Economistul şi scriitoarea italiană Loretta Napoleoni a lansat la Bookfest volumul "Coreea de Nord. Între fascinaţie şi teroare" (Editura Corint) şi a vorbit într-un interviu pentru MEDIAFAX despre distanţa dintre mituri şi realitate, dar şi despre feţele naţionalismului în Orient şi în Occident.
Reporter: Ce v-a făcut să scrieţi despre Coreea de Nord după ce aţi devenit cunoscută pentru cărţile legate de finanţarea terorismului?
Loretta Napoleoni: În anii '80, am lucrat pentru o bancă rusească, Moscow Narodny Bank, şi, pentru o vreme, am locuit în Ungaria. Am lucrat acolo la Banca Naţională a Ungariei în timpul regimului comunist, aşa că aveam cunoştinţe din interior legate de blocul sovietic. Coreea de Nord nu a făcut parte din blocul sovietic, dar avea legături economice foarte apropiate cu Rusia. Este adevărat că era ceva diferit, dar am lucrat destul timp într-un sistem economic centralizat, aceasta a fost specializarea mea iniţială. Ştiam Coreea de Nord de la mijlocul anilor '80. Abia după aceea mi-am schimbat specializarea.
- Detalii
- Scris de Razvan Tupa
- Dialoguri de ieri pe astăzi -
Editura Valea Verde, Sighetu Marmației, 2010
MIRCEA BELU
„Fără credinţă, speranţă şi iubire trăieşti degeaba”
Acest interviu a fost realizat cu acest mare suflet şi prieten, în iunie, 2001, în Sighetu Marmaţiei, în locuinţa Fam. ing. Gabriela Godja, verişoara poetului, actorului şi teologului Mircea Belu. Un prieten căruia, din nefericire, i sa frânt zborul şi i s-a stins freamătul inimii, care bate de ieri, de când a fost condus pe ultimul drum, la Porţi mai Înalte.
- De unde vine poetul Mircea Belu?
- Atunci când scriau Psalmii, Împăratul Solomon şi Regele David spuneau că poezia nu este într-o limbă anume, ci într-un suflet anume! Încep această discuţie cu tine, Florentin, gândindu-mă la Nichita Stănescu, patronul meu în ale poeziei.
- Detalii
- Scris de Florentin NĂSUI
Oamenii sunt întâmplări, la fel și cărțile pe care, dacă le descoperi la timpul potrivit, te pot schimba pentru totdeauna. Vă invităm să-l descoperiți pe Sorin Mircea Vasilescu, de profesie inginer constructor specialist în proiectare, și să pășiți alături de el într-o călătorie nu numai în Bucureștii de altădată, ci și a celui recuperat în fotografii galante ce vorbesc mai mult decât o pot face cuvintele, în jurnale și memorii ce păstrează încă vie în ele frumusețea și freamătul anilor trecuți. Sorin Mircea Vasilescu, un personaj pe care dacă l-ați fi întâlnit la Capșa anilor interbelici l-ați fi găsit „de-al casei”. Sorin Mircea Vasilescu, un om care își ia bucuria din lecturi, din plimbări la pas prin Bucureștiul magic sau de la oamenii pe care îi întâlnește la evenimentele care-l cheamă la ele.
- Detalii
- Scris de CM
Citește mai departe: Sorin Mircea Vasilescu, trubadurul Bucureștilor
Octavian Soviany: Prima publicație cu care am avut de-a face în mod serios a fost revista Echinox. De fapt, unul din motivele care m-au determinat să aleg facultatea din Cluj a fost tocmai existența acestei reviste, despre care auzisem încă de pe vremea când fusesem elev de liceu. Radu G. Țeposu a reușit înaintea mea la facultate, la Cluj, devenise deja membru al redacției Echinoxului și, prin intermediul lui Țeposu, am ajuns acolo, pe vremea când această revistă era condusă de triada Ion Pop, Marian Papahagi, Ion Vartic.
- Detalii
- Scris de Simona-Ioana Cucuian
Simona-Ioana Cucuian: Cum v-aţi petrecut copilăria în comunism?
Marian Ilea: Pe când împlinisem doi ani şi un sfert, mă băteam cu gâștele bunicii prin curtea casei din Mireşu Mare. Îl aveam ca aliat pe Lupu, un câine adus de taică-meu de pe Gutâi, unde lucra ca sondor. Slab colaborator. Nu se putea mişca în voie. Din pricină de lanţ. Lătra amărâtul în vreme ce gâștele mă fugăreau până-n baltă lor plină de căcat verzuliu, diareic, urât mirositor. Îmi ajungea până la brâu. Adio hăinuţe curate. Ieşea bunică-mea din bucătărie, de la rântaș, sărea câte două trepte, se ştergea de zadie la mâini, se apleca înspre mine. Eram recuperat. Lupu schelălăia. Eu mă aşezam în ligheanul cu apă caldă. Smălţuit. Mâinile bunicii miroseau frumos. Hainele mele erau aruncate pe trepte. În sobă duduia focul. Pe sobă fierbea ciorba de fasole cu ciolan afumat. În pătura curată, amirosind a sodă şi rântaș, era bine.
- Detalii
- Scris de Simona-Ioana Cucuian