Autoportret

 mă regăsesc în fiecare clipă de tăcere,   
 împodobindu-mi  fruntea cu raze din
 "corola de minuni a lumii”,   
 îmi spăl sufletul în lacrima universului,   
 și...mă las copleșit de-o simplă  mângâiere... 

LA ÎNCEPUT A FOST…

 

Mă răscolesc tăcerile cuvintelor,

Gândind c-acestea nu s-or mai rosti,

Mă dor nerotunjimile pământului

La polii nopților furate dintru zi,

GLORIA EPAVEI

Voiam să ies din nou la suprafață
așa cum sunt acum de șlefuită,
mai fină decât ácele de gheață,
cu perla soră în adânc dospită,
pe funia mării aș călca îngust
stârnind arìpi, aplauze înalte,
cu spumele țâșnind din valuri sparte
șampaniile s-ar desface brusc,

DOUĂ CUVINTE

iubesc
pagina albă
dintre înserare şi zori
între somn şi visare

dacă aş fi ştiut că trădarea
este atât de iubită
lăsam timpul

O lacrimă spartă

Cristale presărate

Din lacrimă născute,

Să tot fie o mie

Faţa uşor mi-o udă.