tm"Cunoaște-te pe tine însuți" îndemna filozofia din perioada lui Socrate. Sincer pe mine mă bufnește râsul când văd cu câtă ușurință este trimis astăzi omul la "plimbare" cu aceeași ipocrizie. Cum este posibil să afli cine ești dacă tu, înconjurat de prejudecăți, nu știi absolut nimic despre oameni/ceilalți ?! Eu nu recomand nimănui să se cunoască pe sine. A-ți descoperi sinele înseamnă de fapt a descoperi că nu ești nimic în imensitatea spațiului și materiei. Și, chiar dacă am insista cu întrebarea: cine sunt eu ?, răspunsul nu va îndrăzni să se apropie de nimeni decât odată cu înaintarea în vârstă. Dar odată cu înaintarea în vârstă inclusiv moartea se va apropia cu un răspuns, fiind nevoită astfel să confirme omului răspunsul și strânsoarea vorbelor sale. De fapt aceasta și este prima mare "preocupare" a morții, a sosi înainte ca omul să conștientizeze/descoperi răspunsurile care, la un moment dat, îi arată cât de false i-au putut fi convingerile.
De ce astăzi nu-și mai pune nimeni în dubiu propriile convingeri ? Pentru că omul nu-și mai poate sabota plăcerea de a "trăi" veridicitatea pe care a respins-o Socrate alegând otrava. Socrate știa acest amănunt. Socrate a înțeles această bucurie lăuntrică a omului de a muri în interior încă din timpul vieții. De aceea a ales să moară. De fapt, prin "cunoaște-te pe tine însuți" filozofia predica/predică moartea interioară.
Oamenii dintotdeauna au crezut în idei care nu au fost niciodată puse pe bancul de probe. Nu și-a pus niciodată nimeni cunoașterea în flaconul de analize pentru sânge. Iată motivul pentru care, inclusiv noi, ținem cu strășnicie de propria noastră moarte, de propria noastră falsă imagine.

tmDacă există într-adevăr ceva extrem de periculos împotriva vieții de pe Terra cu siguranță omul deține profilul respectivului pericol. Aspectul cel mai trist al ipocriziei omului știm cu toții că a fost, este și va rămâne pentru mult timp de acum încolo înșelarea. În preajma omului este de așteptat tot timpul să se manifeste răul. Acest fenomen are loc prin prisma faptului că omul pune în dubiu realitatea naturală. Punând în discuție realitatea naturală omul își promovează de fapt trăirile proprii pe care, din păcate, le consideră reale. Un singur om ar putea schimba întreaga situație nefastă de pe această planetă dar omenirea încă nu a reușit să "producă" acel om. Tentative au existat dar, după cum știm cu toții, au eșuat lamentabil. Mie mi se pare aproape imposibil ca aceste vremuri să producă sau să ridice pe cineva care să aibă capacitatea de a înfrunta societatea, de a-i înfrunta pe ceilalți. De ce afirm acest lucru ? În primul rând pentru faptul că mult timp nu mai există și, în al doilea rând, fiindcă omul simte în subconștientul său de element "social" că nu mai are niciun rost pe Pământ. Acest adevăr îl putem vedea zilnic pe chipul tuturor oamenilor.
De ce omul nu-și respinge credințele, cunoașterea, suferințele, plăcerile, răul în ansamblul lui ?

tmMonogamia dintre oameni ține de biologia sau de psihologia speciei umane ? Pare că nu. Monogamia, în sens autentic, înseamnă de fapt că o anumită specie în alegerea partenerilor pentru reproducere instaurează un raport exclusiv între doi parteneri de sex diferit. Monogamia , în mod natural, nu permite posibilitatea raporturilor sexuale niciunuia dintre cei doi cu alți parteneri. Ați auzit să se întâmple omului ceva asemănător ?! Nici eu. Nu pare deloc dificil să înțelegem cu precizie dacă într-adevăr specia noastră ne-a impus cu certitudine din punct de vedere biologic monogamia. Atunci, ar putea fi cumva monogamia o trăsătură psihologică impusă "social" ? Eu cred că da. Ceea ce se întâmplă astăzi cu "societatea" pe care au inventat-o anumite curente ideologice de odinioară nu mi se pare deloc un lucru bun. Așadar, trăim cumva într-o "realitate" inventată expres pentru a ne "domestici" unui interes ? Cu siguranță, da. Observ, ca și voi dealtfel, că s-a trasat deja speciei noastre o direcție aproape unică și cu un sens extrem de îngust. Acest sens, din pacate cu sens unic, să fie oare destinația fiecăruia dintre noi ?! Iarăși un mare da. Iată marele dezastru către care se îndreaptă viitorul omului.
Eu cred că este deja limpede pentru oricine că monogamia nu a fost și nici nu va fi deloc o "trăsătură biologică" a niciunuia dintre noi.
Suntem născuți și crescuți într-un sistem care, din punct de vedere natural, ne face mai mult rău decât bine.

tmStilul de viață înconjurat de bani este cea mai simplă și cea mai eficientă formă de administrare negativă a duratei de viață a oamenilor. Odinioară oamenii erau exploatați ori prin faptul că tânjeau după titluri nobiliare, ori pentru faptul că își mai doreau o viață, viața de dincolo. Și una și alta au produs și continuă să producă încă înșelați pe bandă rulantă. Până în prezent nu am auzit pe nimeni să trăiască de două ori și nici nu am văzut vreun "nobil" să scape de bătrânețe sau de ridicolul ignoranței. Mii de ani s-a crezut că omul nu poate fi păcălit dându-i-se bani în schimbul subjugării. Adică nimeni nu ar fi crezut că omul va accepta atât de ușor să fie plătit pentru a fi sclav. Nici cei mai mari negustori de oameni nu și-ar fi putut imagina că omul, într-un final "democratic", își va lega singur lanțurile în schimbul unui mărunțiș. Ce nu a reușit religia/barbaria în mii de ani au reușit colhozurile epocii industriale în ultima sută de ani. Avantajul sclaviei pe bani (sclavia subvenționată) este unul extrem de constant și benefic celor cu har de stăpâni. Pot dormi și ei de acum fără frică fiindcă, în sfârșit, de o sută de ani, nu se mai revoltă nimeni. "Dorința de a te bucura din plin de ceea ce îți poate oferi viața" este de fapt un slogan prin care i se fixează omului primii pași către pierderea libertății. Unui om care își închipuie că viața are menirea și preocuparea de a-l face bucuros îi spun că, din păcate, se înșeală amarnic. Viața este o conștiință cu un scop extrem de simplu și extrem de bine definit.

tmCuvântul reprezintă expresia relațiilor dintre oameni.
Nu există manifestare umană care să nu-și extragă seva existențială din spiritualitatea cuvântului. Trecutul, prezentul și viitorul sunt în realitate proiecții care au ca fundament/punct de plecare sensul cuvintelor pe care le-au elaborat oamenii de-a lungul evoluției specie umane. Cuvintele sunt o repetare a ceea ce a existat deja și a ceea ce tinde să se repete. Cuvintele nu fac altceva decât să alimenteze și să păstreze în continuare realitatea care le-a produs. Cuvintele nu creează realitatea din interiorul nostru/omului, cuvintele creează realitatea dintre oameni. Din acest motiv adepții monologului trăiesc și vor continua la infinit să improvizeze realități diferite față de aceea pe care i-a creat-o Cuvântul omului. La întrebarea: ce este realitatea sau "realitățile" omului ? Aș răspunde. Realitatea, "realitățile" omului sunt de fapt înțelesul relațiilor pe care le creează și pe care le are cu ceilalți și cu mediul înconjurător omul. Iată motivul din cauza căruia oamenii nu reușesc să se înțeleagă între ei. Neînțelegerea/neînțelegerile dintre oameni fiind de fapt diferențele pe care le creează cuvintele folosite în mod impropriu în anumite situații. Așa cum se întâmplă spre exemplu în politică. Cuvintele celor care urăsc omul de cele mai multe ori au rostul tocmai de a nu fi înțelese.
Oamenii nici nu trebuie să insiste prea mult să desconspire motivul și sensul tuturor cuvintelor folosite de cei care dețin puterea si spațiul politic. În primul rând pentru faptul că vorbele lor nu sunt Cuvântul iar în al doilea rând pentru faptul că monologul practicat de acești indivizi are scopul doar de a manipula oamenii tocmai prin lipsa dialogului. Un dialog nu poate exista atât timp cât cineva comunică de la "înălțimea" unui pupitru.