Budeanu Pe pământurile vechii Moldove. Reiese clar și trist dintr-un op de Chișinău. Ce spune povestea de iubire a doi tineri dintre Prut și Nistru în timp de război. Supuși de soartă și istorie aspră unei crunte despărțiri. Fără vină și vrere. Cruzimea separatiștilor transnistrieni susținuți neostoit de rușii imperialiști, expansioniști fiind motivu` nefast. Mai concret, confruntarea iscată acu` vreo două decenii pe acele plaiuri...
 Peripețiile prin care-au trecut Radu și Ecaterina, materia narativă a cărții*. Legate ingenios, inteligent și potrivit de alt conflict nenorocit declanșat nemilos de același ”big brother” estic mereu nesățios. Cu-atât mai credibilă, cutremurătoare, mi s-a părut povestea, cu cât am văzut mai an pelicula lu` Loznitsa, „Donbass” intitulată. Despre ce e-ntr-o zonă din teritoriul ucrainean. Nefericire nemeritată instaurată putinian cu forța armată. Prin dezbinare, sfidare, invadare, teroare. Justificată deloc, cotropitoare neechivoc...

tcEditorialul semnat de Iulian Chivu ”APUD CURAE, DE LIBRI”  face referire la inflația de cărți apărute în ultimii ani, la valoarea lor îndoielnică, la faptul că se procură cărți de calitate în număr neînsemnat de biblioteci, că nu se citește cât se scrie și încheie astfel: ”Nu mai puțin interesant este bugetul de timp alocat zilnic de fiecare locuitor pentru citit: cam 2 minute zilnic francezii; 5 minute italienii, austriecii și românii; 10 minute ungurii; 12 minute finlandezii și polonezii, iar estonienii citesc în medie 13 minute pe zi. Numărul cel mai mare de cititori îl consemnează Finlanda (16,8%), urmându-i Polonia (16,4%), Estonia (15%), Grecia (11,9%). La coada clasamentului se situează patria lui Voltaire, Balzac, Baudelaire..., Franța (2,6%), România (6,2%), Austria (7,2%) etc. Și este interesant de remarcat că peste tot, procentual, femeile citesc mai mult decât bărbații. S-ar părea că, la noi, tot ele și scriu mai mult. Așadar, dacă nu le învinuim fără probe, să așteptăm ca tot dumnealor să reanime cartea și să-i recupereze cititorii?”.

simeanu Când ziaristu` Jean Dumitrașcu era manager al filarmonicii urbei, l-am tot pisat să-nființeze și-un departament de profil. Ferm convins că și pe aici sunt melomani în domeniu. N-a dat curs, din păcate, îndemnului meu. Chiar dacă, rareori, mai accepta și vreo cântare de gen. Veni la șefie Gabi Nițu cel tânăr și iute, iute se produse ”minunea”. Apăru un trio de jazz & pop cu forțe interne. Gabi Barani, un bun baterist, din secția ritmică a orchestrei simfonice. Alexandru Iordache, la chitară bas, din afară. Florin Pană, idem, la claviatură. Îi însoțește cu improvizații adecvate la clarinet, Ionuț Tolea. Tot din orchestra instituției. Și, nelipsit, Mădălin Sandu. Concert-maestrul trupei mari. Lipsind, neproductiv, Costinel Mirea, un violonist, până nu demult, și el în simfonicul instituției. Mirea mănâncă jazzu` pe pâine, improvizând cu-adevărat virtuoz și convingător. Motiv pentru care insist a fi readus la lucru în noua structură. Ce nu va performa fără colaborări și conlucrare intensă cu oameni de vârf în materie...

casmir lanaCașmirul este cea mai prețioasă și luxoasă țesătură, având o istorie de secole și implicând unele dintre cele mai izolate regiuni ale planetei.
În ciuda originilor umile, cașmirul este râvnit acum de creatori de modă din toată lumea și este mai accesibil ca oricând. Având în vedere că o varietate largă de producători vând acum cașmir, țesătura nu mai este un lucru destinat doar celor privilegiați. Însă, ce anume este cașmirul, de unde provine și care sunt beneficiile sale?
Cașmirul este produs din procesarea lânii caprelor de Cașmir (Capra Hircus) care trăiesc în zonele muntoase din Tibet, Himalaya și Mongolia. Procesarea lânii caprelor de cașmir a fost dezvoltată pentru prima oară în regiunea Cașmir. Astfel, denumirea zonei a devenit numele generic al țesăturii. Ladakh și Tibet sunt cele mai autentice regiuni pentru această țesătură. Caprele de Cașmir trăiesc la o altitudine medie de 4.000 de metri.

dd 280Zilele trecute am citit în presă un articol semnat de Ivan Diacov, care nu ştiu din ce motive, acum, după moartea tatălui, s-a încumetat să afirme nişte lucruri care nu corespund realității.
Dumnealui afirmă că a stat în acelaşi salon cu tatăl meu şi că patul de suferinţă al poetului nu era conectat la oxigen, iar domnul Diacov aerisea încăperea de 10-15 ori pe zi, tocmai ca să-i vină în ajutor. Ori îl servea cu câte o banană sau  portocală, de care tata se bucura ca un copil. Pentru că nu s-a găsit nimeni în ţara aceasta să-i transmită un coş cu ‚,vitamine’’.
Domnule Diacov, mai întăi de toate vreau să vă spun că tatălui meu nu i-au plăcut niciodată bananele sau portocalele, şi putea să se bucure de o carte bună, de o floare sau de-un răsărit de soare, dar nicidecum de-o banană. Şi apoi, încă din ziua internării lui, am vorbit la telefon de nenumărate ori şi chiar el mi-a mărturisit că se află conectat la masca cu oxigen. Oare tata m-a minţit, dle Diacov?