Luncile Soarelui
„Dus din casă în casă şi păstrat viu în tot cursul
anului, printr-un ceremonial care aminteşte de
„sărbătoarea (egipteană a) candelelor aprinse”373
În Vatră Cerul şi Pământul s-au logodit cu Focul Viu
Şi strămoşeasca dăruire pe cer doar stelele-o descriu,
Ascunsă în psalmii tăcerii şi-a rătăcitei depărtări,
Înălţătoarelor blazoane şi diafanelor averi,
Luminii închinată Liră, „luncilor Soarelui” Zenit,
Verii primari cu rugăciune focul cel veşnic de-l aprind,
Să izvorască apă vie-n al Universului colind,
Din piatra focului, din ceruri, divinitatea-nveşnicind.
Izvor cu apă ne-ncepută, culeasă rouă de pe câmp,
Mult „să ne iarnă, să ne vară”374 al strămoşimii anotimp.
- Detalii
- Scris de Sergiu Botezatu
DACIADA – GETICA-DAVA
Incipit
I
„Trecut-au anii…”
(Mihai Eminescu)
La Herodot aflăm că Geţii au fost cei mai viteji din Traci
Şi se mai ştie că Romanii lor le spuneau – „Eroii Daci”.
C-au fost deosebiţi în toate mereu şi felul lor de-a fi
A fost destin al devenirii şi-n a trăi, şi-n a muri.
A timpului sacră cunună lor li se-nchină pe vecii,
Celestei dăruiri de sine, ce cu tot suflul inimii,
S-au consacrat să fie liberi şi au luptat pentru-al lor vis,
Cum n-a-ndrăznit să lupte nimeni pentru al lumii Paradis.
Ei, mari stăpâni ai existenţei, milenii de-au trecut şuvoi,
Ne copleşesc şi azi în vise, în inimi sunt şi azi cu noi.
Popor al păcii şi luminii, dintr-o istorie de-apoi,
Ca rătăcirea din suspine, c-un ocean spălat de ploi,
- Detalii
- Scris de Sergiu Botezatu
Ascunsă
Tu, în care viață m-ai căutat,
în care dintre lumi ai sperat să mă regăsești
și în câte limbi, șoptind, mi-ai spus că mă iubești?
Eu m-am ascuns neîncetat
în florile din gradinile împărătești,
să-ți mângâi,,talpa piciorului” cu care călcând
pe boabe de rouă, sperai să mă găsești.
Zefirul adiind a dor molipsitor, m-a aflat
ascunsă în visuri lumești
în glasul ce șoptește tremurând
,,Iubito, e vremea să te trezești,
cafeaua e gata, spune-mi că mă iubești!"
- Detalii
- Scris de Marioara Vișan
Mister
Un singur fluture
pe o pălărie de
floarea-soarelui,
nu are valoarea
jocului de umbre
a singurătății
în care ne-am născut.
Ca un nedescifrat mister,
Scaunul sacerdotal
din dreapta sfinților
de pe aripa durerii,
pe eșafodul negru
al puterii
celor fără Dumnezeu,
s-a topit de dor de tinerețe.
- Detalii
- Scris de Marioara Vișan
să stăm la taifas
să stăm la taifas propui -
mai e puțin și se va rumeni berbecul
sacrificat pentru praznic –
să sporovăim așadar
despre moartea
injectată în sânge și-n limfă
despre câte erori s-au strecurat în program ori
despre modul în care năpădesc slăbiciunile
e întuneric - ochii motanului sticlesc
- Detalii
- Scris de Mihaela Oancea