simeanuGazdă, Filarmonica ”Ion Dumitrecu”, din Râmnicu Vâlcea. Protagoniști, orchestra instituției, Gian Luigi Zampieri, dirijor, Florin Croitoru, violonist. Realizatori ai unui  megaconcert de concerte, la sediu. Adică-n sala cea veche-a Liceului ”Lahovari”, impunătoare și c-o acustică bună. Cum nu se poate mai potrivită pentru capodopere din veacuri trecute...
 Aidoma celor cântate impecabil, splendid, impresionant de cordaru` bucureștean. Cu-adevărat un maestru al arcușului de clasă vizibil. Un sensibil vădit, contopit pe viață cu instrumentu-i așa de cristalin la sunet încât merge la suflet din plin. Pentru că Florin pune laolaltă simțire reală, virtuozitate indiscutabilă, dăruire nelimitată și-o știință a partiturii copleșitoare. Nici de astă dată n-a avut portative în față, cântând mii de note doar pe cetera faină intens concentrat. I-a tălmăcit pe Bach, Beethoven, Brahms, Wieniawski peste așteptări. Am jubilat ascultându-i, simțindu-i, văzându-i parcursu` sonor, nuanțarea bine pusă la punct. Dezinvoltura, virtuozitatea, dulceața pe corzi și, mai cu seamă, fioru` liric pregnant. Transmis cu generozitate fanilor prezenți. Profund cuceriți de-atâtea certe calități...

 simeanu...iară prin țară. Prin nouă orașe din sud, vest, est. Tot grație neobositului Gabriel Croitoru. Care l-a luat cu el, pentru-a opta oară, pe Horia Mihail. Ca pianist partener la sonate. De astă dată semnate de Strauss, Franck, Debussy. Să cânte-mpreună precum o făcea, în veacu` trecut, marele înaintaș. Ducând frumusețea și bucuria muzicii nemuritoare în cât mai multe locuri. Către românii ăia încă iubitori de clasic. De capodopere îndeosebi. Pentru că cele trei lucrări așa sunt. Aparțin indiscutabil Marii Muzici, precum nimerit scrie-n program. Prilejuind celor doi un recital remarcabil. Sub semnu` măiestriei, vădit. Al virtuozității nedezmințite ce-i caracterizează de când îi știu. Situându-i îndreptățit pe poziții de top între instrumentiștii români actuali...

simeanu Aproape sexagenar, cadru universitar. Având studenți care-i calcă pe urme vârtos. Pianist de certă clasă în acest moment. Vulcanic, năvalnic, precis, virtuoz. Cu tușeu  viguros, însă nu lipsit de nuanțe când e necesar. Riguros, impetuos, delicat, melodios. Onorând componiștii și școala autohtonă de instrument. Pregătind cu folos discipoli promițători, în Conservator. Concertând activ și cu impact neîndoielnic la public. Toamnă, iarnă, primăvară, și în țară, și afară...
 Îl știu de ani buni, l-am urmărit adesea pe viu și cred că-i demn de orchestrele mari. Puternice și bine puse la punct prin componență și repetiții suficiente. Cu dirijori experimentați, precum Carneiro, Bălan, Mandeal, Andreescu sau Popa, să zicem. Pe de altă parte, și-n recitaluri face furori, urale stârnind meritat. Numai interpretarea ce i-o dă marelui nostru Lipatti e un exemplu suficient. Aș vrea să-l văd – și i-am propus insistent – în apariții comune cu ai săi ciraci, ăi mai răsăriți. Cu Boldea, Badea și Uță, de pildă. Ar fi, garantez, triumf antologic. Ori în duet, pe claviatură, cu Licareț, Varga, Parfenov. Cu violoniști, celliști  remarcabili, la fel. Are forță, dăruire, vocație și pregătire din plin. Atracție, să nu mai vorbim. Una peste alta, este neîndoios valoros. Orice filarmonică având, certamente, câștig pe măsură din colaborarea bilaterală. Viniciu Moroianu nu va dezamăgi...

Mai înainte de-a intra în chestiunea care constituie tema textului de față, și anume greva climatică a tinerilor din (aproape) întreaga lume, cuvine-se să vedem cum stă treaba cu destinul sau soarta, termen care în unele dicționare este echivalat ba cu fatalitatea, ba cu norocul. De pildă, în antichitatea elină destinul purta numele de moira și constituia „urmarea încălcării de către om a moralității umane” (Alexandru Babeș în eseul Geneza zeilor, Editura Enciclopedică Română, București, 1970), pe când în creștinism el se va numi „păcatul originar”. Același autor subliniază în lucrarea mai sus amintită, categorica deosebire dintre „moralitatea umană” și „moralitatea ideală a zeilor”, respectiv moralitatea divină. Firește, numai moralitatea ideală, inaccesibilă omului, „poate restabili echilibrul interuman”, pentru că „numai din punctul de vedere al acestui absolut se poate repara în chip echitabil, satisfăcător o pagubă morală pricinuită omului” (Al. Babeș).

simeanu Ca să conferențieze la Centrul Cultural. Despre poezia religioasă. ”Noime și obârșii”, rosturi spirituale, menire morală. Valențe culturale, autori din vechime și până azi. Poetu` caracalean citind în acest scop o dizertație lungă, nesofisticată. Explicativă, desigur, pe larg. O pledoarie pentru nevoia omului de credință. Așa cum se-nfățișează în istoria literaturii. Cu atât mai convingătoare cu cât nu teologia a fost al ei fundament, ci fioru` poetic, estetic, reflecția și dulceața versului. Măreția și forța cathartică atunci când în mesaju` lui  pe Dumnezeu slăvește și îndreptările Sale spre omenire trimise din veac...
 Paul Aretzu e stihuitor, critic literar. Eseist mereu prezent prin revistele țării. Are cărți cu numele său pe coperte și-a școlit în timp elevi numeroși. Îl citesc ades, având ce afla de la el. Sper a-l revedea și reauzi și cu alte teme puse în discuție. Convins neclintit c-are-a povesti și destăinui lucruri mult mai multe. Neîndoios utile celor dornici de cunoaștere și înțelegere a relației subtile, nepieritoare, dintre teluric și transcendental.  Altfel spus, avizi de hrană pentru suflet, din a mai aleasă să zicem...