mcmMie nu îmi plac filmele de groazǎ. Mǎ uit la ele doar ca sǎ mǎ enervez. Şi de fiecare datǎ sunt curios pâna unde se poate ajunge. La mine cu nervii, adicǎ dacǎ o sǎ îmi crape ceva în cap, iar la ǎia din film cu prostia.
Scopul poveştii este aproape întotdeauna acelaşi: sǎ aduni laolaltǎ într-o cabanǎ, într-un castel, într-un sǎtuc, într-un loc izolat, cât mai mulţi tâmpiţi şi apoi sǎ îi omori.
Întotdeauna în grupul respectiv existǎ mǎcar o piţipoancǎ bunǎ doar de…iubit, care doar la…iubire se gândeşte şi de obicei de aia şi moare, cǎ e atentǎ la pectoralii unuia şi omite toporul criminalului.
Apoi sunt cel puţin doi baieţi voinici şi luptǎtori, dar atât de proşti încât mor primii.
Existǎ un geniu cu unul sau mai multe complexe, una sau mai multe dizabilitaţi sau ciudǎţenii, care reuşeşte sǎ trǎiascǎ mai mult. Pentru cǎ îl duce mintea. Clar cei care fac filmele astea au nişte idei fixe: cei care sunt bine pe fizic sunt retardaţi, iar cei deştepţi e musai sa fie urâţi şi ologi.

Detalii

Cea mai bună piesă românească de teatru a anului 1997 (cu titlul Ț/TARA MEA), premiu acordat de UNITER şi Casa Regală a României

 Se dedică celor doi ofițeri de securitate din Baia Mare care, într-o dimineaţă a anului 1984, m-au trezit din somn şi m-au dus pe strada Scânteii.

O cameră cu scaun, dulap şi masă metalică, toate albe. Pe melodia ”Iubirea-i doar o glumă”, Femeia, îmbrăcată într-un halat maro de spital, şterge cu o cârpă peretele din spate, unde se vede amprenta însângerată a unei palme, pete de sânge, urme de lovituri. Se aude o sonerie, femeia se duce la dulap, îl deschide şi ia de acolo câteva cutii cu medicamente, cu dimensiunea in crescendo, culminând cu un flacon uriaş.

Bea pe rând şi din ce în ce mai greu, din fiecare flacon câte o pastilă.

Pune flacoanele înapoi în dulap, rămâne cu cel mai mare din ele, e descumpănită, apoi răstoarnă din el pe masă trei pastile uriaşe, una roşie, una galbenă şi una albastră. Le aranjează pe masă, apoi începe să recite: „Din oceanul Pacific, a ieşit un peşte mic, şi pe coada lui scria, ieşi afară dumneata.” Numărătoarea se opreşte la ea. Râde şi bate din palme. Urmează alte două poezii: „Apa mării e sărată / de la pipi lu’ Dumnezeu / care-a înecat lumea toată / până am rămas doar eu”.

Detalii

PERSONAJE (în ordinea intrării în scenă):

JEAN GEORGES POPESCO (ION GHEORGHE POPESCU)  –  studinte  la Drept
FRAULEIN GOETHE – o ospătăriţă nemţoaică tânără
HERR DIREKTOR – fost director al Teatrului Naţional Bucureşti; acum rentier, la 60 de ani, moştenitor al Mumuloaiei, meloman
CELLA  – pianistă, 25 ani

Detalii

Paul GrososiuCU

CRISTI și MAGDA

Kurt Cobain, Jim Morrison
Krist Novoselic, Dave Grohl
o stewardesă și-un pilot

Paul
Roxana și Adina
Marius
educatoarea

Detalii

 baicuPersonaje

Un nebun din Moldova care se crede doctor
O doctoriță din Ardeal care se crede nebună
O cămașă de forță.

Actul 1 scena 1
( Nebunul în halat intră în sala de conferință dezorientat)

Nebunul; În sfârșit... offf... am ajuns undeva unde simt miros de creier încins. Parcă este altceva decât mirosul de urlete. Parcă sunt un evadat din iad nimerit din greșeală într-o oază de liniște. Atâția duși cu pluta nu am văzut în viața mea. Toți seringarii ăștia ar trebui băgați în cămașă de forță. ( revoltat) Stimați cursanți trecem prin cele mai negre clipe ale umanității. Dar să lăsăm lamentările și... ( de undeva se aud țipete și o alarmă) Nu vă impacientați! Vă rog să rămâneți la locurile voastre. Nu țipați vă rog! Nu este alarma de incendiu! ( Cineva invizibil dă peste el și îl aruncă la pământ) Tinere, ai mare grijă! Doamne ferește! ( se ridică și se scutură de praf în timp ce zâmbește. Dă din mână și țipă) Duceți-vă, învârtindu-vă! Expunerea unui caz special se poate realiza și în absența voastră...Idioților! ( Nebunul se uită în cealaltă parte și zâmbește, apoi face o plecăciune)

Detalii

  1. GAINARUL
  2. Fantezie cu mazare (piesa pentru copii de Melia Cerchez Marin, dupa „Printesa pe bobul de Mazare”)
  3. Întoarcerea rătăcitorului (Poem baladesc în trei acte)