dingaCE MAI ȘTII...

Ce mai știi de noi, de vânt și ierbi
de fântâni cu strigăt în spirală,
de capcana pentru vis și cerbi,
de amurgul frânt pe nicovală.

Când condorul fricii, din vâslit
nu se-oprește – zboru-i descuiat -
timpul, într-un laț meșteșugit,
se smucește lung și ne-ncetat.

Ce mai știi de verde, când nu-și curmă
iedera urcușul său pieptiș
și de caii ce-au lăsat în urmă
o potcoavă spartă pe furiș.

stana1RECVIEM

Ce lumi frumoase au apus
Când ți-ai întors privirea
Și câte stele s-au supus,
Rostindu-ți nemurirea.
Ploua cu fulgi de pietre reci
În toamna pălmii mele,
Treceau prin anotimpuri seci
Duzini de ceasuri grele.
Atât să-i fie omului impus
Să șteargă fericirea doar din mers,
Al adevărului adesea recompus,
Din stropii efemeri ai unui vers.
Ce lumi frumoase mi-au apus,
Când n-ai mai existat.
Și câte oști de stele te-au condus,
Când totul și nimic n-a mai contat.

dingaPRIBEGIE

Hai să ne oprim din pribegie,
se-oglindește-amurgu-ncet în vin
când pocalele abrupt ne-mbie
sub aripa frântului suspin.

Peste miriști ceața se ridică
inorogii suferă de sete
pe poteci își leapădă, de frică,
umbra și potcoavele-amulete.

Evadează tainele din vetre
lângă porți străjeri spre somn se scurg
spre zenit, cu sfori de rouă, spectre
leagă răsăritul de amurg.

hristina Priviri

Ochii ce azi s-au regăsit,
Sunt cel mai greu de iubit.
Și-ar vrea să se reîntâlnească într-o noapte târzie,
Care va fi aceea?... Nimeni nu știe.
Într-o toamnă înfrigurată,
El își dă căldura toată,
Să o simtă protejată,
Sub mantia sa fermecată.

Ea-l sărută ușor
Până-n adâncul viselor.

bElogii de toamna
 
Cand voi aduce elogii de toamnă
Voi slăvi frunza si voi lauda codrul firav
Cum este el, bătut de ploile de octombrie
Voi aduce binecuvantare frunzei
Așa cum preotul binecuvantează un
Suflet muribund de om
Cand chitarele vor canta cu vocea lor
Si nu prin acompaniament
elogii de toamna,
Cand timpul va sta in loc
Si nu va mai bate
Precum orologiul vechi
 in sens invers