dd 280Când eram copilă și mă întreba cineva câți prieteni am, afirmam cu încredere că aceștia sunt câteva sute sau chiar câteva mii.
Și nu înțelegeam de ce adulții îmi zâmbesc cu atâta neîncredere. Știam că spun adevărul.
Aveam o listă a mea unde-i numărasem pe toți. Și chiar dacă mai scriam o dată același nume pe care-l mai notasem și-n ziua anterioară, acest lucru nu conta. Abia mult mai târziu am observat că lista e mult mai scurtă și spre surprinderea mea prietenii mei erau din ce în ce mai puțini. Fie m-am schimbat eu, fie timpul, societatea, cert este că la o vârstă mai tânără ai mulți prieteni, chiar o lume întreagă. Și acest lucru se întâmplă pentru că îi credem pe toți cei din jurul nostru buni.

nicolae dabija 280A rămas singur în cabinet. După multe de tot consultații. „Ce te doare?” e întrebarea lui de serviciu. Unul spune: inima. Altul – plămânii. Al treilea – ficatul. Sau – oasele, stomacul, capul…
Îi ascultă, îi examinează, apoi le prescrie rețeta.
Ceea ce-l îngrijorează e numărul mare, poate prea mare, de bolnavi. O republică bolnavă.
Ca să concluzioneze, precum medicii daci despre care scrie Platon, că mai înainte de a le trata bolile trupului, ar trebui să-i vindece de alte boli: de nepăsare, de neglijență, de tristețe, de supărare, de ranchiună, de păgânie, de plăcerea de a minți și a se lăsa mințiți, dar în primul rând, da, da!, consângenii lui trebuie tratați de prostie.

dd 280Mă simt obosită într-o țară obosită.
Într-o țară plină de oameni care încă nu știu cine sunt ori s-au scufundat voit într-o amnezie generală.
Într-o țară parcă mereu bolnavă, care nu mai are șanse de vindecare. O țară săracă de vise și cu inima sfâșiată, unde s-au prăbușit toate amintirile. O țară care nici nu mai știe ce o doare. Unde virușii din minte sunt mai periculoși decât cei exteriori. Unde iubirea pare să fi fost demult exilată.
Mă simt tristă într-o țară tristă, care zice că o duce bine, dar parcă nu mai respiră. O țară care suferă și stă pe patul de moarte, dar n-o aude nimeni.

simeanu Petrică Andrei, mai precis. Piteștean, bucureștean. ”Jazzman redutabil. Improvizator amplu, elegant, iscusit”. Pianist cu activitate-n afară din plin. Asemeni în țară, nicicum mai puțin. Îndeobște-n formulă de trio. Precum evoluă recent și la filarmonica din urbea-i natală. Împreună cu Vlad Popescu și Adrian Flautistu. Primu`, ”tobar de nădejde și coloratură”. Al doilea, contrabasist cunoscut în domeniu. Tălmăcind cu toții harnic și pregnant adaptări, prelucrări, compoziții. Improvizând abundent și original. Etalând ritmuri varii, că așa-i muzica asta de fel: ”plină de balans. Vie, jucăușă, bogată-n vibrații. Și, drept urmare, cuceritoare imediat. Îmbietoare, nu mai vorbesc. Eu unu`, cu nesaț o ascult. Umblând după ea” oricând este cu putință. ”Merită cu prisosință” și neîndoios. Iară sprintenu` Petrică`, d-al ei merituos s-arată vârtos. Devotat, ingenios. Și la public, lipicios. Trăiască jazzu-n lume pe veci glorios!

simeanuAsta pentru că ediția din acest an a târgului de carte piteștean a constat în participarea mai multor edituri românești, expozante ale tipăriturilor proprii în corturi, pe Strada Mare din centrul urbei argeșene. Cât mai la-ndemâna, desigur, a celor care mai citesc totuși în ziua de azi. Manifestarea în cauză fiind organizată tot de Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu”, dar fără suplimentele culturale (lansări de cărți, spectacole muzicale) ale anterioarei ediții. Așa că mi s-a părut mai săracă, obișnuit fiind să ascult în context, pe viu, și niscaiva folk, blues, jazz d-ălea de soi. Dar, precum știm, pandemia încă prezentă limitează multe, așa că m-am resemnat a umbla și eu prin standuri, a mai răsfoi unele volume de interes și a mai schimba păreri cu oameni cunoscuți din domeniu despre marfa oferită de participanți...