În 30 aprilie 1638 Patriarhul Chiril Lukaris sfințește Mănăstirea Podgoria Copou din Iași, ctitorie a domnului Vasile Lupu.
Kyrillos Lukaris (n. 13 noiembrie 1572, Candia, Creta — d. 27 iunie 1638, Constantinopol) sau Chiril Lucaris, a fost un teolog și un prelat grec care mai târziu a devenit Patriarhul Ortodox al Alexandriei cu numele de Chiril III și Patriarh Ecumenic de Constantinopol cu numele de Chiril I.
În anul 1634 a sfințit edificiul refăcut al Mănăstirii Sfinții Voievozi din Slobozia, în prezența lui Matei Basarab.
În 30 aprilie 1638 a sfințit Mănăstirea Podgoria Copou din Iași, în prezența domnului Vasile Lupu.
A fost ucis prin sugrumare în data de 27 iunie 1638 la Constantinopol, de soldați otomani, din porunca sultanului. Patriarhul Chiril a fost suspectat de simpatii protestante și implicit de tendințe occidentale, opuse intereselor Înaltei Porți.
Vasile Lupu (n. 1595, Razgrad, Imperiul Otoman – d. 1661, Constantinopol, Imperiul Otoman) a fost domnul Moldovei în două rânduri, între aprilie 1634 – 13 aprilie 1653 și 8 mai 1653 – 16 iulie 1653.
A zidit mai multe biserici, dintre care cea mai frumoasă este cea numită Sfinții Trei Ierarhi de la Iași, pe lângă care a înființat o școală (Academia Vasiliană) și o tipografie.
- Detalii
- Scris de Ioan Romeo Roșiianu
Personalitatea marelui domnitor moldovean este atât de vie și copleșitoare în structura mental-spirituală a tuturor românilor, care au urmat în peste o jumătate de mileniu de la referențiala sa epocă, încât chiar astăzi, când istoria este scrisă la plesneală (la comandă politico-ideologică) și este studiată pe sponci în școlile postdecembriste, el (cu adevărat Primus inter pares) nu poate să lipsească din niciun clasament cu oamenii de seamă ai acestui popor, unde – prin votul combinat al elitiștilor și poporenilor – se situează, de regulă, pe primul loc.
Da, căci nu numai că a cârmuit exemplar Moldova vreme de 47 de ani (1457-1504), doar regele Carol I depășindu-l cu un an (1866-1914), dar lunga lui domnie s-a dovedit deosebit de rodnică atât în războaie (cu turcii, tătarii, ungurii, polonezii, muntenii) și în diplomație (niciodată n-a călcat principiul „de a nu avea doi inamici puternici în același timp”!), cât și în viața socio-economică și culturală a țării: întărirea țărănimii libere (răzeșii), a micilor boieri și a păturii târgoveților, care – după modelul lui Iancu de Hunedoara, la a cărui curte, împreună cu Vlad Țepeș, a stat un timp – forma coloana vertebrală a micuței, mobilei și loialei sale armate;
- Detalii
- Scris de George PETROVAI
O vorbă spune „să faci ce zice popa, nu ce face popa”!
Eu vă îndemn să vă intereseze opera cuiva, nu ființa și păcatele acesteia.
Și totuși, spre știință!...
Nicolae Velea (n. 13 aprilie 1936, Cepari, Argeș, România – d. 31 ianuarie 1987, București, România) a fost un prozator și povestitor român.
S-a născut ca fiu al lui Gheorghe și al Dumitrei Velea, ambii învățători.
A urmat liceul la Curtea de Argeș.
După cursurile Facultății de Silvicultură din Brașov, urmează și pe cele ale Facultății de Filologie din București (1953 – 1958), avându-i ca profesori pe Tudor Vianu, Alexandru Rosetti, Iorgu Iordan, Jacques Byck, Alexandru Graur, Edgar Papu.
- Detalii
- Scris de Ioan Romeo Roșiianu
Dacă Teofrast, în POETICA sa pierdută a pus un mai mare accent pe portretizarea caracterologică decât pe acțiune, nu putem şti cu exactitate, dar ştim însă că a fost răspunzător pentru atenția sporită abordată cuvântului ca unitate estetică în arta retoricii, iar pe lângă accentul pus pe elementul verbal distinct, el este cel care a elaborat, la modul rafinat, și calitățile recomandabile stilului.
În timp ce Aristotel numea doar două calități ale stilului: claritatea şi proprietatea, Teofrast numea patru, aducând celor două incă două: corectitudinea şi ornamentarea, iar vorbind despre ornamentare a subliniat ajutorul mare dat de "figurile de vorbire"(Atkins, op.cit.vol. I, pp. 157, 158).
Referitor la muzică, Teofrast l-a urmat pe Aristotel, făcând o legătură între modurile muzicale şi stările sufleteşti, însă, în timp ce Aristotel a corelat modurile muzicale în muzică cu caracterul etic global, Teofrast le-a pus în legătură doar cu pasiunile(Plutarh - QUAESTIONUM CONVIVIALIUM LIBRI, IX, I, 5, 2).
- Detalii
- Scris de Valentin Lupea
Citește mai departe: (4)TEHNICITATE SPORITĂ. INOVAȚIIE LUI ARISTOXENOS ÎN MUZICĂ ŞI-N TEORIE
Mihail Sturza sau Sturdza (n. 24 aprilie 1794, Iași, Moldova – d. 8 mai 1884, Paris, Franța) a fost domnitor al Moldovei între aprilie 1834 și iunie 1849.
Este fiul Marelui Logofăt Grigore Sturdza și al Mariei Calimah, fiică de domn.
Educația i-a fost asigurată de către abatele francez Lhommé într-un spirit conservator, cu influențe ale Luminilor franceze. (Același prelat a fost educatorul unui alt politician remarcabil din secolul XIX, Mihail Kogălniceanu.)
Tânărul Sturza a fost influențat și de juristul sas Christian Flechtenmacher stabilit în Moldova în 1812.
Asemeni multor dintre boierii care îmbrățișaseră cauza națională, Mihail Sturza s-a înscris în 1821 în partidul pro-rus, al cărui obiectiv era ieșirea Moldovei de sub dominația turcească.
În aceeași perioadă, era un contestatar al administrației din Moldova, pe care o considera insuficient modernizată, dar predispusă la preluarea unor idei democrate, de tip republican, ceea ce ar fi stârnit ostilitatea imperiilor vecine și posibilitatea ocupației militare în scop preventiv.
- Detalii
- Scris de Ioan Romeo Roșiianu