;         Aceeași situație complexă există și în ceea ce privește înrudirea artei cu emoția. Uneori capacitățile de emoționare senzorială ale unora dintre arte au fost apărate de către clerici. Pasiunile crude și lascive au fost, firește, condamnate oriunde au fost întâlnite, fie în artă, fie în afara ei.
          Dar stârpirea pasiunilor era utilă pentru predicatorii unei doctrine militante în virtutea aceleași însușiri care o făcea în alte împrejurări dăunătoare: căci pasiunea înseamnă seducție și forță. Astfel, elocința a fost o artă studiată și practicată cu asiduitate de către primii oameni ai bisericii. 
           Învățătorul creștin trebuia să stăpânească, după Sfântul Augustin, elocvența care să-i permită "să îngrozească, să înduioșeze, să însuflețească și să stârnească". 
 El nu trebuie să fie "apatic, rece și somnolent"(Nicene... Fathers, ser. I, V: II, DESPRE DOCTRINA CREȘTINĂ, traducere Shaw, IV, II, p. 575). Trebuie să știe "să-l împace pe cel dușmănos, sa-l stimuleze pe nepăsător"(Ibid. IV, IV, p. 576)

Detalii

l          În măsura în care teoria susținută  de  mișcarea clericală conform căreia religia spirituală este degradată de încercarea de-a o face inteligibilă ochiului exterior, asemenea enunțuri și mișcări caracteristice filosofiei medievale crează condițiile ca teoria estetică să să fie exclusă din paginile ei, însă o investigare mai aprofundată în scrierile clericilor complică luclurile. 
          Natura umană recalcitrantă a părinților bisericii, precum și familiarizarea lor, întâlnită destul de frecvent, cu literatura și filosofia clasică, i-au dus înspre găsirea unor temeiuri ingenioase pentru apărarea acelor arte și frumuseți pe care, în alte împrejurări, conștiința lor i-ar fi silit să le repudieze. 
          Acești gânditori se aflau în miezul unui conflict, precum oamenii sfâșiați între virtuți și vicii, sau sufletul nemuritor între îngeri și diavoli, la nivelul picturii și epicii medievale. 
          Astfel, Sfântul Augustin, bunăoară, nu s-a rezumat la simpla aserțiune că poezia și pictura sunt o minciună fastuoasă, ci, printr-o complicată dialectică, a reușit să smulgă ghimpele caracterizării abuzive, aflând în ficțiunea poetică un anumit soi de adevăr. 

Detalii

comanDupă Ecaterina, ea numindu-se a fi cea de-a doua dintre cele cinci fiice ale boierului Gheorghe Burcă, îi vine rândul la căsătorie Lucreţiei. Leat cu cumnatul său Nicolae, bărbatul Ecaterinei,  “Creaţa” (născută în 1882), apelată aşa de către fraţi, are în grijă a desăvârşi căsătoria sa cu senatorul Radu Pancu (născut în 1881), eveniment care  va fi deopotrivă prielnic reîntregirii vremelnice a marei familii.
Sprijinindu-şi cu grijă aşteptările pe bucuria revederii, Nicolae Titulescu şi soţia sa Ecaterina părăsesc Bucureştiul din vreme, dornici a adăsta mai mult în propria casă din Ungurei, care de-abia acum, după trei ani, se cheamă a fi terminată (construirea conacului Titulescu din Ungurei durează trei ani 1907-1910).
Căzut în unire şi cu dorinţa săvârşirii unor acte caritabile, “conu’ Nicu”, aşa după cum îi zic ţăranii, dovedeşte lăudabilă dispoziţiune a vărsa la bugetul şcolii din satul copilăriei sale, care fiinţează chiar lângă castel, pe o bucată de pământ donată de boierul Gheorghe Burcă, o sumă de bani îndestulătoare pentru rechizite şi alte trebuinţi de dotare.

Detalii

mCu toate că, de cele mai multe ori, numele lui T.S. Eliot este asociat mai ales cu domeniul poeziei, asupra istoriei moderne a căreia scriitorul englez de origine americană și-a pus puternic amprenta, dramaturgia sa nu este mai prejos, fiind apreciată drept una dintre cele mai reprezentative creații ale culturii engleze și universale, ca și opera shakespeariană.
Dramaturgia lui T. S. Eliot cuprinde mai multe piese de teatru, „Murder in the Cathedral” („Omor în catedrală”, București, Editura Arteticart”, 1992, traducere de Dan. A. Lăzărescu) fiind doar una dintr-o serie de astfel de creații valoroase.
Este o dramă de inspirație istorică, a cărei acțiune se petrece în secolul al XII-lea, în catedrala Canterbury, așa cum se precizează în indicațiile scenice cu care se deschide piesa, la aceasta luând parte un număr mic de personaje, după cum tot acolo se arată, Thomas Becket, Arhiepiscop-primat de Canterbury, Trei preoți, Patru Ispititori, Patru Cavaleri și Corul femeilor din Canterbury. Tot în didascaliile inițiale se precizează, cu privire la cronotop că „Acțiunea se petrece în Catedrala Canterbury, în ziua de 29 decembrie 1170”. Prin urmare, acesta ar fi unele dintre primele elemente de clasicitate, dar și de modernitate: regula celor trei unități, pe de o parte, și numărul redus de personaje ce pot fi grupate în două categorii, una reprezentată doar de erou, construit prin tehnica basoreliefului.

Detalii

l          Al doilea temei invocat pentru argumentarea absenței esteticii în Evul Mediu este confundarea frumuseții cu un nume, cel al lui Dumnezeu. "Această frumusețe avea la fel de puțin de-a face cu frumosul estetic ca străvechiul concept de frumos moral al lui Platon", spunea Chambers (op. cit. p. 116). 
         Comparația este justă. Până la urmă, filosifia medievală are de-a face cu eseistica aproape tot atâta cât are filosofia lui Platon, ceea ce înseamnă că nu este chiar atât de puțin. Este adevărat și faptul că prezența unei teorii a frumosului în plină teologie creștină pare imposibilă. 
          Problemele creaţiei și ale mântuirii sunt în aparență foarte departe de cele ale stilului artistic, iar lucrările de artă sunt niște entități specifice plăsmuite din medii sensibile, în timp ce Dumnezeu este spiritul și providența universală. 
          Pentru filosoful creștin, nimic în afară de Dumnezeu nu era integral și necondiționat real. Dumnezeu era subiectul ultim al oricărei judecăți. Materia, organele senzoriale, localizarea concretă a frumuseții precum și aparatul perceperii ei primare de către om erau, prin urmare, ceva de domeniul iluzoriului. 

Detalii

  1. (2)ARTA ESTE O MINCINOASĂ CARE FURĂ EXPERIENȚEI CALITĂȚILE SĂNĂTOASE
  2. (1)SPIRITUL MEDIEVAL A DĂRÂMAT OARE ESTETICA?
  3. Scriitorul și dramaturgul maghiar născut în Baia Mare