vrajitoareÎn cultura europeană și americană, măturile sunt, adesea, asociate cu vrăjitoarele.
Nu este clar exact când a fost inventată mătura în sine, dar actul de a mătura este unul la fel de vechi ca primele așezări umane, când oamenii foloseau probabil crengi subțiri, stuf și alte fibre naturale pentru a da deoparte praful sau cenușa dintr-o vatră sau spațiu de locuit. După cum scrie J. Bryan Lowder, această sarcină gospodărească apare chiar în Noul Testament.

Iulia Maria Ciherean 1           Anotimpul toamna este asimilat cu maturitatea, cu un ciclu vegetal care are ca finalitate  un rod, respectiv recolta. Obiceiurile și sărbătorile toamnei sunt legate de strângerea recoltei în marea lor majoritate, dar și de pregătirea viitoarei recolte pentru anul următor. Calendaristic vorbind, toamna începe odată cu prima zi a lunii septembrie, dar întâia mare sărbătoare din acest anotimp este celebrată abia peste două săptămâni, pe data de 14 septembrie, când este Ziua Crucii. Ziua de 1 septembrie este socotită ca ziua când începe Anul Nou Bisericesc, dar și ,,un prag de toamnă”.  
           Sărbătoarea Crucii (14 septembrie) reprezintă un moment simbolic, pentru că atunci pământul se închide și așteaptă iarna să vie, ,,asistând climatologic la birunința treptată a frigului și a întunericului asupra naturii.”

Pentru unii a simboliza valorile complementare sau alternative ale unei

evoluții, lumina este pusă în relație cu întunericul.

Lumina simbolizează

necontenit viața, mântuirea, fericirea date de Dumnezeu, care este El

Însuși lumină. Legea lui Dumnezeu este o lumină în calea oamenilor.

Messia aduce lumina. Mai mult, lumina lui Dumnezeu risipește

Tinerii să cunoșteau la danț la șură. Dacă s-o-nțăles, le-o spus la părinți că lui îi place fata ceie sau îi place băiatu cela. Și o vinit fecioru cu tata a pețî. Dacă o fo de-acord șî părințî fetei, o mărs și fata. Să zâce că mere pă vid'ere.

Vorbeau ce-i dă la fată, cum să-nțăleg tinerii. I-o băgat pă tineri în cameră separată să să-nțăleagă șî apoi făceau nuntă. Dacă nu să-nțălejeu, fujeu. Mai d'emult așă fujău tinerii. Șî io am fujât că părințî mnei numa nu o fo de-acord. M-o dus acasă la socri. Apoi am făcut nunta, ne-am înțăles bin'e, avem doi prunci.

acp2tSatul cu tradiţiile şi obiceiurile lui se regăseşte în sufletul fiecărui român. Nu există român care să nu-şi amintească cu drag de portul tradiţional, de obiceiurile şi tradiţiile care i-au luminat copilăria, de primii ani de şcoală, chiar dacă viaţa l-a purtat pe drumuri străine. Românul, în ciuda faptului că viaţa l-a purtat departe de locul natal, nu uită să păstreze învăţătura primită de la predecesorii săi.  
 „Givăniţ româneşce“ este mesajul poetului în grai Iancu Almăjan Bănăţanu. „Vorbiţ să-ntăliagă lumia dî la sat / [...] / Nu stâlşiţ prîn şpiluri limba me română / [...] / Spuni-ţ româneşce pră unge îmblaţ.“ Se poate observa că românul născut şi crescut la sat îşi iubeşte şi respectă atât de mult graiul strămoşesc, încât îl poartă în sufletul lui mereu şi-l redă în versuri, versuri în care oglindeşte obiceiri specifice zonei în care s-a născut şi a crescut, portul tradiţional, ocupaţiile de bază ale oamenilor de la sat, cântecul horelor, dorurile din suflet. Prin graiul strămoşesc ţăranul român se identifică cu tot ceea ce are mai sfânt, dragostea de mamă, dragostea de neam şi ţară, obiceiul strămoşesc, portul din străbuni lăsat, ocupaţiile, tradiţiile legate fie momentele de trecere din viaţa omului, fie de sărbătorile religioase, hora şi cântecul popular.