pII.Rolul educativ al basmelor în general, al celor ispiresciene în special 3. Educația morală prin intermediul basmului

Deoarece conflictul dintre bine și rău în orice basm se încheie, de regulă, cu victoria forțelor binelui (la urma urmei ăsta este principalul lui scop instructiv-educativ!), căci – nu-i așa? – măcar aici virtutea trebuie de fiecare dată răsplătită și viciul pedepsit (de foarte multe ori în viața reală, lucrurile stau taman pe dos), la baza educației morale a celor mici trebuie statornic așezată (de părinți, familie, școală, biserică, societate) tetrada valorilor atotumane: bine-adevăr-frumos-sacru. Îndeosebi atunci când în programa educațională și în viața socială se ține cont de următoarele comandamente ale împlinirii umane, rampa sigură de lansare înspre fericirea generală: (a) „Dacă morala este forța Binelui coborâtă la nivel uman, etica este binele forțat prin legi să-i confere umanului un anumit nivel” (George Petrovai în Cuvinte-ncumințite, Editura Echim, Sighetu Marmației, 2014); (b) Morala tuturor religiilor, în special a religiilor universaliste (creștinism, budism, islamism), pledează pentru respectarea și promovarea neîncetată a virtuților, dar numai în creștinism se face o mult subtilă și necesară distincție între virtuțile cardinale (prudență, cumpătare, justiție, curaj) și virtuțile teologice (dragoste, credință, speranță);

Detalii

pII.Rolul educativ al basmelor în general, al celor ispiresciene în special 

1.Dezvoltarea limbajului prin intermediul basmelor 
    Întrucât basmul este o însemnată parte a culturii universale, el a contribuit și continuă să contribuie atât la dezvoltarea limbii (limba este un fenomen social), prin varietatea arhaismelor, regionalismelor și a unor delicioase figuri de stil (epitete, comparații, metafore etc.), cât și la îmbogățirea limbajului celor mici (limbajul este un fenomen individual). 
    Da, căci știindu-se prea bine că gândirea se desfășoară pe baza limbajului (mai exact, limba formează învelișul material al gândirii) și că limbajul interior este un important instrument al proceselor cognitive (nu putem să avem o gândire limpede și rodnică cu un limbaj sărac, respectiv cu o exprimare confuză și poticnită), iată de ce educația limbajului la nivel preșcolar, îndeosebi prin literatura specifică vârstei, contribuie la corecta și trainica realizare a altor componente ale educației copilului: morală, estetică, religioasă, ecologică etc. 

Detalii

pb) Prâslea cel voinic și merele de aur

Aidoma unei piese de teatru, admirabilul basm Prâslea cel voinic și merele de aur este format din trei acte, înlănțuite fără cusur: (a)Primul act ne prezintă cadrul acțiunii (palatul împărătesc, grădina frumoasă, mărul cu mere de aur din fundul grădinii), precum și o parte din  personaje (împăratul fără nume, cei trei fii ai împăratului), doar Prâslea, mezinul nevârstnic, izbutind să treacă dificila probă a păzirii merelor de aur, ba chiar și a rănirii misteriosului fur al acestora în toți anii anteriori, fapt care face din el un voinic personaj pozitiv, ce stârnește invidia fraților mai mari; (b)La inițiativa lui Prâslea, care ține morțiș să pună mâna pe hoț, frații mai mari (îmboldiți de ură față de mezin) acceptă să meargă împreună după dâra sângelui din rana furului, dâra se oprește la o prăpastie, doar Prâslea are curajul să coboare în lumea subterană, unde îi ucide pe zmeii ce furaseră cele trei fete de împărat și – în dorința de-a se căsători cu ele – le țineau captive în palatele lor de bronz, de argint și de aur (zmeul din palatul de aur era cel mai puternic, totodată hoțul merelor din grădina împărătească), apoi – după ce prințesele transformă palatele, cu ajutorul unor biciuști fermecate, în mere din același material cu al locuințelor (bronz, argint, aur), după ce viteazul mezin stabilește prin răvașe logodnica fiecăruia dintre ei (fata cea mai mare pentru fratele mai mare, mijlocia pentru fratele mijlociu, mezina pentru el) și după ce ia de la fată mărul de aur – tuspatru se îndreaptă spre gura prăpastiei, fetele sunt ridicate rând pe rând (fiecare cu scrisoarea sa), însă când îi vine rândul lui Prâslea, acesta – simțind că „frații îi poartă sâmbetele” – leagă de frânghie o piatră și-și pune căciula pe ea, iar frații, de cum văzură căciula, „slăbiră vârtejile și dete drumul frânghiei, care se lăsă în jos cu mare iuțeală, ceea ce făcu pe frați să crează că Prâslea s-a prăpădit”;

Detalii

pII.Viața și opera marelui povestitor 
    
a)Greuceanu 
    Spre deosebire de alte basme ispiresciene, care au ca exordiu hazoase formule de felul „A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti” sau chiar mai ample, Greuceanu ne prezintă însăși esența sa în cele două fraze simple și consistente ale începutului: „A fost un împărat și se numea împăratul Roșu. El era foarte mâhnit că, în zilele lui, niște zmei furaseră soarele și luna de pe cer”. Avea de ce să fie mâhnit, ba chiar serios îngrijorat, nu atât pentru puterea și îndrăzneala hoților de zmei, cât pentru scurtul timp ce-i mai rămânea vieții pământene (plante, animale, oameni), în absența căldurii și luminii solare. 
    Sigur, de la facerea lumii și a luminătorilor cerești, indiferent de calea urmată de către genitorii divino-zeiești în mitologiile popoarelor, nu s-a mai pomenit ca cineva să răpească pur și simplu aștrii, chit că anumite pasaje din unele religii prezintă ba intervenția unor forțe supranaturale/atotputernice în mersul ultraprecis al corpurilor cerești, ba anumite perturbații zonale și de scurtă durată, apărute din pricini suprafirești: (a) „Soarele s-a oprit în mijlocul cerului și nu s-a grăbit să apună o zi întreagă” (Iosua 10/13); (b) De la ceasul al șaselea până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric peste toată țara” (Matei 27/45); (c) „Zeul suprem al tuturor balticilor era Perkunas, zeul fulgerului și al furtunii. Perkunas era însă, la fel ca zeul indo-european Dyaus, și un zeu al soarelui. Mama sa, Perkuna, primea soarele obosit și prăfuit, îi făcea baie și în ziua următoare îl trimitea înapoi spălat și strălucitor” (Emilian Vasilescu în Istoria religiilor, Editura Institutului Biblic și de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, București, 1982). 

Detalii

l          O a treia funcție estetică, și ea confundându-se cu o funcție a formei estetice, este reprezentată de strălucirea medievală. Am văzut mai întâi faptul că lumina farmecă simțurile; apoi că, asemenea energiei radiante a Creatorului, aceasta formează și modelează universul ființelor. Dar mai mult decât atâta, lumina înlesnește cunoașterea chiar în mai mare măsură decât o poate face corespondența. 
          Adevărul cunoașterii, spune Sfântul Augustin, depinde de iluminarea de către soarele sufletului. 
          Claritatea frumosului este "o propietate a lucrurilor în virtutea căreia elementele obiective ale frumuseții - ordinea, armonia, proporția - se manifestă cu limpezime și nasc în inteligență o contemplare lesnicioasă și plenară"(Maurice de Wulf, PHILOSPHY AND CIVILIZATION in the MIDDLE AGES, Princeton, 1992, p. 28, traducere).
         Plăcerile cunoașterii decurg nu numai din raporturile dintre părți în cadrul obiectului, ci și din luminozitate. 

Detalii

  1. Petre Ispirescu, regele basmului cult românesc (I)
  2. Tema naturii în lirica românească (II)
  3. (14) FORMA LUMINOASĂ ESTE STRĂLUCIRE MODELATĂ