Doru Dinu GlavanPreședintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), Doru Dinu Glăvan, a murit, duminică, 31 0ctombrie,  la vârsta de 75 de ani.
La vârsta de doar 14 ani, Doru Dinu Glăvan a început să publice în ziarele naționale pentru copii.
La 18 ani, era deja colaborator al presei locale și regionale.
În 1965, a devenit corespondent la ziarul ”Sportul popular”, cunoscut mai târziu sub numele de ”Gazeta sporturilor”. La scurt timp, a fost angajat cronicar sportiv la postul național de radio, dar a continuat să publice și pentru presa scrisă.
A transmis și a comentat la Radio București Jocurile Balcanice, Campionatele și Cupele Mondiale de atletism, natație și gimnastică, Jocurile Olimpice de Iarnă de la Sarajevo.

sChiar dacă cineva-și arogă azi incorect paternitatea ideii unei structuri de ăst fel la filarmonica urbei, bine că e, până la urmă. Firește, nu existența, singură, e de apreciat. Că, dacă-i lipsită de calitate, nu face banii. Ceea ce m-a determinat să fiu reticent în privința ei. Mai cu seamă când urcă pe scenă într-o anume componență nu tocmai nimerită. Evident, nu formula extinsă, de combo, ar fi problema, ci asocierea instrumentiștilor. Fincă genu` nu-i totuși la îndemâna oricui. Și autenticitatea sa poate fi știrbită în unele cazuri.

int 280Mi-e dor de tu, Ion Toma Ionescu!
M-am trezit devreme-n dimineața asta ca să mă bucur de faptul că putem vorbi numai noi doi, ca-n (alte) vremuri.
Toți aplaudacii și in(di)vidioșii doarme acum, deci e mai ușor să ne auzim gândurile vorbind - pe noi tăcând - într-o lume improprie visului și reveriei.
Căutând fotografii cu tine mi-am dat seama cât de mult s-au bucurat sufletele noastre de multe întâlniri, dar și cât de însărăciți suntem că n-am mijlocit să fie mai multe.
Mulți ne sunt prietenii comuni, prea puțini față de cât merităm amândoi!
Am revăzut fotografii, am retrăit emoții, dar starea de gol a crescut mai repede decât dorul de tine.
N-am cum opri timpul în loc, nici vremi de dat înapoi!

r5Indiscutabil, îndeosebi în astfel de vremuri improprii reveriei sunt momente în care ai nevoie doar de tine însuți și în care nu vrei pe absolut nimeni în preajma ta.
Este situația în care te simți chiar neînțeles, născut într-un univers paralel, vrei liniște și atât.
Este situația în care te poți simți singur în mijlocul lumii, este situația în care în atelierul de lucru fiind, deși singur numai, să te simți înconjurat de o lume întreagă.
Este linia ce demarchează singurătatea de însingurare.
Atunci ai nevoie să fii doar tu cu tine, ca să îți poți pune ordine în gânduri, să inventariezi nedreptăți, decizii politice care-ți marchează viețuirea și care-ți îngrădesc ușor libertăți pentru care alții s-au jertfit cu adevărat.

s Orice cor, cât de minor, creează produs sonor prin puterea vocilor. Dac-acestea mi-s de soi, cântu` se-nalță vioi. Dacă sunt și educate, cântu` sună ca la carte. Dacă mi-s din cele culte, au concerte multe, multe. Un exemplu concludent îl oferă permanent coru` de cameră mixt ”Preludiu” intitulat. Realmente înzestrat, vocal ultrarafinat. Format doar din voci școlite, avântate și unite. În deplină armonie, sigure la melodie. Sunetu` lor, feerie, ofrandă și bucurie...
 ”Preludiul” bucureștean are aproape cincizeci de ani. Activa cândva pe la U. T. C. Acu`, la ”Tinerimea Română”.