tmIubirea nu este un sentiment. Iubirea este voința de a trăi pentru binele comun.
Până la apariția cetăților oamenii trăiau în grupuri organizate în jurul unui "strămoș al cunoașterii". În majoritatea cazurilor bunurile erau la dispoziția tuturor. Odată cu apariția cetăților au apărut cei care își doreau mai mult decât aveau nevoie. Tot atunci au apărut inclusiv noțiunea de sărăcie, de scump și, implicit, de foamete. Spun aceste lucruri doar pentru a evidenția apariția "primelor" concepte cu impact social până în zilele noastre. Cetatea însemna de fapt un cotlon unde, cei ascunși acolo, prin incidența situației, trăiau experiențe necunoscute până atunci speciei umane. Ideea de bunuri, de valoare și de proprietate este invenția celor care, din păcate, au descoperit cum se poate ajunge la resursele din natură fără a merge personal în natură. Cetățile, la început, nu au apărut ca anumite persoane să se apere din interior, ci ca să nu fugă cei închiși acolo. Am divagat puțin de la subiect cu scopul de a va arăta cum au fost inventate anumite concepte pe care noi, astăzi, le considerăm parte a realității noastre. În debutul acestui articol spuneam că iubirea nu este un sentiment. Este adevărat ce-am spus. Afirmația respectivă am făcut-o pentru faptul că în concret iubirea nu are nimic în comun cu sentimentul dragostei. Iubirea este un banal concept inventat odată cu inventarea cetăților și religiilor.

tmCunoașterea nu este pentru om o destinație, ci o călătorie.
Următorul articol îl dedic celor care nu sunt deloc încrezători în ceea ce li se spune că sunt. Așadar, doresc să vă întreb: ați sesizat cumva că zi de zi sau "pas cu pas" deveniți ceea ce vi se spune că sunteți ? (Aștept răspunsul în comentarii)
De multe ori ni se întâmplă să fim criticați și tot de atâtea ori considerăm că suntem îndreptățiți să-i criticăm pe alții/ceilalți. Oare care este cu adevărat efectul pe care îl creează critica în viața oamenilor ? Poate fi critica utilă sănătății și performanței omului ? Categoric, nu. Critica este cea mai frecventă și cea mai oribilă agresiune îndreptată împotriva omului. Critica, dincolo de fetișismele unora, a fost și va rămâne cel mai de temut abuz psihologic îndreptat împotriva ființei umane. Critica se face vinovată/părtașă de/la "calitatea și cantitatea" cunoașterii omului. La baza oricărui "conflict social" regăsim tocmai putregaiul conceptului respectiv. Critica, de la apariția sa ca și concept, i-a mutilat și continuă încă cu vehemență să-i mutileze în tăcere pe oameni fără ca oamenii să-și simtă în vreun fel conștiința pătată. În mod voit și de multe ori în mod stupid omul este educat să confunde critica cu dorința de îmbunătățire a propriilor performanțe.

Amelia Baciu 1 180  Acest  articol este dedicat tuturor elevilor şi cadrelor didactice care au crezut şi cred în valoarea orei de dirigenţie dar şi celor care au gândit cel puţin odată că este una dintre cele  cea mai  complexe  ore pe care  au pregătit-o vreodată.De asemenea va constitui  secvența introductivă a  unui nou  proiect educațional ce vizează editarea unui compediu  care va prezenta realitatea acestui paradox şi anume –De ce elevii consideră ora de dirigenţie cea mai aşteptată oră, iar  o parte importantă dintre  profesorii diriginţi o consideră ca fiind cea mai grea?
   Ideea,  considerăm că este generoasă şi  are ca şi etapă o analiză atentă a evoluţiei orei de dirigenţie actuală ora de consiliere şi orientare / consiliere și dezvoltare personală
Elementele introductive ale studiului au ca şi punct de plecare Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului.Astfel la articolul 28-29 specifică” Orice copil are dreptul la educaţie ,educaţia trebuie să îl pregătească pentru viaţă,să îi dezvolte respectul pentru drepturile omului,,să îl formeze în spirirtul înţelegerii şi toleranţei”. În acest context sistemul educational românesc este în continuă transformare ,adaptare şi are ca şi obiectiv focalizarea pe armonizarea laturii cognitive a elevului cu cea afectivă,atitudinală şi comportamentală.Astfel se urmăreşte ca elevul să fie considerat ca o persoană unică reală,cu individualitate şi reacţii emoţionale determinate de tribulaţiile unei persoane în formare.Ca sprijin pentru atingerea acesor obiective avem lansarea în anul 1994 de către Ministerul Educaţiei a  Programei curriculare a activităţii educative în învaţamântul preuniversitar, ce reprezenta cadrul de realizare a întregii activităţi educative cu obiective generale şi particulare, cu o tematică precisă pentru diriginte.

tmA scrie despre teme care au în prim-plan viața să știți că nu este deloc simplu.
Oriunde ne îndreptăm atenția descoperim că oamenii, în mare parte, au impresia că știu ce este viața și, mai grav, știu cum trebuie trăită viața. Sincer, în acest articol, aș vrea să prezint câteva idei vis a vis de acest subiect dar fără să am pretenția că ceea ce voi spune poate fi considerat un ghid pentru careva dintre noi. Așadar, îndrăznesc să întreb: care este cel mai bun mod prin care poate fi trăită viața ? După părerea mea, umilă dealtfel, lăsând la o parte mentalitățile care descriu fel și fel de doctrine autoritare, viața ar trebuie trăită de fiecare dintre noi doar în conformitate cu propriile speranțe. Când spun speranțe nu mă refer la așteptările omului în general, ci la ce anume ține în mod particular să îndeplinească viața (natura din noi) și nu "personalitatea/mentalitatea" individuală a fiecăruia dintre noi.
Vedem cum fiecare individ consideră că existența sa este mai importantă decât a celorlalți. Ba mai mult, unii (mulți dintre ei derbedei) consideră că existența lor este chiar fundamentală omenirii.

cozia cropUniunea Pământului cu Apa

Ţărm de mare, cu nisip, stele de mare, scoici. Un fel de faun, pe jumătate ieşit din apă, cu capul dat pe spate, suflă dintr-un mare ghioc de Pagurus în chip de corn, iar Neptun, zeul mării, se apropie cu tridentul de Cybele. Marea Zeiţă, rezemată de o stâncă, îşi sprijină antebraţul stâng de un urcior din care curge, într-un şuvoi bogat, o apă proaspătă, o apă „continentală”, de izvor, în timp ce, cu mâna dreaptă susţine un corn al abundenţei. Alegoria figurativă din care nu lipsesc conotaţiile sexuale, transpune în registru pictural antagonismul constitutiv al spiritului baroc. Şi, ca orice creaţie barocă, Uniunea Pământului cu Apa. Neptun şi Cybele a lui Peter Paul Rubens ilustrează efortul filozofic şi artistic de a concilia termenii unei opoziţii. De remarcat că, în timp ce Cybele adastă cu picioarele molatic încrucişate, într-o atitudine de visătoare pasivitate – consonantă cu natura telurică a Magnei Mater, zeiţă a fertilităţii – doar capul uşor întors înspre figura bărboasă, patriarhală a „mirelui”, acesta este surprins într-o mişcare complexă, ea însăşi contradictorie, de înaintare-răsucire, ambele neîncheiate, rezultând o poziţie instabilă, cu torsul lăsat puţin pe spate şi câlcâiul piciorului drept în aer. „Nunta” dintre cele două personaje mitologice întrupând uscatul şi marea este vestită lumii întregi de sunetul „neptunic” al cornului improvizat de personajul ambiguu - amestec de trăsături omeneşti şi animalitate „panică”.