În Cartea a V-a din Tusculanae Disputationes Cicero sublinia ca aparţinându-i poetului Marcus Pacuvius de-acum celebra afirmaţie conform căreia „Ubi bene, ibi patria!”.
La secole distanţă afirmaţia a prins rădăcini şi datorită forţei de sintetizare a reuşit să inspire şi să îndemne căutătorii de esenţe, gânditorii.
Aşa se face că mai este un citat interesant, asemănător, pe care eu personal îl văd descălecător din întâiul, dar poate la fel de celebru şi el, îi aparţine lui J. Hector St. John de Crevencour şi a fost inclus în cartea sa „Letters from an American farmer".
Acesta a devenit un soi deviză a emigranţilor de pretutindeni: „Ubi panis, ibi patria!" (Acolo unde este pâine, acolo este şi patria mea!)

„Baia Mare şi Unirea” este una din lucrările gândite să pună corect în lumina reflectoarelor realităţii adevăruri mai puţin ştiute, să fie un mesaj dintr-un loc mustind de istorie şi încărcătură emoţională, fapt generator de energii capabile să amprenteze în aceeaşi măsură timpul şi spaţiul contemporan.
E ca o ieşire din real şi ca o intrare în metafizic povestea trecerii marilor înaintaşi printr-o urbe evident împovărată de ani, de la Iancu de Hunedoara-ncoace zicere îndeosebi.

Prima antologie care deschide seria „Cenaclul Ecreator” adună-ntre coperţile ei creaţiile de suflet ale unor contemporani duioşi, risipitori de trăiri, simţiri şi cuvinte, oameni care au atins maturitatea artistică, alţii cu pas încă ezitant, de-ncepători de drum, cu toţii tributari darurilor cu care-au fost înzestraţi de divinitate, de responsabilitatea în faţa acestora.
Să ai cultul Cuvântului şi-al şlefuirii continuie al Acestuia, într-o lume vădit improprie visului şi poeziei este sau poate fi un adevărat demers sinucigaş, pentru că cei orbiţi sau măcar preocupaţi de latura materială a lumii nu au timp să vadă dincolo de dimensiunea clipei.

Am crezut cu tărie, cred şi voi crede până-n ultima clipă a vieţuirii mele în valorile prieteniei.
Cred cu tărie că numai prin comunicare pot fi doborâte distanţe, că se pot crea punţi de suflet între oameni şi locuri, iar schimbul în sine de emoţii şi experienţă poate facilita îmbogăţirea spirituală.
Din asta câştigă direct scriitorii implicaţi într-o astfel de trăire, indirect iubitorul de carte care, din acest motiv are acces nemijlocit la alte şi noi spaţii culturale.

Într-o lume plină de vanităţi rănite şi de orgolii nemăsurate, a te apuca să împlineşti o antologie literară ce se vrea a fi şi o anumită formă de clasificare şi stratificare în lumea versurilor poate fi un demers sinucigaş.
Realizarea unei astfel de lucrări va împărţi lumea în două mari tabere... inegale.