chValoarea omului implicat în transmiterea „Cuvântului lui Dumnezeu” :
„Dacă omul redă corect „Cuvântul lui Dumnezeu” = 1.
Dacă omul mai studiază și înţelege corect Biblia = 10.
Dacă omul mai trăieşte şi duhovniceşte = 100.
Dacă omul mai este și propovăduitor al lui Dumnezeu = 1000.
Însă dacă omul redă greşit „Cuvântul lui Dumnezeu”, adică dacă dispare 1, rămân doar zerourile, rămâne cu 000, ceea ce înseamnă că omul care redă greşit „mesajul Divin” este o nulitate”, un ipocrit, un blasfemator, un individ care defăimează atât cele sfinte, cât și sentimentele religioase. În timp ce matematica a demonstrat că „0 la orice putere este 0”, viaţa a demonstrat că „orice blasfemator ridicat la putere, sau la orice rang posibil, tot o nulitate rămâne !” . (N. Grigorie Lăcriţa).

Cuprins.
1. Precizări preliminare.
2. Este mai lesne să treacă cerul şi pământul decât din „Lege” să cadă o frântură de slovă, un corn de literă, o cirtă, o iotă, un cornişor de slovă, un vârf, o codiţă sau un punct de la o literă.

dadCititul, plăcută zăbavă? Da! Folositoare? Mai ba! Şi totuşi, citesc zilnic, cum mi-aş satisface un viciu devastator în timp; cum m-aş droga la diferite ore ale zilei, cum mi-aş ţine permanent alături paharul plin cu alcool, cum aş lega ţigară de ţigară...  Tocând carte după carte, îmi proiectez propriul spectacol al literaturii din literatura celorlalți, de la Apuleius până la Radu Aldulescu.
                                                                  *
    Halldor Laxness, unul dintre ”anonimii” laureați ai Premiului Nobel pentru literatură, scriitor islandez de limbă daneză. Iată cum începe o proză de-a sa: „După câtva timp, liniștea îi trezi pe zei și maică-mea le aduse cafeaua fierbinte. După ce-și fumară țigările, ieșiră din casă luând cu ei o pușcă”.
                                                                 *
    „De îndată ce părăsește sertarul natal, un roman se transformă în ceva pe care autorul nu-l mai recunoaște. Autorul este uluit de ceea ce văd în el ceilalți, și mai ales ceea ce nu văd!” ( Julien Green).
                                                            *
    „Toate femeile nefericite fac poezie, chiar și cele care nu scriu versuri...” (Martha Bibescu).

2.A fi sau a nu fi kafkian

    Kafkianismul nu este un moft sau o modă, cu toate că în jurul anului 1930, adică după efectuarea traducerilor în franceză şi engleză – ceea ce a facilitat circulaţia scrierilor kafkiene pe arii culturale mult mai întinse, opera scriitorului praghez s-a constituit într-o modă literară. Ba mai mult, după al doilea război mondial Franz Kafka ajunge să fie socotit un adevărat profet al ororilor naziste.
    Dar cu toate că în ţările occidentale moda Kafka  începe să se estompeze în jurul anului 1950, gloria postumă pe care şi-a adjudecat-o acest straniu scriitor, graţie unicităţii operei sale şi imposibilităţii repetării ei, nu a fost nicicât afectată de capriciile modei, şi asta pentru că ea (opera) – urmând curba ascendentă pe care se înscriu valorile perene ale literaturii universale -, s-a întipărit rodnic şi definitiv în memoria culturală a omenirii atât ca obiect de cercetare ştiinşifică, cât şi ca model literar.
    Prin urmare, pentru înţelegerea corectă a kafkianismului, el trebuie receptat în dubla sa ipostază determinantă: ca mod conceptual şi atitudinal despre lume, respectiv ca mod de transfigurare artistică a înţelegerii şi a trăirilor autorului.

    1.A doua scrisoare către tata

    Dragă tată,
Îţi trimit şi aceasta a doua scrisoare, deşi nu sper să-ţi parvină, aşa cum de altminteri nu ţi-a parvenit nici prima. Cu toate astea ţin să fie cât mai bine întocmită, căci ea se vrea mărturisirea mea sinceră în legătură cu raporturile statornicite între noi din copilărie şi până în clipa de faţă.
Să nu-ţi fie cu supărare, dar amintirile mele din cea mai fragedă pruncie sunt realmente strivite de imaginea ta de om satisfăcut de sine, care cu regularitate îşi pendula rigorismul între o severitate suportabilă şi un autoritarism de factură tiranică.
Cu siguranţă că nu-ţi mai aminteşti multe dintre acele scene educative, care pe mine de fiecare dată mă marcau în chip dureros: când strigai la mine şi mă certai, când îmi interziceai cu trufie să te contrazic, ori când îţi înfigeai săgeţile sarcasmului tău răutăcios în sensibilitatea mea de copil. Aşa că, dragă tată, dacă lăsăm la o parte influenţele exercitate de viaţă asupra mea, în fond eu nu sunt decât produsul educaţiei tale. E drept, un surprinzător produs à rebours, dacă avem în vedere faptul că tu vroiai să faci din mine un adevărat Kafka – voinic, îndrăzneţ şi răzbătător, adică asemeni ţie, pe când firea mea de Löwy, fire moştenită de la mama, mă împingea irezistibil spre studiu, cugetare şi visare.

tmAuzim mereu în jurul nostru că "putem avea totul de la viață" sau că "în viață trebuie să faci sacrificii". Prostii. Omul nu trebuie să se întrebe niciodată ce anume vrea de la viață. A-ți dori ceva anume în viață este egal cu a fi dispus să faci sacrificii pentru lucrurile pe care ți le imaginezi/dorești. Și, știți ce înseamnă să schimbi un anumit mediu prin propriile idei și prin propriile proiecte/dorințe ? Un mare dezastru sau, mai bine zis, cel mai mare dezastru care ar putea să i se întâmple unui om. Ideile, dorințele fiecăruia dintre noi, nu înseamnă altceva decât schimbări radicale și urmări colosale pentru mediul în care vrem să ne impunem. Din acest motiv nimeni dintre noi, omul în general, să nu încerce să se gândească la un model propriu/nou pentru viață. Un model propriu/nou de viață echivalează cu un "model propriu/nou" de suferință. Trebuie știut faptul că viața omului nu este deloc o consecință a proiectelor omului. Valoarea vieții constă tocmai în acest amănunt insignifiant. Înainte de a zâmbi altora sau proiectelor tale zâmbește-ți ție, pentru că doar tu ești cu adevărat cel mai important/minunat produs al vieții tale. Tu ești singura și adevărata valoare pentru care există și se preocupă natura vieții tale. De ce ai vrea să-ți schimbi viața prin dorințe, prin proiecte meticulos inoculate și, mai grav, inoculate în mod tendențios și în mod artificial ?! Importanța omului, ca o banalitate, rezidă tocmai în simplitatea esenței vieții, nu în ceea ce a studiat sau în ceea ce a produs sau în ceea ce produce și consumă omul.