Un lucru este sigur. Şi anume, acela că majoritatea temelor estetice discutate de Aristotel au fost tratate deja de către Platon. Bunăoară, POETICA lui Aristotel începe cu principiul general potrivit căruia arta poeziei ṣi cea a muzicii, cu subdiviziunile lor, (epopeea, tragedia, comedia, poezia ditirambică şi cântul cu flautul ori cu cithara) sunt nişte imitații (POETICA,1447a, vezi traducerea lui D. M. Pippidi, în ARTE POETICE. ANTICHITATEA). Dar afirmația că artele producătoare de plăcere sunt imitații constituie un loc comun la Platon şi la Aristotel, primul anticipând în cea mai mare parte subdiviziunile aristotelice ṣi principiul lor (Platon - STATUL, III, 394b-c). La fel, poate fraza cea mai cunoscută din întreaga POETICĂ a lui Aristotel apare la finele definiției pe care Aristotel o dă tragediei. Acesta ne spune acolo că tragedia trebuie să conțină incidente care "stârnind mila şi frica, săvârşesc curățirea (catharsis) acestor patimi (POETICA, 1449b).
S-au scris multe şi mărunte comentarii şi argumentări în încercarea de a lămuri ce înseamnă purificarea tragică de milă şi de frică prin milă şi frică, numele lui Aristotel fiind prin tradiție legat de acest concept.
- Detalii
- Scris de Valentin Lupea
Din antichitate și până în zilele noastre, problema credinței și a necredinței a frământat întreaga omenire, de la omul simplu și până la cele mai mari genii ale sale.
În exprimarea credinței și/sau a necredinței se folosește frecvent noțiunea de „ateu”, care are sensuri dintre cele mai diferite.
Frecvente sunt cazurile în care, într-o conversație, persoanele folosesc, distinct fiecare, noțiunea de „ateu”, (1) fie cu sensuri dintre cele mai diferite, (2) fie cu sensuri ambigui, neclare, și într-un caz și în altul ajungându-se în situația „de a vorbi împreună și de a se înțelege separat”.
Am subliniat aceste aspecte pentru a se înțelege faptul că limbajul în care trebuie exprimată noțiunea de „ateu”, pentru a fi înțeleasă și însușită corect, trebuie să i se precizeze sensul cu care este folosită.
Numai că o problemă foarte mare este și cea cu a cunoaște sensurilor cu care circulă noțiunea de „ateu”.
- Detalii
- Scris de N. Grigorie Lăcrița
Citește mai departe: Principalele sensuri ale noțiunii de „ATEU”
Rezumat. Este un adevăr bie-cunoscut faptul că „A fi inteligent presupune a folosi şi inteligenţa altora.” (Richard Aladjemoff). Din comparația dintre iudaism și creștinism, se desprind multe concluzii importante, în special în a înțelege (1) cum iudaismul este așa de trainic, de aproape 4.000 de ani, și (2) din ce cauze creștinismul este, de la nașterea sa, de acum 2.000 de ani, într-un continuu și grav proces de dezintegrare. În plus, toți oamenii de pe acest pământ ar trebui să gândească, mereu și cât mai profund, și la situația gravă în care s-a ajuns, respectiv că „În lume sunt mii de religii care îi fac pe oameni să se urască unii pe alții, dar nu există o credință singură, care să îi facă să fie uniți.” „Cine are minte, să ia aminte!” „Cine are urechi de auzit să audă!”. Amin! (Matei 11:15; Luca 14:35) .
2. Iudaismul
● Evreii nu îl recunosc nici în ziua de azi pe Iisus Hristos ca fiind Mesia.
- Detalii
- Scris de N. Grigorie Lăcrița
Citește mai departe: Iudaismul și creștinismul. Mici comparații
Se poate observa cu uşurință la Platon o pendulare perpetuă între experiența estetică în înțelesul ei mai restrâns şi o teorie generală a valorilor.
Astfel, ni se spune că poetul este artist, pentru că forța lui este mai curând entuziasmul decât meşteşugul lucid sau înțelepciunea. Poetul şi filosoful sunt aşadar două realități, nu una singură ca în concepția tradițională. Însă, această distincție nu va opera în mod absolut, deoarece filosoful, a cărui artă a dialecticii, inspirată de o viziune a înțelepciunii frumoase, este paradigma tuturor artelor şi ştiinţelor, nefiind un artist autentic dacă nu este dinamizat de dragoste. Ba mai mult, el este nevoit să iubească prin intermediul părții divine din el. Dacă e aşa, atunci şi el, ca şi poetul, este condus de divinitate(FEDRU, 249e).
Aşadar, poeții şi pictorii nu sunt simplii imitatori, ci nişte imitatori pe treapta a treia şi cea mai de jos a existenței, aflându-se şi din această cauză la o mare distanță de filosofi, a căror dragoste este existență reală şi al căror loc cuvenit în stat este de esență regească. Însă nici această distincție aparentă nu e cu mult mai fermă decât cealaltă.
- Detalii
- Scris de Valentin Lupea
„Oamenii trebuie să înveţe din nou să muncească în loc să trăiască pe spinarea statului”. (Cicero, anul 55 înainte de Hristos).
„Ierarhia socială n-ar trebuii să fie decât o ierarhie a muncii”. (Mihai Eminescu).
Biblia, care este Cartea Cărţilor, cuprinde toată înţelepciunea de care oamenii au nevoie pentru a supravieţui.
Argumentele şi exemplele cu care se pot susţine aceste adevăruri sunt multe, dintre care numai la unul se face referire în acest articol.
Biblia ne îndrumă, chiar ne porunceşte, spre binele nostru, printre altele, cum să ne îngrijim de trupul și de sufletul nostru, în fraze scurte, cu cuvinte simple, pe înţelesul tuturor.
În Biblie, în Geneza capitolul (cap.) 3 versetul (vs.) 191 este înscrisă pedeapsa dată de Dumnezeu lui Adam și soţiei sale Eva pentru neascultare în timp ce se aflau în grădina Eden (sublinierile îmi aparţin):
În biblia ortodoxă a Patriarhiei României, http://bibliaortodoxa.ro/ :
„17. [...]blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale!
18. Spini şi pălămidă îţi va rodi el şi te vei hrăni cu iarba câmpului!”.
19. În sudoarea feţei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce”2.
- Detalii
- Scris de N. Grigorie Lăcriţa
Citește mai departe: Pâinea obţinută „prin sudoarea feţei tale”