Și se-nchina

Și se închina statuilor,
de zici că erau zei
Și se-nchina nebunilor,
de zici că erau zmei.

Și se-nchina oglinzilor,
de parcă l-a învățat,

Tac zgomotos

Nu, nu-i asta lumea
in care prindem un sens...
cand zilele trec aspre,
sau trec fără spor
în silabe mă descompun
în întunericul dens
aşa cum nu m-am gândit
niciodată să mor

Anei

Motto: Ultima gară pe care trebuie s-o luăm în serios: cuvintele comune sunt chiar dânsele forţa pe care i-o opunem adevărului.

Ce lene mi-e de mine!

Oameni asemenea morţii,
în grădini suspendate de tavanele fricii,
pe unde se plimbă adesea cu capul în jos.

vinerea patimilor

„Pune, Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele.”
(Psalmul 140)

am intrat în biserica bărbatului
de vecernia din vinerea patimilor
fără binecuvântarea dragostei

Dimineața

E ca și cum în fiecare dimineață
Mi-aș linge rănile nopții
E atâta usturime în ele
Și afurisita aia de moarte
Își bea cafeaua liniștită
Cu tineri îndrăgostiți