mCu toate că, de cele mai multe ori, numele lui T.S. Eliot este asociat mai ales cu domeniul poeziei, asupra istoriei moderne a căreia scriitorul englez de origine americană și-a pus puternic amprenta, dramaturgia sa nu este mai prejos, fiind apreciată drept una dintre cele mai reprezentative creații ale culturii engleze și universale, ca și opera shakespeariană.
Dramaturgia lui T. S. Eliot cuprinde mai multe piese de teatru, „Murder in the Cathedral” („Omor în catedrală”, București, Editura Arteticart”, 1992, traducere de Dan. A. Lăzărescu) fiind doar una dintr-o serie de astfel de creații valoroase.
Este o dramă de inspirație istorică, a cărei acțiune se petrece în secolul al XII-lea, în catedrala Canterbury, așa cum se precizează în indicațiile scenice cu care se deschide piesa, la aceasta luând parte un număr mic de personaje, după cum tot acolo se arată, Thomas Becket, Arhiepiscop-primat de Canterbury, Trei preoți, Patru Ispititori, Patru Cavaleri și Corul femeilor din Canterbury. Tot în didascaliile inițiale se precizează, cu privire la cronotop că „Acțiunea se petrece în Catedrala Canterbury, în ziua de 29 decembrie 1170”. Prin urmare, acesta ar fi unele dintre primele elemente de clasicitate, dar și de modernitate: regula celor trei unități, pe de o parte, și numărul redus de personaje ce pot fi grupate în două categorii, una reprezentată doar de erou, construit prin tehnica basoreliefului.

Detalii

l          Al doilea temei invocat pentru argumentarea absenței esteticii în Evul Mediu este confundarea frumuseții cu un nume, cel al lui Dumnezeu. "Această frumusețe avea la fel de puțin de-a face cu frumosul estetic ca străvechiul concept de frumos moral al lui Platon", spunea Chambers (op. cit. p. 116). 
         Comparația este justă. Până la urmă, filosifia medievală are de-a face cu eseistica aproape tot atâta cât are filosofia lui Platon, ceea ce înseamnă că nu este chiar atât de puțin. Este adevărat și faptul că prezența unei teorii a frumosului în plină teologie creștină pare imposibilă. 
          Problemele creaţiei și ale mântuirii sunt în aparență foarte departe de cele ale stilului artistic, iar lucrările de artă sunt niște entități specifice plăsmuite din medii sensibile, în timp ce Dumnezeu este spiritul și providența universală. 
          Pentru filosoful creștin, nimic în afară de Dumnezeu nu era integral și necondiționat real. Dumnezeu era subiectul ultim al oricărei judecăți. Materia, organele senzoriale, localizarea concretă a frumuseții precum și aparatul perceperii ei primare de către om erau, prin urmare, ceva de domeniul iluzoriului. 

Detalii

l          Privită în ansamblu, rezistența morală a creștinismului timpuriu devine eroul celor două obiecții principale opuse de Platon artei în cartea a X-a a STATULUI său. 
          La fel cum Platon afirmase că datorită caracterului lor imaginativ ireal, poezia și pictura se află la trei trepte depărtare de creator și de adevăr, tot aşa și gânditorii creștini au derivat artele disimulante și creatoare de imagini - în special artele teatrului - de la Diavol, "mincinosul dintru început".
          Tertullian scria următoarele: "Autorul adevărului nu iubește falsitatea; tot ceea ce este prefăcut este adulter în ochii Lui. Pe omul care-și contraface glasul, sexul sau vârsta, care face paradă de iubire și ură false, El nu-l va aproba, căci El osândește orice fățărnicie. În legea Sa, El îl înfiereaza ca pe un blestemat pe bărbatul ce ar îmbrăca straie femeiești; și atunci care îi va fi oare judecata aruncată asupra pantomimului anumit instruit ca să joace rolul femeii?"(DE SPECTACULIS, XXIII, ed. LOEB, p. 287).

Detalii

l          "Care a fost soarta esteticii în era creștină timpurie?", se întreabă unul dintre cercetătorii moderni ai istoriei gustului, dându-și tot el răspunsul: "S-au zămislit noi oameni și, asemenea Heraclizilor din vechime, aceștia au întemeiat o nouă cultură. La început, estetica n-a existat pentru ei (...). Comparativ barbarilor, ei nu aveau ce face cu rafinamentele civilizației antice (...). S-au clădit biserici după planul bazilicii, pline până la refuz de sculpturi, fresce și mozaicuri de tip păgân(...). Dar vechea estetică sofisticată dispăruse(...). Doar o mână de sfinți și erudiți răsăriteni mai cultivau spasmodic batrâna estetică fără a contraveni conștiinței lor curate, dar erau cazuri excepționale. Creștinismul rigid al controversei iconoclaste a pus capăt până la urmă și acestor rămășițe estetice întârziate(...). Înseși Evangheliile, prin unica și exclusiva lor menționare a frumuseții arhitecturii, păreau a fi purtătoarele reproșului lui Cristos, reproș simbolic pentru atitudinea și caracterul veacurilor ce aveau să urmeze(...). Creștinismul timpuriu renunța necondiționat la artele frumoase ca atare (...). În fapt, estetica fusese atât de strivită de către presiunea moralei creștine, încât istoria ei era silită să înceapă iarăși cu începutul (...). Inocența documentelor medievale nu este niciodată tulburată de vreun semn de frumusețe formală, conștientă de sine (...).

Detalii

jozsiJózsi Jenő Tersánszky (n. 12 septembrie 1888, Baia Mare, Austro-Ungaria – d. 12 iunie 1969, Budapesta, Republica Populară Ungară) a fost un scriitor și dramaturg maghiar. 
Tersánszky Józsi Jenő a fost o personalitate proeminentă a prozei maghiare din secolul XX. 
S-a născut în data de 12 septembrie 1888, în Baia Mare, Austro-Ungaria (astăzi în România), ca primul copil al unei familii burgheze din Baia Mare. 
Copilăria sa este marcată de anturajul lumii artistice din jurul lui Simon Hollósy - fondatorul școlii de pictură din orașul natal, lume cu care tatăl său întreținea legături strânse, fiind unul din susținătorii locali ai mișcării artistice din oraș. 
Sub influența pictorilor din colonia de artiști de la Baia Mare, unde avea să activeze ca ucenic, tânărul Tersánszky se pregătea să devină pictor, dar la presiunile tatălui său este nevoit să renunțe în favoarea carierei de notar. 
După absolvirea liceului în Baia Mare, devine practicant la un birou notarial din Szapáryfalva. 
Reîntors la Baia Mare în 1907, timp de un an se ocupă de jurisprudență în calitate de practicant, apoi se înscrie la Academia de Drept din Eperjes.

Detalii

  1. (17)MISTICISMUL LUI PLOTIN
  2. (16)ARTISTUL ESTE MAI PUȚIN DECÂT ARTA, IAR ARTA ESTE MAI PUȚIN DECÂT NATURA
  3. (15)FRUMOSUL ESTE, MAI PRECIS, ÎNTRUPAREA IDEII