Cărţile, pentru mine, înseamna viaţa mea

    Reporter: De fapt, Ştefan Jurcă, cine e mai important pentru tine: poetul, prozatorul, jurnalistul sau economistul de la URBIS? Pentru ca toti tindem sa fim ceva anume, mai presus de toate. De exemplu, Gina Pistol si o posibila cariera in avocatura in slujba saracului, sau Ioana Mantale si nostalgia unei stralucite cariere in mirmicologie....

Stefan Jurca: Pentru mine, cel mai important este poetul, care poet este subtire, la fel ca tineretea mea „esuata”, cum mi-a spus un prieten, apoi prozatorul care s-ar parea ca incepe sa existe. Eu nu sunt jurnalist, dar uneori simt ca-mi „sar capacele” si atunci scriu la rubricile de cultura. Dar pentru ca toate acestea să poata exista au nevoie de economistul care sunt obligat sa fiu.

R: Ce date ale copilariei tale te-au marcat in mod deosebit si cum s-a facut de te-ai apucat de scris in loc sa te pasionezi, bunioara, de cioplitul in marmura, ca se castiga bine....

Marian Ilea: E o ocazie fericita sa ne intalnim cu doamna Maria Margareta Labis, sora poetului Nicolae Labis, un poet pe care eu il cunosc foarte bine de pe vremea cand, in clasa a II-a (cred ca multi dintre noi am trait experienta asta), recitam extrem de bine blindat la nivelul intelegerii “Moartea caprioarei”.

“Moartea caprioarei” este un poem ce se citeste cu placere in clasa a II-a, se citeste cu foarte mare placere si in clasa a XII-a, cu mai mare placere dupa ce se termina facultatea. Se citeste si      atunci cand ti se naste primul copil, cand ti se naste al doilea copil, cand   ajungi la varsta maturitatii, iar apoi se citeste cu mare placere cand esti de varsta a treia. “Moartea caprioarei” este o poezie pe care eu o iubesc foarte mult si in momentul cand iubesti foarte mult un text nu-l comentezi. Nu se preteaza la comentarii si nici macar la plezirismul care ar fi pana la urma o tentatie… Foarte multe spune poetul acolo, doamna Margareta Labis, va marturisesc, nu ma asteptam, cand eram in clasa a II-a, sa stau la o sueta cu sora poetului Nicolae Labis.

(în curs de aparițe, decembrie 2015)

SORIN PREDA

(12 decembrie 1951 – 26 noiembrie 2014)

 Prozator, publicist și profesor de journalism (…)

 „Noi, toți, suntem vinovați de moartea lui Marin Preda.”

Afirmaţi de curând, domnule Sorin Preda, că în Siliştea Gumeşti, efuziunile sentimentale nu sunt neapărat un păcat, cât o izmeneală sentimentală, o dovadă de slăbiciune sau uneori, după caz, o gravă lipsă de educaţie. Şi nici că Ilinca ori Sae va fi recunoscut vreodată sentimentele lor faţă de Marin Preda, cu toate că exista o vizibilă explozie de ospitalitate a Ilincăi când Marin oprea maşina la poarta casei din Siliştea Gumeşti. Copil fiind, cum percepeați lumea din Siliștea pierdută în „Bărăganul zgrunţuros şi fierbinte”?

Cristian Gabriel Moraru„Poezia este aşteptare vizionară, o aşteptare în pragul casei sufletului; este comunitate, dar şi singurătate; este un vârf de munte aşteptând crepusculul, dar şi o vale aşteptând primele raze ale soarelui de dimineaţă; o lumină ce se distribuie, dar nu se împarte; poezia este mereu o plecare din mine şi o întoarcere vămuită; poezia este o permanentă despărţire...”
— Bună ziua, stimată Domniță! Vă mulțumesc pentru că ați acceptat invitația de a răspunde la câteva întrebări pentru cititorii noștri. Debutul dvs. literar s-a produs în luna mai a anului 1971 în revista „Argeș” cu poezia intitulată, nu întâmplător, Contemplare, grație firii dvs. meditative. Vorbiți-ne puțin despre începuturile dvs. literare.
— Bună ziua, dumneavoastră şi cititorilor revistei „Teleormanul Cultural”! Primele încercări literare mai consistente, consemnate într-un caiet cu această destinaţie, datează din primii ani de liceu. Îmi amintesc, însă, că în clasele mici defineam cu uşurinţă, printr-un distih (cu ritmul, rima şi măsura aferente), diverse situaţii, stări de fapt, fiinţe..., lucru apreciat de cei maturi, în preajma cărora mă aflam. La terminarea liceului, aveam câteva caiete cu poezii, care, din păcate (sau poate din fericire!) s-au pierdut. Imediat după liceu, în acelaşi an, am intrat la Facultatea de filologie a Institutului Pedagogic din Piteşti, debutând publicistic, aşa cum spuneţi şi dumneavoastră, la revista literară „Argeş”.
— În anii studenției dvs., ați frecventat mai multe cenacluri în care v-ați afirmat ca poetă. Cum arăta boema literară a acelor ani?

Ultimul număr al revistei Catholic Market include un amplu interviu cu PS Virgil Bercea,

Episcopul greco-catolic de Oradea. Vă oferim o a doua selecție din interviu, cu fragmente în care Episcopul vorbește despre relația cu BOR, despre cei trei Papi pe care i-a cunoscut și despre alte lucruri.

– Vorbeați la un moment dat de atacurile pe care presa Occidentală le avea asupra Bisericii Catolice din Franța sau din alte țări. Biserica și nu doar cea ortodoxă, la noi, reclamă aceste atacuri cu titlu personal și local, doar în România.