ecreatorSE ÎNTREABĂ CERUL

Se întreabă cerul, zi de zi…
De ce, în lume, mor copii?

Oare, dânsul… să nu ştie
cum e să plângi pentru glie?
Poate dânsul a vedea
pământul ce ne durea?

Nu gândeşte cum ar fi
s-aibă în inima’i făclii
de speranţă, nemurire,
când toți solii îţi dau de ştire
prin săbii și foc, topoare,

Ioana ResnicovLumina

Pătrundă lumina în bezna nopţii,
Cu raza cea caldă îmblânzească sorţii,
Cei aprigi şi răi ce ne-au cuprins,
Dictaţi de unii chiar dinadins.

Ce au ştiinţă să scormonească,
Să ţeasă pânze, să ispitească.
Ce vrajbă şi ură au semănat,
Minciuna cea rea a întunecat.

Mintea din om, o ceaţă groasă,
Firea lui rea şi păcătoasă,
Doar cu dorinţă de răzbunare,
Omul cel rău fără chemare.

dmun trăznet ca lumea

s-a-ncruntat vremea ca o spânzurătoare
de prin cer pe pământ cale de-o muncă de piatră
bate vânt de răstignire pe păduri
a câmpiilor din astă-palmă
și arde rug de spre ne-înc-o-dată
vevele înamorate hoațe și crețe
fug din porția lor cu grimase
într-o butelcă de dă Doamne
răstoarnă cerul!
să nu-mi pese!

trcTimp fără tine

se zbat sub pleoape aşteptări de tine,
îmi dezveleşte noaptea nu ştiu cine
şi nu ştiu cum te tot respir în gând
iar "mai târziu" e fructul lui "curând",
fruct când amar de tot şi când divin
şi plâng cu el şi-apoi la el mă-nchin,
îmi moţăie şi stelele pe drum,
nesomnu-mi te visează nu ştiu cum
şi ochii lui deschişi ca un răsfăţ
nasc ochii tăi de care mă agăţ
şi-aşa trăiesc murind fără să ştiu,
plutind între "curând" şi "prea târziu",
iar pe-acest drum şi trudnic şi păgân
nici mie însămi nu îmi mai rămăn

Ioana ResnicovAtâtea întrebări fără răspuns

Atâtea întrebări fără răspuns,
Și tot atâtea căutări,
Am obosit căci s-au ascuns,
Prin multele cărări.
Cine sunt eu?
Căci tot am căutat,
Să-mi știu sufletul meu,
Atât de însingurat.
Oricâte căutări au fost,
Și cât m-am întrebat,
Atâtea-s astăzi fără rost,
Dar m-am îmbărbătat,