Zi mare în calendarul creștin, 15 august prăznuieşte Adormirea Maicii Domnului, momentul în care Sfânta Fecioară Maria a trecut la cele veşnice. E o zi de praznic, de rugăciune și pelerinaje la locurile sfinte. Totuși, în popor, oamenii țin Sântămăria Mare.
Deși mulți consideră acest moment din an mare prilej de petrecere, praznicul Adormirii Maicii Domnului nu este o sărbătoare a bucuriei. Este și motivul pentrul care adevărații credincioși serbează onomastica la data de 8 septembrie, data nașterii Sfintei Fecioare. Acum se fac pomeni pentru cei trecuți la cele veșnice, mai cu seamă purtători ai numelor derivate din Maria. Totuși, în popor i se spune Sântămăria Mare și e una dintre cele mai mari sărbători de peste an.
- Detalii
- Scris de LB
Casa, precum cetatea şi templul se află în centrul lumii, este imaginea universului. Acoperişul este străpuns de o gaură pentru fum, solul de o gaură ca să strângă apa de ploaie: casa este astfel străbătută în centrul ei de un ax care reuneşte cele trei lumi.
- Detalii
- Scris de Corina Isabella Csiszár
Dansurile și Vergelul
Nu era slobod să intre fata în dans până nu ieșea de la școală, după ce făcea opt clase, pă la 14 – 15 ani. Nu avea voie până atunci să meargă la dans. La Vergel de Anul Nou intra prima dată în dans. Mergeau tizeșii după ele. La jocurile de peste an mergeau și singure sau cu feciorul cu care voroveu. Și mai târziu mergeau și părinții fetei la locul unde se ținea dansul. Se făceau dansurile aici Între Dealuri cum zicem noi, la o jidă. Avea casă mare și ne lăsa să facem joc, dacă plăteam. Și iarna și vara să făcea dans în case.
Se făcea trei zile și trei nopți la Anul Nou. Și în a tria zi duceau fetele coșerci cu mâncare și băutură la joc. Puneau prăjituri, pomene, cârnați, horincă.
- Detalii
- Scris de Corina Isabella Csiszár
Nu era voie să ieie femeia gravidă în poală poame, nu era voie să pui o floare după ureche că-i rămâne semn la copil sau de la fructe pată.
Nu era voie să dea cineva după ea cu ceva, nici cu cireșe sau zmeură sau altceva, să nu arunce nimic spre tine că poate să rămână copilu cu semne. Nu era voie nici în glumă să ridice ceva tăios cătă ié.
Femeia sângură avea grijă de ea, mergea la muncă încoace și-ncolo, nu avea ce face. Zâcea că dacă-i culoare mai deschisă la sân, îi băiat, dacă-i mai închisă îi fată. Dacă-i pătată pă față, era fată, dacă nu, băiat. Dacă sarcina e mai în față și nu se vede din spate îi băiat, iar dacă se vede, e fată.
Erau câte 3-4 moașe în sat. Femeia năștea acasă, în pat. Când îi venea sorocu, venea moașa la ea. Doar moașa asista la naștere. Dacă avea nevoie de ceva, o mai ruga pe soacra femeii s-o ajute. Dacă nu putea să nască femeia, se făceau rugăciuni. Se ruga acasă mama sau soacra, pă cine avé.
- Detalii
- Scris de MARIA MIRELA PODUŢ
Cultura tradițională românească cuprinde folclorul, arta populară, obiceiurile și ceremonialul, deci întreaga noastră moștenire tradițională, începută ca o ”arhitectură a straturilor succesive”[1]. Argumente extrem de pertinente, atât istorice, culturale, literare, cât și filosofice ne conduc spre ideea că fenomenul culturii tradiționale ar putea fi privit ca prima mare sinteză culturală născută în spațiul românesc[2].
- Detalii
- Scris de Stefan Maris