…Iconoclast și aspru (aidoma poetului simbolist de geniu Al. Macedonski, cel ce a deschis zările poeziei românești spre sincronizarea cu poezia europeană, el însuși, poetul de pe plaiurile Amaradiei, din Pometești, Adâncata, Popeasa, Goești, luând-o uneori cu câțiva pași înaintea acesteia, inclusiv prin studii privind Logica poeziei), duduind de snagă clocotitor-vârtoasă precum arheologul cu vână ancestrală și povestașul de …poveste C.S. Nicolăescu-Plopșor -, omul de litere Stelian Cincă, ucenic întru G. Călinescu, a duhnit totdeauna NU a mahorcă, NU a resveratrol ori a lamură de prun, ci a Duh Oltenesc.
Este o performanță emblematică, pe care foarte, foarte puțini o izbutesc, aceea de a te regăsi în Spiritul Provinciei Magna în cate te-ai născut, în cazul nostru Oltenia.
De a te regăsi, de a fi marcat profund de acest spirit și de a te osteni, o viață întreagă, să-l slujești cu credință și devotament, ținând cont de toate punctele cardinale ale valorilor autentice, inclusiv de valențele lor din lumea moralei ortodoxe, străduindu-te, concomitent, să păstrezi mereu vie memoria. Adică trecutul. Istoria.
Toate acestea nu le-ar fi putut deprinde și exersa, cu inspirație și măsură, octogenarul nostru de astăzi: Stelian Cincă decât din filoanele aurifere și din barele de aur pur, genuin, din spațiul nostru sacru, cu zvâcniri de zăgan (vultur oltenesc), filoane ale culturii tradiționale octo-milenare, din care s-au înfiripat toate, dar absolut toate vetrele de zămislire întru limbă, cultură și civilizație ale Europei Vechi.
- Detalii
- Scris de Dan Lupescu
Citește mai departe: STELIAN CINCĂ - 80 | Iconoclast și aspru, precum Spiritul Olteniei
(1). Nu am crezut niciodată în școala de poezie, din simplul motiv că harul nu poate fi înlocuit de învățătură, iar daimonul inspirației ține de zestrea genetică. Însă atunci când poezia este plină de scrieri tremurate, neglijente sau chiar antipoetice, câteva îndreptări asupra acestora sunt binevenite și chiar necesare. În cele de mai jos mă voi strădui să dezvelesc calea către poezia autentică sau estetică, așadar orizontul poetic pe care trebuie să-l atingi.
Poezia modernă în sens larg, așadar de la romantism (1800) și până azi, pune două mari probleme: prima este aceea a modului ei de a fi, deci a artei sale poetice, a conceptului sau a canonului pe care îl întrupează și exprimă, iar a doua este aceea a evaluării și promovării, deci a destinului ei în lume.
I. Conceptul sau arta poeziei moderne
(2). Nu tot ce se oferă sub numele de „poezie” este cu adevărat poezie. Ceea ce numim astăzi în general „poezie” este, de fapt, un amestec de poezie de valoare și de poezie modestă, iar în acest melanj calitativ poezia modestă este dominantă cantitativ, în timp ce poezia de valoare, estetică sau autentică este rară, extrem de rară. Cărțile bune de poezie sunt întotdeauna excepții. Într-un oraș, poeții buni sunt mai rari decât bisericile.
- Detalii
- Scris de Virgil Diaconu
Citește mai departe: TRATAT DE POEZIE sau Îndreptări pentru poetul tânăr
„Atragem atenția asupra caracterului presupus canonic al poeților.”
Nicolae Manolescu
„Am considerat că Premiile Uniunii Scriitorilor sunt cele mai importante, de vreo cinci ani nu mai cred asta (se împart doar indulgențe, sunt autori ajunși la o vârstă care sunt răsplătiți pentru serviciile aduse Uniunii Scriitorilor, având funcții în fruntea unei filiale a Uniunii Scriitorilor sau a unei reviste literare, organizatori de tot felul de manifestări pe bani publici, cărora li se premiază cartea să poată să primească indemnizația de merit, de exemplu; sau sunt schimburi de obligații colegiale ale autorilor cu cei din jurii, prin care se premiază reciproc, în timp; cărțile rămân în plan secund, autorul contează; la fel se întâmplă la acordarea premiilor naționale de poezie pentru Opera Omnia, sau la «marile premii» ale festivalurilor organizate de filiale ale Uniunii Scriitorilor și revistele ei literare”.
Liviu Ioan Stoiciu
35 de scriitori (critici, istorici literari și poeți) au răspuns la ancheta României literare, nr. 16/2019, cu privire la poezia canonică românească. Rezultatul acesteia – „O listă canonică: 100 de poeți români în 100 de ani (1918-2018)” – a fost publicat în paginile revistei. Lista este însoțită de o scurtă notă lămuritoare a lui Nicolae Manolescu, cel care a inițiat lista canonică a Uniunii și totodată unul dintre cei care au participat la elaborarea ei.
- Detalii
- Scris de Virgil Diaconu
Valoarea omului implicat în transmiterea „Cuvântului lui Dumnezeu” :
„Dacă omul redă corect „Cuvântul lui Dumnezeu” = 1.
Dacă omul mai studiază și înţelege corect Biblia = 10.
Dacă omul mai trăieşte şi duhovniceşte = 100.
Dacă omul mai este și propovăduitor al lui Dumnezeu = 1000.
Însă dacă omul redă greşit „Cuvântul lui Dumnezeu”, adică dacă dispare 1, rămân doar zerourile, rămâne cu 000, ceea ce înseamnă că omul care redă greşit „mesajul Divin” este o nulitate”, un ipocrit, un blasfemator, un individ care defăimează atât cele sfinte, cât și sentimentele religioase. În timp ce matematica a demonstrat că „0 la orice putere este 0”, viaţa a demonstrat că „orice blasfemator ridicat la putere, sau la orice rang posibil, tot o nulitate rămâne !” . (N. Grigorie Lăcriţa).
Cuprins.
1. Precizări preliminare.
2. Este mai lesne să treacă cerul şi pământul decât din „Lege” să cadă o frântură de slovă, un corn de literă, o cirtă, o iotă, un cornişor de slovă, un vârf, o codiţă sau un punct de la o literă.
- Detalii
- Scris de N. Grigorie Lăcriţa
Cititul, plăcută zăbavă? Da! Folositoare? Mai ba! Şi totuşi, citesc zilnic, cum mi-aş satisface un viciu devastator în timp; cum m-aş droga la diferite ore ale zilei, cum mi-aş ţine permanent alături paharul plin cu alcool, cum aş lega ţigară de ţigară... Tocând carte după carte, îmi proiectez propriul spectacol al literaturii din literatura celorlalți, de la Apuleius până la Radu Aldulescu.
*
Halldor Laxness, unul dintre ”anonimii” laureați ai Premiului Nobel pentru literatură, scriitor islandez de limbă daneză. Iată cum începe o proză de-a sa: „După câtva timp, liniștea îi trezi pe zei și maică-mea le aduse cafeaua fierbinte. După ce-și fumară țigările, ieșiră din casă luând cu ei o pușcă”.
*
„De îndată ce părăsește sertarul natal, un roman se transformă în ceva pe care autorul nu-l mai recunoaște. Autorul este uluit de ceea ce văd în el ceilalți, și mai ales ceea ce nu văd!” ( Julien Green).
*
„Toate femeile nefericite fac poezie, chiar și cele care nu scriu versuri...” (Martha Bibescu).
- Detalii
- Scris de Dumitru Augustin Doman