Am avut neruşinarea să mă laud că l-am cunoscut pe Constantin Noica şi, îndemnat de unii şi de alţii, am scris un fel de eseu „memorialistic“ care a fost publicat într-o revistă din ţară şi în una din străinătate. Titlul articolului era „Şi eu am fost la Păltiniş”. Desigur, am avut bunul-simţ să explic în ce constă acest „et in Arcadia ego” ca să nu fie luat drept o infatuare. Dar cine avea timp să mă creadă? M-am bucurat însă de înţelegerea bătrânului şi regretatului meu prieten Relu Cioran, Dumnezeu să-l odihnească, care-mi insufla ideea de a menţine şi eu un cărbune aprins la focul de pe altarul mitului Noica şi să nu cred că va putea cineva monopoliza Păltinişul, în sensul lui conotativ.                  

Am avut norocul, aproape neverosimil, de a vorbi cu domn′ Dinu,

Detalii

Editura Tracus Arte, Bucureşti, ne surprinde plăcut cu volumul de poeme al lui Valentin Iacob, intitulat COLONELUL ELF (premiul special pentru poezie APLER, 2014). Într-un „triplu cuvânt înainte” asumat de Daniel Bănulescu, Ioan Es. Pop şi Horia Gârbea, acesta din urmă îl consideră pe autor, „prin inventivitate şi libertate interioară, prin originalitatea lui absolut naturală, un poet invidiabil”. Volumul, însoţit şi de câteva note bio-bibliografice, este structurat pe trei cicluri: primul cuprinde secţiunile Un Stalingrad de cristal şi Cele şapte vieţi ale domnului Robinson, al doilea intitulat Dresorul de dame, iar cel de-al treilea, Ritmul cuantic al facerii lumii.

Citind poemele din Colonelul Elf, am retrăit, într-un chip straniu, impresii din sălile dedicate secolului XX ale expoziţiei de odinioară Umbre şi lumini

Detalii

A fost o epocă gri în care, student fiind, învăţam la facultate marxism-leninismul, dialectica materialistă, istoria mişcării muncitoreşti, economia politică sau socialismul ştiinţific. Erau cursuri şi examene obligatorii, fără de care nu puteai trece anul şi contau ca notă la media generală şi apoi evident la repartiţie. Cu toate acestea reuşeam să ne descurcăm tratând de multe ori aceste discipline ca pe simple materii de examen, fără să ne gândim vreodată că ne vor folosi la ceva.

Detalii

După agitaţia din ultimele zile cu gazele de şist şi aurul de la Roşia Montană, după declaraţiile unor politicieni şi ,,experţi’’ privind independenţa energetică şi implicit cea economică a României care pe baza teoriei unora că prin însumarea volumului de gaze metane din Marea Neagră cu cel al gazelor de şist, declarau nu fără o anumită emfază că ţara noastră se va transforma într-o exportatoare de gaz salvând Uniunea Europeană din ghiarele urşilor siberieni,deci după toate astea care ne vor aduce multă cinste şi preţuire în lume, cu toate că îi auzeam pe unul şi pe altul care propuneau ca pe peşaportul românesc să nu mai scrie cetăţean român ci ,,exportator român de gaze’’, deci cu toată veselia asta ce domnea peste tot nu m-am putut abţine să nu mă gândesc la o întâmplare asemănătoare petrecută nu cu multă vreme în urmă şi pe care ca să-mi înţelegeţi scepticismul , am să v-o povestesc.

Detalii

Zilele trecute stăteam de vorbă cu un prieten vechi schimbând impresii despre ultimele noastre călătorii în străinătate și fără să vrem să facem comparații sau clasificări am ajuns la concluzia că nu noi românii în comparație cu ceilalți europeni nu ne mai comportăm normal nu numai în străinătate dar și în viața de zi cu zi de aici de la noi de acasă. Ba mai mult decât atât, pentru noi, normalitatea a devenit o excepție, o stare specială și ne entuziasmăm sau ne emoționăm ori de câte ori o întâlnim.

Bunăoară, am văzut zilele trecute într-un mijloc de transport în comun cum un tânăr s-a ridicat și i-a dat locul unui bărbat mai în vârstă. Până aici nimic deosebit … dar m-am simțit de-a dreptul umilit când am văzut câtă recunoștință a manifestat persoana vârstnică și la fel alți călători, câte osanale, câte zâmbete .

Detalii

  1. Să ascultăm Mozart
  2. Taina morţii lui Ciprian Porumbescu, geniul dispărut la 30 de ani, cu tristeţea unei iubiri imposibile
  3. Contraste