Fără-ndoială că pe lista cu cele 100 de cărţi esenţiale, listă întocmită de un adevărat cunoscător al literaturii universale, nu poate să nu fie inclusă Istoria lui Gil Blas de Santillana, sau mai pe scurt Gil Blas, faimosul roman picaresc al francezului Alain-René Lesage.

Precis că asemenea încercări lăudabile de alcătuire a unui astfel de nucleu au mai avut loc în decursul timpului, nu doar intens promovata Bibliotecă Adevărul, destul de pretenţios subintitulată 100 de opere esenţiale. De ce spun că pretenţios subintitulată?

Există vreun om care să nu-și dorească binele? Nu, pentru că binele în cele două variante (binele hedonic și binele moral) reprezintă vectorul axiologic al existenței omului pe Pământ.

Oamenii se deosebesc în chip neîndoielnic (Leibniz era convins că nici măcar două frunze nu sunt identice) prin însușirile lor fizice și, mai ales, prin cele moral-spirituale, astfel încât, pe parcursul vieții și cu mâna destinului, fac ca schița genetică să devină acel unic portret al viului rațional și conștient, pe care ne-am obișnuit să-l numim eu sau personalitate. Însă afurisitele de instincte și cutra de civilizație îi învață pe oameni să fie duplicitari, adică histrioni mai mult sau mai puțin izbutiți. Prin urmare, poate că în intimitate sunt ei înșiși (mitocani și agresivi, într-un cuvânt nesuferiți), însă în cetate depun eforturi considerabile să pară altceva.

s  Adică ultima lună a stagiunii cu numărul optsprezece. C-un program bogat și ea, nimic de zis în astă privință. Debutând cu Adriana Toacsen la pian și Michalis Economou la pult. Ea bucureșteancă, el atenian. Îl vom revedea pe acesta printre localnici nu peste multă vreme. La a treia ediție a masterclassului dirijoral de la care nu e de lipsit cu niciun chip. Cu Toacsen a prezentat „Lady M”, un concert modern pentru clape și orchestră al Dianei Rotaru. Fără ea, a doua simfonie de Brahms. Faină lucrare, tălmăcită pe măsură. A urmat, vineri, un recital dedicat împlinirii a o sută șaptezeci și cinci de ani de la nașterea Eminescului. Susținut de Ștefan Doniga, tot pianist, și Diana Jipa, la vioară. Cunoscuți p-aci. Muzică, poezie și proiecții video interesante...

jÎntr-o epocă a globalizării accelerate, în care granițele par tot mai permeabile iar valorile naționale tind să se dizolve în masa amorfă a culturii de consum, păstrarea identității naționale devine nu doar un act de voință, ci o datorie morală și istorică. Pentru românii de pretutindeni, mai ales pentru cei trăitori dincolo de fruntariile țării-mamă, păstrarea limbii, culturii și spiritualității românești nu este doar o alegere culturală, ci o formă de rezistență tăcută, dar profundă, împotriva uitării și asimilării.
Identitatea națională nu este un concept abstract, ci un filon viu, care își trage seva din limba maternă, din tradiții, din cântecele și poveștile transmise din generație în generație, din simbolurile și riturile care configurează ființa unui popor. Limba română, cu sonoritățile sale unice, cu bogăția expresivă și adâncimea sa spirituală, este puntea sacră între prezent și moștenirea milenară a acestui neam. A vorbi românește în afara granițelor este, în sine, un act de fidelitate și de demnitate.