România (U.A.S.C.R.), respectiv Viața studențească, săptămânal...
Continuare
”Sunt prea bătrân pentru a mă mai putea maturiza!” (Ioan Marchiș)
Interviu cu sculptorul Dr. Ioan Marchiș, realizat în atelierul său din Ocoliș
-Aici, în atelierul tău de la Ocoliș, te-am...
Continuare
Potrivit deciziei anunțate de Comitetul Nobel, poeta americană Louise Glück este laureata premiului Nobel pentru Literatură 2020.
Louise Glück primește prestigiosul premiu ca o recompensă „pentru vocea ei poetică inconfundabilă, care, cu o frumusețe austeră...
În perioada mai – septembrie 2020 la Muzeul Olteniei din Craiova (secția Istorie-Arheologie) a fost deschisă expoziţia temporară intitulată „Scuturile din Dacia”. La organizarea expoziției au participat nu mai puțin de 18 instituții muzeale, inclusiv...
Continuare
Cărți și manuscrise vechi, unele avându-i ca autori pe Galileo Galilei și Isaac Newton, au fost descoperite de polițiștii români într-o casă din județul Neamț. Operele de mare valoare ar fi fost furate din Anglia...
ContinuareNicolae Dina
Femeia, reală sau imaginară, și, implicit, sentimentul înflăcărat de dragoste pe care aceasta îl trezește în inima bărbatului s-au aflat dintotdeauna în atenția poeților, devenind o sursă de inspirație inepuizabilă. De notorietate în acest sens este literatura italiană a Evului Mediu, ai cărei doi dintre cei mai reprezentativi scriitori au creat nemuritoare opere inspirate de sentimentele născute și păstrate în sufletul lor pentru femeile care le-au înflăcărat inima, ele devenind modele ale personajelor frumoase și virtuoase, simboluri sacre ale grației divine. Așa cum Beatrice a fost scânteia care i-a aprins pârjolul iubirii lui Dante Alighieri și a devenit flacăra luminându-i calea spre altarul poeziei, simbolul farmecului feminin căruia i-a dat glas în versuri nemuritoare, tot așa și Laura a fost nemurită de Francesco Petrarca în ipostaza ei de femeie iubită până la idolatrizare, dar care a rămas pentru el muza celor mai frumoase versuri de dragoste din toate timpurile.
ContinuareDaniel Marian
(Luminiţa Zaharia – „Singură-n simulator”, Ed. Astralis, 2020)
Liniile drepte au fost şterse şi înlocuite cu linii în zig-zag, concepute să nu ducă nicăieri. Punctele de fugă rămân totuşi valabile în măsura în care stau ascunse şi nu în văzul lumii, de unde ar putea fi furate de prea-curioşi.
Degringolada firii nu era prevăzută în vechea fizică aceea pe care o stimam şi o iubeam toţi. Distanţate şi mascate, să nu se atingă dar pot să se confunde între ele, sentimentele şi simţirile devin tot mai mai firave, mai fără substanţă. Jilav orizontul care se întrevede, nicio şansă de scăpare din braţele hidrei ce s-a instalat drept orizont.
În plin război pentru păstrarea unei minime coerenţe existenţiale, Luminiţa Zaharia refuză pilotul automat şi butonează şi trage de manete cu fervoare, dar de astă dată „Singură-n simulator”.
Astfel, „de război”: „îmi ţin jurnalul de război/ pe pansamentul care îmi acoperă/ inima rănită./ copacii lumii au murit/ i-am ucis chiar noi, poeţii,/ în goana furibundă/ după gloria clipei.// nu văd ce scriu, mi-ar trebui o oglindă/ dar nici oglinzi nu mai sunt/ le-am spart chiar eu/ într-un accent de dismorfism literar –/ şi, oricum...
OLIMPIA MUREȘAN
Cartea cu titlul de mai sus a apărut la editura „Armonii Culturale”, Adjud-2019-are ca motto al autorului o profesiune de credință care-l caracterizează: „Am scris toate acestea cu mult drag, pentru că fiecare lucru face parte și din mine, aici a fost leagănul copilăriei mele, aici îmi este parte din tinerețe…am dus dorul satului și îmi este permanent dor de sat…aici, la poalele Ignișului îmi găsesc liniștea…aici mă refugiez de multe ori-atunci când fug de stresul zilnic…aici sunt eu și aici mă simt cel mai bine, aici sunt mereu în forță și parcă nu mi-e frică de nimic”-iar parafrazându-l pe Tudor Gheorghe prin al său cântec celebru și extinzând ideea putem spune cu certitudine că: „Acolo este țara mea/ și neamul meu cel românesc/Acolo eu să mor aș vrea/ Acolo vreau eu să trăiesc!”
Înainte de a prezenta cartea prin descrierea sumară a capitolelor-trebuie să amintesc faptul că pe coperta principală se poate vedea portretul autorului care este îmbrăcat în straie populare, pe cap poartă o căciulă dacă-moroșenească, pe spate o gubiță sură de lână (amintind de ocupațiile chiuzbăienilor)-cu tricolorul la purtător-atât la brâu, cât și în dreptul inimii și pe căciulă, cu mâna dreaptă ne îndeamnă să fim mândri...
Adrian SIMEANU
De Securitatea lu` Dej. Prin plebei și zeloși slujitori. Într-o școală militară de la Sfântu Gheorghe. Al cărei elev cu voie era și Alexandru Mihalcea. Fost student la Ziaristică, în Capitală. În ”obsedantu` deceniu” autohton. Din secol trecut. Când izbucnirea maghiară anticomunistă le dă fiori bolșevicilor răsăriteni. Și represiunile sunt nemiloase. Chiar și pe plaiu` nostru carpato-danubiano-pontic...
Sandu studentu` se satură iute de propagandiști. Ai marxism-leninismului mincinos și stalinismului megaodios. Ca, de exemplu, Leonid Tisminetski, Tamara Dobrin. Sastisit de lozinci și realități cumplite părăsește aula. Ajunge-n armată, ia contact cu vulgu`, mizeria, decepția. Se resemnează în primă fază și suportă privațiuni fel și chip. Dar, într-o clipă nefastă de slăbiciune cedează. Semnează un angajament, din păcate. Învins de ceiștii inculți și bine plătiți să puie mâna, ocult, pe ostași. Mihalcea nu colaborează nicicum, însă teama de represalii îl ia în primire constant. Știindu-și hârtia-n dosaru` ce se îngroașă vertiginos. Iară represaliile nu-l ocolesc. Ajungând nevinovat în arest, în proces și-n colonia de muncă din Insula Mare-a Brăilei...
Daniel Marian
(Vali Niţu – „Secunda eului ales călător”, Ed. Bibliotheca, 2020)
Îndelungi şi insistente priviri, aceleaşi neostenite dorinţe, în multiple ipostaze ale timpului, însă de astă dată dintr-un punct de observare dedicat, „Secunda eului ales călător”, prilej de concentrare a simţurilor împuternicite cu descifrarea sensurilor principale pe care circulă esenţele în largul cuprins al vieţii.
La Vali Niţu, poezia e cu iubire şi despre iubire, acel angrenaj care te cotropeşte, te confiscă şi apoi te poate pierde, devenind de negăsit chiar şi pentru tine, care te-ai exilat identitar în memorii alternative. Poetul se manifestă laborios, în construcţii vaste, elaborând geometrii sofisticate, variabile.
Aprige nostalgii şi binevenite recuperări, într-un registru colocvial cu viaţa trăită minuţios, punctual, chiar dacă uneori neconclusiv, în momentele de referinţă sărind să se interpună praguri şi piedici, dar întotdeauna se găsesc străluciri de rezervă...
Daniel Marian
(Camelia Monica Cornea – „Duş rece pe cord deschis”, Ed. Castrum de Thymes, 2020)
Cauţi un anotimp, sau măcar un fir din el, pentru a te agăţa de el, şi dintr-o dată năvălesc toate, răvăşite de atâta alergare în graba lor să se întâmple. Nepotolirea setei te ţine în mişcare, chiar acea fonetică a trupului şi a minţii care face scandal ca din gură de viperă. Clipa continuă, se dilată, într-un marş de ’mergi sau crapă’, tot mai fulminant înspre un categoric nesfârşit. Ţi se învineţesc fibrele fiinţei cu care odată ai pornit în îmbujorare.
Stai cu inima la vedere, şi îi dai plăceri şi neplăceri, frisoane care s-o ţină trează.... „Duş rece pe cord deschis” este terapia Cameliei Monica Cornea pentru a-i răpi vieţii ce e de răpit, emoţiile cele mai de seamă, de care nu au chiar toţi parte. Efemeritatea nu reprezintă o problemă, tratamentul este la îndemână, s-o vedem pe ea inimă care ar îndrăzni să se oprească!
Daniel Marian
(Dumitru Tâlvescu – „aldebaran”, Ed. Ghepardul, 2020)
Vechile dimensiuni fac loc altora, apărute de niciunde. Se reconfigurează orizonturi, se arată despoite de foste iluzii prea îndrăzneţe. Oarecum se lămuresc esenţele, unele chiar nebănuite din pricina marilor aglomerări care împresoară viaţa. Are loc o respiraţie limpede şi adâncă, fără noduri şi... măşti de fandosită recuzită socială.
Cu constelaţia zodiei sale, „aldebaran”, despre care mai greu am fi aflat sau am fi crezut că e un termen science-fiction, Dumitru Tâlvescu rezolvă unele din ecuaţiile pe care ni le-a înşirat de-a lungul timpului. În registrul cunoscut, potenţat ideatic şi imagistic, găsim ample desfăşurări de sentimente, pornite din stări exaltice deopotrivă cu letargice, imbolduri spre împăcarea cu efemerul, rezolvări ale închipuirilor fiinţei prea adeseori dedate la obiceiuri apropiate celor ale divinităţilor.
Ecaterina Petrescu Botoncea
Alerg,
alerg pe drumul lung,
plin de hârtoape,
plouă torențial cu frunze galbene
și e noapte,
ploaia e mai iute ca mine,
eu o prind cu sfori de nisip
și mă țin de ea bine,
poate mă spală,
poate mă curăță,
de toate iluziile pătrunse în mine,
și de zâmbetul copilului care
Mirela Ispășoiu
ECRANUL CU DOUĂ FEŢE
Ecranu cu două feţe
A rupt distanţa
Între două priviri paralele
Acum stau
Un picior e mult
Prea deştept
Fudulia lui se zbate
Contra celuilalt
Doina Pana
1. VARA TINEREŢII
Vara tinereţii e pe trecute…
Se aud doar ecourile iubirilor trăite…
Pasiuni dezlanţuite, patimi nestăvilite
Şoapte şi lacrimi, amintiri…
L’ESTATE DELLA GIOVINEZZA
L'estate della giovinezza sta passando
Si sentono solo gli echi degli amori vissuti...
Passioni scatenate, ardori inarrestabili
Sussurri e lacrime, ricordi ...
Cornelia Vaida
Părul din grădina Raiului
În grădina Raiului cred că părul a fost pom buclucaș și nu mărul,
Printre aromele verii însă…
Eva-și pierdu adevărul
Prin paturi terestre la lumină de lună…
Adam căuta o Eva nebună
Doar șarpele știe prepara și cunoaște secretul
Din alfabetul Acasic
Dar și el și-a uitat un ochi în fundul capului
Și limba nu mai cânta qvartetul
Ecaterina Petrescu Botoncea
Vise galbene
Se întâlnesc culorile toamnei
învolburate-n cădere
acoperindu-mi fruntea de vise galbene
și pletele de inimi însângerate
iar umerii mei au nostalgia însingurării
și brațele greutatea dorințelor,
cu cerul mă umplu de o tristețe albastră
în care mă legăn și-mi cânt iubirea
devenită în timp, legendară...
Daniela Baciu
Din vârfurile de nord ale Carpaţilor Orientali, dacă te întorci spre est şi vrei să cobori spre Suceava şi spre podişul acesteia, dai de nişte trepte naturale, rotunjit cioplite de vânt şi vreme, acoperite de un covor uriaş ţesut din păduri şi poieni. Sunt Obcinele Bucovinei, adică trei culmi mari împădurite, alungite şi arcuite sub înălţimile vecine, ca nu cumva acestea să se prăvălească peste râurile şi satele din partea de nord a Moldovei. Alte spinări muntoase mai mici proptesc graniţa cu Ucraina, chiar deasupra lor. Toate aceste obcine formează un tărâm aparte, cu sate ieşite din istorie, cu luminişuri înroşite de zmeură şi cu rugăciuni rostite la ceas de seară între ziduri de mânăstiri. Aceste crâmpeie de Bucovină sunt doar începutul sau sfârşitul unei călătorii minunate în ţara pădurilor de fag şi a obcinelor lungite în aerul curat, tara ţinuturilor montane ale păstorilor cu chimire late, ale plutaşilor Bistriţei şi ale huţulilor crescători de cai, un tinut binecuvantat de Dumnezeu cu frumusete si oameni frumosi la suflet inca de la Descalecatul lui Dragos intai. Cu Munţii Ţibăului şi ai Suhardului la vest şi cu Rarăul în sud, Obcina Mestecăniş are fruntea cel mai sus ridicată.
ContinuareDaniela Baciu
Pe marginea râului Lăpuş, într-o poiana cu dealuri şi văi, se afla satul Preluca Nouă. Intr-un capăt de uliţă, în vârf de deal, era o casuţă ridicată în 1866 și acoperită cu paie. Pe la sfarsitul anilor 90, acolo isi traia veacul Florian. Căsuţa ridicată din lemn şi pământ şi văruită în albastru era cea mai de preţ moştenire de la străbuni. Generaţii întregi crescusera sub acoperişul de paie, care iarna ţinea de cald, iar vara, răcoare. Era o casă mica, traditionala, cu o camera si un hol. Casa principala era asezata in partea opusa portii de la intrare, în aşa fel încât faţada principală să fie la sud. Cea mai mare clădire din curte era grajdul, unde stateau caii şi vacile. O cladire mai mica mica, isi gasise salasul lângă gardul casei pentru a adăposti animalele mai mici... porcii si păsările.
Era sfarsit de toamna iar vremea incepusw, să se răcească foarte mult. Vântul rece sufla cu putere si cazuse bruma peste dovleacul placintar din gradina. Soarele era sleit de puteri iar razele lui erau acum palide, lipsite de strălucirea obişnuită. Mai toată ziua soarele statea ascuns în spatele unor nori ameninţători, groşi şi negri. Ziua se diminua văzând cu ochii, iar nopţile deveneau tot mai lungi.
Ecaterina Petrescu Botoncea
Creatorul ne-a trezit din humă întâi prin dragoste, apoi prin suferinţă şi peste cele două săgeţi ale sufletului a făcut să lucească tainic, ca într-un joc de umbre şi lumini, speranţa şi destrămarea ei, iar din urmele lăsate în simţurile noastre vii ne-a şlefuit memoria şi cugetul. La început n-am fost mai mult decât un strănut sau un căscat. Apoi am devenit oftat... tot mai lung, şi de atunci ne-am numit oameni.
După ce natura fu prea darnică, se zgârci brusc de toate şi de tot, până la ultima rază. Frigul se lăsă peste lume. Apoi foamea.
Bărbatul pricepu că inima de copac e caldă. Mânuind piatra, pe care o privise multă vreme, ciopli din buşteni răsturnaţi bârne, pe care le stivui de jur-împrejurul lui şi le acoperi cu crengi şi nuiele, peste care puse lespezi late, strânse de pe malul râului. La o răscruce de timp, mie îmi ieşiră pe gât urlete îngrozitoare. Din boncăneala de pietre a bărbatului meu, scăpărau scântei ca cele purcese din stele. Printre piliturile de cremene încinse şi picate pe pământ, s-au nimerit crengi uscate şi atunci am privit înmărmuriți cum se nasc flăcări de lumină şi de căldură, care ne dogoreau mâinile şi picioarele înfrigurate şi alungau urletele pădurii. Aşa veni spre noi puterea focului.
Ecaterina Petrescu Botoncea
Îşi şterse zeama dulce de pe buze şi, aruncând nepăsător cotorul, cătă nedumerit către trupul meu gol de femeie, cum dispărea în pădure.
Iarba catifelată îi gâdilă fesele şi tălpile în care se propti scurt şi zvâcni în picioare ca un arc de nuia, adulmecând cu prudenţă mişcarea înteţită a vântului.
Apa şipotea dulce peste umbra lui, îmblânzindu-i profilul de sălbatec. Ciuli auzul şi presimţi în aer veşti rele trimise din nevăzut. Îşi aruncă ochii îngropaţi în arcade, spre soarele care îi arătă dezolat caravana de nori ce se năpusteau dinspre răsărit. Află astfel că cerul e supărat.
Smerit, lăsă pleoapele peste globurile albastre şi-şi adună în el toate simţurile, pentru ca freamătul lui să intre în atingere cu Creatorul şi să înţeleagă.
Fruntea îi deveni treptat un bolovan fierbinte. Când nu mai suportă clocotul interior venit din străfunduri, un mârâit îi descleştă fălcile puternice. Atunci, biciul Lui îi atinse creştetul. Căscă ochii şi văzu cum i se rostogoleşte la picioare un măr roşu ca acela din care se înfruptase mai adineauri, alături de mine.
Daniela Baciu
E toamnă târziu ! Ziua din ce în ce mai scurtă a ajuns la final. Soarele a apus supărat, alungat de nori groși, aproape negri. Seara se așează leneșă peste pădurea amorțită limitată la sud de Valea Sadului și la nord de Valea răului Săliște. Luna un contur palid gălbui, se mulțumește să lumineze că o lampă de veghe întunericul dens. Frigul împresoară copacii și-i strânge cu putere ca-n niște chingi. Trunchiurile aproape înghețate, se resimt și scrâșnesc de parcă ar fi niște fălci încleștate. Un vâjâit prelung bântuie precum o fantomă, urmat de un vânt rece de toamnă târzie. Copacii bătrâni, unii seculari, erau obișnuiti cu o astfel de vreme. Cei mai tineri însă erau impresionați de vuietul ce părea că nu se mai oprește. Se îndoaiau în stânga și-n dreapta iar în mișcare scoteau zgomote asemănătoare unor gemete. Natura generoasă a oferit un scurt moment de acalmie. Vântul s-a retras în cotloane știute doar de el iar răceala pătrunzătoare care îl însoțea că o amanta din umbră, s-a domolit. Obosit, codrul se odihnea. Nu pentru mult timp. Suflul năpraznic a reapărut mai nervos decât înainte și sufla supărat răceală peste tot ce întâlnea în cale pregătind intrarea triumfală a iernii ce stătea la panda. Sleiti de putere pomii se indoiau și își plecau cu umilință capul.
Continuare
Marian Ilea
Personaj : Un om între șaizeci și șaptezeci de ani. În mijlocul scenei, stă pe pat în capul oaselor, rezemat de perne. În stânga lui, la doi-trei metri, un televizor (stins); în dreapta lui, lipită de pat o mică noptieră cu două sticle: una de apă minerală (sau sifon) și una de vin, un pahar și niște șervețele. În spatele lui, în fundul scenei, la înălțime, sunt suspendate două pancarte mari cu două lozinci; pe cea din stânga lui scrie: „Trăiască Tovarășul Nicolae Ceaușescu”, iar pe cea din dreapta lui: „Trăiască Scumpa Noastră Patrie Republica Socialistă România”. Nici un alt decor.
ContinuareAna-Cristina Popescu
Piesă de teatru scurt într-un act
Decorul: O piață de vechituri
Personajele: X și Y
(X se plimbă printre vechituri, le analizează. La una dintre mesele încărcate cu vechituri, se află un comerciant, Y.)
X: Cred că acesta e locul. Aici s-a întâmplat nenorocirea. Îmi amitesc totul limpede. Era o zi primăvăratică. Veneam spre oraș cu mașina când mi-a apărut brusc în față o bătrână. Avea în spate o sarcină plină cu vechituri. Probabil trăia din comercializarea acestora. Nu am putut să o evit. I-am rupt picioarele.
Ana-Cristina Popescu
Monodramă
MOTTO:
Firmituri căzute de la masa stăpânilor sau ramura cea verde de măslin?
Decorul:
O casă de la sat cu grădină.
Personaje: X
X: (Despicând lemne pe un butuc.) Sunt atât de departe toate. (Continuă să muncească.)
N. Grigorie Lăcriţa
Albert Einstein a ţinut să ne avertizeze că „Lumea nu va fi distrusă de cei care fac rău, ci de aceia care îi privesc şi refuză să intervină.”, iar Papa Felix al III-lea (n. 440 d.Hr. - d. 1 martie 492, fost papă în perioada 13 martie 483 - 1 martie 492) că „A nu te împotrivi greşelii înseamnă să o încuvinţezi, iar a neglija să ne confruntăm cu oamenii răi, când o putem face, e un păcat cu nimic mai mic decât a-i încuraja”. Fiind vorba despre sănătatea şi despre viaţa noastră consider că este de datoria fiecăruia dintre noi să fim receptivi şi să intervenim, atâta cât putem fiecare, fie cu soluţii în îmbunătăţirea sistemului public de sănătate, fie cu transpunerea acestora în realitate. Cu aceste gânduri am elaborat şi am transmis acest material, cu mulţumiri pentru cei care intervin pentru transpunerea acestor soluţii în realitate
În luna septembrie 2020 aproape 1.000 de medici rezidenţi din România au susţinut şi au promovat examenul pentru obţinerea titlului de medic specialist cu drept de practică.
Dan Lupescu
Critic și istoric literar de rigoare bizantină și acribie benedictină (născut la Milești, județul Dolj, în același an cu acad. Răzvan Teodorescu), poet și prozator frenetic, autor de insolite romane de tip puzzle, din matricea narativă a lui William Faulkner, D.R. Popescu, Julio Cortazar -, profesorul craiovean Marian Barbu își continuă, cu fervoare de Comandante Che Guevara și elan adolescentin, călătoria prin tărâmul magic al literaturii române și universale.
Deși a promis - în două rânduri, în public, neprovocat - că NU va mai scrie niciodată… Periplul său pe valurile înspumate ale literaturii (cu sau fără valențe marine sau oceanice) are întreite virtuți:
1. Croazieră de plăcere;
2. Explorare, prospectare, disecare lucidă, dar prietenoasă, și evaluare a autorilor selectați în confrerie, critică literară de standard judecătoresc, cu sentințe irevocabile, gen Titu Maiorescu, G. Călinescu, Al. Piru;
3. Căutare a eului său profund, descoperire a chipurilor din străfunduri, prin temerare zile și nopți de meditație și contemplație, știind, deodată cu Solomon Marcus, zămislitorul Poeticii matematice, că reflexivitatea și autoreferința ilustrează capacitatea unui sistem semiotic „de a se întoarce asupra lui însuși, de a deveni propriul său obiect și de a se referi la sine”.
Dan Lupescu
Filolog pasionat, cu vaste lecturi beletristice, cu propensiuni pentru tatonarea și asimilarea unei solide culturi cu orizonturi filosofice și mitice, profesionist al cuvântului virtuos și virtuoz -, Mariana Tomescu a respectat cu sfințenie regula de aur de a nu se lansa în scrierea de romane decât după ce a acumulat o experiență de viață bogată, asumându-și provocări și riscuri demne de o Leoaică autentică, născută adică în aceeași zodie cu Marin Preda, Dumitru Radu Popescu, Romulus Cojocaru, dar și cu Guy de Maupassant, Ernest Hemingway sau Aldous Huxley.
Cronicar de teatru și de film, autoare a câtorva volume de proză pentru copii, dar și a patru romane – unul mai captivant decât celălalt -, Mariana Tomescu s-a bazat, se bazează încă, în postura de romancier redutabil, pe consistența de granit viu pe care i-o asigură faptul că a profesat îndelung într-unul dintre cele mai dure meșteșuguri, acela de jurnalist, cu state irefragabile, de câteva decenii, ca publicist-comentator și realizator de emisiuni politice cu mare impact la posturile publice de radio (mai întâi, la Craiova, apoi la Radio România Actualități).