În Cartea a V-a din Tusculanae Disputationes Cicero sublinia că îi aparţine poetului Marcus Pacuvius...
Continuare
Lumea poeziei este ca un câmp de flori, unde te întâlneşti cu toate trăirile lumii...
Continuare
De niște ani, în Brumar. Un festival argeșean al teatrului de studio și de...
ContinuareȚinută de un actor. Născut la Corabia, trăind la Craiova. Director la ”Marin Sorescu”...
ContinuareDiana Dumitrescu
Sărbătoarea de Halloween are loc în noaptea de 31 octombrie, în ţări din întreaga lume...
ContinuareCorina Isabella Csiszár
Povestea celor trei vorbe
Un om o slujit pă tri vorbe, tri ani...
Gabriela Boceanu
Să fie asortate, de bun-gust, comode şi, pe cât posibil, în pas cu moda -...
Continuare
Născut în anul 1955, scriitorul Jordi Villaronga Eguren este profesor de limba și literatura spaniolă la Universitatea din Barcelona. În anul în care l-am cunoscut, 1998, era președintele Asociației Poeților...
Continuare
În următoarea sută de ani se vor întâmpla două lucruri care vor modifica radical fiinţa umană: energia va deveni practic gratuită, ceea ce va duce la dispariţia proprietăţii şi implicit...
Continuare
Daniela Harabagiu, artista care își semnează lucrările cu pseudonimul Hara Dana, este o talentată pictoriță și poetă din Teleorman. De loc din Localitatea Slobozia Mândra, Daniela Harabagiu a studiat Dreptul...
Continuare
Sâmbătă, 16 noiembrie, de la ora 11, într-o autentică zi de toamnă, la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, în sala de conferinţe (sala „Ion...
Continuare
Cu ocazia acestui eveniment a fost prezentat publicului larg volumul Contribuții ale Bisericii Române Unită cu Roma Greco-Catolică la Marea Unire, scris de istoricul dr...
Continuare
Scriitoarea Tatiana Ţibuleac se numără printre cei 14 laureaţi ai Premiului Uniunii Europene pentru Literatură de anul acesta care au fost onoraţi miercuri, într-o ceremonie...
ContinuareDaniel Marian
(Costel Stancu – „dominic sau despre imitaţia umbrei”, Ed. Hestia, 1995)
A se lua la cunoştinţă memoria şi a se centrifuga, acea memorie a lucrurilor ce odată întâmplate de la sine fără prea multă pricepere, abia atunci e timp şi loc de a doua lor naştere, ceva mai evoluată, prin intersecţii şi vămi în care se catalizează cu simţurile desfătate pe coridoarele minţii.
Chiar şi din piatră seacă, din praf şi din cenuşă, se pot isca lucruri măreţe, pe care niciun cor al ghicitoarelor precum nici vreo prevestire cuantică nu le-ar fi putut determina la înfăptuire. Se practică acea unicitate tehnologică asupra materiei dislocate în simpla ei formulă energetică, de unde se ia patos suficient pentru o geometrie variabilă ce urmează a fi parcursă de la crepuscul la înălţare în sens programatic.
Din aval şi din amonte de eventualitatea clipei, apar mai întâi difuze umbrele, pentru ca mai apoi să se ivească şi substanţa, sau după caz trunchiul ideii explodate la un scurtcircuit dintr-un sâmbure în care până atunci se plimba ceaţa, oricum ceva de genul ăsta dar mai profund.
Costel Stancu se proiectează pe sine laolaltă cu nervurile ce-l ţin ancorat...
Daniel Marian
(Vasile Gheorghe – „2-1 într-un cerc albastru”, 2019)
A orândui lucrurile, fiinţele, întâmplările, într-un alfabet al sufletului, pe care să îl încerci de câte ori ai de comunicat cu universul. Asociind litera esenţelor, emoţiilor de taină, energiilor care îţi lucrează simţurile modelându-le permanent. Sunt astfel înşiruite şoapte, plutiri, alături de despicări-răspicări în ringul unor forţe concurente.
Vasile Gheorghe atunci când nu se îngrijeşte de motanul său, de copaci şi de starea naţiunii, scrie poezie; de fapt şi când face aceste lucruri, tot poezie scrie. Dintr-o etapă istorică în alta, l-am tot îmboldit să scoată un volum şi iată-l pe buza facerii: „2-1 într-un cerc albastru”. Extrem de selectiv, fără graba care a pus stâpânire în zilele noastre peste lumea literară şi peste lume în genere.
Pentru poet, a trăi este o muncă elaborată, dincolo de respirările ce pot fi numărate tehnologic mai aflându-se alte respirări discrete, în nuanţa gândurilor, neliniştilor inerente pe cărările pline de capcane, ale vieţii. În intersecţii, se stă şi se odihneşte, se contabilizează paşii şi se verifică direcţiile. Aici se pun întrebările, se aşteaptă răspunsurile, dintre acestea unele nevenind niciodată.
Daniel Marian
(Carmen Secere – „viaţa ca o moarte uşoară / ultima rotaţie completă a pământului /” – Ed. Vinea, 2019)
Mai mici sau mai mari împliniri dar toate importante, şi nişte demoni cât de sfrijiţi zburlindu-se de prin colţuri de timp ca nişte bilete de călătorie încă neconvingător perforate. De fapt cu timpul fiind o problemă, pentru că niciodată nu e la locul său atunci când îl cauţi. Vrei într-un bol de timp şi nimereşti într-o aşchie, ori vrei pe o frunză de timp şi te trezeşti în plin copac zdrenţuit de furtună.
În intersecţii mai blânde ori de-a dreptul fioroase, se îmboldesc de se îngăduie acele respirări cuminţi ori zgomotoase, cărora le putem spune rostiri precum şi tăceri. Are loc o comunicare organică a viului cu imaginea sa alegorică uşor deformată de influxuri nervoase trăite sau închipuite.
Carmen Secere se avântă în dimensiunile firescului împletite cu acelea ale incredibilului, fără a sta să numere naşterile şi morţile, la fel nici facerile lumii sau apocalipsele nu o interesează. O anumită degringoladă a substanţei se arată pe fondul halucinării formelor. Astfel se întâmplă cu o „vopsea albă”: „după o vreme/ acopăr cu vopsea albă/ liniştea internată/ la...
Daniel Marian
(Carmen Secere – „mon amour ma tristesse / întâmplări de viaţă în est/”, Ed. Vinea, 2019)
Viaţa determinată de istoviri presupune o altfel de perspectivă, sigur mai complexă decât priveliştea du-te-vino a evaluării clipelor fluturate în diverse porţii de subzistenţă şi care se trec prin anumite filtre pentru ca până la urmă să fie asimilate sincretic. După cum ne învaţă Clopotul lui Gauss, sunt cicluri existenţiale polarizate, de gen flux şi reflux, de aceea, particularizând, aflăm că dacă ai fericiri, trebuie să ai şi tristeţi.
La Carmen Secere, un nivel atins imediat după block-start, s-a concretizat prin întruchiparea celor „aproape fericiţi”. Chiar şi fără umbra de îndoială considerată de către poetă, tot ar fi urmat firesc un recul, pe care îl găsim acum odată cu „mon amour ma tristesse / întâmplări de viaţă în est/”. Într-adevăr, asistăm la un exod al adierilor parfumate, timp în care se instaurează treptat dictatura unei ere tomnatice.
Esenţele sunt puternice, îneacă, înţeapă şi sfâşie, un prea-plin de incipienţe nefaste gata să dea din embrioni în lăcuste. În fond, asta fiind viaţa reală, clocotită, nu cea expusă în vitrine pentru cumpărătorii bolunzi care mai şi cred că au de-a...
Daniel Marian
(Vasile Morar – „Cartea arderii de tot”, Ed. Eurotip, 2019)
Obiceiul antologiilor ne prinde la un moment dat pe toţi. Păstrăm florile şi scoatem scaieţii. Ne duşuim, ne frezăm, ne parfumăm, ne spilcuim şi şpiluim pe unde trebuie. Are sens această practică deoarece ne dă un ghiont raţional în mersul mai departe. Este fixat unghiul de plecare, traiectoria, viteza etc.
Antologicul de acum Vasile Morar ajunge şi la un vârf al procesului în sine, acesta fiind dat de „Cartea arderii de tot”, unde vârtejul neliniştilor sale, tropotul existenţial alături de şopotitul pe dinafara lumilor se întâlnesc la sfat de zile mari. Justificată ar părea întrebarea: Poetul chiar are de gând să dea aici tot ce poate? Aş, în ritmul şi vigoara sa, va putea până dincolo de oricare coperte. Dar, e corect să spunem că este o selecţie pe cinste a trăirilor extatice, mergând de la destăinuiri sensibile până la momentele predispuse jertirii de sine.
Voi da curs unui poem într-adevăr de colecţie, în care un spirit nichitian, sau cel puţin apropiat de acest fel de anvergură stilistică, intră în transa ideilor luminate şi inedite şi unice:
Daniel Marian
(Daniela – „Cu susul în jos” / „Upside Down”, Ed. Cyberwit.net, 2019)
Mai anevoie m-aş fi gândit că este chiar atâta nevoie de o oglindă verticală, într-un univers când prea plin, ilustru, când deşirat, fărâmiţat, depinde din ce unghi al dorinţei sau al lehamitei îl privim. Ideea noastră despre ceea ce este sau ceea ce am vrea ori n-am vrea să fie, este procesată mai departe în nemiloasa realitate şi în suava iluzie.
Daniela Bullas s-a cam bosumflat pe lume, de o-ntoarce după bunul plac, sau poate că aşa-i stă mai bine lumii: „Cu susul în jos” / „Upside Down”. Avem câteva amănunte, câteva indicii care ar trebui să justifice această cataclismică luare de poziţie. Ele ţin de o grămadă de factori neprielnici, cum ar fi învecinarea pe o planetă strâmtă cu indivizi haotici, neconvingători din punct de vedere cerebral, la care se mai adaugă şi propria mireasmă a îmbătrânirii, şi nu lipsesc nici unele incertitudinii, poate prea mult spus nu ştiu: neîmpliniri până la insatisfacţii, de ordin amoros până la erotic. Daniela fiind o fiinţă plăpândă, te întrebi pe bună dreptate de unde atâta vigoare în a spune lucrurilor pe lume. Ea zumzăie ca o...
Daniel Marian
(Dumitru Cristănuş – „Livada nopţii”, ed. Agnos, 2019)
A te pune în mijlocul lucrurilor, al elementelor care contează, până când a te identifica, a fi ele ele, lucrurile cele care contează. Sau a te pune între lucruri, acolo unde e legănarea lor dar şi pocnetul lor, din stânga şi din dreapta, de sus şi de jos poc-poc şi leg-leg. Tot ceea ce îţi păstrezi, este gena de umanitate, acel sclipici care te face să cunoşti, să înţelegi, în rest ai de a face cu revoluţia substanţei şi a formei. Eşti tu şi nu eşti tu, eşti ceea ce te înconjoară, te atinge, trece prin tine voltaic şi te împresoară până se aude un clic a desfătarea minţii date în desfrâu.
E livadă şi e noapte, eşti livadă şi eşti noapte. Asimilarea celor două cadre expectative dă o dinamică pură şi inedită. O relativă consolare a zilei pierdute prin mărăcinii altor zile, o cât de câtă liniştire a prea-clarului într-un relativ clar-obscur. Verde-gri pieptănat auriu, molatec şi tandru. Anatomia e similară cu a unui guşter sfârâind tolănindu-se dar cu simţurile întinse cale de o boltă şi un veac.
Unde să fii – aici poţi să...
Andreea Teodora Mocanu
1. își aruncă gurile
înspre părțile din mine pe care
mama nu le-a văzut de câțiva ani
îi las îi las să recite cu gurile lor
bărboase cum vor ce vor
- toată lumea știe -
o fată va trage aer cu fața la perete
și se va gândi că nu a făcut destul bine-
mă întorc iar degetele
lor tinere subțiri lungi groase
sunt deja în mine căutând
dragostea pe care am lăsat-o
în primul pat în care am crezut
că merit absența ei
Luiza Grama
În stele cred și-n vise
Mă cerți și-mi spui: - Naivă!
că-n stele cred și-n vise,
Dar n-am gânduri ascunse,
nici paradisuri stinse,
N-am să dărâm biserici
și n-am să le ridic,
Vreau doar misterul vieții
să îl dezleg un pic.
Știu sigur, sus în stele,
există cineva
Și chiar de nu-i văd chipul
eu simt prezența sa.
Marioara Visan
1 Picaturi abisale
Plonjăm cu furie în oceanul timpului plin de secunde.
Înotăm în infinitul conștiintei universale, nu știm unde.
Oxigenul ni-l consumă ura și nepăsarea ce ne-afundă
în abisul din care oceanul de emoții, prin ochi, inundă
suflete de scoici cu perle în care dualul ființei pătrunde.
Scafandri stelari uneori ne curătă pietricelele erudiției
să nu ne molipsim de curgerea magiei și a pocăinței.
Ne spală bine cu dureri și patimi, încercând să pătrundă
misterul vieții în care ne-ascundem ...
Mirela Onea
Tablou de toamnă
Haotic frunzele în vânt foșnesc
Formând luxuriantă coreografie,
Extravaganță de culori alcătuiesc
Un evantai de dulce armonie.
E toamnă și frenetic văd dansând
Frunzele arămii din pomii cei cromatici,
Pe jos se așterne un covor plăpând
În sunete de rapsodii din pomi tomnatici.
Cu mers suav mă integrez pășind
Subtil , cu simetrie îmi țin pasul,
Mihaela Hutanu
Mândrie
De fiecare dată
când ascult
sunetul pașilor plecați
mor câte un pic ...
ca un ram
fără frunze
privesc depărtarea
nu pot striga
nu vreau să tac
zdrobesc munții în mine
Corina Vlădoiu
„În ciuda atâtor frământări și zbateri, zâmbete și lacrimi, întrebări și răspunsuri, nu regret și nu voi regreta niciodată că te-am primit în mintea mea, în carnea mea, în viața mea. Să te fi întâlnit și să-mi fi negat orbește ocazia de a te cunoaște (atât cât m-ai lăsat!) și de a mă (re)cunoaște, oglindită în tine, ar fi fost ca și când aș fi avut un jackpot și l-aș fi păstrat ca pe un banal semn de carte” așa scrisese pe o bucată de hârtie găsită din întâmplare pe colțul biroului. Apoi s-a ridicat epuizată, prăbușită, nu știa încotro s-o apuce. Era incoerentă și nu-și găsea locul, se ducea din cinci în cinci minute spre ușă, i se părea că e acolo sau deschidea telefonul, parcă o suna…
Lucra de vreo 10 ani de acasă, era specialistă în programare computerizată și alesese să-și facă viața cum voia ea. Multe firme se bătuseră efectiv pentru a o avea în echipa lor și până la urmă alesese varianta care îi convenise cel mai bine, să lucreze de acasă pe bani mulți, după un program stabilit de ea. Nu comentase nimeni atâta vreme cât ea aducea mii de euro în conturile firmei, mult mai mult decât cea mai mare parte din angajați.
Câștiga bine dar era singură, introvertită, frumoasă și atât… viața ei nu exista decât în mediul virtual, dincolo de ecranul calculatorului… în planul realității doar dormea, mânca și se mișca între pereții unui apartament imens, mobilat după indicațiile unui mare designer dar care nu o reprezenta și nici nu o interesa.
Vasile Moiș
„Spune, mândră, spune tu
Cu cine-ai făcut pruncu’
Şi-auleu ce ploaie vine
De la Cluj.”
folclor ardelenesc
De la Budapesta, Valeriu Moraru se întoarse la Baia Mare. Ca întotdeauna, îi era dor de părinţi şi de meleagurile natale. Avea nevoie, din când în când, să-şi încarce bateriile biologice cu energie.
Regăsi oraşul la fel de posomorât, acoperit de smogul ieşit din coşurile Combinatului metalurgic, care rodea ca un cancer sănătatea populaţiei. Oamenii erau, parcă, mai trişti şi mai preocupaţi de grija zilei de mâine. Numai câinele îl întâmpină la fel de vesel, ca întotdeauna, gudurându-se bucuros la picioarele lui. Făcu un duş şi, pentru că era sâmbătă dimineaţa, se hotărî, datorită unui impuls lăuntric inexplicabil, să meargă la sinagogă. Îşi regăsi veche kipa, primită cadou de la bătrânul haham, prietenul bunicii, şi-o potrivi pe cap şi se privi în oglindă. Cearcănele din jurul ochilor îi trădau oboseala acumulată în ultimul timp şi lipsa unui somn odihnitor.
Parcă Mercedesul în apropierea sinagogii şi se îndreptă, îngândurat, spre intrare.
Vlad Alexandru
Louis nu o mai văzuse de doua zile pe Layla, dispăruse subit, ca un fulg de nea ce se topise la contactul cu pământul. El își derula viața la atelier și apoi acasă. Adevărul că încercase să o găsească însă nu putuse, simțea cum ceva în interiorul lui se rupse. Însă de fiecare dată când trecea prin parc, se uita spre leagăne, în speranța că o va vedea însă nici o șansă, asta până într-o zi .... Întrr-o dimineață în timp ce se ducea spre atelier, simții că cineva îl urmărea. Louis se opri brusc întorcându-se spre cel care îl urmărea. În spatele lui stătea un băiat cam în jur de 6 ani care îi întinse un bilețel.
- Asta este pentru tine.
Louis se uită uimit și în același timp surprins.
- Pentru mine ?
Louis se uită la bilet apoi la băiat.
- Da, pentru tine. Este adresa lui Layla.
Brusc, Louis se însenină la față, apropiindu-se de băiat și luându-l de umeri, zduncinându-l încet.
Diana Matei
Mâinile tatălui meu erau cel mai frumos lucru din lume. Pe mama nu mi-o amintesc. În casa noastră nu exista nici măcar o poză cu ea. Nimeni nu avea voie să o pomenească.
Atunci când mă lua în brațe, ca să mă facă să tac, prin cutele acelea adânci și prin pielea aspră din palme, pline de mister și statornicie, tata își vărsa în trupul meu mic toată iubirea pe care o ținea în el, iubire pe care nu o arăta altora. Era secretul nostru, ceva ce ne aparținea doar nouă. Bărbatul aspru și atât de temut, prezentat în ziare și la televizor în așa fel încât semăna mai mult cu un căpcăun decât a ființă omenească, era capabil de iubire. Dușmanii lui nu trebuiau să știe acest lucru. Nici prietenii lui, căci oricând îi puteau deveni dușmani.
Odată l-am văzut pe tata omorând pe cineva, cu aceleași mâni care mă încărcau cu iubire. Probabil să omul o meritase. Eu mă jucam în dulap, nimeni nu știa că sunt acolo, aveam obiceiul să dispar așa câteodată, eu și cu jucăriile mele. Bărbatul era mai tânăr decât tata. La început s-au salutat și au vorbit despre ce se vorbea la întâlnirile acestea, ceva legat de bani și transporturi și oameni care trebuiau cumpărați și alte lucruri care nu mă interesau deloc - oricum nu le-al fi înțeles. Pe urmă i-am auzit certându-se. Asta m-a făcut curioasă. Mi-am apropiat privirea de fanta dintre ușile dulapului.
Geta Stan Palade
Eu sunt Prinţesa din nufăr Darina- Maria! O fetiță cu codițe blonde și ochi albaștri îmbrăcată cu rochiță cu buline de culoarea ochilor mei i-a spus lui Mircea-Iulian, un băiețel răutăcios și neîncrezător care mai tot timpul o contrazicea, refuzând să fie de acord cu adevărul vorbelor ei.
- Nu este adevărat! Se burzului arțăgos băiatul tu, ești Darina și atât! N-ai cum, să fii Prinţesa din nufăr îmbrăcată în rochiță cu buline albastre și pantofiori roșii de lac! Tu știi, cum arată o Prințesă adevărată?
- Sigur că știu. Tocmai de aceea ți-am zis că de astăzi eu, Darina Stamate mă pot declara, că am devenit Prinţesa din nufăr și locuiesc pe strada Rozelor, aproape de lacul cu nuferi galbeni.
- Se vede cât de acolo că minți! O contrazise din nou băiatul gata- gata s-o tragă de cele două codițe așa cum o mai făcuse și altădată când se contraziceau între ei.
- Dacă pe mine nu mă crezi, întreabă-l pe bunicul. De la el am aflat că sunt Prinţesa din povestea pe care mi-a spus-o aseară.
- Ha, ha, ha, ia te uită la ea! Scrie cumva în certificatul de naștere, că tu ești Prinţesa din nufăr?
George PETROVAI
Rugăciunea de pe muntele Nebo
Iţi mulţumesc, iubit Părinte,
pentru a Tale multe daruri
în lunga mea viaţă,
ce ani numără douăzeci
peste a sutei împlinire,
scurşi ca-ntr-o-nchipuire
prin legea timpului din viu.
Poruncile în zeci de ani
Ţi le-am urmat după puteri
şi-un bun păstor am vrut să fiu
pentru sărmanii mei evrei,
George PETROVAI
Partea I
(Facerea)
Cândva,
într-un trecut atât de-ndepărtat
că timpul n-avea chip
și spațiul dormita,
doar Duhul făr-odihnă
prin haos rătăcea
și medita la planul prefacerii-n esență,
așa ca neființa să-și piardă-a sa prezență
în confruntarea cu ființa de nezăgăzuit
prin voia Celui care e viul infinit.
Paul Grosoșiu
CU
CRISTI și MAGDA
Kurt Cobain, Jim Morrison
Krist Novoselic, Dave Grohl
o stewardesă și-un pilot
Paul
Roxana și Adina
Marius
educatoarea
N. Grigorie Lăcriţa
„Cunoaşterea cuvintelor conduce la cunoaşterea lucrurilor”. (Platon, citatecelebre.eu).
„Gândeşte ca un înţelept, dar comunică în limba oamenilor”. (William Butler Yeats).
Cuprins:
1. Semnele diacritice.
2. De ce este importantă scrierea cu diacritice.
3. Măsuri ce se impun a fi luate pentru a asigura scrierea cu diacritice.
4. Într-un cuvânt, o singură literă scrisă fără diacritice, conduce la un alt cuvânt, cu un sens şi cu un conţinut diferit de cel iniţial, fie cu consecinţe negative imprevizibile, fie cu conotaţii pornografice.
Anexa nr. 4/1. Exemplele de modul în care scrierea fără diacritice schimbă radical sensul şi conţinutul unui cuvânt şi pe cel al întregii propoziţii, fraze, articol de lege care conţine cuvântul respectiv.
Anexa nr. 4/2. Exemplele de modul în care o singură literă schimbă radical sensul şi conţinutul unui cuvântul şi pe cel al întregii propoziţii, fraze, articol de lege care conţine cuvântul respectiv.
5. Bibliile scrise fără diacritice redau eronat „Cuvântului lui Dumnezeu”, fiind o blasfemie.
6. Topica este foarte importantă.
Dan Lupescu
Scriitor cvasi-total, universitarul George Sorescu ne lasă impresia – după ce i-am parcurs pe îndelete o bună parte a creației sale din sfera poeziei, prozei, criticii și istoriei literare - că și-a însușit în profunzime, ilustrează și slujește cu devoțiune idealul omului iluminat, cu obârșii temeinic înșurubate în falii greu de bănuit, dacă nu de-a dreptul inaccesibile pentru cei neinițiați în limbajul ezoteric al literaturii, mitologiei și filosofiei străvechi ori mai nouă, contemporană cu noi înșine.
El pare că merge, zâmbind, spre Dumnezeu, cu iubire, sete de absolut, speranță și încredere în izbânda finală, care izbăvire este.
Tocmai de aceea nu mă sfiesc să rostesc, în debutul acestei inscripții: Ajută-mă, Doamne, să pun început bun acestui nou prunc literar!
*
Hălăduind mai multe decenii - asemenea unui Prâslea cel voinic, dar care, poate, nici nu știe că se află în căutarea merelor de aur – prin universul operei scrise de Domnul Profesor George Sorescu, mi s-au limpezit, încet-încet, câțiva dintre vectorii personalității sale, care se regăsesc, firește, în creațiile cărora le-a dat viață.
Le înșir, fără alte comentarii, ca în ritualul datinii strămoșești numită „Strigarea numelor/ Strigarea peste sat”, din noaptea dinspre Joia Paștilor, când cerurile se deschid, iar flăcăii – înflăcărați de chiar numele pe care le strigă – dau drumul, de pe colinele ce le proteguiesc blajin cătunele, roților de foc, veritabile trasoare ochind inima codanelor/ mândruțelor de măritat, pe care și le doresc iubite, soții și mame ale copiilor ce urmează a fi procreați dimpreună.
Victor Ravini
Jumătățile de adevăruri sunt cea mai eficace dezinformare. Herodot spune adevărul și numai adevărul, însă nu întreg adevărul. Nu a cunoscut adevărul în toată complexitatea lui. Observațiile lui despre traci sunt fragmentare și incomplete, iar uneori inexacte, astfel încât strămoșii noștri sunt puși într-o lumină falsă. Vă invit să restabilim adevărul.
Înainte de a supune acest eseu atenției dumneavoastră, am cerut părerea unui fost coleg de facultate despre mica mea analiză. Nu părerea oricui, ci a lui Simion Dănilă, cel care a tradus operele complete ale lui Nietzsche în 15 volume (ediție critică), plus că a scris cărți de cercetare lingvistică, istorie literară și câte a mai scris. A fost omagiat în Contemporanul nr 5/2018 și într-un volum omagial. Redau un fragment din mailul primit de la el: „Profesorului nostru Ștefan Munteanu, dacă mai trăia (…), i-ar fi plăcut investigația ta, fiindcă îl preocupa din Herodot exact ceea nouă nu ne convenea din istoriile sale despre traco-daco-geți.”
Putem începe investigația cu un fragment din ce a spus regretatul George Pruteanu în eseul JUMĂTĂŢI (Herodot şi Guizot):
«Iată ce spune Herodot în Cartea a IV-a a istoriilor sale, în paragraful 93 (citez [zice George Pruteanu] după ediţia de la Ed. Ştiinţifică, din 1961, traducerea fiind a Feliciei Vanţ Ştef):