Fiind foarte interesat de marea cultură antică a Indiei, în anul 2020 am scris amplul studiu Filosofia indiană și sublima ei subtilitate, în care ilustrez nu numai strânsa legătură și profunda interinfluență specific geografic-specific istoric-specific cultural filosofic, limbile (dialectele) indiene, caracteristicile învățăturii tradiționale, concepțiile cosmogonice și marile ei religii (vedism, brahmanism, jainism, budism, hinduism), ci și influența exercitată de acest generos focar al culturii universale asupra culturii europene, iar pe filieră germană asupra lui Mihai Eminescu (Imnul Creațiunii în Scrisoarea I, poemul Kamadeva) și George Coșbuc (magistrala traducere a piesei Sacuntala, scrisă de marele poet Kalidasa).
Iată de ce, în aceste zile, am recitit cu nostalgie și încântare consistentul volum intitulat Poeme (Editura Pentru Literatura Universală, București, 1967), de fapt o culegere de poezii din cele mai cunoscute și mai apreciate volume ale ilustrului poet indian Rabindranath Tagore, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1913: Grădinarul dragostei, Gitanjali (Prinos liric), Luna în creștere (Crai nou), Culesul roadelor, Lebăda, Fugara (Ecoul armoniilor), Sufletul priveliștilor, Petale pe cenușă și Păsări răzlețe (un singur poem, format din 319 strofe/secvențe numerotate, cele mai multe cu două, trei sau patru versuri).
- Detalii
- Scris de George Petrovai
Citește mai departe: Rabindranath Tagore, „grădinarul” poeziei moderne indiene
Ca și mintea constructorului cu imagini, fantezia lucrează bine, spune Hobbes, când țintește la un scop limpede întrezărit. În acest sens fantezia cuprinde pasiunea și dorința care activează mintea și o feresc de platitudine și obtuzitate. Pentru fantezie, dinamica mentală devine astfel parte integrantă în arhitectonica mentală. Rapiditatea și constanța mișcării minții decurg în întregime din strădania pătimașă de-a atinge țelul imaginat. Fantezia mai poate include și subtilitate în activitatea de corelare. Omul cu fantezie puternică vede similitudini unde alții nu văd nicio idee interesantă, iar cuprinderea sa este atât de rapidă și promptă cât și pătrunzătoare. "De aici provin acele plăcute comparații, metafore și alți tropi, cu ajutorul cărora atât poeții cât și oratorii au putința de a face ca lucrurile să placă și să displacă și să apară celorlalți în bine sau în rău, după cum țin ei înșiși", mai spunea Hobbes în HUMAN NATURE, vol, IV, p. 55. - Detalii
- Scris de Valentin Lupea
Nicolae Grigorie Lăcrița, conferențiar universitar doctor, scriitor și jurnalist, s-a născut la 20 aprilie 1948, în localitatea Lăcrița, județul Dolj, numele său publicistic păstrând până astăzi amprenta puternică și de neșters a locului natal.
Provenit dintr-o familie modestă, în care munca, cinstea, credința și respectul pentru educație au reprezentat adevărate legi ale vieții, autorul și-a construit întreaga devenire printr-o voință deosebită, prin muncă neîntreruptă, prin studiu și printr-o permanentă dorință de autodepășire.
Copilăria petrecută în satul natal a fost una grea, marcată de lipsuri materiale și de numeroase privațiuni.
A fost „o copilărie fără de copilărie”, dar tocmai această perioadă avea să-i formeze disciplina, rezistența morală și convingerea că adevărata și singura bogăție durabilă a omului este cea intelectuală.
Încă din primii ani de școală, educația a presupus pentru viitorul scriitor eforturi fizice și intelectuale considerabile.
- Detalii
- Scris de N. Grigorie Lăcrița
Hobbes a fost primul englez care a combătut cu ajutorul uneltelor intelectuale conceptul de fantezie creatoare. El își declară nemulțumirea față de teoria curentă și tradițională a pasiunilor și afectelor, ca și propria-i ambiție de a fi primul care să vorbească în chip rațional despre acest subiect.
Discutând despre procesele mentale, spune el, oamenii folosesc multe cuvinte și nu lămuresc nimic. Ei spun că "simțurile primesc speciile lucrurilor și le predau simțului comun, simțul comun le predă fanteziei, iar fantezia memoriei, și memoria judecății, ca o înmânare de lucruri de la unul la celălalt". Mintea logică a lui Hobbes s-a revoltat împotriva acestei imagini a vieții mentale ca o joacă de-a trocul dintre niște afaceriști mărunți în creier. Propria sa expunere despre fantezie se detașează numai pe jumătate de alegorie și tradiție, dar încercarea lui de-a încadra "situația dezordonată" a poetului în schema ordonată a filosofiei sale mecaniciste constituie o încercare interesantă prin cutezanța cu care îmbină și reconciliază niște aparente incompatibilități.
- Detalii
- Scris de Valentin Lupea
Citește mai departe: (5) Hobbes: Spiritul este materie în mișcare
În ultimă analiză, frumusețea anumitor raporturi și proporții din muzică se întemeiază, pentru Descartes, pe demonstrabilitatea lor superioară în sens matematic. Cu toate că Descartes spune că omul cel mai susceptibil la pasiuni ce implică atât trupul cât și sufletul poate gusta cea mai multă dulceață din viața aceasta, totuși, deasupra sănătății și confortului aduse de dorințele controlate, el pune bucuria intelectuală rezultând din activitatea intelectuală și din unirea voluntară a părții spirituale a omului cu ceea ce este incorporal. Până la urmă, imaginația este tratată pur și simplu ca o slujnică a rațiunii. Iar calcularea proporțiilor, care alcătuiește substanța COMPENDIUMULUI, are de-a face în cea mai mare parte cu analogii aritmetice, nu cu analogia dintre sunet și simț.
Descartes respinge hotărât apelul la simțul auditiv în muzică, în comparație cu încrederea în demonstrațiile lui peremptorii care nu mai pot fi tăgăduite. El spune că argumentele muzicienilor care tăgăduiesc proporțiile consonanțelor i se par prea absurde ca să le mai răspundă. Este ca și cum, spune el, cineva ar pleda împotriva sistemului de proporții matematice în arhitectură din cauză că ochiul nu reușește să sesizeze nici a mia parte din exactitatea lor.
- Detalii
- Scris de Valentin Lupea
Citește mai departe: (4) Demonstrația este decisivă chiar și pentru frumos