Nu ştiu cât aur mai păstrează pământul în Maramureş pentru urmaşi!
Ceea ce ştiu sigur e că am văzut un minereu mai preţios lucind în sclipirea ochilor vii şi am ascultat glăsuirea pădurii în vocea pasionată şi caldă a Măriucăi Verdeş, în Bisericuţa de lemn de la Călineşti Căieni, povestind cu mândrie despre strămoşi, obiceiuri, credinţe, legende ale locului culese de ea umblând din poartă în poartă, vorbind cu bătrânii care la rândul lor în copilărie le aflaseră de la alţi bătrâni şi le păstraseră în memorie ca să nu se piardă. Legende şi fapte transmise din gură în gură, prelungind în cântec sufletul neatins al maramureşeanului, frate cu lemnul şi în rezonanţă cu el.

Se știe că istoria unui popor este istoria ultimei ediții de manual. Nouă, generației de azi, generația aniversării Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, ne revine nobila misiune de a ne exprima prinosul de recunoștință și de admirație față de momentul istoric nesimilar cu altele din evoluția noastră.
În cazul Maramureșului modalitățile de exprimare a gratitudinii față de corifeii Marii Uniri ar putea fi următoarele:

Motto: „Așteptăm împreună de la toți funcționarii să se poarte cu poporul așa, ca acesta să vadă și să simtă că se află sub stăpânire părintească și nu străină. Cunoștințe juridice extinse nu fiecare poate avea, dar simț de dreptate poate avea…
         Numai așa se poate clădi România Mare”.1

Începând cu 2 decembrie 1918 și până în 4 aprilie 1920 Consiliul Dirigent de la Sibiu și-a desfășurat activitatea ca guvern provizoriu pentru Transilvania. La 25 ianuarie 1919 acest for juridic decretează reorganizarea administrativă a teritoriilor intracarpatice unite cu Regatul România.

Între 2 decembrie 1918 și 4 aprilie 1920 Consiliul Dirigent de la Sibiu a avut rolul de guvern provizoriu pentru Transilvania. La 25 ianuarie 1919 acest for juridic decretează reorganizarea administrativă a teritoriilor intracarpatice unite cu Regatul România. Sunt organizate, ca atare, 23 de județe cu 23 de prefecți, cărora li se vor adăuga încă trei prefecți „pe lângă” primarii orașelor Cluj, Arad și Sibiu.
În Maramureș a fost instalat primul prefect român în persoana dr. Vasile Chiroiu, la 28 aprilie 1919, care a rămas în funcție până la 4 aprilie 1920.

Nori fumurii dansează frenetic! Sfântul Ilie brăzdează cerul cu biciul de foc desenând arabescuri ciudate. Tunetul lugubru se propagă din depărtare aproape tot mai aproape ca un strigăt amușinat.
Dintr-o dată ploaia scaldă totul în jur. Trenul plecat din București aleargă grăbit, străbate într-o goană nebună kilometru după kilometru către Lehliu. În gară coboară laureații veniți din toate colțurile țării, osteneala nopții nedormite li se citește pe față fiecare firicel de rid demască oboseala. Dar dacă te uiți atent în ochii fiecărui premiat simți căldura unui foc nestins, te privesc c-an transă parcă numărând în gând orele, minutele, clipele până la începerea Festivalului Național ”Florența Albu”!