tmSpiritul este "știința" pe care ți-o oferă experiența de grup. Doar o parte insignifiantă a populației de pe această planetă descoperă anima vieții. Restul, după cum se vede,, sunt doar parte a spiritului unui grup. Peste tot vedem oameni spirituali, peste tot vedem oameni care urmează dogmele "turmelor de oi" rătăcite. Ceilalți, din ce în ce tot mai puțini, trebuie să se încreadă cu simplitate în propria animă, în abilitățile propriei minți. Spiritul, de mii de ani, urmează cu sfințenie doar sfințenia religiilor. Se pare că ceva îi lipsește omului, altfel nu ar bate atâta lume inconștientă la ușile religiilor. Atunci când individul nu ajunge la percepția propriei anime spiritul îi oferă imediat capacitatea și puterea de grup a religiilor. Oamenii dintotdeauna au fost atrași de mirajul puterii pe care religiile l-au predicat sistematic ca fiind în posesia lor. Sub pretextul credinței oamenii toată viața lor de fapt își caută disperați o identitate, o identitate de stăpâni. Cine va descoperi simplitatea animei care sălășluiește în natura vieții nu va avea niciodată nevoie de apartenența la vreun grup, la vreo forță artificială pentru a trăi.
Anima naturii, omului sau animalelor nu are nevoie deloc de spiritul vândut pe altarele religiei. Anima își deduce cu smerenie provienența, din acest motiv știe cu precizie ce anume înseamnă realitatea de dincolo de moarte. Când omul moare corpul și mintea sa se dispersează la fel ca spiritul pe care, din păcate, omul l-a urmat cu religiozitate.

La data de 8 septembrie 1866 s-a născut George Coşbuc, poet, membru al Academiei Române (d. 9 mai 1918, Bucureşti).

George Coşbuc s-a născut în Hordou, comitatul Bistriţa-Năsăud, azi Coşbuc, judeţul Bistriţa-Năsăud, şi a fost un poet, critic literar, publicist (revista "Semănătorul", "Viaţa Literară"), ocazional şi traducător român din Transilvania ("Odiseea", "Eneida", "Divina Comedie"), membru titular al Academiei Române din anul 1916. Printre cele mai cunoscute poezii ale sale se numără: "Nunta Zamfirei", "Noi vrem pământ!", " Trei, Doamne, şi toţi trei", "Paşa Hassan" sau "Iarna pe uliţă".

Poezia sa aparţine patrimoniului cultural naţional şi, deşi este considerat un poet care a scris poezii care se recitau la serbările şcolare sau populare, creaţia sa îl recomandă drept un autor clasic al literaturii române, un om cu un gust literar desăvîrşit şi un autor canonic, care nu poate lipsi din manualele şcolare nici în ziua de azi.

snlPe de-o parte, sinele este doar o idee inventată care a apărut în urma interacţiunii dintre creier şi mediul înconjurător, dar, pe de altă parte, fiecare are propriul sine, care nu poate fi identificat şi analizat de către fizică, fiind un element spiritual, care trece dincolo de lumea fizică şi care, în urma decesului, poate supravieţui.

Filosoful britanic Colin McGinn a afirmat: "Motivul pentru care credem că avem acest sine, elementul transcendent care supravieţuieşte şi după moarte, este acela că noi nu cunoaştem, de fapt, ce este sinele." Pe de altă parte, filosoful John Searle de la Universitatea din California susţine că: "sinele nu există, pentru că nu există nicio experimentare a acestuia. Dar, înainte de a analiza raţional comportamentul conştient, trebuie să ne gândim de unde provine acesta."

S-a emis teoria conform căreia există o relaţie de interdependenţă între sine şi natură, iar cauza conştiinţei este o conştiinţă de ordin superior, iar în ceea ce priveşte explicarea sinelui, au ieşit la iveală mai multe idei, după cum urmează:

tmExistența omului nu se clădește pe solul naturii, ci pe elementul de bază al propriei mentalități. Din acest motiv cu toții ne interogăm în anumite ipostaze cu privire la ce anume ar putea însemna în concret mentalitatea omului. În ciuda diferitelor păreri în Lume a existat, există și va exista până la dispariția acestui model de om doar o singură mentalitate, adică un singur fel de om. Oamenii nu au practicat niciodată mentalități diferite. Oamenii dintotdeauna au murit cu același tip de gânduri și, din păcate, așa se va întâmpla până în clipa morții ultimului om. Acest adevăr este și va rămâne meschin atât timp cât va constitui cel mai important adevăr al omenirii. Omul trăiește/gândește pornind de la un anumit model de "filozofie". Acest model de filozofie, din păcate, reprezintă unica mentalitate pe care o poate percepe inteligența omului.
Nu ne este deloc util să credem că oamenii au gândiri/mentalitați diferite atât timp cât omul în sine nu depune niciun efort intelectual pentru propria mentalitate. Oamenii sunt ceea ce au fost cei de dinaintea lui. Fără niciun fel de excepție. Oamenii par diferiți prin faptul că locurile, proiectele, scopurile, vârstele, vremurile lor sunt parțial sau în totalitate diferite. Repet, oamenii de pe Terra sunt extrem de identici. Doar interpretarea faptelor/acțiunilor lor sunt determinate și analizate diferit. O mentalitate poate fi populară, o mentalitate poate fi nouă sau veche dar, în realitate, o mentalitate nu poate fi altceva decât parte a unicității chipului/mentalității omului.

Dodecagonul criticilor și istoricilor literari din Falanga craioveană de fală incontestabilă a pierdut jumătate plus unul dintre ei, începând cu Al. Piru (Magistrul, ctitor de Filologie și de Universitate cu petlițe de standard european), Mihai Ungheanu, Marin Sorescu, Ovidiu Ghidirmic, până la Constantin M. Popa și Mircea Moisa (cu obârșii în Septentrionul transilvan, la Andrid).
Acestei doimi a Dodecagonului vizat resimțim nevoia să-i alăturăm numele lui Constantin Dumitrache, născut în 1948 la Potcoava, județul Olt, prea repede trecut la cele veșnice, acum vreo 14-15 ani). Și astfel, Dodecagonul se metamorfozează în Cina cea de Taină, cu Al Piru în ipostază de Izbăvitor – curcubeu al Iubirii, Iertării și Învierii întru veșnicie și infinire a Spiritului.
Continuă să se hrănească - uneori hulpav, alteori cu o delicatețe levantină – din hălcile încă zemoase, fraged-însângerate ori, vai !, înmiresmat-scârbavnice, ale poeziei, prozei, dramaturgiei și hermeneuticii actuale, ceilalți șase purtători de condei flamură vie, nonșalantă, fluturând dezinvolt și provocator, cu frenezie, în vântoasele morfolitelor, neguroaselor noastre vremi, vremuiri și vremelnicii crude și nesățioase, violente și asasine ale identităților culturale din Europa veche.