mihaiviteazul Rar găsim o personalitate istorică autohtonă atât de controversată precum Mihai Viteazul. Victimă în egală măsură a exagerărilor cu orice preţ de care s-au făcut vinovaţi istoricii regimului comunist, precum şi al campaniilor voite de minimalizare şi defăimare a eroilor noştri, practicate cu osârdie aproape kominternistă de cei care ne rescriu astăzi istoria, Mihai Viteazul rămâne un subiect fabulos şi generos pentru orice însetat de adevăr. Mult s-a vorbit şi scris despre victoriile Viteazului, despre marea sa Unire şi despre tristul şi nedreptul său sfârşit, şi mult se va mai scrie şi de acum încolo. Unul dintre numeroasele aspecte mai puţin cunoscute ale lui Mihai Viteazul ţine de importanţa pe care a avut-o acest voievod pe plan internaţional. Căci luptele şi viziunile sale politice au influenţat puternic jocurile politice ale puternicilor lumii de atunci.

Voievozii necunoscuţi care au vrut Unirea înainte de Mihai Viteazul

Foarte puţini români cunosc vechimea numelui de România, ca entitate statală apărută (în linii mari) în graniţele locuite din vechimi imemoriale de către daco-geţi. Uniunea statală realizată (chiar dacă a avut o durată efemeră) de geniul naţional-militar al lui Mihai Viteazul, fusese semnalată pentru conştiinţa europenilor, încă din anul 1250, când Rudolf din Eims folosea în premieră termenul de „Rumunja”.

regele mihai 180Regele Mihai I, ultimul suveran al României, a fost stră-strănepotul Reginei Victoria și vărul de gradul al III-lea al Reginei Elisabeta a Marii Britanii, însă familia regală a României are legături de sânge și cu alte dinastii importante din Europa, inclusiv familia regală a Spaniei, Greciei și a Danemarcei.
Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii este cel mai faimos monarh contemporan care are legături de sânge cu Regele Mihai al României, având în vedere că cei doi erau veri de gradul 3. Regele Mihai a stat în dreapta Reginei Elisabeta cu ocazia Jubileului de Diamant din 2012.
Povestea începe în urmă cu 140 de ani, atunci când prințesa Maria, fiica lui Alfred al Marii Britanii și Irlandei, prinț de Saxa-Coburg și Gotha și Duce de Edinburgh și a Ducesei Maria Alexandrovna a Rusiei, s-a născut. Prințesa Maria a fost strănepoata Reginei Victoria a Marii Britanii și a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Aceasta a devenit Regina României după ce s-a căsătorit cu Ferdinand, prințul moștenitor al României, nepotul lui Carol I, primul rege al României. Regele Ferdinand și Regina Maria au condus România în timpul Primului Război Mondial și a Marii Uniri de la 1 decembrie 1918.

nPrecizări preliminare

Articolul „Medici care prescriu medicamente prin practici periculoase pentru sănătatea și viața oamenilor” nu este o critică la adresa întregului sistem medical, ci prezintă numai un caz, dintre mai multele de acest fel, care (încă mai) există, cu scopul că „injecția doare dar face bine”.

Dacă nu facem injecția cum trebuie și când trebuie s-ar putea ca tot organismul (= sistemul medical) să se îmbolnăvească, ceea ce ar fi cu adevărat foarte grav și pentru întreaga populație.

Este un adevăr care nu mai trebuie demonstrat faptul că „Tot ceea ce este necesar, pentru ca răul să triumfe, este ca oamenii buni să nu facă nimic.” (Edmund Burke) sau, altfel spus succesul oamenilor care fac rău provine și din tăcerea oamenilor de bine.

p    Viața în sine fiind o taină (celula vie, viața individului, a speciei, limbii și poporului), căci nimeni nu poate să spună cu certitudine cum și când a apărut ea (totuși, zic eu, creaționismul este mai aproape de adevărul bazat pe convingerea noastră intimă, decât evoluționismul, care continuă să rămână doar la nivelul de teorie speculativă), iată motivul pentru care în acest profund și incitant domeniu al investigației umane, avem doar presupuneri și opinii bazate pe credințe, eventual pe încăpățânări/convingeri personale, prea puțin sau chiar deloc confirmate de știință.
    Ca lucrurile să dobândească măcar o greutate filosofică, citez în continuare doi cugetători:
    a)În tratatul Geneza formelor culturii (BPT, Editura Minerva, București, 1993), profesorul Petre P. Negulescu ne spune, printre altele, că „Nu există civilizații rasiale”, că „Migrațiunile popoarelor au determinat amalgamuri de civilizații”, că „O rasă slavă unitară, ca cea pe care și-o închipuiau panslaviștii, nu există”, că „civilizația germană a fost, în cea mai mare parte, un produs al romanilor și, într-o oarecare măsură, și al galilor”, că „mai toate popoarele au luat naștere prin aporturi istorice succesive, aparținând unor rase diferite și care s-au suprapus unui amestec preistoric foarte anevoie, dacă nu peste putință, de determinat”

cActivitatea profesională, didactică, ştiinţifică şi publicistică desfăşurată de Nicolae Grigorie, în general sub semnătura Nicolae Grigorie Lăcriţa, sau N. Grigorie Lăcriţa[1], în perioada 1993 – 2016, arată o personalitate complexă, dedicată creației, științei și dezvoltării relației cu publicul pe care l-a servit permanent de-a lungul carierei. Conceptele sale despre viață și conduita publică au determinat lumea academică, științifică și culturală să-l recunoască drept o personalitate veritabilă a comunității craiovene şi naţionale, cu o activitate publicistică de anvergură națională, beneficiar al numeroase aprecieri din partea publicațiilor de specialitate, al mass-media şi al unor foruri academice.

Este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii din Craiova, curs de zi, secţia Finanţe, promoţia 1975, primind „DIPLOMA DE LICENŢĂ în ştiinţe economice, specializarea FINANŢE”, înregistrată la Minister sub nr. 222.769 şi la Universitate sub nr. 2.827/13 aprilie 1976, examenul de diplomă fiind promovat cu media 10 (zece).

După terminarea facultăţii, a lucrat în diferite unităţi de producţie, în compartimentele financiar-contabilitate; calculaţia costurilor, preţurilor şi tarifelor; organizarea şi normarea muncii; retribuirea muncii.