Marian Ilea: E o ocazie fericita sa ne intalnim cu doamna Maria Margareta Labis, sora poetului Nicolae Labis, un poet pe care eu il cunosc foarte bine de pe vremea cand, in clasa a II-a (cred ca multi dintre noi am trait experienta asta), recitam extrem de bine blindat la nivelul intelegerii “Moartea caprioarei”.

“Moartea caprioarei” este un poem ce se citeste cu placere in clasa a II-a, se citeste cu foarte mare placere si in clasa a XII-a, cu mai mare placere dupa ce se termina facultatea. Se citeste si      atunci cand ti se naste primul copil, cand ti se naste al doilea copil, cand   ajungi la varsta maturitatii, iar apoi se citeste cu mare placere cand esti de varsta a treia. “Moartea caprioarei” este o poezie pe care eu o iubesc foarte mult si in momentul cand iubesti foarte mult un text nu-l comentezi. Nu se preteaza la comentarii si nici macar la plezirismul care ar fi pana la urma o tentatie… Foarte multe spune poetul acolo, doamna Margareta Labis, va marturisesc, nu ma asteptam, cand eram in clasa a II-a, sa stau la o sueta cu sora poetului Nicolae Labis.

Când l-am sunat pe Emilian Mihăilescu să stabilesc un interviu pentru campania „Cu gândul la fericire”, nicio nuanţă din glasul său nu mi-a dezvăluit tristeţea marii drame pe care a trăit-o în urmă cu aproape 60 de ani. „Pregătiţi-vă să vă cuceresc”, mi-a spus de la celălat capăt al firului cu o voce căreia nici pomeneală nu i-ai fi dat cei 80 de ani pe care îi împlineşte în decembrie.

Arhitectul Emilian Mihăilescu este unul dintre supravieţuitorii teribilelor temniţe comuniste. La 22 de ani, pe 18 septembrie 1958, dată pe care şi-o aminteşte fără ezitare, a pornit pe drumul puşcăriei, fiind  unul dintre cei 16 condamnaţi din lotul „Rugul aprins” din care făceau parte şi 8 preoţi călugări, printre care părintele Sofian, Benedict Ghiuş, Andrei Făgeţianu, Felix Dubneac, Dumitru Stăniloaie, Arsenie Papacioc şi, şeful lotului, părintele Daniil. Toţi au primit peste 15 ani de puşcărie.

Transilvania-ținut cu evoluție milenară, locuit din vremuri străvechi-ultimele descoperiri arheologice atestă  existența  așezămintelor omenești de peste șase milenii- a dăinuit în timp datorită satelor ce au creat  și păstrat frumuseți eterne , credințe și tradiții.
În Epoca Postmodernistă , din mileniul al treilea, viața satului este în impas ,în stingere ușoara și ofilire.
-Ce v- a determinat să puneți stavilă acestui  tăvălug nemilos, al nepăsarii ce lovește  în  satul românesc ?
-Rădăcinile  sufletului  , precum ale copacului sunt  adânc înfipte în pământul  în care a crescut. Eu m- am născut în sat, am copilărit și am muncit o viață, ca dascăl al unui sat. O spun si  am  spus- o  cu mândrie, oriunde am  m- au dus pașii!  M- am considerat o norocoasă  pentru că am avut această  șansă!
Prin ceea ce scriu ,vreau,, să dau viață , să fac demersuri de salvare  ori măcar de conservare  a tot ceea ce a  dăinuit în spațiile rurale pline de mister și natural. Iar aceste scrieri sper să salveze și să restabilească  o lume căreia i s- a întors spatele’’.Îl citez astfel , pe marele critic literar, Ioan Romeo Roșiianu, editorul cărților mele.

Economistul şi scriitoarea italiană Loretta Napoleoni a lansat la Bookfest volumul "Coreea de Nord. Între fascinaţie şi teroare" (Editura Corint) şi a vorbit într-un interviu pentru MEDIAFAX despre distanţa dintre mituri şi realitate, dar şi despre feţele naţionalismului în Orient şi în Occident.

Reporter: Ce v-a făcut să scrieţi despre Coreea de Nord după ce aţi devenit cunoscută pentru cărţile legate de finanţarea terorismului?

Loretta Napoleoni: În anii '80, am lucrat pentru o bancă rusească, Moscow Narodny Bank, şi, pentru o vreme, am locuit în Ungaria. Am lucrat acolo la Banca Naţională a Ungariei în timpul regimului comunist, aşa că aveam cunoştinţe din interior legate de blocul sovietic. Coreea de Nord nu a făcut parte din blocul sovietic, dar avea legături economice foarte apropiate cu Rusia. Este adevărat că era ceva diferit, dar am lucrat destul timp într-un sistem economic centralizat, aceasta a fost specializarea mea iniţială. Ştiam Coreea de Nord de la mijlocul anilor '80. Abia după aceea mi-am schimbat specializarea.

- Dialoguri de ieri pe astăzi -

Editura Valea Verde, Sighetu Marmației, 2010

MIRCEA BELU

Fără credinţă, speranţă şi iubire trăieşti degeaba”

       Acest interviu a fost realizat cu acest mare suflet şi prieten, în iunie, 2001, în Sighetu Marmaţiei, în locuinţa Fam. ing. Gabriela Godja, verişoara poetului, actorului şi teologului Mircea Belu. Un prieten căruia, din nefericire, i s­a frânt zborul şi i s­-a stins freamătul inimii, care bate de ieri, de când a fost condus pe ultimul drum, la Porţi mai Înalte.

- De unde vine poetul Mircea Belu?

- Atunci când scriau Psalmii, Împăratul Solomon şi Regele David spuneau că poezia nu este într-­o limbă anume, ci într-­un suflet anume! Încep această discuţie cu tine, Florentin, gândindu-­mă la Nichita Stănescu, patronul meu în ale poeziei.