nLa începuturile omenirii, oamenii erau culegători, vânători și pescuitori, perioadă în care nu existau banii.
„Păstoritul” și „agricultura” au fost „primele specializări ale muncii”, „primele diviziuni sociale ale muncii”.
De fapt și Biblia, în cartea Geneza, ne povestește despre „specializarea muncii primilor oameni născuți din oameni” , respectiv despre Cain, care era plugar, și despre Abel, care era cioban.
La începuturile omenirii, perioadă în care nu existau banii, schimbul în natură, numit „troc”, a constituit forma cea mai simplă a comerțului, și singura, când oamenii erau  culegători, vânători, pescuitori.
Din ceea ce culegea, vâna, pescuia o persoană făcea schimb cu altceva din ceea ce avea disponibil o altă persoană.
Spre exemplu, în cazul în care cantitatea de peşte prinsă de o persoană prisosea necesarului de consum al familiei sale, aceasta căuta o altă persoană, care avea un disponibil de carne din vânat (a unui animal mai mare), cu care făcea schimb de produse, precum 10 peşti contra unei pulpe de mistreț.

Mihaela CDCatia, gustul amar al trădării
Mara Popescu -Vasilca

Romanul ''Catia, gustul amar al trădării'' este unul dintre romanele bine cunoscutei scrii-toare canadiene de origine română  Mara Popescu -Vasilca care face parte din colecția romanelor de dragoste: ''Dragostea, arză-o-ar focul'' o ediție co-rectată, adăugită și reeditată la editura Globart Universum  din Montreal, Canada, 2022.
Așa cum ne-a obișnuit scriitoarea Mara Popescu-Vasilca în  romanele sale, aceasta prezin-tă diverse aspecte ale vieții creând personaje inspirate din viața reală, care trec prin perioade extrem de interesante și palpitante ale vieții cu greșeli pe care și le asumă și care vor influența parcursul acestora.
Cartea ''Catia, gustul amar al trădării'' este o poveste tristă a unei femei care  gustă din amarul vieții trecând prin perioade grele, crezând  că a găsit iubirea, dragostea și fericirea adevărată urmate  apoi de perioade de deznădejde, neîncredere, trădare și pelin.

l    Mihai Marcu (Ulmeanu), ex-colegul meu de bancă dintr-a VIII-a D (la „Frații Buzești” Craiova), ne oferă – încă și încă o dată – prilejul de a ne conecta la noi clipe de eternitate.  De astă-dată, ne ispitește prin cvasi-torențiala sa tinerețe spirituală, chit că, în zoriorul acestei zile de 21 februarie a.c., a rotunjit vârsta semi-centenară, plus 25 de ani.
Adică vârsta de aur, a deschiderii plenare spre Univers a ceea ce medicii numesc Ochiul lui Dumnezeu, situat exact în centrul creierului nostru.
Bucurându-se de o suită de „maladii” specifice spiritelor solare: dorința de a ști, de a cunoaște – mereu mai mult și mai bine -, provocat de daimonul creator, ca și de vocația de a-și asuma mereu noi și noi orizonturi ale aspirațiilor umane, de a-și dăltui destinul fie și în piatra aburoasă a unei aripi de fluture delicat sau în voalul mătăsos, în marama drăgăstoasă a colii de hârtie -, Mihai Marcu ne oferă încă două romane incitante, cu titluri provocatoare: Mihăiță dintr-a XII-a, respectiv, Femeie, dulce nebunie…, precum și ediția cea mai recentă a revistei sale: Realitatea literară.

l          BOCETELE sunt nişte elegii ale genului liric al literaturii populare, in care autorul anonim îşi exprimă sentimentele de mare durere față de cel decedat.
          Cântecul, care este o improvizație, comunică la modul elogios, laudativ, la modul encomiastic, anumite fapte săvârşite în cursul vieții de către cel decedat.
         "C-aşa slabă cum erai,
          Multă trebuţă făceai
          Şi cu noi tot mai grăiai
          Şi fruntea ne-o descrețeai
          Şi săracele mânuți
          C-o fost la trebuți,
          Cu gura m-ai învățat,
          Bune sfaturi mi-ai mai dat"
          După George Coşbuc, bocetul avea un caracter panegiric, un caracter de discurs public prin care se preamăreau anumite fapte de vitejie, fiind cel mai realist şi mai filozofic dintre toate genurile de literatură populară, pentru că încearcă să dea anumite răspunsuri întrebărilor despre scopul vieții aici pe pământ, despre moarte şi despre lumea viitoare.

Mihaela CDMă întreb câți dintre cei care citesc acum știu care este situația reală a bibliotecilor din Româ-nia, faptul că bibliotecile nu au fonduri de achiziții și că autorii trebuie să imprime pe banii lor căr-țile,ca apoi să le doneze, lucru care este imposibil de realizat pentru un scriitor căci după cum se știe condiția scriitorului roman este una precară (nu primește fonduri de nicăieri, el creează dar nu e plătit, el dăruiește dar nu este valorizat la justa sa valoare)
Ca să o spunem direct SCRIITORUL NU își poate permite să plătească la tipografie valoarea a sute de cărți pe care să le doneze, el are nevoie de SPONSORI și SUSȚINĂTORI pentru că de unul singur nu poate duce la bun sfârșit o campanie de acest gen.
Aflându-mă în țară am fost contactată de zeci de biblioteci care mi-au cerut cărțile și vreau să vă spun că am fost impresionată să aflu cată nevoie au de cărți, cât de putini autori contemporani se află pe rafturile acestor biblioteci și cât de mare sete și nevoie de lectură se află în cititorii abonați la biblioteci, am cunoscut câțiva dintre cititori, am stat de vorbă și am fost profund mișcată! Mai sunt oameni care citesc, mai sunt oameni care au abonament la bibliotecă și care deși nu își permit să cumpere cărți totuși merg la biblioteci!