Pădurea de fag
O pădure de fag este timpul meu când îl urc,
o pădure ce are în brațe
anotimpuri ce scaldă pământu’-n culori
și îmbracă în alb frunzișul de gânduri
când ceasurile zilei se îndreaptă spre mâine..
Trec zilnic prin poieni înflorite
și păsări venite la cuiburi prin crengi,
îmi cântă un tril care urcă-n arpegii
povestind despre zări străbătute în tihnă,
despre ziua de astăzi, despre ziua ce vine...
- Detalii
- Scris de Anda Petrache
ÎNTRE IUBIRI
Ploaia s-a oprit undeva
Între cer și pământ
Precum sufletul poetului
Între iubiri
Aș vrea să cearnă vise
În palmele tale
Tremură în singurătate Luna
Sufletul ți-e zurliu și hoinar
Sub geana nopții în coviltire
Stelele spun povești
Ți-am așezat în priviri
Vara aceasta violet
Să-ți cânte o simfonie
- Detalii
- Scris de Aurelia Rînjea
La întâlnire
În seara asta vin la întâlnire,
nu trebuie să te întreci cu firea...
Voi arbora un steag de vreme bună
și voi aprinde stelele devreme.
Să ai în mâna dreaptă crizanteme,
în palma stângă să-mi așezi obrazul
să porți un zâmbet ... cât să-ți șadă bine
și un gând frumos, cu argintiu pe tâmple...
- Detalii
- Scris de Anda Petrache
Luncile Soarelui
„Dus din casă în casă şi păstrat viu în tot cursul
anului, printr-un ceremonial care aminteşte de
„sărbătoarea (egipteană a) candelelor aprinse”373
În Vatră Cerul şi Pământul s-au logodit cu Focul Viu
Şi strămoşeasca dăruire pe cer doar stelele-o descriu,
Ascunsă în psalmii tăcerii şi-a rătăcitei depărtări,
Înălţătoarelor blazoane şi diafanelor averi,
Luminii închinată Liră, „luncilor Soarelui” Zenit,
Verii primari cu rugăciune focul cel veşnic de-l aprind,
Să izvorască apă vie-n al Universului colind,
Din piatra focului, din ceruri, divinitatea-nveşnicind.
Izvor cu apă ne-ncepută, culeasă rouă de pe câmp,
Mult „să ne iarnă, să ne vară”374 al strămoşimii anotimp.
- Detalii
- Scris de Sergiu Botezatu
DACIADA – GETICA-DAVA
Incipit
I
„Trecut-au anii…”
(Mihai Eminescu)
La Herodot aflăm că Geţii au fost cei mai viteji din Traci
Şi se mai ştie că Romanii lor le spuneau – „Eroii Daci”.
C-au fost deosebiţi în toate mereu şi felul lor de-a fi
A fost destin al devenirii şi-n a trăi, şi-n a muri.
A timpului sacră cunună lor li se-nchină pe vecii,
Celestei dăruiri de sine, ce cu tot suflul inimii,
S-au consacrat să fie liberi şi au luptat pentru-al lor vis,
Cum n-a-ndrăznit să lupte nimeni pentru al lumii Paradis.
Ei, mari stăpâni ai existenţei, milenii de-au trecut şuvoi,
Ne copleşesc şi azi în vise, în inimi sunt şi azi cu noi.
Popor al păcii şi luminii, dintr-o istorie de-apoi,
Ca rătăcirea din suspine, c-un ocean spălat de ploi,
- Detalii
- Scris de Sergiu Botezatu