Din iniţiativa unor demni membri ai obştii scriitoriceşti din Maramureş, la împlinirea a 5 ani de la trecerea în nefiinţă a poetului nostru de înalt rang,

Cele patru oraşe au fost selectate din cele 14 care au candidat şi au fost acceptate pentru această competiţie.

Cea mai corectă, totodată cea mai încurajatoare imagine a statului zilelor noastre pentru cetăţenii săi este

Săptămîna trecută, am promis cititorilor că voi continua să public unele mărturii privind mişcarea legionară, culese, prin comunicare directă, de la unii dintre contemporanii şi, eventual, simpatizanţii ei. Era vorba de o simplă pagină de memorialistică, fără pretenţii analitice, monografice, judiciare.
Mă gîndeam, doar, că opiniile unor personaje notorii asupra unui episod semnificativ din biografia lor pot fi de oarecare interes pentru o viitoare cercetare, mai aplicată. Atîta tot. Am început cu relatarea unei întîlniri cu Nichifor Crainic, petrecută pe la începutul anilor `70. Urma să povestesc, acum, în ce fel comenta Constantin Noica ”angajamentul” său politic de la sfîrşitul anilor `30 şi începutul anilor `40 ai veacului trecut.

Mnemofobia a fost inerentă sistemelor ideocratice. Istoria totalitarismului, scria Milan Kundera, este aceea a luptei memoriei impotriva uitării. China comunistă, in pofida fatadei reformiste, rămane obsedată de controlul draconic al memoriei istorice. Ceea ce a făcut si face gesturile celor care refuză să uite atât de semnificativ subversive. La ceasul nopţii totalitare, memoria are funcţie salvatoare. Interzicerea cărţilor istoricului britanic Anthony Beevor in Rusia putinistă este un indicator elocvent al renaşterii totalitarismului. La fel, recuperarea si asumarea trecutului este unul al de-totalitarizării, deci al democratizării.