***

mi-aş putea pierde uşor urma                                                                                                                                                    
şi lumea ar continua şi fără mine
aş putea mirosi a poteci, a roşu închis                                                                                                                                         
şi a nopţi de beţie  
dacă poftele nu mi-ar amorţi de fiecare dată                                                                                                                               

Nu ştiu

 

Nu ştiu de ce, nu ştiu de când sunt viu

cum m-am născut în lumi crepusculare.

Ca din oracol am scăpat să viu

în bezna de lumină şi de sare

>În nu ştiu care toamnă

 

În nu ştiu care toamnă gândul pătimaş

Deschide-ascunse porţi, prin neguri, în neştire

Şi oamenii mai rar coboară spre oraş,

Frunzişul poartă-n murmur lungă prevestire.

NOSTALGIE

Ascult cum bate vântul şi frunzele-i zâmbesc

Cum picur rupţi, din streşini stropii de fluid

Şi singur cuc, chem dorul şi-ncep să împletesc

Icoanei preafinţite cununa de molid.

Mirosul pâinii-n vatră s-a spulberat de mult

Noapte de primăvară

Deschide o fereastră spre noapte şi stai mut:

o pasăre albastră îşi ţese aşternut.

Ademeneşte-n slavă o lună ca de smalţ

spre care-mpinsdearipi, îţi vine să te-nalţi.