La 13 decembrie 1983, a încetat din viaţă poetul Nichita Stănescu, membru post-mortem al Academiei Române, unul dintre cei mai importanţi poeţi români.

A fost laureat al Premiului Herder, iar în 1980 a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură: "O viziune a sentimentelor", "Necuvintele", "Epica magna" (n. 31 martie 1933).

Spre deosebire de majoritatea scriitorilor, care nu au fost prea bogaţi, Nichita Stănescu era răsplătit regeşte pentru contribuţiile lui literare şi naţionale. Era unul dintre favoriţii regimului ceauşist, dar sumele enorme pe care le primea erau mereu cheltuite pentru prieteni, erau investite în petreceri inundate de alcool.

Nichita Stănescu cheltuia în jur de 10.000 de lei, într-o vreme în care salariul mediu era de 1.000 de lei. Pentru un post onorific la “România literară”, Nichita câştiga circa 5.000 de lei. Restul banilor veneau din drepturile de autor. Deşi cheltuitor peste măsură, Nichita Stănescu îşi contabiliza atât chefurile cât şi împrumuturile pe care le făcea altor scriitori. Avea un carneţel în care trecea toate cheltuielile, inclusiv “datornicii”.

ch„Împotriva prostiei, Dumnezeu însuşi este neputincios.”. (Proverb evreiesc).
 „În politică, prostia nu e un handicap”. (Napoleon Bonaparte).

Dezbaterile cu privire la modalitatea de alegere a primarilor (și nu numai a acestora), într-un tur de scrutin sau în două, se poartă de 30 de ani.
Se disting două tabere: tabăra „A” cu politicienii care susțin alegerea primarilor într-un singur tur, și  tabăra „B” cu politicienii care susțin alegerea primarilor în două tururi.
Printre argumentele contra alegerii primarilor într-un singur tur se remarcă și cel conform căruia alegerea într-un singur tur ridică probleme de reprezentativitate în sensul că un primar ales într-un singur tur cu mai puțin de jumătate din voturile exprimate are mai puțină legitimitate în comunitate decât un primar care a câștigat o majoritate a voturilor în turul doi.
Altfel exprimat, un primar ales într-un singur tur cu, spre exemplu, 40% din voturile exprimate are mai puțină legitimitate în comunitate decât un primar care a câștigat cu 52% din voturile exprimate în turul doi.
Un asemenea raţionament este greşit, atât din punct de vedere al realităţilor practice, cât și logicii matematice, aşa după cum rezultă și din următorul exemplu, care exprimă numeroasele cazuri care au avut loc cu ocazia alegerilor în două tururi de scrutin, indiferent pentru ce au fost organizate acestea.

1.Trei romane şi argumentele lor hotărâtoare
Scopul prioritar al literaturii, ca de altfel al tuturor producţiilor artistice, nu este de-a desfăta, ci de-a instrui şi de-a corecta, iar prin aceasta de-a transforma, adică de a-i face pe oameni mai buni, mai drepţi şi mai sensibili, într-un cuvânt mai umani. De aici rolul de demiurg pe care şi-l asumă artistul în vastul, complexul şi dificilul proces de replămădire moral-spirituală a omului, proces care – în cazul celor înzestraţi din plin cu har divin – rulează cu succes pe căile dăruirii şi responsabilităţii spre epifanie, ba chiar spre cosmofanie. Exemplul cel mai concludent în acest sens ni-l oferă inegalabilul Balzac cu a sa Comedie umană, despre care Al. Paleologu afirma în Prefaţa la ediţia din 1971 a romanului Femeia de treizeci de ani: „De aceea Societatea este pentru Balzac cum e natura pentru Sadoveanu, e epifanie a misterului cosmic sau, cum am îndrăznit să o numesc, o cosmofanie...”
Cum spuneam, asemenea scopuri demiurgice sunt rezervate de favoarea divină doar acelor supergenii, care – conştiente de misiunea atotumană ce le revine – se dedică cu trup şi suflet ridicării templului de neclintit al adevăratei valori, în interiorul sistemului tridimensional: concepţie concentrică şi totalizatoare despre lume – tehnici artistice întru redarea ideilor şi năzuinţelor – entelehia aristotelică, potrivit căreia perfecţiunea este scopul lăuntric al dezvoltării tuturor lucrurilor.

dana haraSe întrevedea o dimineața de duminică, 10 noiembrie, caldă, cum nu îmi amintesc să mai fi trăit până atunci. Aveam destul timp să ajungem la aeroport pentru a ne îmbarca fără să alergăm disperați, cum s-a mai întâmplat în alte dăți, spre alte destinații, când ne-am îmbarcat chiar înainte de a se închide poarta.
De data aceasta, orașul mult râvnit pentru vizitare este Florența, Italia. Știam de această bijuterie de oraș din lecturi mai vechi, dar cea care m-a convins cel mai mult sa-l vizitez a fost cartea lui Dan Brown, Inferno.
 După verificarea pașapoartelor, în scurt timp, ne îmbarcăm în liniște. Odată așezati pe locurile rezervate îmi scot din geantă o carte de citit, să o am în loc de tovaraș de conversație până ajungem la destinația dorită. Decolăm și după un timp, când corpul se obișnuiește cu altitudinea, mă apuc să citesc.
Descopăr un pasaj fantastic, cum de altfel este toată cartea. Cel în care este narată călătoria lui Burghezu în cer, și pentru că mă credeam în carte, adică uitasem că sunt în avion, deodată îmi dau seama că și eu eram în cer, călătoream în cer, dar nu cu carul mare, nici cu vreo căruta de-a lui Pelencea pictată cu flori, ci cu avionul și toate acestea erau cu mine în avion, împreună cu cartea, cu toate personajele umane din ea, cu casele, pentru că ele sunt personajele  principale, și chiar cu autorul însuși, care cu însăși vocea dumnealui îmi citea din carte.

znLumea satului românesc a fost mereu o sursă de inspiraţie pentru scriitorii neamului nostru, o lume mirifică, o lume în toate ipostazele sale, de la evenimente cu semnificaţie istorică (răscoală, război) la aspecte şi trăiri de zi cu zi (freamăt de copii, iubirea fericită sau nefericită, nuntă, înmormântare, viaţa câmpenească). În lumea satului românesc, oamenii au trăit şi trăiec frumos, liniştit, cea mai mare avere a lor a fost şi este pământul şi credinţa în Dumnezeu.În universul satului românesc strălucirea vine din doinele sătenilor, câmpiile, pădurile, vântul, ploaia, zăpada, soarele,holdele de grâu încolţit, dealurile, munţii şi văile, inocenţa copiilor.
Satul de astăzi numai este cel descris de Rebreanu, Blaga, Coşbuc, Creangă, Goga, Duiliu Zamfirescu, nici locuitorii lui nu mai sunt ţăranii de odinioară, cei care îşi amestecau munca, sărbătorile, bucuriile și lacrimile cu lutul care plămădește veşnicia dar el este încă păstrător de tradiţii şi obiceiuri, este parte din comoara neamului românesc.
„Suntem şi vom fi totdeauna neam de ţărani. De aceea, destinul nostru ca neam, ca putere culturală, atârnă de cantitatea de aur curat ce se află în sufletul ţăranului – creatorul şi păstratorul culturii populare, centru generator, binecuvântat şi rodnic” (Lucian Blaga).