Credinta si marturisire

Pentru ce, deci, Ilie i-a ucis pe profetii lui Baal?

Uciderea de catre Ilie a profetilor lui Baal (III Regi 18, 40) nu este un simplu element anecdotic al povestirii, din contra, ea constituie elementul esential al unui rit efectuat in urma unei catastrofe de amploare nationala, rit care poate fi calificat ca rit de "iesire din catastrofa".
Presupunerile care stau la baza acestui rit se regasesc in codul sacerdotal si stau la baza legislatiei sale penale.
Convocati de regele Ahab, la initiativa lui Ilie, pe muntele Carmel profetii lui Baal si Ilie se intrec, in prezenta intregului Israel, intr-un surprinzator concurs de sacrificii destinat sa demonstreze cine dintre Baal si Iahve este Dumnezeu. Pentru aceasta fiecare la randul lui a pregatit cate un taur pentru sacrificiu punand bucatile de carne pe bucatile de lemn asezate pe altar, cerand apoi dumnezeului lor sa aprinda focul pe rugul de sacrificiu. Si, in timp ce cei 450 de profeti ai lui Baal, in ciuda rugaciunilor lor timp de ore intregi nu obtin nici cel mai mic semn de reactie din partea lui Baal, Iahve raspunde rugamintii lui Ilie si trimite focul din cer care consuma ofranda si pietrele altarului si praful si apa pe care Ilie le raspandi-se peste tot.
Dovada este adusa magistral: Iahve, singur, este Dumnezeu. Nefiinta si chiar inexistenta lui Baal este demonstrata in cel mai spectaculos mod, Ilie triumfa! Imediat isi prinde adversarii, ii duce la torentul Chison si acolo ii injunghie, unul cate unul (III Regi 18, 20-40).

Prietenul meu poetul si prozatorul Ion Toma Ionescu, l-a etichetat intr un frumos expozeu intitulat semnimificativ - SEMN DE PRIETENIE-

Nu sunt poet( dar cochetez cu ritmul si rima,uneori cu pamfletul) nu sunt scriitor( dar scriu uneori cronici ,nu stiu insa cat de interesante sunt- eu le postez insa in grupul pe care l administrez cutia de viteze),vazand  numele domnului Rosiianu ( placandu mi umorul sau in prezentare de profil pe fb- femeie de serviciu la ECreator)am indraznit sa i solicit sa intru in randul cunoscutilor virtuali,nu mare mi a fost mirarea cand am primit acceptul ff repede si un mesaj in care imi solicita  o fotografie , arata ff franc acordul de a publica in revista ECreator( auzisem despre ea desi sunt la mare distanta de Baia Mare) cuvinte scrise de mine.

Maiu-nvecinat fiindu-le propice. Celor care mai au drag de slova tipărită. Și trec pragu` Bibliotecii ”Dinicu Golescu”, din urbea Pitești, căutând-o vrednic. Eu voi semnala acuma vreo patru. Cronologic și succint. Doar curiozitatea vrând a stârni. Măcar spre a frunzări volumele-n speță, cândva, după gust...
  Întâi, ”Fericirea e un ac de siguranță”. Vorbe cu tâlc strânse laolaltă de Răzvan Exarhu. Teleast cunoscut care, iată, a dat-o pe scris. Despre una, alta din viața curentă. A populației autohtone, emancipată nepotrivit. Găunos și necioplit. Prezentator lămuritor,  Octavian Mihail Sachelarie, director al instituției gazdă...
  Apoi, ”O mie și una de femei”. ”Un roman senzual și fermecător”. Plin de ”erotism și tragic”. Autor, Ion Munteanu, de pe plai doljean. L-au comentat în fel și chip numitu` director, da` și Augustin Doman, șef la o revistă veche argeșeană. Alexandru Iosub, meșter dirijor la Craiova. Ionel Bușe, filosof oltean universitar. Ioan Lascu, tot din Bănie, critic literar mai mereu prin ziar. Jan Dumitrașcu, conducător la filarmonica loco. Opu-i consistent, vom vedea, în timp, de-i și rezistent. Lectura, firește, ne va lămuri. Și vânzarea lui, atât cât va fi...

   S-au iubit pân-au murit. Pătimaș și gelozit. Dureros și fericit. Nălțător, da` chinuit. Lumea, rea, i-a pizmuit, contra lor a uneltit. Sărăcia i-a-nsoțit, nevoia i-a încolțit. Boalele i-au cutrupit, viața grea i-a biruit. În mormânt s-au despărțit, în Cer s-or fi reunit. Poate, pentru totdeauna, precum soarele și luna. Sub pecetea poeziei și puterea veșniciei...
   Iacată-mă și pe mine așternând vorbele-n rime. Pe undeva, de-nțeles, că Mihai e un ales. Luceafăr dumnezeiesc în areal românesc. Un poet universal, din ceia fără egal. Un romantic abisal, iubind în transcendental. Iară Veronica lui, grația Pământului. Floare gingașă, bălaie, arzând strașnică văpaie. Destine împreunate de dor și Divinitate. Inspirat numiți ”Martirii lui Eros”...
  Un profesor argeșean i-a pus vrednic în roman*. Douăzeci de ani la el a lucrat. E amplu, romanțat, cu locuri, fapte, oameni, firește, presărat. Putna, Viena, Iași, Văratec, Berlin, București. Maiorescu, Creangă, Caragiale, Slavici, ”Timpul” și ”Junimea”.

O dramă

Muzica ne-a făcut cunoștință, în postdecembrism. Epoca noastră ”originală”. A libertății nemăsurate în gânduri, vorbe și fapte. Când vieți poți lua îndată, făr` de remușcări, făr` de judecată. Ea fiindu-i țintă, legitim, colegului Serghie Bucur. Octogenar verde și publicist activ, de lângă Ploiești. Martor nefericit la o tragedie. De SIDA neiertătoare iscată. Nepotu-i, Costin Marius Filip, sfârșind, în grea suferință, din cauza ei. Pe pat de spital, adolescent încă. După ce, proaspăt născut, e contaminat cu virusu` HIV. Printr-o injecție, tot în spital. Din neglijență clar criminală. Nepedepsită juridic până-n prezent. Învăluită, în continuare, de lașitate crasă la făptuitor. Ascuns în tăcere și anonimat. Chiar dac-a ucis, fie și numai din culpă, un nevinovat. Lovindu-i familia crunt, neînchipuit, iremediabil...