Când l-am sunat pe Emilian Mihăilescu să stabilesc un interviu pentru campania

„Cu gândul la fericire”, nicio nuanţă din glasul său nu mi-a dezvăluit tristeţea marii drame pe care a trăit-o în urmă cu aproape 60 de ani. „Pregătiţi-vă să vă cuceresc”, mi-a spus de la celălat capăt al firului cu o voce căreia nici pomeneală nu i-ai fi dat cei 80 de ani pe care îi împlineşte în decembrie.

Arhitectul Emilian Mihăilescu este unul dintre supravieţuitorii teribilelor temniţe comuniste. La 22 de ani, pe 18 septembrie 1958, dată pe care şi-o aminteşte fără ezitare, a pornit pe drumul puşcăriei, fiind  unul dintre cei 16 condamnaţi din lotul „Rugul aprins” din care făceau parte şi 8 preoţi călugări, printre care părintele Sofian, Benedict Ghiuş, Andrei Făgeţianu, Felix Dubneac, Dumitru Stăniloaie, Arsenie Papacioc şi, şeful lotului, părintele Daniil. Toţi au primit peste 15 ani de puşcărie.

Intram pentru prima dată în sediul redacției'' Lit. şi arta''. Dezorientate , neştiind care uşă s-o deschidem, vorbeam cu fiica în şoaptă. Căutam să depunem lucrarile pentru   "Concursul de creație literară şi artă plastică Nicoară''. În hol , într-un fotoliu şedea cineva ghemuit. După cum arata , parea sa fie un boschetar obosit şi istovit , lihnit de foame. In gînd mi-am zis, Doamne, şi aici au patruns...    Şi  deodată...

--- Ce vorbiți aşa încet ?

--Să nu Vă deranjăm, am vazut că vă odihniți ...

Transilvania-ținut cu evoluție milenară, locuit din vremuri străvechi-ultimele descoperiri arheologice atestă  existența  așezămintelor omenești de peste șase milenii- a dăinuit în timp datorită satelor ce au creat  și păstrat frumuseți eterne , credințe și tradiții.
În Epoca Postmodernistă , din mileniul al treilea, viața satului este în impas ,în stingere ușoara și ofilire.
-Ce v- a determinat să puneți stavilă acestui  tăvălug nemilos, al nepăsarii ce lovește  în  satul românesc ?
-Rădăcinile  sufletului  , precum ale copacului sunt  adânc înfipte în pământul  în care a crescut. Eu m- am născut în sat, am copilărit și am muncit o viață, ca dascăl al unui sat. O spun si  am  spus- o  cu mândrie, oriunde am  m- au dus pașii!  M- am considerat o norocoasă  pentru că am avut această  șansă!
Prin ceea ce scriu ,vreau,, să dau viață , să fac demersuri de salvare  ori măcar de conservare  a tot ceea ce a  dăinuit în spațiile rurale pline de mister și natural. Iar aceste scrieri sper să salveze și să restabilească  o lume căreia i s- a întors spatele’’.Îl citez astfel , pe marele critic literar, Ioan Romeo Roșiianu, editorul cărților mele.

Economistul şi scriitoarea italiană Loretta Napoleoni a lansat la Bookfest volumul "Coreea de Nord. Între fascinaţie şi teroare" (Editura Corint) şi a vorbit într-un interviu pentru MEDIAFAX despre distanţa dintre mituri şi realitate, dar şi despre feţele naţionalismului în Orient şi în Occident.

Reporter: Ce v-a făcut să scrieţi despre Coreea de Nord după ce aţi devenit cunoscută pentru cărţile legate de finanţarea terorismului?

Loretta Napoleoni: În anii '80, am lucrat pentru o bancă rusească, Moscow Narodny Bank, şi, pentru o vreme, am locuit în Ungaria. Am lucrat acolo la Banca Naţională a Ungariei în timpul regimului comunist, aşa că aveam cunoştinţe din interior legate de blocul sovietic. Coreea de Nord nu a făcut parte din blocul sovietic, dar avea legături economice foarte apropiate cu Rusia. Este adevărat că era ceva diferit, dar am lucrat destul timp într-un sistem economic centralizat, aceasta a fost specializarea mea iniţială. Ştiam Coreea de Nord de la mijlocul anilor '80. Abia după aceea mi-am schimbat specializarea.

Interviu cu poetul, jurnalistul şi criticul DANIEL MARIAN:

R: Daniel Marian, nu aș vrea să încep cu întrebările clasice: „când”, „unde te-ai născut”, să primim răspunsuri şi date ce nu interesează, poate, pe nimeni, decât după moartea noastră, când avem şansa să devenim mai buni. Dacă vrei, îmi spui tu singur de ce crezi că ai fost adus în această lume?

DM: Corin Culcea, şi dacă mă-ntrebai minunăţii de-alea, te îndrumam la motor de căutare pe internet, că doar ăsta a devenit automatismul nostru predilect. Altfel, să încerc să răspund la întrebarea ta, foarte greu fiindu-mi. Eu mă gândesc că barza a nimerit din cuib drept în vreun păpuşoi, precum oiştea în gard; aşa s-ar explica fiziologic popular actul facerii mele. Puţin mai romanţat, nişte cuvinte s-au întors în ceas de seară bete de la crâşmă şi s-au pus să deseneze geometria după o figură nouă, mai palidă, nehotărâtă între hlizită şi posacă. De fapt nu, măi, hai c-am spus deja destule prostii; eu cred c-am fost adus pe lume ca să încurc lumea – da, sigur asta e, de când mă ştiu, dacă mă chiar ştiu, pe unde am trecut am încurcat lumea în loc să o descurc, n-am fost pe placul lumii, na!