Să ai doruri, în dorinţe şoptite gândului, mereu înnoite şi păzite bine în sipetul sufletului ce îşi aşteaptă calea, înseamnă că eşti viu, iar cunoaşterea te provoacă mereu şi te aşteaptă, ca o carte nouă, descoperită, ce mai are multe pagini inedite de oferit.
 Dorul presupune emoţie, aşteptare sau aspiraţie către ceva, o stare ce o simţi cu sufletul, nu cu mintea şi în care proiectezi prin gând situaţii dorite, sau venite spontan şi te bucuri că există, sau visezi la o realizare apropiată sau îndepărtată.

Cu vreo doi ani în urmă, am văzut pe un site de informații editat la Sighetu Marmației, o fotografie veche, „de la începutul secolului XX”, înfățișînd centrul orașului. Dar, fără nici o „legendă”. Pe fotografia sepia se putea citi „semnătura de firmă” a fotografului: M. – Sziget Főtér și „titlul” tematic al instantaneului: Kisnagyember. Mi-am spus că această fotografie spune mai mult decît evocă, trebuie să existe și o „istorie” mai lungă decît doar de „o zi”  de acum o sută de ani disimulată în ea.

Dezordinea se menţine prin ea însăşi!  Fără menajamente poţi să negi orice, individual, prin încercările inutile, altfel, ale creaţiei. Negreşitul nu-şi are locul în nicio ecuaţie existenţială, de vreme ce este sortit erorii. Ca şi minciuna marelui adevăr. Realităţii, la fel comună tuturor, ne etalăm libertatea, dincolo de gratiile minţii, ale puterii, chiar ale voinţei de înţelegere. O nouă DADA n-ar putea fi decât aceeaşi, de-o slăbiciune neclară şi perspective la fel de nule. Artei, ori colorată prea vehement, într-un amestec nicicum omogen, ori dimpotrivă, prea palidă, scursă de trăire.

Incontestabil, Turnul Eiffel este simbolul turistic al Parisului. Inaugurat cu ocazia expozitiei universale din 1889 construcția încarnează aspirațiile unei epoci aflate în plină revoluție socială, culturală, tehnică și artistică. Pentru comemorarea centenarului Revoluției franceze se decide organizarea celei de-a patra expoziții universale în capitală. Scopul urmarit e de a arata întregii lumi avansul tehnologic și puterea industriei franceze, precum și bogățiile Imperiului colonial francez. Ochii intregii planete sunt atintiti asupra Parisului. Pe o suprafață de 50 de hectare care cuprinde Champ de Mars, Trocadero și Esplanada invalizilor sunt ridicate de către marii arhitecți ai vremii, somptuoase palate efemere, demolate după încheierea evenimentului.

La începutul secolului XII, măcelarii erau grupați pe malul dreapt al Senei în apropiere de Grand-Chatelet, fortăreața ce proteja accesul la marele pod (actual Pont au Change). La începutul secolului XIX locul era cel mai puturos din Paris. Aici erau sacrificate animalele care aprovizionau Parisul cu carne. Existau in capitală mai multe locuri  în care se practica abatajului. Pentru a pune capăt acestor metode, Napoleon I creaza 5 abatoare. Niciunul dintre ele nu a supraviețuit.
    În 1847, Louis Philippe autorizează stabilirea unui abator în La Villette, mică comună situată la nord de Paris.