Obiceiurile şi tradiţiile din satele maramureşene care s-au păstrat se datorează în mare parte legăturilor sociale. Cercetarea relaţiilor de rudenie din colectivităţile maramureşene înseamnă o înţelegere mai profundă a culturii tradiţionale.
- Detalii
- Scris de MARIA MIRELA PODUŢ
Citește mai departe: Rolul relaţiilor de rudenie în satele maramureşene
Cornii de la Eftimie-Murgu/Rudăria, Caraş-Severin
Lunea Cornilor este un obicei străvechi, cu origini păgâne, care avea şi are menirea de a alunga spiritele rele aflate în sat. Totodată, obiceiul este menit să îngroape iarna şi să ajute primăvara să vină mai repede. Localnicii din Rudăria nu știu exact datarea obiceiului, cei mai mulţi bătrâni, chiar şi de 90 de ani, spun că aşa s-au pomenit cu el. Unii susțin ca ar fi fost adus „răzlogu’“ de Moș Ulian Fulga, acesta fiind până înainte de a muri, naşul Cornilor. În trecut, acesta şi soția sa Ana pregăteau măștile pentru corni: mire, mireasă, preot, milițieni, țărani şi țigani.
- Detalii
- Scris de Corina Isabella Csiszár
Citește mai departe: Obiceiuri tradiţionale româneşti între trecut şi prezent în Banatul de Munte
Perioada de lehuzie reprezintă intervalul de 6 săptămâni de la naştere, când acţionează o sumedenie de interdicţii, atât privitoare la noul-născut, cât şi la mamă: lehuza nu are voie să plece de acasă, nici să iasă din “odor” (curte); să nu meargă la fântână până nu era botezat copilul, “ca să nu ia vreo boală din acel loc”; să nu calce pe ceva şi să-şi piardă laptele; să nu meargă la biserică, pentru că nu era “curată”.(De la Raveca Hereş, 70 de ani, Costeni, Ţara Lăpuşului, 2008)
- Detalii
- Scris de Corina Isabella Csiszár
Citește mai departe: Superstiţiile lehuzei și ale nou născutului
O fo tri feciori şi o mărs a cosî în Runc. Şi dacă o mărs a cosî în Runc şi-o dus merind'e pântru tătă săptămâna că o avut iarbă mare. Şi ei o cosât până la ujână ce-o dat a sfinţî soarele. Şi o zâs ei: „Amu hai că ne-om face d'e mâncare tocană cu brânză”. Apoi s-o înţeles ei ca unu să aducă apă, unu lemn'e, unu să facă foc şi să facă tocana. Şi o zâs că odată o zân'it un vântuc şi Fata Pădurii la ei. Şi o zâs Fata Pădurii cătă ii: Să nu spuneţi c-am trecut p-aici că umblă Omu d'e Mniazănopt'e. D'e tri ai (ani) umblă după mine şî m-a omorî, m-a d'ejd'ina.
- Detalii
- Scris de MARIA MIRELA PODUȚ
Sătenii din comuna Oncești de pe Valea Izei, se află într-o permanentă legătură cu Divinitatea, cu tot ceea ce se află în spațiul înconjurător, cu întregul Univers. L-au pus pe Dumnezeu înaintea oricărui gest, ritual și ceremonial, în momentele lor de bucurie dar cu precădere la ceas de cumpănă și de necaz. Credința în Divinitate s-a îmbinat armonios din cele mai vechi timpuri cu elementele precreștine alea medicinei empirice.
În lumea satului există femei meștere, tămăduitoare, descântătoare, fiecare cu specialitatea ei. În Oncești am stat de vorbă și am surprins-o lucrând pe „tomnitoarea” de oase Dochița Drăguș, o tămăduitoarea cunoscută până prin părțile Clujului, pentru talentul și dexteritatea cu care pune oasele la loc atunci când acestea se scrântesc.
- Detalii
- Scris de Corina Isabella Csiszár