Olimpia 280CONVORBIRI SPIRITUALE
Italianul Dante Alighieri se găsea în starea mea de acum:
„ Nel mezzo di camin di nostra vita/ Mi ritrovai nel una selva oscura / che la dirita via era smarita”(La mijlocul vieții mele/ M-am trezit într-o pădure întunecată/ Din care nu știam ieșirea).
M-a salvat cheița mamei, de la scrinul ei de ieri/ Cheiță fermecată/ ce deschideai o lume minunată/ dincolo de nori/ mică erai/ dar marea era înlăuntrul tău.
Mașina timpului nu-i adusese încă
pe idolii secolului nostru: pornografia, televiziunea, internetul!

Canon pe voci prietene

    Dan: România a rămas săracă…
    Danko: Românii de pretutindeni au rămas foarte, foarte săraci…
    Daniel: Ideilor/idealurilor de românism, românitate, panromânism li s-a pierdut cheia de boltă, le-a fost spulberată şansa de a se mai plini vreodată.
    Dincă: Greu, foarte greu va fi ca românii să mai rămână popor. Lunecarea, prăbuşirea, căderea liberă spre neantul stadiului primitiv de populaţie (fără trecut, prezent şi viitor, fără identitate) se vor accelera instantaneu şi ireversibil.
    Ducu Berţi: De la dânsul am învăţat că trebuie să ai coloană vertebrală şi să te simţi liber mereu.

Personajele:

Doctorul Solomon Corneliu (tânăr, bătrân, pensionar)

Romy Terezia (tânără proprietăreasă, bătrână proprietăreasă, maica Terezia a Treia de Samos-Santos)

Scena 1

Decor neutru.Scaune.Masă.Cuier. O uşă care pare că duce într-o cameră. Doctorul Solomon Corneliu îmbrăcat în costum. Tânăr.Gata de ieşit în orăşel. Romy Terezia proprietăreasa locuinţei. Tânără.Îmbrăcatăîn haine de casă.Cei doi vorbesc şi se plimbăîn funcţie de viziunea regizorală.

În scenă apar, din încăperea învecinată (care este camera doctorului Solomon Corneliu) manechine care reprezintă personaje despre care cei doi vorbesc: Doctorul Cântec, Doctorul Huilă, Ministrul Sănătăţii, Scribălăul şi Sfântul Alexei Carpatinul. Toţi au peruci.Manechine cu peruci.

Solomon Corneliu sau Romy Terezia pot folosi perucile manechinelor în funcţie de dialogul dintre ei.

Hodorogea Caliopia 11

Cortina este lăsată şi reproduce, prin imagini stilizate, intrarea într-o gară. Se aude şuieratul unui tren, a cărui sosire este anunţată în difuzoare. Zgomotele care semnalează oprirea trenului. Douăsprezece bătăi ale unui ceas de catedrală. Pe o ușă laterală a sălii de spectacol intră, alergând speriată, Sonia (tânără: 25-30 de ani). Din sens opus îşi face apariţia Eduard, actor în vârstă, îmbrăcat în haine de cerşetor, cu barbă, mustaţă şi păr zburlit şi neîngrijit, în mână cu un cuţit mare de bucătărie. Acesta încearcă s-o prindă pe Sonia. De după cortină, „din gară”, iese Robert Vaida-Moruzi, un bărbat de 40-45 de ani, cu o geantă de voiaj în mână (spate), obosit, dar cu o undă de emoţie în expresia feţei.

Piesă într-un act

Personaje: M, N, Fata.

Decorul: O grădină cu meri. În spatele grădinii se afla un nuc mare și un tei. Frunzele copacilor sunt ruginii.

(N privea cum frunzele părăseau nucul bătrân sprijinit pe tulpina înclinată a unui măr. M curăță merii de crenguțe uscate.)

N: Cât de mult am așteptat toamna! O iubesc! Nimic nu-i mai spectaculos ca florile acestea ruginii-verzui ce îmbracă copacii.