Mihaela HutanuPoem la întâmplare ( doar pare)

Poemul acesta îl scriu
așa la întâmplare...
un vers mai cuminte
un altul pustiu,
într-unul mă scald în iubire
în altul adun laolaltă cuvinte
apoi le transform în trecutul din ploi...

Poemul acesta-i o peșteră adâncă
cu o lume a mea, din mine, cu tine,

bgSI TE-AM IUBIT

                            Si te-am iubit
                             din nou
                             intr-un tarziu
                             la cumpana unor trairi extreme
                             si sangeram cumplit
                              fara sa stiu cuvantul
                              cel renascut din vreme.
                               Mi se parea
                               ca ne visasem cateodata
                                ca ne tinusem clipele
                                in gand
                                si se nasteam in mine

ol2Sfârşit de drum

N-am căutat cristalul dorinţelor adânci,
Cu buze voluptoase în templul meu albastru,
Nici muzica din sfere, nici străluciri de astru
Când drumul mi-a fost aspru şi l-am urcat pe brânci!

Simţeam singurătatea în mine cum vibrează,
Ca sunetul din scoică, ca vinul supt în silă.
Nu mi-am dorit nimica şi n-am să-mi plâng de milă
Când nebociţii lumii în mine rezonează...

CGMMUNCILE LUI HERCULE

I. Prolog

A fost odată ca în basme
Un om care i-a sfidat pe zei:
Fiul lui Zeus și-al Alcmenei,
Netemător nici de fantasme.

Atins de gelozia Herei,
Într-o zi, e cuprins de spasme
De furie și, cu cruzime,
Își ucide copiii mititei.

ol1Nu oricum

N-ai cum să scrii de dragul de a scrie,
Cuvinte poleite de hârtie,
Fără să simți cum te înfioară versul
Și cum prin vene-ți curge universul...

Nu poți să împarți miresmele sfințite
Din ramuri fără frunze și împietrite,
Fără să simți arsura ta și rugul
Și fără să-ți săruți cu sete jugul...