s  Timpu` trece inexorabil, așa că veni momentu` să mai recapitulăm o lună de activitate la Filarmonica Pitești. Noiembrie, desigur. Ce începu cu ”Voltaj”. Iară pretins rock simfonic. Nici rock, nici simfonic, în realitate. Da` cu mult public entuziast. La câteva zile după, un concert atractiv cu MH Orchestra, din Capitală. Florin Budnaru și Oana Șerban, soliști vocali cu priză bogată la public. Apoi, într-o nouă apariție pe scena piteștenă, dirijoru` spaniol Juan Josć Navarro. Cu José Alberto del Cerro (un compatriot), la pian. Un tandem demn de atenție și în viitor. Beethoven în știme...

jLa prima vedere conceptul de a fi bun pare un lucru banal, ușor de identificat și desigur simplu de descris fiind antonimul răului. Însă dacă privim în detaliu această expresie are o largă conotație privind aplicabilitatea ei. Pe parcursul secolelor acest aspect fundamental al umanității a fost dezbătut,interpretat, definit și redefinit pentru a fi înțeles pe larg, nu doar strict din punct de vedere semantic ci și etic și moral privind natura umană. Desigur conceptul de bunătate diferă în funcție de cultură, contextul în care este amintit și perioada de referință. Ca să exemplific afirmația precedentă, de pildă sacrificiul de sine adus spre binele colectiv este un lucru lăudabil în unele culturi, contrar unui comportament individualist care visează succesul personal, însă nevalorizat de alte culturi cu concepte diferite.

s  Ambii oaspeți ai Centrului Cultural Pitești, în sala cu simeze ocupate mereu cu ceva de admirat. Nonagenarul epistemolog bucureștean, specialist, de asemeni, în filozofia limbajului, a vorbit deloc banal despre succes și merit în zilele noastre atât de-ncărcate de paradoxuri existențiale. Evidențiind relația dintre ele. Uneori pozitivă, prin suprapunere binevenită și de dorit. Alteori nu, cel mai adesea, pe plai carpato-danubian. Că știm cum e cu succesele multura pentru care banu` contează. Nicicum educația, cultura, știința. Comportamentu` și comunicarea civilizate. Generatoare cu adevărat de idei remarcabile, înnoitoare...

s  Nici pe departe. Doar muzica progresivă din a doua jumătate a veacului trecut putând fi numită astfel. Chiar de nu se cânta mereu împreună cu orchestre de acompaniament. Dar îngloba influențe, fragmente, orchestrații din clasic. Și nu numai, desigur. Bine gândite și proporționate adecvat. În mixuri de stiluri, ritmuri, linii melodice. Armonioase foc și cu priză enormă la publicu` vremii. Deloc lipsite de valoare artistică...
   Astăzi însă, cel puțin pe la noi, a apărut o modă discutabilă: se amestecă fără rost, îndeosebi în concerte, diverse trupe cu felurite ansambluri camerale. Popu` sau alternativu` devenind astfel, pompos,  rock simfonic. Până și Zavaidoc a devenit cândva „simfonic” la Filarmonica Pitești. Doar pentru că solistul avea ca acompaniatori niște instrumentiști din structura cultă a instituției...

s  În America. Mai exact, în Texas. Unde justiția și unii reprezentanți ai săi demonstrează nefast că adevăru` și dreptatea multașteptate-n instanțe sunt doar ceea ce consideră ei c-ar fi. Că au drept de viață și de moarte asupra semenilor când aceștia greșesc. Ba chiar și-atunci când nu se-ntâmplă asta. Astfel săvârșind condamnabil grave erori judiciare. Cu efecte ireparabile în timp și spațiu. Precum ne arată pe larg o excelentă carte* datorată unui maestru al thriller-ului, imbatabil la scară planetară. John Grisham e numele lui. Un avocat cu solide cunoștințe-n domeniu. Înzestrat, pe deasupra, și cu daru` scrisului de nivel. De atâția ani dovedindu-se un novelist de succes crescând. Căruia și filmul i-a dat pe parcurs tot mai multă atenție. Tomurile sale pretându-se la ecranizări de excepție. Cu actori pe măsură...