mrz2Of, cerule!...

Of! cerule!... cu boltele-ţi de aştri, albi, albaştri... ţie îţi cântă norii, şi ploaia te îmbăta... Of! cerule!...
În al tău abur şi al tău puf se scaldă păsările vii, şi zboară libere... tu ştii!...
Of, cerule!... În ale tale braţe, îngerii se culca... şi luna, luna doarme cerule... în noapte, ea închide ochii, şi se culca...
Of! cerule!... Aş vrea măcar odată, să fiu un card de aripi călător, condor... să-ţi ştiu nemărginirea, străveziul marii tale prea curată... măcar odată!...
Of! Cerule!...

d lucaIartă-mă

În noaptea asta
te voi înșela cu marea
îi voi mângâia
nurii
dezvelind-o de valuri
îi voi săruta pielea
curățind-o de alge
o voi desface în două
și o voi gusta
cu nesaț
apoi o voi pătrunde
până la explozie

ion p iacobPOETUL OBSCUR
(în loc de epitaf)

prietenii mei
poeţii cei mari
scriu capodopere
ei filtrează esenţa
luminii de absint
direct
din creier

poemul le ţâşneşte
direct din vintre

lbc2Visam

Visam, trecând pe căi necunoscute,
Cu gândul către tine, către noi,
Visam la frunzele căzute
Pe drumuri de-ntuneric și de ploi.

Visam, și visul fără sunet
S-a spart în cioburi de culori,
Plutind pe cerul de tăcere
În toamna rece, fără flori.

apopeiLutul...

adu izvorul în fântâna
ce zace uitată în tine
primește în palme lutul,
lutul ce-așteaptă în mine...
caii și lupii sălbatici
și tigrii mirosind a destine
și-mi dă în săruturi mirarea
clădită în șoapte divine...
din setea și foamea de tine...