poza eu ganditor 280Anul 2020 este an bisect, cu 366 zile, luna februarie având 29 zile. Din patru în patru ani este nevoie ca lunii februarie să-i fie adăugată o zi.
29 februarie este ziua cu cele mai puține aniversări. Aproape 13.000 de români sunt nevoiți să își serbeze ziua doar din patru în patru ani.
Când nu sunt ani bisecți, în unele țări se consideră că persoana respectivă împlinește vârsta la 28 februarie, în alte țări - la 1 martie.
Printre cele mai cunoscute personalităţi aniversate la 29 februarie se numără patriarhul Constantinopolului, Bartolomeu I, cântăreţul Khaled, cunoscut mai ales pentru piesele „Aicha” şi „C'est la vie”, precum şi rapperul nord-american Ja Rule.

În Cartea a V-a din Tusculanae Disputationes Cicero sublinia că îi aparţine poetului Marcus Pacuvius de-acum celebra afirmaţie „Ubi bene, ibi patria!”.
La secole distanţă aceasta a prins rădăcini şi - datorită forţei de sintetizare - a reuşit să inspire şi să îndemne căutătorii de esenţe, gânditorii.
Aşa se face că mai este un citat interesant, asemănător, pe care eu personal îl văd descălecător din întâiul, dar poate la fel de celebru şi el, care îi aparţine lui J. Hector St. John de Crevencour şi a fost inclus în cartea sa „Letters from an American farmer".
Acesta a devenit un soi deviză a emigranţilor de pretutindeni: „Ubi panis, ibi patria!" (Acolo unde este pâine, acolo este şi patria mea!)
Tot astfel şi noi, prin volumul „Tinerii pe scena artei” ne propunem să esenţializăm relaţia fantastică pe care o au, atracţia extraordinară pe care o împlinesc creatorii de frumos şi şlefuitorii de cuvânt cu această zonă în care amprenta umbrei degetului lui Dumnezeu este mai peste tot uşor vizibilă şi tangibilă.

Ioan Romeo Rosiianu zambind 280Poeta Cristian Alina Narcisa mi-a semnalat faptul că s-a trezit că poemele ei se regăsesc pe site-ul citatepedia.ro, fără ca cineva să îi fi cerut cumva, cândva acordul sau vreo colaborare.
La puțină vreme mi-a demonstrat că mă aflu și eu în absolut aceeași situație ca și ea, nenumărate poezii al mele fiind postate acolo, îndeosebi de către o numită Cornelia Georgescu.
În așa fel m-am trezit pus într-un cadru concurențial cu toate geniile pustii ale literaturii române, cu cei care refulează și defulează prin astfel de făcături, demersuri care le îngăduie să își coafeze memoria și să crească NUMAI în proprii lor ochi.
Dar, pe de altă parte, m-am trezit și că îmi fac singur concurență propriului site!

Ioan Romeo Rosiianu zambind 280”La început a fost cuvântul” – spune Cartea Sfântă – și el s-a dat omului pentru a povesti semenilor lui, despre fapta sa. Iar când distanța dintre cuvânt și faptă se măsoară în oameni și cărți, putem vorbi de Lumină. Trăim printre oameni, iubim și urâm oameni, ne zdrobim sau ne spijinim de cuvinte rostite de oameni și nu înțelegem de ce copiii măsoară viața în lacrimi, tinerii în sentimente și bătrânii în singurătăți.
Dacă pentru o singură zi, s-ar stinge toate luminile Universului și un singur om ar aprinde o candelă, nu ar mai fi întuneric. Dacă pentru o singură zi, ar dispărea de pe Pământ toate cuvintele și un singur om i-ar mulțumi altuia privindu-l în ochi și zâmbindu-i recunoscător, omenirea ar fi salvată. Pentru că oamenii creează oameni luminându-i cu cuvintele, zâmbetele și faptele lor. Nicola Iorga spunea că ”Sufletul e ca fierul, nu poți lucra cu el până ce nu-l încălzești”, iar poezia încălzește sufletele până la incandescență și transformă oamenii în șuvoaie încinse care revarsă peste lume frumusețea cuvintelor lor.

Ioan Romeo Rosiianu zambind 280Într-o vreme evident improprie visului și poeziei, în care centrul de greutate al existenței s-a mutat - de o vreme, o jumătate de vreme, ca-n Biblie – strict pe latura materială a ființării, a mai investi în Cuvânt, a-ți mai pune sufletul pe tavă pare un demers sinucigaș, unul menit realmente eșecului.
Traversăm zile grele pe această trecere pietonală ce duce nicăieri și niciunde, mașina de lux, vila pompoasă sau contul gras având mai mult magnetism decât nemuritoarea carte.
A invita pe cineva la lectură, a oferi o carte pare gest desuet pentru o gloată îndobitocită.
În atari condiții tentația renunțării e mare, însă liniștirea vine din faptul că puțini sunt cei aleși, că puțini sunt cei care au influențat cu adevărat mersul lumii, (pre)facerea acesteia.
Așadar, antologia „Înzăpezirea Cuvântului” este primul pas pe care-l facem în acest an pe același drum și cu aceeași consecvență, cu aceeași încredere oarbă într-un demers menit să-i întoarcă pe oameni la slovă, să le (re)amintească faptul că tentațiile tehnologice ale zilei sunt atât de captivante încât acaparează, astfel trăgând un serios semnal de alarmă asupra risipei existențiale.