p    Nu-i zi de la bunul Dumnezeu în care să nu ni se furnizeze dovezi concludente că oamenii se tot împuținează pe măsură ce populația lumii crește: pe unii (găinari, tâlhari, violatori, criminali, scandalagii, teroriști, torționari) ni-i pune sub ochi presa mereu în goană după senzaționalul la modă, acel senzațional ce pendulează neobosit între dezagreabil și oribil, pe alții ni-i scoate în cale păcătoasa asta de viață.
    Dar dacă pe primii ai posibilitatea să-i ignori (fie sărind peste cele mai penibile pasaje din presa scrisă, fie ferindu-ți privirea de imaginile etichetate de știriști ca fiind „cu impact emoțional”), nu la fel stau lucrurile pe trotuar sau pe trecerea de pietoni, unde gorilele mai mult sau mai puțin tuciurii te înjură și sunt gata-gata să te rupă-n bătaie pentru că ai curajul să protestezi după ce nu te-ai lăsat strivit de mașinile lor bengoase, ori în predilectele cotloane publice ale aflării în treabă, unde indolența și sfidarea birocraților, la fel ca exasperarea și neputința solicitanților, a atins maxima înflorire cu neprecupețitul ajutor dat de informatică.

s  Preponderent, artiști sud-coreeni. Cu câțiva vest-europeni în combinație. Adică ”marele” festival  cu care ne-a ”obișnuit” de niște ani încoa` concert-maistrul Mădălin Sandu. Interesant oarecum, da` nu spectaculos nici de astă dată. Mai degrabă excesiv, când te gândești câți alții, realmente valoroși, faimoși, nu urcă pe scena instituției piteștene, al cărei bilanț lunar îl prezint, pe scurt, în tabletă. Așa că trecem la Simina Croitoru și Walter Hilgers. Violonista bucureșteană venind și cu micuța Eva, fiica-i moștenitoare-n preocupări să zicem. Au cântat un bis împreună pe corzi, aplaudate inevitabil. Deși, din punctul unora de vedere, Walter Hilgers fuse eroul serii. Căci se arătă iară ca un dirijor redutabil. Profesionist incontestabil și entuziast cât cuprinde. Neamț serios, priceput vădit în ceea ce face. Meritând a presta la pultul oricărui colectiv simfonic (românesc măcar) fără doar și poate. Motiv să-i fi dedicat deja un articol special, publicat până acum ici-colo...

sÎn mâinile sigure și energice ale germanului Walter Hilgers. Om de brass cândva, tubist mai precis. În prezent, dirijor îndeosebi și profesor. Pe bună dreptate, director artistic onorific la Filarmonica ”Paul Constantinescu”, din Ploiești. Sexagenar aprig, tumultuos, captivant. Cuceritor fenomenal și-al orchestrei, și-al publicului. Îl știu de mult, îl apreciez și respect enorm pentru munca sa. Cu-adevărat și pe deplin nemțească. Demnă de lăudat cu vârf și-ndesat...
M-am convins încă o dată luna asta. Când Walter fu oaspe iară la Filarmonica Pitești. Adjudecându-și cu brio ”Scoțiana” lui Mendelssohn. La finele căreia fremătând în extaz atât tutiștii, pe scenă, cât și auditoriul, în sală. Atâta precizie, spontaneitate, vigoare, vioiciune transmițând și-ntr-o parte, și-n alta, încât nimeni nu s-ar supăra dacă și joia viitoare ar poposi pe plaiuri argeșene. Cu altceva cel puțin la fel de bine ales și dăruit sonor...
Stă zvelt și impunător la pupitru. Plin de elan, deopotrivă ”mână de fier” cu cei conduși spre victorie clară în cazu` de față. Știe partiturile fără probleme și, ca atare, poate controla permanent instrumentiștii cu ran

p    Potrivit scurtei introduceri, datată martie 1994, cartea Chestiunea rusă la sfârșit de secol XX, pe care autorul o numește „articol”, a fost scrisă de Aleksandr Soljenițîn, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1970 (pentru Pavilionul canceroșilor), în timpul lungului său exil (de la expulzarea și ridicarea cetățeniei sovietice pentru disidență, până la revenirea în Rusia în anul 1994, după reprimirea de la Mihail Gorbaciov, în anul 1990, a cetățeniei sovietice).
    Opusculul impresionează cititorul atât prin dârza obiectivitate cu care autorul prezintă rezumatul istoriei rușilor, inclusiv epocile considerate de vârf în istoriografia ruso-sovietică (reformele lui Petru I, expansionismul promovat de țarina Ecaterina a II-a, bolșevismul și stalinismul), cât și strigătul de durere al acestui mare și autentic rus la vederea/constatarea dezastrului rusesc, prin comparație cu prosperitatea apuseană (în special cea americană), totul din pricina politicii stupide pe care au dus-o nu numai țarii ruși, ci și liderii sovietici.

s  Și ea o reprezentantă în ascensiune a policierului scandinav. La vreo patruzeci și ceva de ani, din Stockholm. Care, în ciclul Hanna Duncker, scoate pe piață, victorios, detectivu` cu acest nume. O tânără investigatoare în poliția suedeză, care continuă tradiția profesională a tatălui. La un moment dat, chiar în orășelu` natal. Confruntându-se într-unul dintre tomurile de până acum ale seriei cu moartea unui adolescent. Transsexual, introvertit într-o măsură inevitabil. Victimă fără vrere a mediului existențial. Nefericirea sa și trama polițistă aferentă fiind, în fond, un pretext de analiză a lumii din zonă.