Maramureșenii au fost dintotdeauna credincioși lemnului, căruia i-au dat cele mai felurite forme și în care și-au încrustat dorința de a rămâne în veșnicie.

Porțile pe care le-au înălțat la intrarea în curțile caselor, comparate adesea cu adevărate "arcuri de triumf”, au devenit în timp simboluri ale demnității. Cercetătorii consideră că în Maramureș, porțile erau un privilegiu al nemeșilor, denumirea dată în Transilvania, în Evul Mediunobililor mici și mijlocii, descendenţi ai vechilor familii de cneji români. Nemeșii aveau dreptul

să-și ridice porți înalte în fața gospodăriilor, în timp ce oamenii simpli nu aveau dreptul decât la vranițe (confecționate din pari montați paralel pe o rama dreptunghiulară și cu o diagonală, pentru a-i fixa, și care se deschidea într-o parte).

Fata Pădurii în casa părăsită

             Aveam vreo zece, doisprezece  ani și ne jucam sara, vara până la miezu nopții.

Am fost o grămadă de coptii pă aicia. Și ne-am dus cu  un pretin până la cineva la poartă să  stăm la povești, de-a coptiilor. Și stăm noi la povești dar cel la care am stat  la poartă, o trebuit să  meargă după lapte la cineva acasă. Și ne-am înțeles noi să-l speriem pă coptil când a veni cu  laptele. Era o casă  bătrână de lemn, un căsoieș așè mic. Și ne-am băgat după vraniță. Când a trece pă stradă, să  sărim, să-l spăriem. Și m-am uitat în spate. Și am văzut ceva ca un animal.

Viaţa evoluează cu paşi repezi pierzându-se obiceiurile vechi în locul cărora apar altele noi. Vechile obiceiuri se mai păstrează câtva timp prin tradiţie, apoi sunt date uitării dacă nu sunt consemnate de către contemporani. Obiceiurile vieţii de familie nu se leagă direct de activitatea productivă a anului, planul cu care corelează nemijlocit fiind cel social-biologic, familia şi prin ea activitatea mai largă. Aceste obiceiuri implică elemente de credinţă străveche şi de practică legate de logica magică, rituri menite să-l apere pe om sau să consacre situaţia nouă în care acesta trece cu timpul, spre funcţii de urare. Aceste evenimente reprezintă o schimbare în cadrul familiei şi al grupului social mai larg, deci un dezechilibru în sistemul relaţiilor sociale, fiind astfel implicate acte şi secvenţe menite să restabilească echilibrul. Obiceiurile vieţii de familie marcând momente importante din viaţa social-biologică a individului şi a familiei se practică la diferite date şi de obicei o singură dată în viaţa aceluiaşi individ.

Zi mare în calendarul creștin, 15 august prăznuieşte Adormirea Maicii Domnului, momentul în care Sfânta Fecioară Maria a trecut la cele veşnice. E o zi de praznic, de rugăciune și pelerinaje la locurile sfinte. Totuși, în popor, oamenii țin Sântămăria Mare.
Deși mulți consideră acest moment din an mare prilej de petrecere, praznicul Adormirii Maicii Domnului nu este o sărbătoare a bucuriei. Este și motivul pentrul care adevărații credincioși serbează onomastica la data de 8 septembrie, data nașterii Sfintei Fecioare. Acum se fac pomeni pentru cei trecuți la cele veșnice, mai cu seamă purtători ai numelor derivate din Maria. Totuși, în popor i se spune Sântămăria Mare și e una dintre cele mai mari sărbători de peste an.

Casa, precum cetatea şi templul se află în centrul lumii, este imaginea universului. Acoperişul este străpuns de o gaură pentru fum, solul de o gaură ca să strângă apa de ploaie: casa este astfel străbătută în centrul ei de un ax care reuneşte cele trei lumi.