l          Spuneam cu altă ocazie că în tinerețe, Sfântul Augustin a apărat ficțiunea și interpretarea teatrală, atrăgând atenția asupra scopului estetic implicit. 
           Adevărul, spunea el în scrierile sale timpurii, este asemenea lui Proteus, adică multiform (CONTRA ACADEMICOS, III, I, 13; Svoboda, p. 20). Filosofia nu trebuie să disprețuiască poezia, deoarece poemele pot exprima adevărul sub o figură.(Ibid., III, I, 7; Svoboda, loc, cit.).
          Există însă alți scriitori și alte concepții care marchează tensiunea dintre mascarea divinității și complacerea în aparențe. Cuvântul "simbol" semnifica, după cum am mai arătat, înveliș, paravan sau văl. 
          Vălul manifestă tendința de a deveni o categorie estetică independentă în loc să se conformeze cu strictețe sarcinilor sale de a forma exteriorul înțelepciunii creștine. 
          Nu există o adeziune unanimă la teoria ascunderii sub văl; vălul putea fi pur și simplu intrarea sau calea de acces exterioară; putea fi, de asemenea, o ademenire către ceea ce era înăuntru. Constatăm o ezitare între aceste idei. 
          Până la urmă, vălul a devenit, în gândirea Renașterii, însușirea estetică a delicateții, iar în atitudinea misticilor față de simbolul vălului se văd unele semne premergătoare ale acestei schimbări. 

Detalii

„Căutați pe cei ce caută adevărul

și feriți-vă de cei ce l-au găsit.”

A.GIDE

„Omul drept nu este cel care nu nedreptățește pe nimeni,

ci cel care, având putere să facă rău, se ferește să-l facă.”

                                                                               PITAGORA

Detalii

cdÎntr-o epocă în care discursul liric părea că tinde să se elibereze complet de reguli, iar versul alb domina tot mai mult câmpul poetic, iată că tot mai mulți tineri poeți  revin la poezia cu rimă dovedind că este esențial să  ne reamintim valoarea inestimabilă a poeziei cu rimă.
Poezia clasică, articulată pe rime, ritm și măsură, a constituit dintotdeauna fundamentul prin care frumosul s-a înveșnicit în memorie, tot așa cum și cântecul ajunge nemuritor prin melodie. Rima, cu structura ei matematică și armonică, este mai mult decât un ornament,  ea ordonează gândul, îl intensifică și îl transformă în incantație.
Memorabilitatea poeziei cu rimă se explică printr-un mecanism psihologic și estetic deopotrivă. Sunetul repetat, balansul sonor dintre sfârșitul versurilor și pulsația ritmului creează un cadru muzical echilibrat care face ca poezia să fie ușor de învățat și de transmis mai departe. Tocmai de aceea, folclorul, doinele și baladele populare s-au construit pe rime, pentru că acestea se fixează în conștiința colectivă asemenea unei melodii familiare. În contrast, versul alb, oricât de intens ar fi ca trăire, riscă să se dizolve în lipsa unui liant muzical, fiind mai greu de reținut și de recitat.

Detalii

cdÎntrebarea privind natura sentimentelor pe care le transmite poetul a stârnit dintotdeauna reflecții și discuții aprinse în rândul criticilor, cititorilor și chiar al poeților înșiși. 
Adesea, însă, interpretările se reduc la simpla etichetă conform căreia „poetul își descrie viața”, „își povestește propriile trăiri” sau „își expune suferința ori fericirea în versuri”. O astfel de concluzie, deși foarte comodă, este adesea superficială și inexactă, cu mici excepţii.Nu  am să dezbat aici excepţiile, căci există într-adevăr şi poeţi care scriu numai despre propriile trăiri.   Articolul meu se referă la ceva mult mai profund. Poetul desăvârșit, adevăratul artist al slovelor, acela înzestrat cu har, ‘’născut iară nu făcut’’ transcende limitele biografiei personale devenind un medium prin care emoțiile, experiențele și dramele universale se aștern în cuvinte.
Un poet autentic nu are nevoie să fi trăit fiecare întâmplare despre care scrie. El nu este neapărat un autor de jurnal intim, ci mai curând un arhitect al emoțiilor lumii.Se ştie că poezia este de sorginte divină iar multe dintre sentimentele prezentate în versuri  îi sunt transmise poetului pur si simplu prin canalul inspiraţional.

Detalii

l          Ceea ce Sfântul Augustin sugerează doar este dezvoltat într-o teorie plină de ingeniozitate de către Pseudo-Dionisie. 
          Acesta își pune problema valorii simbolurilor depărtate, cum ar fi utilizarea imaginii unui vierme pentru a explica natura lui Cristos. Lucrul acestea ni se pare a fi foarte aproape de o reprezentare absurdă și dăunătoare a celor sfinte, spune el. Dar o asemenea condamnare a folosirii de simboluri disimilare și incongruente pentru lucrurile sfinte, cum ar fi leul, pantera, leopardul și ursul în goană, este de-a dreptul nesocotită. 
          Dacă stăm și cugetăm, vom vedea că șocul dispariției unor asemenea simboluri ne va stimula spiritul în direcția lămuririi misterului înțelesului lor în mai mare măsură decât ar face-o simblurile mai înrudite și, aparent, adecvate, cum ar fi: cuvânt, esență, lumină. 
          Toate simbolurile sunt imperfecte în transmiterea adevărului. Astfel este mai potrivit să dai simbolurilor o utilizare care să facă palpabilă discrepanța, decât să glosezi pe marginea funcției unui simbol cu ajutorul unor comparații cât mai adecvate cu putință (DESPRE IERARHIA CEREASCĂ, II: "Că lucrurile divin și cerești sunt adevărat revelate chiar și prin simboluri nepotrivite". (Migne: Series graeca, tom, 3). 

Detalii

  1. (21) APĂRAREA RAȚIONALĂ A FRUMOSULUI DE CĂTRE SFÂNTUL AUGUSTIN
  2. (20) FRUMOSUL ȘI IMAGINAȚIA, INTERMEDIARI ÎNTRE UNU ȘI MULTIPLU
  3. (19) SUBSTANȚIALITATEA OPUSĂ A SPIRITUL ȘI A CĂRNII