Intră în scenă Guru, îmbrăcat în robă albă, are un aer transpus complet, priveşte în sus, cu o expresie de beatitudine. În calea sa se află o poşetuţă cochetă pe care Guru nu o ia în calcul, se împiedică, se dezechilibrează şi se sperie, pentru moment.
Guru
(nervos) Cine mama nai…(se cenzurează) mama natură a pus asta în drum?
De după un elemnt de recuzită iese, facând plecăciuni si temenele, adepta.
Adepta
Eu, prea-sacra ta sfinţie!
Guru
(nervos) Şi de ce, fă…(se abţine) făptura domnului, ai pune o poşetă în drum? Adică la ce iţi serveşte? Ce ai de câştigat dacă îmi pui piedică?
Adepta
Păăăăăii…în primul rând am vrut să văd dacă preasfinţia ta cade lat la pământ ca noi ceilalţi, muritorii obişnuiţi, sau forţele nevăzute, care lucrează ele cu mata, te ridică de subţiori în aer şi sfidezi gravitatea
Guru
Gravitaţia…
- Detalii
- Scris de Melia Cerchez Marin
Mie nu îmi plac filmele de groazǎ. Mǎ uit la ele doar ca sǎ mǎ enervez. Şi de fiecare datǎ sunt curios pâna unde se poate ajunge. La mine cu nervii, adicǎ dacǎ o sǎ îmi crape ceva în cap, iar la ǎia din film cu prostia.
Scopul poveştii este aproape întotdeauna acelaşi: sǎ aduni laolaltǎ într-o cabanǎ, într-un castel, într-un sǎtuc, într-un loc izolat, cât mai mulţi tâmpiţi şi apoi sǎ îi omori.
Întotdeauna în grupul respectiv existǎ mǎcar o piţipoancǎ bunǎ doar de…iubit, care doar la…iubire se gândeşte şi de obicei de aia şi moare, cǎ e atentǎ la pectoralii unuia şi omite toporul criminalului.
Apoi sunt cel puţin doi baieţi voinici şi luptǎtori, dar atât de proşti încât mor primii.
Existǎ un geniu cu unul sau mai multe complexe, una sau mai multe dizabilitaţi sau ciudǎţenii, care reuşeşte sǎ trǎiascǎ mai mult. Pentru cǎ îl duce mintea. Clar cei care fac filmele astea au nişte idei fixe: cei care sunt bine pe fizic sunt retardaţi, iar cei deştepţi e musai sa fie urâţi şi ologi.
- Detalii
- Scris de Melia Cerchez Marin
Cea mai bună piesă românească de teatru a anului 1997 (cu titlul Ț/TARA MEA), premiu acordat de UNITER şi Casa Regală a României
Se dedică celor doi ofițeri de securitate din Baia Mare care, într-o dimineaţă a anului 1984, m-au trezit din somn şi m-au dus pe strada Scânteii.
O cameră cu scaun, dulap şi masă metalică, toate albe. Pe melodia ”Iubirea-i doar o glumă”, Femeia, îmbrăcată într-un halat maro de spital, şterge cu o cârpă peretele din spate, unde se vede amprenta însângerată a unei palme, pete de sânge, urme de lovituri. Se aude o sonerie, femeia se duce la dulap, îl deschide şi ia de acolo câteva cutii cu medicamente, cu dimensiunea in crescendo, culminând cu un flacon uriaş.
Bea pe rând şi din ce în ce mai greu, din fiecare flacon câte o pastilă.
Pune flacoanele înapoi în dulap, rămâne cu cel mai mare din ele, e descumpănită, apoi răstoarnă din el pe masă trei pastile uriaşe, una roşie, una galbenă şi una albastră. Le aranjează pe masă, apoi începe să recite: „Din oceanul Pacific, a ieşit un peşte mic, şi pe coada lui scria, ieşi afară dumneata.” Numărătoarea se opreşte la ea. Râde şi bate din palme. Urmează alte două poezii: „Apa mării e sărată / de la pipi lu’ Dumnezeu / care-a înecat lumea toată / până am rămas doar eu”.
- Detalii
- Scris de Radu Macrinici
PERSONAJE (în ordinea intrării în scenă):
JEAN GEORGES POPESCO (ION GHEORGHE POPESCU) – studinte la Drept
FRAULEIN GOETHE – o ospătăriţă nemţoaică tânără
HERR DIREKTOR – fost director al Teatrului Naţional Bucureşti; acum rentier, la 60 de ani, moştenitor al Mumuloaiei, meloman
CELLA – pianistă, 25 ani
- Detalii
- Scris de Victor Cilincă
Citește mai departe: DULCEŢURI ŞI OTRĂVURI sau D´ALE CARAGIALELUI
CU
CRISTI și MAGDA
Kurt Cobain, Jim Morrison
Krist Novoselic, Dave Grohl
o stewardesă și-un pilot
Paul
Roxana și Adina
Marius
educatoarea
- Detalii
- Scris de Paul Grosoșiu