De mai bine de douăzecişicinci de ani mă chinuie o idee. Şi nu am reuşit în mai bine de un sfert de veac să aranjez această idee ăntr-o formă acceptabilă pentru a fi scoasă pe teascul tipografic.

De mai bine de un deceniu mă chinuiesc să găsesc o soluţie, o portiţă, ca să fiu primit într-o asociaţie sau uniune, sau gaşcă, sau c.a.p., sau ce este ea. A celor ce s-ai învăţat să scrie. La un moment dat, descurajat, m-am gândit să înfiinţez eu o asociaţie a celor ce nu sunt asociaţi. Nu ştiu câţi adepţi o să am. Dar iată că şansa de a deveni membru într-o astfel de asociaţie a apărut de unde nici nu bănuiam.

dd 280Atunci când Mântuitorul a venit printre oameni, aceștia nu L-au crezut și nici nu L-au primit ca pe-un Dumnezeu. Probabil că se așteptau la un Dumnezeu care să coboare din Înaltul Lui într-un mod absolut spectaculos. Însoțit de milioane de îngeri și toată frumusețea existentă a cerului. Doar că Domnul a venit prea liniștit, prea cuminte, prea umil! Fără laudă și cântece, fără nicio orchestră sau blitzuri. A venit înconjurat de o simplitate rară, pregătit să umple inimile lumii de iubire și de pace. Dar, în loc să fie primit ca Domn și Mântuitor, omenirea L-a luat la pumni, bătându-L, scuipându-L și Răstignindu-L.
Dar mă întreb: ce-ar fi dacă Domnul ar mai coborî încă o dată printre oameni? Oare cum L-am întâmpina noi, cei de astăzi? Când credința-i și mai puțină decât a celora de odinioară. Astăzi când ochii noștri sunt și mai orbi…
Probabil că L-am trata cu aceeași suspiciune, neîncredere și I-am mai face rost de încă o cruce. Oferindu-I aceeași sentință pe care i-a semnat-o și Ponțiu Pilat.

nicolae dabija 280Profesorul Gheorghe Baciu e un distins om de știință și cultură. Un medic model. O personalitate proeminentă. O enciclopedie vie.
Acesta e portretul pe care i-l fac cărțile sale. Izvorâte dintr-o mare dragoste de Neam. Și de Adevăr.
În ultimii câțiva ani, pe care i-aș numi cei mai rodnici din toată cariera sa de erudit și de cărturar, aș afirma fără să exagerez, că Gheorghe Baciu a muncit cât o Academie.
Savantul ne îndeamnă să fim europeni nu doar geografic, ci și spiritual. El încearcă să răspundă la întrebări la care încă istoria n-a oferit răspunsuri clare.
De ce medicul legist se deplasează în trecut? De teamă că viitorul ar putea semăna cu trecutul. El se ghidează de spusa lui Eminescu:
Vrei viitorul a-l cunoaște?
Întoarce-te spre trecut.

(Celor ce cârmuiesc rău)

    Grea întreprindere să scrii despre toţi cârmuitorii răi şi cârmuirile lor nedrepte, căci asta ar însemna nici mai mult, nici mai puţin decât rescrierea istoriei umane, o lungă şi întortocheată istorie a inevitabilelor lacrimi, suferinţe şi suspine ce-l însoţesc ca nişte umbre (de la naştere până la moarte) pe omul puternic şi pe cel slab, pe omul bogat şi pe cel sărac, în sfârşit, o istorie doar vag şi neconcludent străluminată (pentru cei mulţi şi neîncrezători) de singura şi adevărata fericire, acea fericire sui-generis gustată doar de înţelepţi şi aleşi, întrucât calea care duce la ea se cheamă renunţarea la toate acele averi pe care “le fură hoţii şi le mănâncă moliile”.

1. Cum a apărut viaţa?

             În mod normal, nici măcar n-ar trebui să ne punem întrebări ca cele de mai sus. Asta dacă omul zilelor noastre ar fi echilibrat, dacă ar avea credinţă cât grăuntele de muştar şi dacă s-ar învrednici să ia seama la avertismentele înţelepţilor. Căci iată una din concluziile vieţii de mucenic a lui Petre Ţuţea, cu certitudine cel mai sfătos român scăpat cu viaţă (dar şi cu sănătatea distrusă!) din teribilul malaxor bolşevic: “Fără Dumnezeu, fără credinţă omul devine un animal raţional, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri”!