mang 3Satirǎ în patru acte

PERSONAJE

ACTUL 1

BULIBAȘA
PIRANDA
DEALERUL LOCAL DE CALAMITATE

ACTUL 2

ÎNSTĂRITUL (EL)
ÎNSTĂRITA (EA)
VĂRUL
PROSTITUATA

mcm2Intră în scenă Guru, îmbrăcat în robă albă, are un aer transpus complet, priveşte în sus, cu o expresie de beatitudine. În calea sa se află o poşetuţă cochetă pe care Guru nu o ia în calcul, se împiedică, se dezechilibrează şi se sperie, pentru moment.
Guru
(nervos) Cine mama nai…(se cenzurează) mama natură a pus asta în drum?
De după un elemnt de recuzită iese, facând plecăciuni si temenele, adepta.
Adepta
Eu, prea-sacra ta sfinţie!
Guru
(nervos) Şi de ce, fă…(se abţine) făptura domnului, ai pune o poşetă în drum? Adică la ce iţi serveşte? Ce ai de câştigat dacă îmi pui piedică?
Adepta
Păăăăăii…în primul rând am vrut să văd dacă preasfinţia ta cade lat la pământ ca noi ceilalţi, muritorii obişnuiţi, sau forţele nevăzute, care lucrează ele cu mata, te ridică de subţiori în aer şi sfidezi gravitatea
Guru
Gravitaţia…

mcm1Mare fenomen televiziunea! Ea ne ajutǎ sǎ ne informǎm. Adicǎ sǎ aflǎm tot ce se întâmplǎ  în lumea asta mare, sǎ nu trǎim cumva, aşa, în necunoştinţǎ de cauzǎ.
Aţi vǎzut ştirile de la ora cinci? Mie îmi plac ştirile de la ora cinci. Îmi plac reporterii, cǎ sunt tâmpiţi, sadici şi siniştri. Am vǎzut odatǎ cum l-au încolţit pe un… sǎ zicem om de afaceri… deşi el era mafiot get beget. Sǎracul îşi pierduse fiul. Şi ǎia grǎmadǎ pe el, nu tu respect, nu tu compasiune. Omul nu ştia pe ce lume e. Şi între deştepţi, cea mai înfiptǎ o fǎtucǎ, îl interpeleazǎ cu tupeu şi auzi ce îl întreabǎ, inteligenta:
„Cum vǎ simţiţi, acum, cǎ v-a murit copilul???”
Eu, na, înţeleg cǎ atunci când eşti mafiot e scris  în fişa postului cǎ, dacǎ are careva boalǎ pe tine, are boalǎ pe toatǎ familia ta şi ai tǎi sunt trecuţi la pierderi colaterale…da’ …pe bune??? Cum vǎ simţiţi? Şi omul ce era sǎ rǎspundǎ?
“E o gurǎ  în minus…dar îmi pare rǎu, totusi, cǎ la banii mei oricum nu se simţea…” sau
“Ce sǎ faci? Domnul a dat, Domnul a luat…”
Ce sǎ rǎspundǎ????

mcmIntră în scenă Primarul, puţin deranjat de situaţia în care se află, îşi drege vocea, se vede că e grăbit, stânjenit, se uită în toate direcţiile, caută cu privirea  pe cineva. Dupa un timp, din direcţie opusă, vine mecanicul auto. Iniţial e preocupat de o curea de distribuţie pe care o suceşte pe toate părţile, nu îl observă pe primar. Acesta îşi drege glasul. Mecanicul ridică ochii şi e surprins.

Mecanicul
(emoţionat) O, ce onoare, domnu’ primare!  Ăstaaa, Domnu’ primar ce onoar…e! Mă scuzaţi. M-am emoţionat tot! Adică de tot! (primarul îl priveşte condescendent, puţin iritat) Cu ce vă pot fi de folos?
Primarul
Păi sper sa îmi fii. Am facut pană!

mcmMie nu îmi plac filmele de groazǎ. Mǎ uit la ele doar ca sǎ mǎ enervez. Şi de fiecare datǎ sunt curios pâna unde se poate ajunge. La mine cu nervii, adicǎ dacǎ o sǎ îmi crape ceva în cap, iar la ǎia din film cu prostia.
Scopul poveştii este aproape întotdeauna acelaşi: sǎ aduni laolaltǎ într-o cabanǎ, într-un castel, într-un sǎtuc, într-un loc izolat, cât mai mulţi tâmpiţi şi apoi sǎ îi omori.
Întotdeauna în grupul respectiv existǎ mǎcar o piţipoancǎ bunǎ doar de…iubit, care doar la…iubire se gândeşte şi de obicei de aia şi moare, cǎ e atentǎ la pectoralii unuia şi omite toporul criminalului.
Apoi sunt cel puţin doi baieţi voinici şi luptǎtori, dar atât de proşti încât mor primii.
Existǎ un geniu cu unul sau mai multe complexe, una sau mai multe dizabilitaţi sau ciudǎţenii, care reuşeşte sǎ trǎiascǎ mai mult. Pentru cǎ îl duce mintea. Clar cei care fac filmele astea au nişte idei fixe: cei care sunt bine pe fizic sunt retardaţi, iar cei deştepţi e musai sa fie urâţi şi ologi.