simeanu Cormoran Blue Strike, mai exact. Fost polițist militar. Veteran de război. Invalid, din Afganistan. Detectiv particular londonez. În căutarea dreptății constant. Robin Ellacot, partenera sa. Dornică de muncă, întreprinzătoare. Tandem redutabil la investigații. Nu ferit de riscuri. Mai eficient decât Scotland Yard. Cazuri d-ăle grele rezolvând tenace. Într-o capitală cu oameni diverși și probleme varii...
 I-a adus pe lume, sub pseudonim, J. K. Rowling. Mai precis, Joanne Rowling. Cunoscuta mamă a lu` Harry Potter. Care s-a orientat spre policier. De la un volum la altu`, tot mai inspirat. Crima fiind doar pretext. Ca să-nfățișeze locuri, indivizi, năravuri, moravuri. Obiceiuri și moduri de viață. Politică și dedesubturi fetide. High-life-ul britanic. Dar și decăzuți. Traumatizați, drogați, psihopați. Violatori, șantajiști, ucigași. Traiu` zilnic p-acele meleaguri. Satisfacții și insatisfacții. Opulența și modestia. Aparențele și ce e sub ele. Invidia și răutatea. Setea de răzbunare. Îndeosebi cea de glorie și bani...

d dabijaAtunci când Ștefan cel Mare s-a dus să ceară un sfat de la duhovnicul său, Daniil Sihastru, acesta i-a răspuns: „Aşteaptă afară, căci sunt în rugăciune”. Domnitorul Moldovei, nu s-a supărat sau mâniat că un pustnic îşi permite să-l țină la uşă. Nu s-a gândit nicio clipă: „Iată, eu Ștefan, care am câştigat atâtea războaie şi mi se închină tot poporul, sunt umilit de un monah!”
Noi însă, urmaşii lui, ne comportăm de multe ori ca şi cum am fi mai mari decât însuşi Ștefan-Vodă.
Avem o părere atât de bună despre noi încât nu suportăm nici cea mai mică observație. Iar imaginea aceasta mincinoasă pe care o plăsmuim fiecare despre sine, ne ridică pe-un tron înalt, de unde nu mai vrem să coborâm, aşteptând mereu slavă şi cinste de la alții. Dar am impresia că şi-n cazul în care am locui cu un înger în cer, tot am avea probleme. Ne vom certa cu el şi-l vom scoate pe el vinovat de propriile acțiuni.

d dabijaUneori am impresia că acest oraş, atât de drag mie, se stinge încet ca o candelă.
Oamenii odinioară zâmbitori s-au dezvăţat parcă să zâmbească, s-au dezobişnuit să se bucure.
Tot mai mulţi dintre ei, scufundaţi ca şi cum în nişte dialoguri mute sau tăceri zgomotoase, tec pe lângă tine, ca şi cum fericirea, iat-o!, le e de mult prizonieră! Iar unora, glasul le arde, dar n-ar îndrăzni să-ţi şoptească nici măcar un singur cuvânt. Da, cu adevărat viaţa altora ţi se pare întotdeauna mai simplă sau mai uşoară. Aşa li se par şi lor vieţile noastre. Însă dincolo de această perdea ni se ascund toate frământările, pe care le purtăm sub o înfăţişare liniştită, ca să nu fim deconspiraţi. Dar chiar şi aşa, de ce ne-ar fi totuşi atât de greu să ne zâmbim unii altora?
De ce ne-ar fi atât de greu – să nu trecem muţi unul pe lângă altul? Oare bătrânii noştri  au avut mai puţine griji? Cum oare au reuşit să treacă peste toate cu bunătate şi zâmbet? Iar noi trăim ca şi cum n-am trăi, ci am locui într-o stepă, unde nu se aude decât un singur sunet: vântul!Şi ne stingem încet, încet ca o candelă căreia i s-a terminat untdelemnul din pahar şi-i rămâne puţin fitil, pentru ultimele licăriri…
Oraş bătrân, zâmbeşte!

simeanuAșa i se spunea în Moreni. Fincă mama sa la pâine lucra. Vădind drag de teatru în adolescență, ajunge studentu` doamnei Sanda Manu. Ca, în an secund, să fie ales pentr-un film de top la vremea aceea: ”Reconstituirea”. Cenzurat îndată, c-ar denatura. Comunism neghiob, dictatorial...
 De-atunci, viața lui a pendulat între dramaturgie, cinematografie și gazetărie. La acest moment, actor consacrat și apreciat. Manager la ”Comedia” din Centrul Vechi, eficient. Căci pe-a ei scenă se văd lucruri delicioase. Montări super, savuroase. Cu tâlc, umor din abundență. În echipe cu Maia, Horațiu, Filip, Bănică, Teodosiu, Găitan,   Vizante, Bisericanu, văru` Săndel și alții la fel. Marcel Iureș, partener în varianta dramatizată a ”Moromeților”. Toca, Mazilu, Dabija, printre regizori. Și câte, câte altele, care mai de care...

d dabijaLumea poeziei este ca un câmp de flori, unde te întâlneşti cu toate trăirile lumii şi unde fiecare gând îl uneşti sub o sigură floare.
Aici îţi permiţi să-ţi desenezi aripi de tărâţe sau să te laşi cuprins de cea mai frumoasă iubire sau de cea mai adâncă tristeţe. Aici stelele se pot aşterne pe pământ în plină zi sau arborii pot avea rădăcinile-nfipte-n cer. Aici te uneşti cu timpul, iar poemul devine aceeaşi rădăcină cu tine. Stai faţă în faţă cu clipa şi cauţi cea mai potrivită rimă. Iar ideile, iată-le! Se ceartă-ntre ele, unele se aştern pe hârtie, iar altele zboară ca nişte fluturi. Şi nu faci decât să cauţi cuvântul. Să-l aşterni acolo unde-i este locul, iar el să se bucure de cel care-l va citi şi-i va da viaţă. Iar din toate, nu ai decât un singur regret, că acest timp nu-ţi ajunge niciodată. Trece ca un nebun, când tu ai încă atâtea de spus…