grCalea pentru înălțare

Cad îngerii adeseori din cer
orbiți de sentimentul de lumină
și în cădere n-au niciun reper,
iar corbii rup aripa lor divină.

Pământul e un paradis pierdut
cu arbori morți și frunze fără viață
poartă doar haine vechi, de împrumut,
și-n ochii triști nu mai găsești speranță.

grAl inimii tumult

Mi-e noaptea uneori ca o furtună
ce-mi spală sufletul cu valuri mici,
prin mintea mea mai fulgeră și tună
și spiriduși pocnesc, mereu, din bici,

iar dacă dorm mi se scufundă barca
lăsându-mă să cad într-un abis
de unde Noe m-ar salva cu arca
și m-ar conduce către paradis.

Nu știu de ce sunt vinovat de toate,
și de caniculă, și de potop,
și nimeni din furtună nu mă scoate
de parcă n-aș avea comanda stop.

stroeStele căzătoare...

Voi mai pleca și mâine printre stele...
De ploi albastre printre curcubeie
Și voi cânta melancolia nopții
Punând ghirlande...pe la cheia sorții...

Cu părul nins prin toamnele cernite...
Voi poposi printre păduri de fagi...
Voi sta la umbra lunii între visuri...
Iar tu-mi vei fi mereu...același far...

Căci doar în vise mi te-am tot chemat...
Și te-am iubit...purtând în suflet dor...
Te-am rătăcit printre doiniri și umbre...
Ca o străină-n albul unui nor...

tothSfârșit de toamnă

A început să fie mai frig
Și vântul bate în rafale,
Merg prin pădure, uneori strig
Să nu-mi iasă ursul în cale.

Să sorb o clipă de plăcere
Admirând peisajele toate,
Să nu mai simt nicio durere...
Să fiu iubit, dacă se poate!

Mantia divină a toamnei
Peste pădure se așterne,
Gheara șireată a soartei
Blândele zile mi le cerne!

mb2Și -am să-ți spun

Câte zile coapte, ore și minute
Câte dansuri tandre de emoții mute
Câte ne-ntâmplate la voi s-au retras
Câte preferate s-au sfădit cu Luna
Și în soare, seara, plecând de la amurg
Tu, alesului, inima i- ai invadat
Ai țesut din rouă, pure sentimente
Și cu raze calde viu le-ai colorat
Să vă fiți într-una sprijin reciproc
Și de-o fi vreodată norocu’ închis
Doar deschide poarta către un izvor
Taina va străbate labirintul dor