9.Interinfluențe sau un „firesc” sincronism cultural?

De foarte multe ori m-am întrebat cum se explică formidabilele simultaneități dintre piramidele egiptene, ziguratele mesopotamiene și enigmaticele piramide mayașe (atenție, cu mii de ani în urmă spațiul era un concept cosmologico-teologic absolut, comunicațiile și schimburile informaționale între comunități erau accidentale și total nesemnificative, iar anticii în general, indienii în special – ne informează Th. Simenschy – nu erau prea grăbiți, căci „timpul nu joacă mare rol la ei”), tot așa cum (încă) n-am aflat explicații rezonabile în ceea ce privește stupefiantele înrudiri/omonimii dintre mitologia egiptenilor antici și cea a polinezienilor (în ambele, Ra este zeul soarelui!), înrudiri despre care Alexandru Babeș ne spune doar atât în eseul Geneza zeilor (Editura Enciclopedică Română, București, 1970): „Explicația se va găsi, poate, abia după stabilirea originii polinezienilor”...
Ce să mai spunem despre uluitoarele concomitențe (în conținut și formă) din filosofiile de frunte ale Antichității (indiană, chineză, greco-romană), concomitențe sau sincronisme pe care m-am străduit să le pun în evidență atât în precedentele capitole ale acestui amplu studiu (absolutul, Unul, Sufletul universal, ființa, neființa etc.), cât și în articolul Asemănări și deosebiri între primele principii din filosofia antică greacă și taoism (daoism)”.

iuli    Miguel de Cervantes Saavedra este reprezentantul „Secolului de Aur” al Spaniei (Renașterea spaniolă). Don Quijote, eroul său din Ingeniosul hidalgo Don Quijote de la Mancha este un personaj-tip al literaturii universale. Nebunia de care suferă Don Quijote susține ideea că aceasta ar fi mereu deschisă dialogului, pentru că protagonistul își găsește întotdeauna tovarăși cărora să-și destăinuie ideile și dorințele. A Q (Adevărata poveste a lui A Q, Lu Xun), Knulp (Knulp, Herman Hesse), Zarathustra (Așa grăit-a Zarathustra, Frederich Nietzsche) și chiar Poprișcin (Jurnalul unui nebun, Nikolai Gogol) sau chinezul nebun din Jurnalul unui nebun al lui Lu Xun împărtășesc cu toții această dorință de comunicare, de exteriorizare a temerilor sau pasiunilor.
    Quijote este un adult-copil, care, pentru atingerea scopului dorit, va trece peste obstacole, unele imaginare, altele reale. Aceaste treceri de la real la imaginar creează însăși esența romanului cavaleresc, fiindcă eroul înlocuiește mereu realul cu un ideal, iar acest fapt duce la  neînțelegerea lui cu lumea.

Iulia    Asemănarea dintre concepția personajului central din Jurnalul unui nebun și ideea lui Friedrich Nietzsche despre „omul nou” este cel puțin interesantă, pentru că, la fel ca Nietzsche, acesta considera că are de împărtășit mari adevăruri, pe care contemporanii le considerau pălăvrăgeli lunatice. Astfel, se poate spune că majoritatea oamenilor din vremea lui Lu Xun erau niște „filistini ai culturii”, cum îi numește Nietzsche pe cei care știu ce trebuie să facă, însă acest lucru nu le influențează acțiunile (Despre foloasele și daunele istoriei pentru viață).
    Protagonistul lui Lu Xun, în alcătuirea jurnalului, nu a folosit un scris ordonat și nici nu și-a datat textul. Acest lucru ne face să vedem că, pentru el, hazardul este mai important decât ordinea. La fel, pentru Nietzsche hazardul este cel care are întâietate: „sunt un decadent și sunt un nihilist” spunea filosoful german despre sine. Nihilismul nu este un dat, ci este o atitudine care se cucerește, fiind o formă de alegere a construcției de sine. Primul personaj nihilist din literatura universală, Bazarov din romanul Părinți și copii, se autodefinește: „Nihilistul este un om pentru care nicio autoritate nu constituie un loc de închinăciune” (Turgheniev, 2010, pp. 29-30).

8.Frapante asemănări între basmele lui Petre Ispirescu, literatura sanscrită și cea greacă

    Pe data de 28 noiembrie 2010 am terminat textul în două părți Folclorul și sferele în care el își exercită influența. Prima parte se numește Hans Christian Andersen și Petre Ispirescu, doi slujitori de marcă ai basmului nemuritor, în care fac următoarele afirmații despre cele două linii directoare din basmele ilustrului nostru compatriot:
    „A.Influențe din cultura și basmul universal, așa cum se învederează ele fie în povestea  George cel viteaz, unde copilul înfășat este găsit și hrănit de capra unui pustnic, fapt care de îndată ne duce cu gândul la celebrul roman pastoral Dafnis și Cloe al lui Longos (roman tradus pentru prima dată în limba română în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea de către Toma Logofătul), fie în povestea Cei trei împărați, basm în care fratele mai mic mănâncă niște smochine fermecate și la iuțeală se transformă în măgar, ceea ce n-are cum să nu ne ducă cu gândul la Măgarul de aur al lui Apuleius, mai ales că pe teritoriul României de-atunci (și de-acuma) nu s-au pomenit smochini pe rod.

chÎn condiţiile gravei situaţii prin care trece (şi) ţara noastră ca urmare a catastrofalei crize sanitare (a cornavirusului), peste care se suprapune și criza economică, în care peste un milion de salariaţi sunt în şomaj tehnic, menţinerea „Facilităţilor fiscale și a privilegiilor sociale” vor parazita şi mai grav întreaga societate.
În timp ce situaţia devine catastrofală pentru milioane de cetăţenii oneşti:
1) imensul aparat funcţionăresc se menţine intact, cu veniturile sale consistente și
2) „frauduloşilor demnitarii de lux” şi „ipocriţilor justiţiari suprastatalii” li se menţin privilegiile sociale exorbitante, făcute de ei, pentru propriul lor interes, prin emiterea unor „legi speciale”.

Din cauză că, în frecvente cazuri, se discută despre „sistemul fiscal” și „facilităţi fiscale”, dar fără să li se cunoască sensul și conţinutul lor real, sau fără ca aceste noţiuni să se folosească cu sensul și cu conţinutul lor real, se impun următoarele precizări.
Sistemul fiscal reprezintă totalitatea legilor prin care se reglementează stabilirea și încasarea impozitelor, taxelor și a contribuţiilor sociale.