Doamna Doina Pană a fost primită recent în Liga Scriitorilor Români – Filiala Mureş şi este membră a cenaclurilor literare „eCreator” din Baia Mare, Cenaclul Cultural-Artistic „Luceafărul” din Târgu-Mureş şi Cenaclul “Serile Meteorei” din Iernut. Absolventă a Facultăţii de Istorie-Filologie din Sibiu (facultatea fiind o extensie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca), domnia sa a activat timp de aproape un deceniu ca profesor de istorie-geografie în câteva şcoli mureşene.
- Detalii
- Scris de eCreator.ro
Marian Ilea: Domnule Nicolae Breban, domnule Augustin Buzura,
cred că oriunde v-aţi afla, aveţi în memorie un loc drag, o amintire legată de Baia Mare.
Nicolae Breban: Eu m-am născut în acest oraş, dar foarte curând, pe când aveam eu doi ani, prin '36, tatăl meu care pe-atunci fusese funcţionar la episcopie, a fost numit preot paroh în comuna Recea, unde în '40 a fost arestat de unguri.Deci amintirile mele sunt legate de această comună; şi în '40 am fugit, tatăl meu era arestat la Oradea, cu mama pe grabă prin Turda, pe Dealul Feleacului, unde am văzut pentru prima oară un ofiţer român, avea o rozetă cu steagul românesc şi mi s-au umplut ochii de lacrimi, un fel de patriotism instinctiv - nu ştiu cum de-a apărut.
- Detalii
- Scris de Marian Ilea
Citește mai departe: Interviu: Cu Nicolae Breban şi Augustin Buzura despre roman de Marian Ilea
În copilărie, din Sighetul meu natal, priveam adesea peste Tisa.
Dincolo de gardul înalt de sârmă ghimpată mi s-a spus că-s ruşii. Ruşii?
Ăia din filmele cu război? Răspunsul l-am aflat destul de repede, întrucât am trecut râul de frontieră, peste podul de cale ferată îngustă, pentru prima dată, în 1962. Am fost la Biserica Albă şi Slatina, dar n-am ajuns la ruşi, ci la neamuri! Mai târziu, când eram printr-a şasea, (1966) am frecventat o săptămână şcoala românească din Biserica Albă, unde, am ajuns în vizită, trecând frontiera pe la Vicșani -Suceava. Am fost imediat prins că nu-s de p-aiciuca, de către profesoara de limba moldovenească, mirată că nu cunosc alfabetul chirilic. M-a depistat şi profa de franceză, că vorbesc prea bine limba lui Baudelaire într-o şcoală de la ţară. Am studiat la Moscova? Unde mai pui că aveam şi părul mai lung decât ceilalţi băieţi. Din 1990, am reuşit să cunosc toate comunităţile româneşti de dincolo de Tisa, vreo 13. Pe românii de aici i-am apreciat din prima, nu doar pentru tradiţiile maramureşene păstrate din strămoşi, pentru limba pe care o vorbesc exact ca mine, cu aceleaşi regionalisme. Pe românii de aici îi respect şi pentru că vorbesc o limbă sau două în plus faţă de noi. Că ei au trăit şi în mijlocul altor popoare de la care au luat ce e mai bun.
- Detalii
- Scris de Florentin NĂSUI
Citește mai departe: Când priveşti spre Apus, stai cu spatele la Răsărit …şi viceversa!
Intram pentru prima dată în sediul redacției'' Lit. şi arta''. Dezorientate , neştiind care uşă s-o deschidem, vorbeam cu fiica în şoaptă. Căutam să depunem lucrarile pentru "Concursul de creație literară şi artă plastică Nicoară''. În hol , într-un fotoliu şedea cineva ghemuit. După cum arata , parea sa fie un boschetar obosit şi istovit , lihnit de foame. In gînd mi-am zis, Doamne, şi aici au patruns... Şi deodată...
--- Ce vorbiți aşa încet ?
--Să nu Vă deranjăm, am vazut că vă odihniți ...
- Detalii
- Scris de Maria Puscasu
Citește mai departe: O întîlnire memorabila cu poetul N. Dabija
Transilvania-ținut cu evoluție milenară, locuit din vremuri străvechi-ultimele descoperiri arheologice atestă existența așezămintelor omenești de peste șase milenii- a dăinuit în timp datorită satelor ce au creat și păstrat frumuseți eterne , credințe și tradiții.
În Epoca Postmodernistă , din mileniul al treilea, viața satului este în impas ,în stingere ușoara și ofilire.
-Ce v- a determinat să puneți stavilă acestui tăvălug nemilos, al nepăsarii ce lovește în satul românesc ?
-Rădăcinile sufletului , precum ale copacului sunt adânc înfipte în pământul în care a crescut. Eu m- am născut în sat, am copilărit și am muncit o viață, ca dascăl al unui sat. O spun si am spus- o cu mândrie, oriunde am m- au dus pașii! M- am considerat o norocoasă pentru că am avut această șansă!
Prin ceea ce scriu ,vreau,, să dau viață , să fac demersuri de salvare ori măcar de conservare a tot ceea ce a dăinuit în spațiile rurale pline de mister și natural. Iar aceste scrieri sper să salveze și să restabilească o lume căreia i s- a întors spatele’’.Îl citez astfel , pe marele critic literar, Ioan Romeo Roșiianu, editorul cărților mele.
- Detalii
- Scris de Dinu Moldovan