La prima privire, se pare că Socrate a lăsat la o parte şi ideea de artă, în sensul că în conversațiile sale nu a intenționat să-şi încadrezee expunerile în chip artistic, adică, după anumite reguli care să le poată garanta eficacitatea rațional-estetică.
Oricare meseriaş, bunăoară, poate deveni artist şi poate crea o operă de artă, cu condiția de a stăpâni arta meseriei sale, care stăpânire presupune o dublă cunoaştere. Mai întâi, cunoaşterea scopului încorporat în produsul finit pe care doreşte să-l realizeze, iar în al doilea rând, stăpânirea mijlocului adecvat realizării acestuia (exemplifică susținerea sa, vorbind despre munca cizmarului, a dulgherului şi a şelarului).
Prin analogie, Socrate se referă şi la arta medicală, care cuprinde în primul rând cunoaşterea sănătății, ca principal scop sau "bine" al ei "implicit", apoi cunoaşterea tratamentului medical ca mijloc al obținerii acestui bine.
Punându-şi problema naturii virtuților şi întrebându-se ce este "binele", Socrate se angajează în descoperirea "artei regale" de a trăi bine. În felul acesta, produsul unei astfel de arte, ar fi o viață perfectă din punct de vedere moral.
La baza unei asemenea arte ar sta în primul rând "binele în sine", iar în al doilea rând "acțiunile bune", drept mijloace care duc spre scopul propus.
- Detalii
- Scris de Valentin Lupea
Citește mai departe: MARGINALII(9) - SOCRATE SI NOȚIUNEA DE ARTĂ
(studii de antropologie atitudinală)
Motto: Românul păstrează neștirbit tot ceea ce i-au lăsat străbunii: portul, moravurile, limba și mai cu seamă marele lor nume de români! Noblețe prea bine dovedită. Limba lor e întru totul latină. (Jules Michelet)
1. Conceptul de dor în mentalitatea și rostul vieții țăranului român
Lumea satului românesc s-a creat într-un mediu specific dorinței proprii de conviețuire. Normele, după care se desfășura întregul ciclu al vieții sătești, erau foarte bine organizate, iar abaterea de la desfășurarea riguroasă a acestora consta în încălcarea tradițiilor morale strămoșești și, ca atare, erau aspru sancționate de oamenii satului. Fiecare membru al comunității se dorea un constituent, un păstrător al tradițiilor comunității de unde își avea obârșia. Această stare de fapt o putem observa încă din momentul în care băiatul devenea reprezentantul familiei pe care și-o întemeia, în urma unui ritual sacru al acestei legături, definită prin ceremonialul nunții. Fata, luată de nevastă, se va dori, de către familia Camera tinerilor căsătoriți – sat Racovița băiatului, să fie inclusă în totalitate în noul grup familial, cerându-i-se respectarea cu rigurozitate a datinilor și obiceiurilor locale.
- Detalii
- Scris de Ștefan Lucian Mureșanu
Citește mai departe: DORUL ROSTUIT ÎN DOINA POPULARĂ, ÎN TAINA LEGĂRII PRIN CĂSĂTORIE
Asigurarea continuității între diferitele trepte ale învățământului este o necesitate obligatorie a realizării unui învățămănt unitar.
Condiția de mai sus este valabilă şi pentru primele două trepte ale învățământului, învățământul preşcolar şi învățământul general, cu precizia că, în mod deosebit, legătura reciprocă şi continuitatea trebuie să fie asigurate între grupa preşcolară mare şi clasa întâi.
Pentru ca această continuitate să poată fi realizată, se impune ca educatoarele şi învățătorii să respecte mai multe condiții.
Astfel, educatoarele care lucrează cu grupa preşcolară mare sunt obligate să cunoască cerințele programei pentru clasa întâi, spre a-l putea pregăti pe copil pentru şcoală. La rândul lor, învățătorii trebuie să cunoască programa grupei preşcolare mari, pentru a-şi da seama care sunt elementele pe care se pot sprijini în procesul de instruire şi educare a copiilor din clasa întâi a şcolii generale.
Această realizare a legăturii reciproce dintre grădiniță şi şcoală se răsfrânge în mod pozitiv şi în egală măsură asupra rezultatelelor muncii instructiv-educative, atât în grădiniță cât şi în şcoală. Apoi, realizarea ei este cu atât mai necesară, cu cât odată cu creşterea continuă a rețelei de instituții preşcolare, creşte şi numărul copiilor care intră în şcoală după ce au frecventat grădinița.
- Detalii
- Scris de Valentin Lupea
Are dreptate Stagiritul când afirmă că fericirea nu se identifică cu satisfacția (ea este rodul unei vieți permanent virtuoase și al activităților serioase, care contribuie la împlinirea omului ca om). Totodată, fericirea nu este o glumă sau un joc, deoarece jocul este în esența sa inconștient (și animalelele, îndeosebi puii lor, se hârjonesc și se joacă!), însă căutarea, aflarea și savurarea fericirii, scopul suprem al indivizilor și al tuturor comunităților umane, neaparat trebuie să fie o suită de acte conștiente, întru dobândirea echilibrului lăuntric, formarea unei conduite ireproșabile și recunoașterea cu maximă bucurie a scurtelor și rarelor perioade fericite, de care oamenii au parte în această lume, sub crunta apăsare a unui timp rău și bolnav.
Cu precizarea că, în lumea noastră ultramaterială și – deci - înrobită bogățiilor exterioare, tot mai mulți oameni se autoamăgesc cu falsa fericire generată de bani, putere, faimă și plăcere, care în realitate constituie o diabolică aparență, întrucât conținutul acestor făcături este, în cele mai multe cazuri, o dureroasă și îndelungată nefericire.
- Detalii
- Scris de George PETROVAI
Citește mai departe: Despre autentica fericire și falsa fericire
Ar fi foarte greu de imaginat modul în care ar fi putut beneficia filosofia de pe urma noilor idei şi atitudini generate şi manifestate de această mişcare sofistă, dacă n-ar fi existat Socrate, omul care poate fi socotit cel mai mare dintre sofişti, dar, în acelaşi timp, şi inamicul lor de temut.
Învățătura filosofică a lui Socrate corespunde la indigo cu cea a celorlalți sofişti, însă, chiar dacă nu se alătură criticii îndreptate împotriva cosmologiei şi ontologiei incipiente, modul său de gândire se aseamănă cu rezultatele acestei opere critice, ba mai mult decât oricare dintre contemporanii săi, el a înlăturat din gândirea sa toate probele referitoare la faptele cosmologice, pe care le considera irelevante pentru investigația sa proprie.
Astfel, după Socrate, omul, ca ființă vie nu mai are nevoie să studieze cerul pentru a se înțelege el pe el însuşi, atenția lui fiind îndreptată aici, jos, pe pământ, înspre viața omenescă aşa cum se manifestă ea în raporturile dintre oameni, prin folosirea cuvântului viu în conversație şi în controversă, în scopul aflării adevărului. Dar toate aceste conversații se axau însă exact pe aceleaşi probleme ale virtuților politice pe care se bazau şi sofiştii de dinaintea lui.
- Detalii
- Scris de Valentin Lupea