3.Ferdinand I, regele cu adevărat providențial pentru România
Episodul trecut l-am încheiat cu câteva aprecieri despre caracterul rigid al lui Carol I. Da, a fost un rege mare și atât de preocupat de asigurarea prestigiului monarhiei, mărturisește regina Elisabeta, încât „și în somn el poartă Coroana pe cap”. Cu „rigiditatea dusă la extrem”, ne informează Ioan Scurtu în opul despre monarhia din România, și cu marea lui reticență față de politicienii români, Carol I inspira un respect solemn și glacial, „nu însă și o dragoste umană, atât de necesară totuși unui autentic conducător”.
Iată motivul pentru care Carol I s-a aflat în tragica situație „de a fi mereu izolat, de a nu avea niciun prieten, de a nu putea depăși anumite convenții protocolare”. Nu doar atât, căci moartea Măriucăi, singurul vlăstar al cuplului Carol de Hohenzollern – Elisabeta de Wied, lipsa unui alt copil, ca și deosebirile de temperament dintre cei doi soți auguști, au contribuit din plin la accentuarea însingurării regelui.
- Detalii
- Scris de George PETROVAI
În data de 11 aprilie 1905, Principele G.V. Bibescu întreprinde, împreună cu soția sa Martha, Emanuel Bibescu, inginerul Dimitrie Leonida, soții Ferekyde și Claude Anet, o mare expediție cu automobilul în Persia, traversând Rusia, Crimeea și Caucazul.
George-Valentin Bibescu (n. 3 aprilie 1880, București, România – d. 2 iulie 1941, București, România) a fost unul dintre cei mai buni piloți români.
S-a născut la București în data de 3 aprilie 1880.
Al treilea copil al soților Bibescu este botezat la Biserica Domnița Bălașa, nași fiindu-i prințesa Vera Lobanov-Rostowski.
Primește numele primului născut, mort în 1879; George Valentin Bibescu, nepot al domnitorului Gheorghe Bibescu, pretendent de drept la tronul țării.
S-au păstrat puține informații privind copilăria lui.
- Detalii
- Scris de Ioan Romeo Roșiianu
Citește mai departe: Prințul GV Bibescu a înființat Aeroportul Băneasa și a fost un mare pilot
A deveni părinte este una dintre cele mai profunde, înălțătoare și transformatoare experiențe pe care le poate avea un om pe parcursul vieții sale. Este o călătorie unică, plină de emoții intense, provocări și momente de neuitat. De la primele zâmbete ale copilului până la primele sale cuvinte și primii săi pași, fiecare etapă aduce cu sine o bucurie imensă și un sentiment de împlinire pe care doar un părinte le poate înțelege.
Magia primelor momente din viața copilului va rămâne impregnată în memoria părintelui pentru întreaga viață. El va uita multe alte momente din viață dar pe cele de început nu le va uita niciodată deoarece acele amintiri sunt asociate unor sentimente unice și trăiri extraordinare. Prima întâlnire cu propriul copil este un moment de neuitat. Simțul responsabilității crește instantaneu, iar iubirea se intensifică într-un mod inexplicabil. Este o conexiune profundă, care nu se compară cu nimic altceva. Fiecare gângurit și fiecare privire curioasă a copilului sunt dovezi ale unei legături indestructibile. În primele luni, părinții învață să citească fiecare gest al copilului, să-i simtă nevoile și să-i ofere confortul de care are nevoie pentru a crește armonios.
- Detalii
- Scris de Mihaela CD
Citește mai departe: Bucuria de a fi părinte, o călătorie a iubirii și a descoperirii
Cum evoluționismul tot este la modă în știința contemporană, iar prin ea în cam toate sferele de activitate umană (de la înfulecat și până la cea mai abstractă gândire), intenționez ca în câteva articole/episoade să ilustrez catastrofalele progrese (!) înregistrate de politica românească într-un veac și jumătate (din remarcabila perioadă cuzistă și până la actuala deșănțare pesedisto-aldistă), fapt pentru care - ne spune cu tristețe Poetul național – e cu neputință ca „biet român săracul” să nu dea îndărăt ca racul.
Da, căci ăsta-i ruinătorul preț social-economic plătit de o națiune resemnată până la apatie, cu tot mai depreciata monedă moral-spirituală din pricina necontenitelor sforării ale aleșilor și ciracilor lor, atunci când „evoluează” de la domnitorul ce afirmă ritos în Mesajul adresat Parlamentului pe data de 5/17 decembrie 1865, cum că „niciodată persoana mea nu va fi nicio împiedicare la orice eveniment care ar permite de a consolida edificiul politic la a cărui așezare am fost fericit a contribui” (Ioan Scurtu, Monarhia în România 1866-1947, Editura Danubius, București 1991), la jalnicele caricaturi bolșevice, apoi la otrepele postdecembriste.
- Detalii
- Scris de George PETROVAI
Florin Constantiniu (n. 8 aprilie 1933, București – d. 13 aprilie 2012, București) a fost un istoric român, membru corespondent (din 1999) al Academiei Române.
În anul 2006 a fost ales membru titular al Academiei Române.
A fost cercetător științific principal la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga".
A fost distins cu premiul Nicolae Bălcescu al Academiei Române în 1972.
A publicat studii despre diferite perioade ale istoriei și a abordat diverse direcții de cercetare.
Este cunoscut, în special, ca autor al cărții „O istorie sinceră a poporului român," în care afirmă, În atâtea cazuri, păcatele de azi sunt păcatele de ieri, repetate, agravate, tocmai pentru că au fost ascunse, iar istoricii, de teamă că li se va reproșa lipsa de patriotism, au preferat să tacă, spunea însuși autorul despre această lucrare de sinteză.
- Detalii
- Scris de Ioan Romeo Roșiianu
Citește mai departe: Academicianul Florin Constantiniu - un mare istoric