l          În scrierile sale, Platon insinuează constant ideea că poetul nu este ceea ce s-a crezut de fiecare dată că ar fi.
          Astfel, încă de la APOLOGIA LUI ION (în greaca veche, ION este IWV), scriere din tinerețe, şi până la LEGILE bătrâneții sale, Platon bate monedă pe ideea că poetul compune poemele sale pe nişte subiecte pe care nu le înțelege.
          El povesteşte, în APOLOGIE despre faptul cum Socrate, pe jumătate în glumă, dar cu un pronunțat subtext semnificativ foarte serios, supune un grup de poeți unui interogatoriu, cu scopul de a constata cât sunt de înțelepți şi cât de bine îşi înțeleg propriile cuvinte. "Luând poemele lor cele mai bine făcute, îi tot întrebam ce înțeles au, pentru ca în acelaşi timp să învăț ceva de la ei. Mi-e ruşine, cetățenilor, să vă spun adevărul; şi totuşi, trebuie să vi-l spun; într-un cuvânt, oricare dintre cei de față ar fi putut să-mi tălmăcească înțelesul lucrărilor mai bine decât înşişi autorii".

Detalii

p    Nu voi insista cu biografia generalului în rezervă Gheorghe Văduva (cercetător științific gr. I, redactorul șef al revistei Univers Strategic, autorul a 22 de romane și cărți de poezie), ci cu poezia domniei-sale din cele două volume (Cuvinte pe cuvânt – 2021 și Dincolo de zid – 2022), pe care le-am primit în format pdf de la domnul profesor Nicolae Grigorie-Lăcrița.
    Îndeosebi cartea Dincolo de zid mi-a stârnit din capul locului interesul, întrucât referirea la zid m-a dus de îndată cu gândul la schița Zidul a lui Leonid Andreev, acel zid „drept și neted, tăind cerul în două”, care izolează/înlăgărează leproșii (oamenii primejdioși) de restul pământenilor. Atâta doar că Gh. Văduva ne prezintă în poezia Dincolo de zid, procesul de zidire/edificare lăuntrică („Din infinitul colmatat în vid/ mi-am definit ideea mea de zid/ și-n zidul dintr-un zid neterminat,/ o lume de zidiri am ridicat”), în fața căruia a ridicat pe urmă „un zid de piatră și oțel” (solida pregătire moral-spirituală pentru o viață vrednică), deși – ne face cunoscut în aceeași strofă – „(...) până astăzi încă n-am aflat/ de ce-am zidit un zid din ce-am uitat”.

Detalii

s          În DIALOGURILE sale, Platon se-ntreabă mereu, cât de priceput să fie oare Homer în ceea ce priveşte natura zeilor?
          Homer îi prezintă ca pe nişte certăreți, mincinoşi şi nesimțitori, (STATUL, II, p. 377, 378).
          Filosoful, însă, ale cărui idei trebuie să aibă în permanență un temei raționalul, este obligat să alăture ideii divinității alte atribute, cum ar fi bunătatea, adevărul şi binefacerea (STATUL, II, 379).
          Platon, filosofului este nevoit astfel să concluzioneze drept o necesitate ideea că Homer, poetul, nu reuşeşte să înțeleagă natura zeilor, cu toate că se credea la vremea respectivă faptul că el era o autoritate notorie în acest domeniu.
          În continuare, Platon pune în discuție problema cunoaşterii de către Homer a guvernării şi a artei militare.
          "Să-i punem o întrebare lui Homer, spune Platon.

Detalii

 l         Printre artele creatoare de imagini, poziţia poeziei şi a muzicii, cele două arte fiind una pentru greci, îl interesează în cea mai mare măsură pe Platon. Motivul acestui interes l-am sesizat încă din MARGINALIILE anterioare, atunci când sesizam necurmata rivalitate dintre poeți şi filosofi, rivalitate socotită drept sursă a înțelepciunii.
          Cu scopul de a decide dacă poezia este sau nu o artă reală, Platon examinează la modul critic opinia vremii despre funcția poetului (Pentru discutarea acestei probleme din punctul de vedere al criticii literare, vezi Allan H. Gilbert - DID PLATO BANISH THE POETS OR THE CRITCS în STUDIES IN PHILOLOGY, ianuarie 1939).
          Astfel, în cadrul unei investigații filosofice din DIALOGURI, se poate uşor observa faptul că opinia sau metoda poetului are şanse de a primi interes dramatic numai după opinia propie filosofului, deoarece poeții "... sunt, ca să zic aşa, părinții şi călăuzitorii noştri întru înțelepciune"(LYSIS 21 4a, traducere C. Noica, E. L. U. București, 1969), îl pune Platon pe Socrate să spună, la începutul unei noi încercări de a defini prietenia.

Detalii

l         Acțiunile comune ale educatoarei şi ale învățătorului au drept țel, în cele din urmă, cunoaşterea cât mai profundă şi mai concretă a trăsăturilor care-l caracterizează pe acest copil care, în epoca noastră devine un adevărat "personaj", îndreptându-se către şcoală.
          În această migăloasă acțiune, învățătorul, educatorul nu va obține succes dacă nu va ține seama de faptul că elevul este o realitate vie, care păşeşte peste pragul şcolii cu inteligența şi cunoştințele sale, dar şi cu emoțiile, cu interesele şi cu bogata sa personalitate, dacă nu va căuta să observe conduita fiecărui elev, realizările şi eşecurile lui, să discute sincer cu el şi să înțeleagă substratul motivațional al tuturor acțiunilor sale, precum şi integrarea sa în micile grupuri sociale (şcoala, prietenii etc.), grupuri noi pentru el.
          După ce am expus în eseurile anterioare, pe aceeaşi temă problematica generală a cunoaşterii copilului preşcolar, atrăgând atenția asupra necesității cunoaşteri specificului dezvoltării psihice a fiecărui copil în parte, amintim acum câteva procedee eficiente care să vină în sprijinul acestei cunoaşteri gradate şi permanente, cum ar fi: fişa de caracterizare psiho-pedagogică elaborată de I. Holban pentru clasele I-IV, împreună cu unele instrucțiuni, modelul lui Guiford pentru studierea structurii intelectului, precum şi sugestii care ajută la analiza structurii unui grup, analiză prezentată sub formă de sociogramă, procedee la care facem trimitere doar.

Detalii

  1. MARGINALII(12) - CONCEPEREA ARTEI CA ÎNȚELEPCIUNE ŞI ŞTIINȚĂ
  2. Femeia, o fascinantă enigmă
  3. COLABORAREA DINTRE GRĂDINIȚA DE COPII ŞI ŞCOALĂ, O PREMIZĂ OBLIGATORIE A ASIGURĂRII SUCCESULUI ŞCOLAR AL ELEVULUI DE VÂRSTA ŞCOLARĂ MICĂ