abk2Personaje:

Directorul teatrului
Scriitorul
Regizorul
Candidații 1, 2, 3, 4

Decorul: O încăpere în care se află trei persoane. Pe hol așteaptă candidații ce vor susține un concurs pentru a primi un rol  în piesa ce urmează  să fie pusă în scenă. Directorul teatrului îi invită pe cei de pe hol să intre în sală, apoi ia cuvântul.

DIRECTORUL: Bună ziua! Ne aflăm cu toții aici ca să vă găsim rolurile potrivite fiecăruia dintre dumneavoastră. Am alături de mine pe cel care a scris piesa, dar și pe cel o va regiza. Înainte de a începe o să-i las și pe ei să spună câteva cuvinte.
REGIZORUL: Să destindem puțin atmosfera! Eu vă zic așa: Băi, mie mi-a plăcut dintotdeauna comedia. Dacă ar fi după mine, aș juca doar roluri comice. Mie îmi plac oamenii care râd mai tot timpul.
CANDIDATUL 1 către Candidatul 2: Eu credeam  că cei care râd fără motiv, fie ei chiar și actori au o problemă, adică de când e lumea se știe că cei care râd fără un motiv anume sunt duși cu pluta.
CANDIDATUL 2: Dă-i pace să vorbească! El zice, el aude. Acum își dă aere,  fiindcă are o funcție importantă. Nu-l băga în seamă!

abk1Personaje:

COPILUL
CONȘTIINȚA
MAMA

Decorul: camera copilului frumos aranjată cu birou, o bibliotecă mare cu cărți, un pat și un dulap.

COPILUL (supărat pe alarma ceasului care tocmai l-a trezit): Vai, iar a sunat ceasul! Când îmi e somnul mai dulce atunci trebuie să sune alarma de la ceas. Cât aș vrea să mai dorm! Măcar puțin. De ce trebuie să mă trezesc în fiecare dimineață la aceeași oră? Am colegi care nici nu vin la prima oră. Cum ar fi dacă aș face și eu acest lucru. Măcar o zi. Aș găsi eu un motiv pentru care am lipsit.
(Dialogând cu propria conștiință.)
CONȘTIINȚA: Cum să faci una ca asta? Ai fost un copil ascultător, nu ai lipsit niciodată de la școală.
COPILUL: Mai lasă-mă și tu în pace! Tot timpul îmi ții predici.
CONȘTIINȚA: Nu ți-ai mințit niciodată părinții. Ce le vei spune când vor afla că nu te-ai dus la școală?
COPILUL: Nu am mințit. Ai dreptate. Nici nu cred că aș putea să fac așa ceva. Dar totul are un început.

TABLOU

SCENA I

O fată-n întuneric. Pe marginea imaginată a unei prăpastii. Această prăpastie se află la capătul lumii, ce poate fi detectat doar pe harta sufletească a omenirii. Protagonista ajunge aici pe calea gândului, însă planul fizic este cât se poate de concret (vizibil).

FATA: Hăule, prăpăditule, nu mă prăpădi! Nu mă pustii, Pustiule! Nu mă blestema, Blestematule!

Personajele :

 

ŢESĂTORUL

SOLDATUL

  SAMI AZA

  ANCHETATORUL

 baicuPersonaje

Un nebun din Moldova care se crede doctor
O doctoriță din Ardeal care se crede nebună
O cămașă de forță.

Actul 1 scena 1
( Nebunul în halat intră în sala de conferință dezorientat)

Nebunul; În sfârșit... offf... am ajuns undeva unde simt miros de creier încins. Parcă este altceva decât mirosul de urlete. Parcă sunt un evadat din iad nimerit din greșeală într-o oază de liniște. Atâția duși cu pluta nu am văzut în viața mea. Toți seringarii ăștia ar trebui băgați în cămașă de forță. ( revoltat) Stimați cursanți trecem prin cele mai negre clipe ale umanității. Dar să lăsăm lamentările și... ( de undeva se aud țipete și o alarmă) Nu vă impacientați! Vă rog să rămâneți la locurile voastre. Nu țipați vă rog! Nu este alarma de incendiu! ( Cineva invizibil dă peste el și îl aruncă la pământ) Tinere, ai mare grijă! Doamne ferește! ( se ridică și se scutură de praf în timp ce zâmbește. Dă din mână și țipă) Duceți-vă, învârtindu-vă! Expunerea unui caz special se poate realiza și în absența voastră...Idioților! ( Nebunul se uită în cealaltă parte și zâmbește, apoi face o plecăciune)