Chemarea la nuntă:

 

Noroc bun să deie Dumnezo!

Lucrarea de faţă se bazează pe mărturiile directe ale performerilor de pe Valea Ruscovei,satele Repedea, Ruscova şi Poienile de sub Munte, în luna iulie, 2007.

     Preocupările, foarte susţinute, pentru căsătorie, în sărbătorile de iarnă, comportă o explicaţie imediată. După Crăciun, Anul Nou şi Bobotează, urmează Câşlegile, perioadă a ciclului calendaristic când se fac cele mai multe nunţi în sat. Era firesc ca fetele să se folosească de puterea marilor sărbători în vederea unui măritiş cât mai apropiat. ( v. şi Viorel Rogoz, Consideraţii etnografice asupra obiceiurilor augurale..., în Tribuna, nr. 2, 12 ian. 1984, p.5 )

Literatura populară, ca modalitate de expresie artistică, a fost şi va continua să fie un permanent şi nesecat izvor de inspiraţie pentru literatura cultă.

Extrase dintr-o viitoare monografie a satului Lucăceşti, cu un vocabular fabulos utilizat şi azi de o parte a trăitorilor acestei localităţi de pe malul Someşului, “Râul de aur” aşa cum l-au denumit dacii liberi!

În satul Lucăceşti se vorbeşte o limbă provincială caracteristică Ardealului de Nord-Vest, datorită ocupaţiei de sute de ani a cestui teritoriu de către alte neamuri de la care am împrumutat unele cuvinte, persistând mulţi termeni şi în ziua de azi, mai ales printre persoanele vârstnice. Graiul în fapt este specific zonei de interferenţă dintre cele două zone etnografice, Codru şi Chioar.

Motivul pentru care omul arhaic a încercat să-şi creeze (imagineze) un Dincolo vine din dorinţa de eludare a haosului, a necunoscutului, a imprevizibilului, de eliminare a nedeterminării, impuls susţinut de un profund resort psihologic: tentaţia descifrării lucrului ascuns (deci oribil) prin prezentări figurate, cunoscute. Rezultatul obţinut  a fost diferit în funcţie de specificul contextelor religioase şi culturale: fie oamenii au schiţat imagini înfricoşătoare ale morţii fie, dimpotrivă, au căutat „retorizarea morţii” folosindu-se de forţa metaforică de transpunere a sensului.  În ultimă instanţă cele două  opţiuni nu au reprezentat  altceva decât dorinţa înfăţişării destinului necunoscut, această înfăţişare constituindu-se într-o  manieră de dominare a lui.