simeanu De niște ani, în Brumar. Un festival argeșean al teatrului de studio și de forme noi. Se joacă, succesiv, pe ambele scene. Timp de zece zile, în această toamnă. Se-adună oameni din țară, de-afară care lucrează-n domeniu. Unii, celebri deja. Alții, vrând a le călca pe urme acestora. Promițători și dânșii arătându-se cert. Ocazie pentru localnici să se delecteze cu niște spectacole demne de văzut. Măcar unele dintre ele, cu siguranță. La fel și cei mici, căci nu-s uitați nici ei...
 Toamna asta, fură nouăsprezece reprezentații pentru adulți. Susținute de artiști din Armenia, Ucraina, Moldova, Bulgaria. Apoi, din Arad, București, Brăila, Constanța, Galați, Iași, Piatra Neamț, Sfântu Gheorghe, Pitești. Regizori ca Șerban, Berceanu, Mazilu, Hausvater, Afrim, Bocsardi, Juncu, (ca să numesc doar câțiva) ne-au arătat cam ce pot. Cum gândesc o montare, dac-o reușesc. Dacă transmit printr-însa ceva. Și merg la inima publicului, până la urmă. Că doar ăsta-i rostu` strădaniei lor, în esență...

simeanu Ținută de un actor. Născut la Corabia, trăind la Craiova. Director la ”Marin Sorescu”, cândva. Acuma, la ”Shakespeare”. Festival, acesta, internațional...
 Aflându-se, tot cu-n asemenea prilej, și prin Pitești, omul a rostit îndelung din poezia cea populară autohtonă. Vrând a ilustra ”vârstele omului” pe plai mioritic. Atrasă, firesc, lumea veni să-l asculte. Și să stea de vorbă cu el, dup-atâta poveste cu rimă din folcloru` nostru plin de-nțelepciune. Adâncă filosofie pe înțeles. Muzicalitate și liric fior. Doina și balada, cert dăinuitoare...
 Cuvintele țâșneau din gura-i cu patos. Blândețe. Tărie. Semnificație clară. Artisticește vădit. Pentru că Emil știe-a nuanța și a recita. Transmițând mesaj. Frumsețe poetică intens grăitoare. Bogate, cuceritoare...
 L-am cunoscut direct chiar la el în urbe. Cu mulți ani în urmă. Când conducea în Bănie teatrul de acolo. Și m-a invitat să văd montare-ndrăzneață pe vremea aceea. Azi, reascultai atent și-i descoperii talent în rostire la vers, nealterat. Fie și al`dată, Emil Boroghină! Mai ales c-ai promis și pe toți ne-ai convins că ar trebui...

simeanu Cu Big-Bandu` Radio. Emblematic sigur pe strada Berthelot. Că are instrumentiști numa` muc și sfârc. Sudați și rodați, experimentați. Un dirijor ca lumea, pasionat în domeniu. Invitați atractivi și programe idem. Precum fu și luna trecută. În deschiderea stagiunii în curs. Când Tudor, Natsis, Tegu, Burneci, Mirea, ceilalți, i-avură colegi pe Andrei, Acker, Popescu. Inspirat, ca soliști. În proiect de gen numit ”Joy of life”...
 Petrică-i piteștean. Jazzman redutabil. Improvizator amplu, elegant, iscusit. Pianist cu cântări în afară din plin. Michael, de prin Brașov. Încă tânăr contrabasist, da` promițător tot mai abitir. În fine, Vlad, tobar de nădejde și coloratură. Au evoluat și-n formulă de trio, da` și cu big band-ul. Tălmăcind, cu toții, harnic, standarde și prelucrări. Improvizând din belșug și original. Firesc, ritmurile n-au lipsit, că așa e muzic-asta: plină de balans. Vie, jucăușă, bogată-n vibrații. Și, drept urmare, cuceritoare imediat. Îmbietoare, nu mai vorbesc. Eu unu`, cu nesaț o ascult. Umblând după ea ori de câte ori îmi stă în putință. Merită cu prisosință. Așa că bucuros adun  bani pentru deplasările ce se anunță deja autumnal...

simeanu Primu`, Pedro Carneiro. La Lisabona născut, în veacu` trecut. Strașnic dirijor în zilele noastre. În ăst Brumărel, de exemplu. La pultul Orchestrei Naționale Radio. Stăpânind-o bine și entuziast. Cu maxim folos și enorm succes. L-am cunoscut tot la Bucale. În cel festival estival ”Vară magică” numit pe deplin îndreptățit. Dirijând spectaculos, cu elan, miraculos Orchestra Națională de Tineret a Portugaliei. Fost-am de două ori în Ateneu, la lucru să-l văd cu tinerii compatrioți. Constatând puterea lui de transmitere a energiei pe scenă. Precizia cu care stăpânește știmele, nuanțând la fix parcursu` sonor. Este simpatic și-mi fu drag să-l reîntâlnesc în studioul de pe Berthelot. Cert m-a fermecat și de astă dat`. Căci l-a tălmăcit tare iscusit pe romanticu` Franz Schubert. Ferm, ager și avântat încât l-am aplaudat minute în șir, pe drept meritat...

ecreator 280In România mileniului III o poartă de fotbal de peste 100 de kilograme, ruginită, instabilă și nefuncțională cade peste un înger de fetiță și o ucide. Vieți distruse, visuri zdrobite, planuri și aripi retezate de nepăsare, de lipsă de intuiție, de incapacitate de prevenție și de dezinteres. O dată cu ea pleacă o parte din sufletul mamei care a purtat-o cu drag spre această lume, pleacă iluziile tatălui care i-a dăruit un buchet soției la naștere și apoi a plecat să stropească evenimentul cu câțiva amici, pleacă mândria bunicilor și bucuria unchilor, pleacă un destin, pleacă o posibilă reușită. O poveste de viață s-a făcut țăndări și mai multe vieți apropiate ei se vor derula printre cioburi...
Scriu aceste rânduri și plâng, cum am plâns și când am văzut știrea la televizor. Impactul emoțional este atât de mare încât se transformă în aceste rânduri triste, dureroase, solidare cu suferința. Sunt sentimente pe care le au toate mamele care stau în tensiune de câte ori copilul nu este lângă ele, sub protecția lor directă. Pentru că a-i trimite pe cei mici departe de această protecție înseamnă risc. Și teamă permanentă. Tresăriri și temeri repetate. Grijă și îngrijorare continue.