2.A fi sau a nu fi kafkian
Kafkianismul nu este un moft sau o modă, cu toate că în jurul anului 1930, adică după efectuarea traducerilor în franceză şi engleză – ceea ce a facilitat circulaţia scrierilor kafkiene pe arii culturale mult mai întinse, opera scriitorului praghez s-a constituit într-o modă literară. Ba mai mult, după al doilea război mondial Franz Kafka ajunge să fie socotit un adevărat profet al ororilor naziste.
Dar cu toate că în ţările occidentale moda Kafka începe să se estompeze în jurul anului 1950, gloria postumă pe care şi-a adjudecat-o acest straniu scriitor, graţie unicităţii operei sale şi imposibilităţii repetării ei, nu a fost nicicât afectată de capriciile modei, şi asta pentru că ea (opera) – urmând curba ascendentă pe care se înscriu valorile perene ale literaturii universale -, s-a întipărit rodnic şi definitiv în memoria culturală a omenirii atât ca obiect de cercetare ştiinşifică, cât şi ca model literar.
Prin urmare, pentru înţelegerea corectă a kafkianismului, el trebuie receptat în dubla sa ipostază determinantă: ca mod conceptual şi atitudinal despre lume, respectiv ca mod de transfigurare artistică a înţelegerii şi a trăirilor autorului.
- Detalii
- Scris de George PETROVAI
Citește mai departe: Despre Kafka şi kafkianism (Intenţiuni monografice) - II
În data de 30 aprilie 1933 a murit Anna de Noailles (născută Brâncoveanu), scriitoare franceză (n. 1876). Ea a devenit - la insistențele lui Iorga - prima femeie admisă în Academia Română. Este înmormântată împreună cu Martha Bibescu. Inima ei este într-o altă urnă funerară.
Anna de Noailles (nume de fată Ana Elisabeta Brâncoveanu, n. 15 noiembrie 1876, Paris, Île-de-France, Franța – d. 30 aprilie 1933, Paris, Île-de-France, Franța) a fost o scriitoare și poetă franceză de origine română, vedetă a saloanelor mondene din Paris la începutul secolului al XX-lea.
La insistențele lui Iorga, Anna de Noailles devine la data de 25 iunie 1925 prima femeie admisă în Academia Română, ca membru de onoare.
A murit în anul 1933, în apartamentul său din Rue Scheffer, Paris.
- Detalii
- Scris de Ioan Romeo Roșiianu
Citește mai departe: Prințesa scriitoare franceză era româncă, născută Brâncoveanu
1.A doua scrisoare către tata
Dragă tată,
Îţi trimit şi aceasta a doua scrisoare, deşi nu sper să-ţi parvină, aşa cum de altminteri nu ţi-a parvenit nici prima. Cu toate astea ţin să fie cât mai bine întocmită, căci ea se vrea mărturisirea mea sinceră în legătură cu raporturile statornicite între noi din copilărie şi până în clipa de faţă.
Să nu-ţi fie cu supărare, dar amintirile mele din cea mai fragedă pruncie sunt realmente strivite de imaginea ta de om satisfăcut de sine, care cu regularitate îşi pendula rigorismul între o severitate suportabilă şi un autoritarism de factură tiranică.
Cu siguranţă că nu-ţi mai aminteşti multe dintre acele scene educative, care pe mine de fiecare dată mă marcau în chip dureros: când strigai la mine şi mă certai, când îmi interziceai cu trufie să te contrazic, ori când îţi înfigeai săgeţile sarcasmului tău răutăcios în sensibilitatea mea de copil. Aşa că, dragă tată, dacă lăsăm la o parte influenţele exercitate de viaţă asupra mea, în fond eu nu sunt decât produsul educaţiei tale. E drept, un surprinzător produs à rebours, dacă avem în vedere faptul că tu vroiai să faci din mine un adevărat Kafka – voinic, îndrăzneţ şi răzbătător, adică asemeni ţie, pe când firea mea de Löwy, fire moştenită de la mama, mă împingea irezistibil spre studiu, cugetare şi visare.
- Detalii
- Scris de George PETROVAI
Citește mai departe: Despre Kafka şi kafkianism (Intenţiuni monografice)
Orientarea către pedantism şi nesemnificativ a început cu însuşi elevii lui Aristotel. Astfel, comparând opera lui Teofrast şi a lui Aristoxenos cu cea a lui Aristotel, putem vedea foarte clar semnele deplasării interesului care avea să caracterizeze întreaga perioadă.
Teofrast, cel care i-a urmat lui Aristotel la conducerea şcolii peripatetice, a scris despre multe dintre subiectele tratate şi de învățătorul său, având o doctrină aproape identică cu a acestuia..
Amândoi au tratat subiecte legate de metafizică, psihologie şi etică, îmbogățind considerabil bagajul existent de cunoştințe concrete. Aristotel în domeniului zoologiei, iar Teofrast în cel al botanicii mineralogice.
Amândoi au scris pe teme de estetică. Dacă Aristotel a scris POETICA; RETORICA şi capitolele despre muzică, corespunzător acestora, Teofrast a scris DESPRE COMEDIEI; DESPRE RIDICOL; DESPRE MUZICĂ; DESPRE ENTUZIASM; DESPRE STIL; o POETICĂ şi o lucrare despre ARMONIE (J. W.H. Atkins, LITERARY CRITICISM IN ANTIQUITY).
- Detalii
- Scris de Valentin Lupea
Citește mai departe: (3)TEOFRAST, MAI DEGRABĂ AMĂNUNT DECÂT PĂTRUNDERE ARTISTICĂ
54 de ani de la moartea filozofului Nicolae Bagdasar.
Nicolae Bagdasar (n. 5 februarie 1896, Roșiești, Vaslui – d. 21 aprilie 1971, București) a fost un filozof român, membru corespondent al Academiei Române din 1943.
Școala primară a urmat-o în satul natal, iar liceul la Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad (1909 – 1916).
Între octombrie 1916 – martie 1917 a urmat cursurile Școlii Militare de ofițeri de rezervă din Botoșani, fiind apoi repartizat la Regimentul 51 / 52 Infanterie, cu care participă la Primul Război Mondial.
După demobilizare, urmează cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității București, unde-și susține licența în iunie 1922, după care pleacă la specializare în Germania, unde își ia doctoratul în Filosofie la Universitatea din Berlin, în iunie 1926.
Nicolae Bagdasar a fost profesor titular de limba germană la Școala Comercială Română din Salonic – Grecia (1926 – 1927), apoi la Școala Comercială “Nicolae Kretzulescu” din București (1927 – 1930).
- Detalii
- Scris de Ioan Romeo Roșiianu