simeanuConstănțean, bucureștean, Sebastian e trompetist afară bine școlit În big-banduʼ Radio prim-instrumentist. În vremea din urmă având și-un cvintet. Printre picături, activ componist. Așternând pe portativ simfo-jazz rock. În bună colaborare cu soața Simona Strungaru, orchestrator, dirijor...
I-am văzut la treabă, până-n pandemie, tocmai în Bănie. Unde-au concertat cu orchestra filarmonicii urbei. Alăturându-i acesteia, cu vădit succes, trupa mică de jazzmani. Formată din Sebi Burneci, Cătălin Milea (și el supersaxofonist, clarinetist, flautist) și vreo trei bulgari: Teodor Petkov (subtil pianist), Mihail Ivanov (ager contrabasist), Borislav Petrov (năbădăios baterist).

nicolae dabija 280Mai înainte de a deveni istorie multe dintre componentele acesteia sunt pregătite în laborator.
Aici se pare că Dumnezeu a pierdut rămășagul cu Cel Rău, când acesta din urmă l-a asigurat că nu dânsul este cel mai mare dușman al omului, ci omul însuși.
Despre influența virusului Covid-19 asupra mersului istoriei încă urmează a se scrie. Acesta obține victorii răsunătoare pe mapamond, mai ales acolo unde iresponsabilitatea tronează.
Săptămâna trecută solicitasem o programare la Inspectoratul Fiscal de Stat.
M-am prezentat la ora fixată, dar la ușa biroului se înghesuiau mai mulți solicitanți și… aproape niciunul dintre ei nu avea mască.

dd 280Când vezi în jurul tău atâta suferință, ți-e rușine să fii fericit. Și atunci îți vine să strigi întregii lumi: „Iertați-mă că nu pot fi nefericit!” Dar, fericit știe să fie fiecare, doar că încă nu și-a descoperit fericirea. Și pentru toate câte ni se întâmplă îl învinuim întotdeauna pe acel care n-a știut să spună: „Iartă-mă!” Care n-a știut să plângă. Care, cu o singură lacrimă ar fi putut să schimbe toată existența noastră. Și c-un singur regret ar fi omorât moartea.
Și totuși, ce-i fericirea? De ce n-am căuta-o în memoria noastră? Dar o căutăm în idealuri pământești, în împliniri trecătoare, o căutăm în povestirile altora, încercând s-o atingem ca pe ceva de neatins. Și chiar dacă  o întâlnim, tot nu știm să-i recunoaștem chipul.

nicolae dabija 280La 15 iunie se împlinesc 31 de ani de la apariția săptămânalului „Literatura și arta” cu grafie latină.
Acest lucru azi pare firesc: alfabetul latin e prezent pretutindeni și te poți semna cu literele acestui alfabet fără să fii sancționat.
Dar puțină lume își mai imaginează că după 24 august 1944 acesta fusese declarat „alfabet burghezo-moșieresc”, „antisovietic”, „fascist”. Cei care-l mai foloseau erau pedepsiți. Mulți au fost deportați în Siberia sau dați afară din servicii, doar pentru că și-au făcut semnătura cu literele lui.
Alfabetul chirilic (rusesc) impus peste noapte moldovenilor după 28 iunie 1940 trebuia să facă deosebirea dintre limba română și nou-inventata limbă „moldovenească”, și să le proclame limbi diferite.

dd 280Era o zi de duminică când te-am întâlnit întâia oară. Te-am  găsit atunci cu-o singură privire și n-am mai putut să-mi dezlipesc  ochii de albastrul ochilor tăi. Ca și cum, culorile noastre s-au amestecat într-una singură. Ca tu să vezi ce-i în inima mea și eu în inima ta. Sau ca și cum am făcut schimb de inimi. Ca să ne descoperim durerile și iubirile unui altuia. Doar că tu, speriat de rănile inimii mele, ți-ai ferit privirea, ca să-mi lași tot frigul din sufletul tău mie. Și de atunci îl port în mine, ca pe-o iubire.