Într-o lume evident marcată de bombardamente informaţionale, de experimente literare mai mult menite să acopere...
Continuare
Negrilă
Exemplar canin mai rar întâlnit. ”Bucureștean” aciuat pe strada Urmuz. După demolările hâde...
România întâlni India
Grație unor instrumentiști compatibili și entuziaști. Angrenați, ferice, în acest...
Haz de necaz
La Veber, prostia porni comedia. Folosind ca pretext un dineu...
eCreator.ro
Despre frumoasele fecioare zanatice se spune ca traiesc in inima padurii, iar in puterea noptii...
ContinuareRadu Alexandru
Invierea Domnului reprezinta evenimentul ce se afla la temelia credintei crestine. In acest sens, Sfantul...
ContinuareHA
Sarbatoarea Floriilor (numita si Ziua Florilor, Duminica Stalparilor sau a Vlastarilor) celebreaza intrarea lui Iisus...
Continuare
Economistul şi scriitoarea italiană Loretta Napoleoni a lansat la Bookfest volumul "Coreea de Nord. Între fascinaţie şi teroare" (Editura Corint) şi a vorbit într-un interviu pentru MEDIAFAX despre distanţa dintre...
Continuare
Interviu cu poetul, jurnalistul şi criticul DANIEL MARIAN:
R: Daniel Marian, nu aș vrea să încep cu întrebările clasice: „când”, „unde te-ai născut”, să primim răspunsuri şi date ce nu interesează...
Continuare
„Mă extaziez în faţa necuprinsei bucurii a mişcării şi apartenenţei omului la infinit. „
Continuare
Pe 7 iulie 1535 a fost executat savantul umanist englez Thomas Morus, autorul “Utopiei”, lucrare fundamentală în istoria ideilor politice.
Thomas Morus, în engleză Thomas...
„Moartea” înscenată a jurnalistului Arkady Babchenko a uimit publicul şi a atras antipatii din partea ruşilor faţă de ucrainenii ce au acuzat Rusia că ar...
Continuare
O parte din arhiva scriitorului francez Marcel Proust a fost vândută pentru suma de 750.000 de euro la o licitaţie care a fost organizată la...
ContinuareIoan Romeo Roşiianu
Daniel Luca – „Teritoriu ocupat”, Editura Ecreator, Colecţia Poesis, 2018
O carte cât o mare provocare aduce-n atenţia largului public timişoreanul Daniel Luca, prieten de cursă lungă şi poet dedat deja şi la actul critic.
Personalitate puternică, egală cu sine însuşi, Daniel Luca propune un „Teritoriu ocupat” menit să definească o anume lume interioară, să contureze şi să delimiteze emoţii şi simţirimenite să transpună lectorul într-un univers propriu.
Zgârcit la cuvinte de data aceasta, în poeme cât o fulguraţie de gând Daniel Luca dă toată măsura valorii sale, primii peri albi amintind înţelepciunea, în poem înşurubându-se astfel versuri aforistice.
Aşa construieşte el un univers solitar în care-şi dăltuieşte atent versurile, o adevărată recluziune-a tăcerii dacă vreţi, o stare în care lectorul se trezeşte a fi complice la actul creaţiei şi uşor cuprins de un anume sentiment de intruziune.
Sfios, aparent introvertit, poetul de pe Bega explodează-n poem şi provoacă mereu, forţa poemelor sale avându-şi geneza în acel dramatism al momentului consemnat, o lume dezarticulată în care, dincolo de acea pastişă de calmă tristeţe şi resemnare, autorul propune-ntr-o tensiune lucidă o nouă lume semantică închipuită: „M-ai încis/între coperte/şi m-ai aşezat/pe raftul de sus./Curând nu vei mai avea/spaţiu de depozitare” (Biblioteca)...
Ioan Romeo Roşiianu
Loreta Toader – „Povestea unui gând”, Editura Ecreator, Baia Mare, Colecţia Debut, 2018
Cu o adevărată poezie a căutărilor ne provoacă poeta Loreta Toader, o poetă pentru care spaţiul diasporei încă nu a devenit stare de dor sau amprentă menită să influenţeze un întreg destin artistic.
Detaşată de sine însăşi şi de un întreg spaţiu existenţial, Loreta Toader debutează cu eleganţă, volumul „Povestea unui gând” devenind o oglindă în care reflectă c-o naturaleţe dezarmantă trăiri şi emoţii.
Netributară chiar şi actului artistic în sine, autoarea provoacă un univers altfel uşor perceptibil, însă tocmai din această naturaleţe se naşte povestea, firul epic ce înnobilează o scriitură puternic amprentată de un univers propriu.
Sensibilă la tot şi la toate, propune o carte împărţită în trei secţiuni de sine stătătoare construite, întregul fiind o carte egală, o carte întregită, rotunjită, o carte unitară tematic şi stilistic.
În toate cele trei cicluri ale cărţii adună consistenţa unui întreg zbucium, din aceste energii descătuşate născându-se poeme de respiraţie, iar actul confesiv excede acestui neorealism invaziv care amprentează respiraţia cotidiană.
Deloc invaziv expuse, sentimentele poartă hlamida unei lirici aproape matematice, fapt ce surprinde în mod deosebit ţinând cont de faptul că vorbim de un volum...
NICOLAE DINA
Prin bunăvoința scriitorului Constantin T. Ciubotaru, mi-a parvenit cartea publicistului, prozatorului, criticului literar musceleano-ialomițean TITI DAMIAN, pe care prietenul nostru comun îl menționase printre „albineii” săi, atât în volumul nostru de „Convorbiri (in)discrete”, cât și în „Memorii aproape oblice” publicate de curând. Este vorba despre „Sisif coborând muntele” (EDITGRAF, Buzău, 2017), surprinzătoare, încă de la început, prin titlul său, sintagma opunându-se categoric legendei despre chinurile la care a fost supus regele Corintului de către Zeus, fiindcă, printre altele, îl împiedicase pe Thanatos să-și îndeplinească datoria ca zeu al morții.
Dacă Sisif fusese osândit să urce o stâncă pe o colină aflată în Hades, care, dusă până aproape de vârf, se rostogolea până la poale, condamnatul este nevoit să-și reia „munca”, acest lucru însemnând că el, supusul la o asemenea caznă, are convingerea că, urcând, va scăpa de chinul unei vieți nenorocite, sortite de stăpânul Universului și al zeilor. La fel de însemnată este și coborârea, mai puțin epuizantă din punct de vedere fizic, dar reprezentativă pentru hotărârea, dârzenia, obstinația fostului rege de a o lua de la capăt cu nădejdea că, urcând stânca încă o dată, va reuși să se elibereze de blestem.
Pentru Titi Damian, atât...
Andrei Caucar
Daniel Marian – Revelaţii, Resuscitări, Regrete – Ed. ECREATOR, 2018
Am venit să petrecem întru poezie, un poet care pare-se a ales lepădarea de sine şi a trăit cum trebuie poezia; mulţi au devenit bucătari, mulţi au abandonat, versurile unui poet rus şoptesc: „Poeţii nu abandonează niciodată poezia” (Andrei Rozdezvenski).
Poezia nu ucide, nu strică, nu se poate traduce ori explica, e roadă a Duhului Sfânt. Nu poezia va vorbi pentru sine (eu ştiu că ştiţi dar vă prefaceţi).
„nu am înţeles”: „nu am înţeles niciodată/ sentimentul neliniştii/ mâna mea dreaptă scriind/ ochiul meu cel mai drept/ copleşit odată cu lumea// să-i explic naşterii mele/ ceea ce n-am ştiut când/ treceam prin ea// chemt în arenă/ să trăiesc şi să mor în/ acelaşi timp –/ nu am înţeles niciodată”.
Reflectoarele s-au aprins mai târziu – lumea valorilor e zdruncinată: „...tu râzând în cetate în lume/ să dai cu bulgări de libertate la geamuri/ să dai cu iubirea în mine...” (eu, tu).
Îmi pare rău că nu le-am scris eu, dar cuvântul meu este şi cuvântul lui, al vostru, este libertatea pe care nu se lasă umbra uitări.
Claudia-Gabriela Marcu
Daniel Marian – Revelaţii, Resuscitări, Regrete – Ed. ECREATOR, 2018
Cu paşii adânciţi în lumea poemelor, Daniel Marian surprinde nuanţa vieţii prin periplul său înspre sinele erodat de apele incerte ale trairilor personale,”veneam dinspre mine însumi/cu privirea anchilozată de repaosul tuturor formelor”(Fuga de sine). Nici de această dată, nu se lasă sedus de sentimentele jucăuşe ale unui timp , al său evident, ci mai degrabă încercă să le înfrângă, să le îngroape în tăcerea scrisului:”legaţi-vă un sentiment de tâmple”(Un sentiment). Starea de singurătate se transpune în versuri prea evidente, iar încercarea poetului de a se lupta cu sinele devoalat de iluzii se tapetează în nuanţe de litere : „între golul zilei şi/ golul nopţii/ măsoară timpul.../diagonala...”(Noiembrie). Consider cel mai greu sentiment încercat de poet ca fiind singurătatea, aceea ce pare că se ascute în liniştea dintre litere. Jocul de cuvinte, dansul stărilor neînţelese, balansul între un ieri şi un azi poartă însemnul regretului, al dorinţei poetului de a fi din nou acel tânăr excentric care ridică litera înspre formele cuvântului dat. În ” Revelaţii, Resuscitări, Regrete”, Daniel Marian încercă şi reuşeşte evident, să lase amprentată imaginea aceluiaşi timp,să ne transpună imagini în care se evidenţiază lupta sa cu acesta...
Constantin Marin
,,Lucrare premiată la secţiunea «Volum de debut», în cadrul Festivalului «Pro Unione», Ediţia a II-a, Baia Mare, decembrie 2001, cu premiul Editurii Ariadna, pentru poezie religioasă”, se menţionează pe coperta IV a volumului ...Ca tămâia înaintea Ta. Acest volum a văzut lumina tiparului în anul de graţie 2002, la Editura Ariadna, din Baia Mare.
Trebuie menţionat, de la bun început, că această carte este plăcut mirositoare (spiritual vorbind), prin patru aspecte, primele două fiind legate de grafică: în primul rând, imaginea de pe coperta I duce gândul spre un vitraliu de biserică, în al doilea, fiecare pagină este însoţită de o vignetă, element tipografic care sporeşte gradul de interes cu care se citeşte întreaga carte. În al treilea rând, textul este tradus – integral, în ordinea paginilor, desigur – în limba engleză, probabil la sugestia cuiva din cadrul editurii. Şi în cel din urmă, prin mesajul integral al cărţii.
Autorul, părintele Radu Botiş, precizează, în debutul volumului: ,,Aceste versuri şi gânduri ale mele din următoarele pagini le închin, înainte de toate, Mântuitorului Iisus Hristos, al cărui umil slujitor încerc să fiu, la altarul jertfei mântuitoare – talantul primit nevoind să-l îngrop în pământ, roadele lui să ajungă la voi, fiecare...
Ioan Romeo Roşiianu
Florina Isache – „Secţiuni”, Editura Ecreator, Colecţia Poesis, 2018
Văzând în poezie o formă superioară de comunicare, poeta Florina Isache (re)vine-n spaţiul literar cu o nouă provocare, îmi pare o subtilă continuare parţială a temelor abordate-n anteriorul volum, „Drum în casa de iarbă”, Ed. Pleiade, 2016, când a beneficiat de o cât se poate de generoasă prefaţă semnată de Gheorghe Grigurcu.
Când am comentat acea carte am subliniat ideile principale: „Versurile cu acelaşi timbru trădează o persoană ancorată la pulsaţia vieţii, decupajele ei poetice - unele făcute abrupt, altele cu fineţea bijutierului sau chirurgului - se complinesc fericit cu latura onirică, în care idealizează. Florina Isache descarcă visele în propria vieţuire cotidiană, o trece prin cea poetică şi, fără a se detaşa de ea însăşi şi fără a se decorpoliza cumva, face din ea un nou mod de a fi. Trecerea de la fulguraţii de gând la poemele de respiraţie e bruscă, de parcă poeta ar păşi într-o cu totul altă dimensiune poetică, parcă voind a se elibera de anumite forme fixe, de tipare impuse sau sugerate”.
Ion Duduveica
INTANGIBILĂ IUBIRE
Dumnezeu mi-a dat cuvântul
Să-i împodobesc veșmântul,
Doar cu flori și nestemate
Și cu vise fermecate...
Artizan făcu din mine
Și păstor peste rubine,
Făurind mărgăritare
Și povești fermecătoare...
Patricia Lidia Popescu
Confesiune
mărturisesc,
mi-e strâmtă coroana
ce mi-a pus-o pe cap
un înger,
cununia noastră nu a fost decât
o descătuşare de forţe
în care florile
se ofileau
când cădelniţa preotul,
nu vreau să înţeleg timpul,
vreau să îl prind
în Cutia Pandorei
şi să-l eliberez câte puţin
clipă de clipă
Lili Calin
,,Gandul meu"
Trecut-au ani,de cand te-astept,izvor de bucurie,
Privirea mi-o inalt spre cer,ca ruga ea sa-mi fie.
Astept un val de mangaiere,din cer coboara o stea,
Sa-mi daruie lumina lunii,sa ma-ncalzesc cu ea.
Trecut-au zile,luni si ani in sir,fara lumina,
Durerea a patruns adanc si nu am nici o vina.
Sa-i cer cuiva o socoteala,dar cine sa m-asculte?
Cand toata lumea-i naucita,de atatea vorbe multe!
Trecut-au ani si vor mai trece,cu gandul voi fi eu,
Durerea,n-am s-o-mpart cu nimeni,ca nimeni voi fi eu!
Nicuta Ioan Lungu
VARA NOASTRĂ DE IUBIRI
Printr-o albastră mantie de dor
Ne-nvăluie noian de amintiri,
Iar ciocârlii ne însoțesc în zbor,
Pe câmpul nesfârșitelor iubiri.
O strângere de mână, un sărut,
Descătușând torente de fiori,
În veșnicii de vise ne-au pierdut
Sub razele ce ne alintă-n zori.
Că-i vară, vara noastră de iubiri
Și fără teamă talia am prins,
Am respirat parfum de trandafiri,
Iar clipele dorinței s-au aprins.
Nicoleta Craete
poem deschis
am închis
uşile ferestrele apele gazele luminile maşinile zidurile casele zilele nopţile visele rănile gropile străzile erorile şcolile spitalele bolile fabricile bisericile guvernele planetele frustrările angoasele fobiile nuanţele fermoarele cuvintele
ca să pot râde singură
am luat un om la întâmplare
din râs l-am luat
şi l-am trântit în lume
ca să afle şi el
răul ce e
că nu e chiar aşa
cum e
Adela Conciu
Frunzele inimii au făcut cărare,
spre catedrala întunericului, înaintea pașilor lui,
icoana speranței se întreaba de va veni ,îngerii sufletului
șușotesc între ei întrebându-se:
-Oare o mai iubește?
-O iubește, o iubește!
[comentează licuricii] ce speră că-i vor lumina
drumul ce duce spre chilia tristei prințese.
Măicuțele Uitării o păzesc cu străinicie, oferindu-i
mere vrăjite, precum mama vitregă Albei ca Zăpada!
O vor adormită, să uite puritatea iubirii!
În cel mai înalt turn așteaptă prințul Întunericului,
ziua în care prințesa îi va deveni soață, iar ea va trebui
să uite ziua, lumina soarelui, palpitația vieții, pentru
întunericul slăvit de măicuțele Uitării, vasale credincioase
ale prințului Întunericului.
Mihai Atanasie Petrescu
Segunda giornata de visita!
Ne-am pus telefonul sӑ ne readucӑ la realitatea înconjurӑtoare la o orӑ foarte matinalӑ, cu speranţa ca la opt sӑ fim deja gata pentru startul intr-o nouӑ cӑlӑtorie.
Dupӑ cum ne aşteptam, dragul de “D” iar este împiedicat de înhalataţi sӑ circule dupӑ orarul (ne)afişat, de aceea rugӑm din nou recepţionerul sӑ ne cheme un taxi. Ca sӑ fiu sigur cӑ am şi timpul necesar pentru colazzione, îi repet tânӑruluin de la tejghea cӑ doresc maşina peste o jumӑtate de orӑ şi ne aşezӑm la masӑ. Poate cӑ pentru tânӑra generaţie sicilianӑ ceasul merge mai repede, cӑ imediat ce ne luӑm cafeaua mai aproape, deja giovanotto mӑ anunţӑ cӑ taxiul mӑ aşteaptӑ.
Cafeaua e fierbinte, aşa cӑ o lӑsӑm acolo şi, adresându-i recepţionerului urӑri de bine (în limba românӑ şi fӑrӑ voce, cӑ nu se ştie niciodatӑ), ne urcӑm într-un Fiat Multipla, iar şoferul...
Luiza Rădulescu – Ene
fragment-
Matei m-a condus la locul meu de rugăciune. Acolo ne-am oprit. Am privit în jur la turla bisericii Arhanghelilor dragi, la trestiile cele înalte, la apa ce se scurgea lin, atâtea amintiri, atâtea taine mă legau de locul acela… Am oftat adânc.
- Ai sufletul atât de încărcat, Rebecca! Descarcă-te odată! Goleşte-ţi sufletul de amărăciune că mă bagi în mormânt când te văd aşa!
Fără măcar să vreau, cuvintele au ţâşnit din mine:
- Vreau aripi să pot să mă înalţ, să zbor acolo unde Vântul vrea să ajung!
- Răbdare, Rebecca! Ai aripi deja! Trebuie doar să înveţi să zbori din nou...
Am închis ochii să văd mai bine:
Coborâsem pe Pământ. Dragul de Rafael mă aştepta nerăbdător. Renunţasem la legământul de logodnă cu Matei şi urma ca noi doi să ne căsătorim în secret. Rafael pregătise totul cu mare grijă, iar Matei îl ajutase. Îi priveam...
Mihai Atanasie Petrescu
Cum spuneam, sunt dornic sӑ trӑiesc noi aventuri, iar Catania îmi va oferi, peste scurt timp, materialul necesar pentru una dintre cele mai frumoase amintiri. Dar … s-o luӑm treptat.
Adicӑ prima urgenţӑ este sӑ cobor treptele de la Giardino Bellini şi sӑ revin în civilizaţia stradalӑ, unde se sting ultimii lucşi ai sursei naturale de iluminare. Decoraţiunile luminoase sunt deja la putere, aşa cum votasem încӑ de dimineaţӑ (unul dintre puţinele voturi unde am câştigat), şi pe mӑsurӑ ce avansez spre sud, porticurile sunt tot mai colorate. Iar mulţimea tot mai viermuitoare, iar polizzia de asemenea. Or şti ei ceva, aşa cӑ iau mӑsura de maximӑ încredere; îmi adӑpostesc camera Canon în rucsac, pe acesta mi-l fixez în faţӑ, la vedere, iar pentru satisfacerea nevoii de amintiri imagistice voi folosi de acum înainte doar celulosul. Dar şi pe ӑsta cu cât mai multӑ grijӑ şi discreţie, pentru cӑ vreau...
Luiza Rădulescu – Ene
- fragment -
M-am trezit într-o cameră străină, cu pereţii acoperiţi cu lambriu din stejar de sus până jos şi cu podeaua din scândură. Era cald şi mirosea a lemn de sobă. Eram într-o cabană de munte. Capul îmi bubuia de durere şi îl simţeam atât de greu de parcă ar fi cântărit o tonă. Nu eram îngrozită, nu simţeam nici un pic de teamă, doar o ură infinită care mocnea în mine nerăbdătoare să iasă la suprafaţă. M-am dat jos din pat şi m-am dus la fereastra mare. Am deschis-o larg şi o rafală de vânt răcoros şi binecuvântat mi-a invadat fiinţa.
I-am permis Vântului să mă înconjoare cu braţele lui reci şi m-am transformat în şoim. M-am înălţat la cer şi m-am minunat de paradoxul peisajului de sub mine: eram în vârf de munte, iar dedesubt părea a fi raiul deşi eu ştiam clar că iadul urma...
Ana-Cristina Popescu
Piesă de teatru într-un act
Decorul: Camera de lucru a înțeleptului, un birou pe care sunt împrăștiate mai multe cărți, un scaun pentru birou, iar într-un colț al camerei se află o măsuță, un scaun, o canapea.
Personajele: Înțeleptul, Alcoolul, Bețivul, Conștiința bețivului, Femeia, Mincinosul, Minciuna, Adevărul, Domnișoara, Omul Lacom, Lăcomia, Cumpătarea, Invidiosul, Nevasta, Moartea, Copilul, Vecinul, Solistul, nuntașii, îngerii. figuranți.
Scena I
Înțeleptul 1 (se află pe scaun, la birou și caută prin cărți. Pe birou se află o plachetă pe care scrie înțeleptul. La un moment dat se ridică și se plimbă prin cameră rostind): Puternice sunt viciile, Doamne! Cum mănâncă ele trupul și sufletul omului! O clipă îl ia de mână de parcă l-ar mângâia, pe urmă îl leagă la ochi și-l târăște prin toate mizerile. Când omul devine aprope neptincios îi dezleagă ochii, îi eliberează mâinile și-l lasă să se târască fără niciun...
Ana-Cristina Popescu
Piesă într-un act
Personajele:
Omul ce culege raze de soare
Vânzătorul de iluzii
Iov
Ignatie Teoforul
Iona
Noe
Bogatul căruia i-a rodit țarina
Îngerul 1
Îngerul 2
Îngerul 3
Sfântul Pantelimon
Bătrânul
Mihai Atanasie Petrescu
Scena I – Martie 2001, Sala de Consiliu a Primăriei Dealunalt
De mai bine de două ore, dialogul era extrem de vioi. Se aşezaseră la masă două delegaţii oficiale, cu scopul de a lua un dejun de lucru, dar, dupa scurt timp, componenta „lucru” s-a dizolvat în vin dulce, iar delegaţii se transformară în prieteni de când lumea. De la discuţiile legate de scopul delegaţiei franceze din localitatea St. Jean-des-Collines, înfrăţită cu orăşelul Dealunalt s-a trecut, pe nesimţite, la convorbiri pe teme personale, la glume, la confidenţe şi promisiuni. Cumnata primarului de Dealunant, care se oferise voluntar-alergător, punea pe masă farfurii cu feluri de mâncare cu denumiri greu de pronunţat şi imposibil de memorat, iar soţul ei, secretarul primăriei, la fel de voluntar, debarasa masa de farfurii goale, ceea ce era mult mai uşor pentru că nu trebuia rostită nici o vorba de-aia de „ţi se limbă plimba-n...
Alexandru Voiculescu
În Europa şi Statele Unite, svastica a devenit simbolul asociat cu nazismul, dar rădăcinile sale au mii de ani şi, în trecut, a fost folosit ca simbol aducător de noroc. Pe măsură ce există din ce în ce mai multe dovezi ale istoriei sale pre-naziste în Europa, poate acest simbol antic să scape de asocierile nefaste?
În Asia, la hinduşi, budişti şi jainişti, simbolul are o semnificaţie extrem de importantă, fiind folosit la ceremoniile religioase şi ca motive pentru diferite decoraţiuni. Chiar numele de suastika în sanscrită înseamnă (ceva) de bun augur, scrie BBC.
Primii occidentali care au ajuns în Asia au fost inspiraţi de asocierile pozitive ale semnului şi au început să-l folosească şi acasă, astfel încât la începutul secolului al XX-lea exista o modă de a folosi svastica drept simbol aducător de noroc.
În cartea sa The Swastika: Symbol Beyond Redemption?, Steven Heller arată cum a fost adoptat cu entuziasm de Occident ca motiv arhitectural, folosit în reclame şi pe produse.
„Coca-Cola l-a folosit. Carlsberg l-a folosit pe sticlele de bere. Boy Scouts of America l-a adoptat, iar Girls' Club of America şi-au numit revista Swastika. Chiar făceau cadou insigne cu svastică cititorilor care vindeau copii ale...
Victor Ravini
Cum de este posibil ca tocmai una dintre marile creații clasice ale literaturii universale să devină inacceptabilă în propria sa țară? Unde s-a mai pomenit așa ceva, cu o poezie? De unde atâta ură împotriva ei? Un poem național unește poporul. Cum se face că acest poem dezbină? Mioriţa dezbină pentru că a fost răstălmăcită și folosită ca armă în tot felul de tertipuri politice, în rivalități dintre savanți și mai cu seamă în scopul denigrării poporului român, care a creat-o și păstrat-o. Cea mai nocivă teorie este aceea că ciobanul se lasă omorât, că ar fi laș, iar asta ar fi ceva tipic pentru toți românii, care iubesc moartea mai mult decât viața. Ca la noi, la nimeni. Cine are interes să ne îndoctrineze cu așa aberație și în ce scop? Pe cine deranjează ciobanul din Miorița? Nu Miorița să fie scoasă din școli, ci nălucirile vătămătoare ale câtorva somități orbite de propria lor strălucire, care și-au pus frustrările personale și propriile lor deficiențele sufletești sau de caracter pe seama ciobanului și a întregii țări. N-au vrut să vadă sensul figurat și luminos al cuvintelor din Miorița și ne-au băgat pe gât propriul lor pesimism și fatalism.
ContinuareGianfranco Ravasi
Medicul Rieux, în romanul Ciuma (1947) de Albert Camus, când strânge în braţe pruncul lovit de boală, nu reuşeşte să se stăpânească: „Voi refuza până la sfârşit să iubesc această creaţie în care copiii sunt torturaţi”. În acea absenţă indiferentă a Creatorului în faţa durerii nevinovate mulţi au văzut o dovadă clară a inexistenţei lui Dumnezeu.
Acesta este unul dintre capitolele cele mai vaste ale însăşi istoriei culturii, pentru că durerea, răul, tragedia naturală sunt terenul privilegiat pe care se celebrează apostaziile sau mărturisirile explicite de ateism şi unde credinţa este pusă într-un cuptor aprins al încercării. În opera sa Răzvrătirea, scriitorul evreu austriac Joseph Roth (autorul mai cunoscutei Legenda sfântului băutor, transformată în 1988 de Olmi într-un film intens şi delicat) dă glas acestui protest care devine revoltă: „Va trebui să fac mai rău decât să te reneg: va trebui să te înjur! Milioane de fiinţe ca mine aduci pe lume, Dumnezeule, în nesăbuinţa ta foarte rodnică, şi ele cresc credule şi laşe, destinate să fie zdrobite şi să moară… Harul tău nu-l vreau! Trimite-mă în iad”.