sÎntr-o lume plină de tumult și efervescență, ea, FEMEIA, creația sublimă, lăsată de Dumnezeu pe pământ, strălucește ca un stol de fluturi în zori, aducând cu sine esența pură a frumuseții și grației, căutându-și sensul în fiecare zi..
Unduindu-se precum o melodie delicată în grădina timpului, femeia,  a jucat rolul principal al existenței  în nesfârșitul dans al vieții, de la începutul  lumii  și până în  zilele noastre, ca un simbol al subtilității și forței, al fragilității și rezistenței.
Eleganța sa transcende trecerea timpului fiind o comoară veșnică așezată parcă în scrinul istoriei. În antichitate, grecii o venerau sub numele de Afrodita, zeița iubirii și a frumuseții, iar sculpturile în marmură ce o reprezintă sunt grăitoare, rămânând pietre de temelie ale esteticii clasice. În perioada renascentistă, pictorii au căutat să îi surprindă grandoarea în opere de artă, iar poeții au scris sonete ce îi omagiau splendoarea.
Ea a fost muza multor simfonii, fiecare notă reprezentând o nuanță a sufletului său complex, un amalgam de rafinament și forță. Femeia, considerată o melodie plină de inteligență și delicatețe, a fost întotdeauna un subiect nesecat de inspirație, a fost venerată, uneori incomprehensibilă, dar întotdeauna fascinantă, un adevărat templu în care se adora misterul și finețea.

Detalii

s         Colaborarea dintre grădiniță şi şcoală se realizează pe baza interesului reciproc al educatoarei de la grupa mare şi al învățătorului care predă la clasa întâi. Este vorba despre nişte eforturi comune pe care ei le depun în scopul de a ajunge la rezultate cât mai bune în instruirea şi educarea copiilor. În acest sens, deosebit de rodnică este practicarea schimbului de experiență dintre educatoare şi învățător.
          Formele de colaborare dintre grădinița de copii şi şcoală sunt numeroase şi variate. În realizarea lor, educatoarea şi învățătorul trebuie să dea dovadă în egală măsură de interes, inițiativă şi pricepere.
          Pentru a-i familiariza din timp pe copiii preşcolari cu viața şcolii, educatoarea va face vizite la şcoală cu grupa mare şi va organiza, în colaborare cu învățătorul, serbări comune ale preşcolarilor cu elevii din clasa întâi.
          Vizitele preşcolarilor la şcoală trebuie să fie bine organizate, pentru a le produce o impresie plăcută şi puternică.

Detalii

s         Vorbeam în MARGINALII (10) despre preocuparile lui Platon referitoare la definirea noțiunii de "artă", urmând calea originii acesteia.
          Întâlnim însă la Platon încă un aspect al artei pe care acesta avea să-l prezinte drept fundamental, cel puțin în dialogurile sale de mai târziu.
          Astfel, fondatorul celui de-al doilea aspect al artei apare la Platon tot ca "un Prometeu" (FILEB, 16c), ṣi care nu este altcineva decât personajul istoric Pitagora, întemeietorul aritmeticii ṣi-al geometriei, dar ṣi promotorul măsurării în slujba simplelor iscusințe practice, prin cercetările inițiate de el.
          În felul acesta, omului i s-a dat putința nu numai de a construi, a țese ṣi a lucra pământul, ci ṣi putința de a proceda ṣi invers, adică de a  țese, de a lucra pământul ṣi de a construi în mod eficient, învățând să-şi numere ṣi să-şi cântărească materialele ṣi instrumentele de lucru, ceea ce denotă faptul că dominarea naturii ṣi capacitatea de satisfacere a propriilor necesități au fost mult mai pronunțate acum,  decât în perioada prematematicii, prin înlocuirea experienței inculte cu experiența cultă.

Detalii

p    Știm din Biblie că „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață, și omul s-a făcut astfel un suflet viu” (Genesa 2/7). Avem aici explicația simplă și clară a apariției omului în varianta creaționistă, după pregătirea Pământului pentru găzduirea, hrănirea și perpetuarea tuturor speciilor viului, lucru pe care evoluționismul încă îl mai caută cu disperare (Originea speciilor a apărut în anul 1859), căci – cu toate eforturile depuse de adepții lui în decursul timpului – n-au fost descoperite nici fosilele/verigile de legătură dintre marile registre ale regnului animal, nu s-a răspuns nici la întrebarea „Cum a intrat în existență forma cea mai simplă de viață, cea din care se presupune că ne tragem?” și nici nu s-au infirmat cele două mari adevăruri, care înclină balanța în favoarea creaționismului („Marile grupuri de plante și animale apar brusc în documentele fosile, fără nicio filiație evolutivă”) tocmai prin imposibilitatea dovedirii contrariului: (a)„Formele de viață se reproduc numai conform specie lor” (ceea ce a observat Charles Darwin la cintezoii din Galapagos era de fapt varietate, nicidecum evoluție!), deoarece „Nimic nu poate veni în existență de la sine” sau printr-o întâmplare „ieșită” din supa oceanico-organică primordială; (b)„Viața nu provine decât din viață preexistentă” (Louis Pasteur).

Detalii

Încep cu clarificarea sintagmei „om modern”. Potrivit Dicționarului Explicativ, prin „modern” trebuie să înțelegem (printre alte conotații) în principal: care aparține epocii actuale; nou, recent; care este diferit de tradiție; conform cu moda zilei.

            Vasăzică, timpul este acela care asigură conținutul noțiunii „modern”, de unde concluzia intenționat înșelătoare că cineva este cu atâta mai modern cu cât se situează mai aproape de prezent, iar sfera (mai bine spus coaja) noțiunii își trage seva urât mirositoare din snobism (moda zilei) și din atitudinea disprețuitoare față de tradiții.

            Niciun cuvințel despre cultură și civilizație, fie că nu-i nevoie de așa ceva pentru condiția modernului ahtiat după postmodernismul găunos și nesimțit, fie că cele două componente esențiale pentru împlinirea omenescului sunt subînțelese à rebours de către vrednicul de milă om modern: cultura ca hrană modificată genetic pentru neobosiții aflători în treabă și ca rampă de lansare pentru falșii culți, civilizația ca esență a celor trei „c”-uri (consum-confort-comoditate) și ca formidabila rațiune sinucigașă a zilelor noastre (de la vlădică până la opincă), prin poluare și cruzime, alimente și medicamente contrafăcute, bagatele cu rol cârmuitor și cârmuiri ajunse de râsul lumii, credințe prefăcute în nimic și nimicuri ridicate la rangul de credințe obligatorii, astfel ca spusa eminesciană să fie astăzi mai actuală ca oricând: „Voi credeați în scrisul vostru, noi nu credem în nimic...”

Detalii

  1. DEZVOLTAREA FIZICO-PSIHICĂ ŞI SOCIALĂ A COPILULUI PREPRIMAR LA FINELE PREŞCOLARITĂȚII. CARACTERISTICI
  2. Spre nemurire muritorii cată...
  3. Care va fi statutul sfinților într-o lume aflată în plin proces de decreștinare?