Programa națională a educației preşcolare se bazează pe valorile pedagogiei preşcolare universale, pe specificul național, pe recunoaşterea internațională în domeniul învățământului preşcolar. De asemenea, se bazează şi pe respectarea drepturilor copiilor şi pe o nouă existență a învățământului preprimar(preşcolar), care aprofundează realitățile şi disponibilităție concrete ale practicii educatoarelor din unitățile de învățământ preşcolar.
În vederea stabilirii principiilor pedagogice ale muncii din grădiniță este necesar să plecăm de la următoarele trei coordonate:
a). educația preşcolară trebuie să se orienteze spre dezvoltarea personalității copilului;
b). copilul este o personalitate în formare, motiv pentru care are dreptul la o atenție specială;
c). familiei îi revine datoria de a realiza educația copilului, iar grădinița are rolul de a completa şi dezvolta această educație.
În completarea şi în dezvoltarea acestei educații, în conformitate cu Programa națională, trebuie să pornim de la ideea că omul este unic, irepetabil, de neînlocuit şi, în acelaşi timp, adaptabil şi sociabil.
- Detalii
- Scris de Valentin Lupea
Citește mai departe: IMAGINEA COPILULUI ÎN CONTEXTUL MUNCII ÎN GRĂDINIȚĂ
Aşa după cum arătam în MARGINALII(6), rolul cel mai important pe care sofiştii l-au avut în istoria esteticii s-a oprit asupra modului în care au reuşit să reformuleze întreaga concepție despre producția umană conştientă, despre aşa zisa "tehnică" oratorică, prin influența exercitată de transmutația la care au supus meseria de orator, devenită artă.
În preocuparea lor pentru traducerea în practică a acestui proces, sofiştii căutau şi incercau să se sprijine pe unele principii intelectuale, cu toate că retorica are în comun cu celelalte arte obiectivul plăcerii, al delectării, prin orientarea sa către intelect, deosebindu-se astfel de restul artelor în privința mijloacelor de realizare ale acestei delectări.
Unul dintre scopurile sofiştilor era si acela de a domina masele, gloata, dacă nu cel mai important.
Astfel, ei şi-au adaptat mijloacele scopurilor urmărite, inventând reguli care pot fi susținute de faptele lor şi stabilind în felul acesta o legătură cauzală între mijloacele artistice şi rezultatele aşteptate.
- Detalii
- Scris de Valentin Lupea
Citește mai departe: MARGINALII(7) - IDEEA DE ARTĂ, GERMINATĂ DIN RETORICA SOFISTĂ
Cândva, în textul Nevoia omului de fericire, făceam următoarea afirmație: „Fericirea nu este un simplu concept, ori un ideal imposibil de atins. Ea este o neîntreruptă năzuință umană, ce poate și trebuie să fie convertită în realitate, dar o năzuință articulată pe firea, educația și aspirațiile fiecărui individ în parte”.
Adăugam apoi că fericirea se mișcă spre împlinire în interiorul sistemului tridimensional credință-iubire-bine (un om credincios cunoaște mai lesne și mai intens decât necredinciosul fericirea ce rezultă din înfăptuirea binelui, iar iubirea trebuie văzută de toți muritorii ca cea mai puternică forță universală – Iubirea e Dumnezeu și Dumnezeu e Iubire) și că sensul ei moral-umanitar de acțiune este dinspre interior spre exterior, dinspre individ către semeni, firește, cu inerentele întoarceri și autoreglări ale focarului de iradiere, mereu însetat de atotomenesc.
Mă rog, „câte bordeie, atâtea obiceie”: Seduși de carnal, tot mai mulți oameni caută fericirea acolo unde se manifestă doar aparențele acesteia (bani, putere, faimă, plăceri) și tot mai puțini dintre ei ajung să guste din divina substanță a adevăratei fericiri, o fericire în așteptare pe drumul anevoios spre desăvârșire. E drept că mai există și categoria deloc neglijabilă a căldiceilor (credincioșii fără credință și ateii religioși pomeniți de scriitorul suedez Pär Lagerkvist), despre care Apostolul Ioan spune următoarele în Apocalipsa (3/16): „Dar, fiindcă ești căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea”...
- Detalii
- Scris de George PETROVAI
Citește mai departe: Fericirea-n bani scăldată e-n esența ei ratată
Această perioadă este una dintre perioadele de intensă dezvoltare psihică. Sub presiunea structurilor socio-culturale, precum şi prin încadrarea copilului în instituția preşcolară, acestuia i se solicită toate posibilitățile lui de adaptare.
Diferențele de cerințe din grădiniță şi familie solicită la rândul lor o mai mare varietate de conduite. În felul acesta, contradicțiile dintre solicitările externe şi posibilitățile interne devin din ce în ce mai active. Tipurile acestea de contradicții devin noi puncte de plecare pentru dezvoltarea intimă a comportamentelor, a conduitei sociale diferențiate, a câştigării de modalități diverse de activitate, a dobândirii abilităților cerute de programele analitice ale grădinițelor. În aceste condiții asistăm la o creştere explozivă a comunicativității.
Se accentuează acum tot mai mult contradicția dintre cerințele interne, dintre dorințele, aspiraţiile, interesele copilului şi posibilitățile de a fi satisfăcute. Lucrul acesta cu atât mai mult cu cât creşterea şi diversificarea experienței copilului constituie un imprevizibil teren de formare şi de devenire inițială a personalității copilului, a personalității infantile în nenumărate direcții şi domenii.
- Detalii
- Scris de Valentin Lupea
Citește mai departe: SCURTĂ CARACTERIZARE A CELEI DE-A DOUA COPILĂRII (PERIOADA PREŞCOLARĂ)
Vorbeam anterior despre vechi filosofii ale universului şi ale sufletului, filosofii care converg şi care se simt pe deplin acasă în pitagorism, dar, pe lângă acestea, mai există încă un ansamblu de idei, al treile, care ansamblul are o mare însemnătate pentru viitorul esteticii ca ştiință.
Această a treia tendință intelectuală despre care vorbim începe prin conceperea unei teorii asupra naturii producției artistice, prin care, conform sofiştilor, "meşteşugul", alias exercitarea talentului, îndrumat în foarte mare măsură, de practică şi tradiție, a fost ridicat la rangul de "artă", procedeu metodic care poate fi transmis prin învățământ.
Mişcarea sofistă, inițiată în prima jumătate a secolului al V-lea î.e.n. prin eforturile lui Protagoras, Hippias şi Gorgias, urmând a fi desăvârşită prin Socrates, a avut, concomitent, un aspect distructiv, dar şi unul constructiv.
Sofiştii au atacat acea înțelepciune arhaică, acea veche schemă cuprinzătoare a structurii cosmice şi a teoriei ființei, precum şi discriminarea socială implicată de ea, între aristocratul cu discernământ filosofic şi masele largi ale populației neinstruite.
- Detalii
- Scris de Valentin Lupea