Ca să putem vorbi de transfigurarea lui Oscar Wilde, așa cum ne-o relatează el însuși – cu senzațională sinceritate – în opusculul De profundis, trebuie să știm cine a fost și ce încercare a vieții lui (era, ne spune André Gide, în Amintiri despre Oscar Wilde, atât de „bogat, mare, frumos, încărcat de fericire și onoruri”, încât strălucea ca zeul Apollo, cu care era asemuit de unii contemporani) l-a determinat să-și renege trecutul efemer-spectaculos, pentru ca, prin mila de care se lasă pătruns, să guste din negrăita duioșie generată de suferința pentru altul, pasul decisiv spre fericirea sui-generis de-a suferi pentru altul.
    Iar transfigurarea sau radicala schimbare de macaz moral a lui O. Wilde se învederează chiar din titlul De profundis, începutul Psalmului 130 (O cântare a treptelor), cu echivalentul românesc „Din fundul adâncului”...
    Despre Oscar Wilde se știe că s-a născut în Dublin pe data de 16 octombrie 1854 (fusese botezat Oscar Fingall O’Flahertie Wills), ca „fiu al unui medic și al unei poete, traducătoare din Lamartine și Dumas-tatăl” (Dan Grigorescu, prefațatorul și autorul Tabelului cronologic la romanul Portretul lui Dorian Gray, tradus în românește de D. Mazilu și apărut la noi în anul 1969 la Editura pentru Literatură din populara BPT – Biblioteca pentru Toți); că în 1864, când Oscar era elev la Portora School, doctorul William Wilde „e condamnat pentru atentat la pudoare”;

biblie 180De-a lungul timpului, textul biblic a fost tradus în peste 700 de limbi.
Cărțile Bibliei reprezintă texte fundamentale pentru cele trei religii abrahamice, cu precizarea că în iudaism Noul Testament nu este acceptat. De-a lungul secolelor textul biblic a fost tradus în peste 700 de limbi, devenind una dintre cele mai bine vândute cărți din istorie.
Influența Bibliei nu poate fi pusă la îndoială, fie că vorbim la scara istoriei, dar și la nivelul spiritualității personale pentru mulți dintre noi. Totuși, făcând abstracție, în ce măsură oate fi posibil, trebuie să ne punem o întrebare fundamentală: „Cine sunt cei care au scris aceste texte?”.
History notează faptul că deși unele texte pot avea o vechime de peste 2.000 de ani, identitatea celor care le-au scris rămâne un mister. De asemenea, identitatea unei persoane reprezintă doar o parte a întrebării, oamenii de știință încearcă, de asemenea, să afle modul în care circumstanțele externe au influențat opera.

Fiindcă nimic nu e întâmplător în univers, nu e întâmplătoare nici îngemănarea a două date importante în istoria spiritualității noastre și nu numai: data nașterii lui Mihai Eminescu (15 ianuarie) și Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor (18-25 ianuarie). Se știe că un neam trăiește nu prin personalitățile politice (adeseori contestate și contestabile), nu prin cuceririle teritoriale și puterea economică la un moment dat (care depind de circumstanțe și nu de structura intrinsecă a sufletului acelui neam) și nici prin lauda de sine, sterilă, gălăgioasă și obraznică, precum a vasului gol și ciobit din parabolă. Un neam dăinuie în fața istoriei prin adevăratele sale personalități culturale – cei care, simțind și trăind în frumusețea lui Dumnezeu, au harul să o dăruiască tuturor, cu generozitatea și bucuria nepătată a păsării care cântă în zorii zilei.

Giovanni Battista BelzoniGiovanni Battista Belzoni (1778-1823) este una dintre cele mai controversate figuri ale arheologiei secolului XIX, viața sa fiind învăluită în mister. Cunoscut pentru descoperirea mormântului lui Seti I (un faraon din dinastia a XIX-a a Noului Regat, ce a domnit cu aproximație între anii 1290-1279 î.e.r.) și pentru statuia de dimensiuni gigantice a lui Ramses al II-lea oferită Muzeului Britanic, Giovanni Belzoni a avut începuturi mult mai modeste, ce nu preconizau în niciun fel faima sa ulterioară.

Originile. Perioada de călugărie, studiul hidraulicii și pătrunderea în divertisment.

Născut într-o familie din Padova, Italia, alături de ceilalți trei frați ai săi, al căror tată era de meserie frizer, Giovanni nu se bucura în mod special de un tratament preferențial. Fiind însă o fire dinamică, Giovanni Battista Belzoni s-a călugărit într-o mănăstire capucină cu scopul de a evita înrolarea în armată. Odată ce pericolul războiului a fost depășit și viața monastică și-a epuizat toate oportunitățile, Belzoni a părăsit lăcașul pentru a deveni un negustor de obiecte religioase, însă nici această meserie nu i-a satisfăcut așteptările, ajungând în cele din urmă în Marea Britanie, în calitate de inginer hidraulic.

manastirea bistrita 084 La 29 iunie 1400 a început domnia lui Alexandru cel Bun în Moldova (până la 1 ianuarie 1432).
Alexandru cel Bun, fiul lui Roman I (decedat la 1 ianuarie 1432), a fost domnul Moldovei între anii 1400 – 1432, succedându-i la tron lui Iuga Ologul, care a fost îndepărtat de către Mircea cel Bătrân.
Potrivit celor scrise de Grigore Ureche, Alexandru cel Bun a întreprins o importantă operă de organizare politică, administrativă şi ecleziastică a Moldovei. A încurajat comerţul, confirmând negustorilor polonezi un larg privilegiu în 1408, act în care este atestat şi oraşul Iaşi. A obţinut recunoaşterea mitropoliei Moldovei de către Patriarhia de Constantinopol. În 1402 (după alţi istorici în 1415) a adus de la Cetatea Albă la Suceava moaştele Sfântului Ioan cel Nou. Iniţial, moaştele au fost depuse la biserica din cartierul Mirăuţi din Suceava, după care au fost mutate mai târziu la mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.